ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 299/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 332 din 2

decembrie 2002 a Tribunalului Alba, a fost condamnat inculpatul M.I.A. la 2 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art.

7 din Legea nr. 78/2000.

S-a aplicat art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă, perioada arestării

preventive de la 2 martie până la 20 martie 2001.

În baza art. 257 alin. (2) coroborat

cu art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de

2.000 dolari S.U.A.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 4.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În luna aprilie 1999, martorul C.G.P.

a cumpărat de la numita F.M., mama inculpatului M.I.A., imobilul situat administrativ

în Alba Iulia.

Cu această ocazie, l-a cunoscut pe

inculpat, păstrând legătura cu acesta, deoarece a lăsat pe inculpat să-și

desfășoare activitate în imobil.

Aproximativ în lunile iulie-august

2000, inculpatul i-a propus martorului C.G.P. obținerea unui credit

nerambursabil pentru SC C. SRL Alba Iulia, unde martorul C.G.P. era

administrator. Cei doi au discutat de mai multe ori această posibilitate de a

obține fonduri, în prezența martorului S.N.C. Inculpatul dându-l pe acesta de

exemplu și afirmând că societatea acestuia S.B. SRL, la care este

administrator, a beneficiat, în urma eforturilor și relațiilor sale, de un

credit nerambursabil de 62.500 euro.

Inculpatul i-a spus martorului C.G.P.

că prin influența pe care o are asupra funcționarilor cu putere de decizie la A.D.C.

Alba Iulia și a relațiilor sale politice, îi va putea obține și lui fonduri

comunitare nerambursabile în cuantum de 62.500 euro, cu condiția ca, martorul

să-i înmâneze suma de 2000 dolari S.U.A., despre care spunea că-i este necesară

pentru a-i înmâna acelor funcționari, care vor face ca proiectul depus de

martor să fie aprobat.

Inculpatul i-a mai spus martorului C.G.P.

că îl va ajuta la întocmirea documentelor necesare, dar este nevoie ca martorul

să vândă imobilul, către SC C. SRL, unde era administrator, pentru ca pe baza

acelui imobil, să facă documentația necesară.

Pentru a-l convinge pe martorul C.G.P.

asupra faptului că are influență necesară obținerii fondurilor, inculpatul a

afirmat că tot în urma eforturilor și influenței sale, martorul S.N.C., a obținut

fondurile nerambursabile.

Prezent la aceste discuții, a fost

de mai multe ori și martorul S.N.C., care a auzit discuțiile.

Convins de faptul că inculpatul are

influența necesară obținerii fondurilor, martorul C.G.P. a fost de acord să-i

dea inculpatului suma de 2000 dolari S.U.A., pentru acest scop, cu atât mai

mult cu cât inculpatul, personal, s-a ocupat de întocmirea documentației

necesare cererii de finanțare.

Termenul limită de depunere a

cererii de finanțare era data de 15 septembrie 200, orele 12,00.

La această dată, martorul C.G.P.

și-a trecut imobilul pe SC C. SRL, pe care o administra și s-a deplasat la

sediul B.P. din Alba Iulia, unde se afla inculpatul pentru a-i înmâna actele

care urmau să fie atașate documentației. La întocmirea documentației,

inculpatul a fost ajutat de martorul P.L.I. și numitul F.T.

Cu această ocazie, inculpatul i-a

spus martorului C.G.P. să-i aducă suma de 2000 dolari S.U.A., pe care trebuie

să o dea funcționarilor cu putere de decizie în aprobarea cererii de finanțare.

Martorul s-a deplasat la domiciliu

și a luat suma de 2000 dolari S.U.A., plecând cu mașina spre B.P., unde se afla

inculpatul. Pe drum martorul C.G.P. s-a întâlnit cu martorul D.D., care l-a

rugat să-l ducă cu mașina în cartierul Cetate. Martorul C.G.P. a fost de acord

cu condiția ca acesta să-l aștepte până se întâlnește cu cineva în fața B.P.

Ajuns la destinație, martorul C.G.P. l-a chemat pe inculpat afară și i-a

înmânat suma de 2000 dolari S.U.A., pe care i-a dat-o în prezența martorului D.D.,

aflat la aproximativ 3 m lângă mașina martorului C.G.P.. Inculpatul l-a

asigurat încă o dată că problema obținerii fondurilor este ca și rezolvată și

că imediat se va duce să ducă banii, pentru a fi sigur de aceasta. Această discuție

a fost auzită de martorul D.D., care l-a și întrebat pe C.G.P., după ce au

plecat, de ce i-a dat banii inculpatului. C.G.P. i-a relatat lui D.D. că

inculpatul i-a promis că prin influența pe care o are asupra funcționarilor A.D.C.

de S.N.C. Centru și în schimbul unei sume date, îi va obține fonduri comunitare

nerambursabile.

Ulterior, la începutul lunii

decembrie 2000, martorul C.G.P. a fost înștiințat de către A.D.C., că cererea

SC C. SRL, nu a fost selecționată.

În aceste condiții, martorul C.G.P.

i-a cerut banii înapoi inculpatului. Acesta i-a spus că nu știe ce s-a

întâmplat și de ce cererea nu a fost selecționată, deoarece el a dat plicul cui

trebuia și a promis că-i va înapoia banii martorului când va avea. Aceste

discuții au avut loc de mai multe ori și în prezența martorului S.N.C.

Din ansamblul probator administrat

în cauză, denunțul și declarațiile date de numitul C.G.P., atât în calitate de

denunțător cât și în calitate de martor, declarațiile martorilor S.N.C. și D.D.,

rezultă că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257

C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Apelul declarat de inculpat

împotriva acestei sentințe, în termen legal, a fost respins ca nefondat, de

către Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr. 132/ A din 8 aprilie

2003.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică

și nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate precum

și a sentinței penale nr. 332/2002 și, rejudecând, să se dispună achitarea sa pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257

C. pen., cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând inexistența faptei ce

i se impută și înlăturându-se măsura confiscării sumei de 2000 dolari S.U.A.

În susținerea recursului său,

inculpatul a arătat că singurele probe ce ar susține vinovăția sa, sunt

declarațiile denunțătorului C.G.P. și ale martorului D.D., dar și între acestea

sunt numeroase contradicții, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de

judecată, le face necredibile.

Inculpatul recurent, reluând

apărările de la fond și din apel, a susținut că punctul de plecare al așa zisei

infracțiuni l-ar constitui un împrumut contractat de inculpat de la denunțător,

garantat cu apartamentul mamei sale.

Prin contradicțiile existente în

susținerile martorilor acuzării, în speță, nu sunt probe certe care să-i

dovedească vinovăția. De altfel, pentru a-i menține condamnarea, instanța de

apel nu face nici o mențiune cu privire la probele administrate de inculpat, cu

martorii propuși în apărare.

În concluzie, prin recursul său,

inculpatul a susținut că, în dosar, nu sunt probe de vinovăție și a solicitat

achitarea.

Recursul este nefondat.

Susținerile inculpatului că nu a

cerut martorului C.G.P. suma de 2000 dolari S.U.A., pentru a o da angajaților

A.D.C. Alba Iulia, în vederea obținerii creditului, sunt nesincere, făcute de

circumstanță, fiind infirmate de declarațiile martorilor C.G.P., S.N.C. și D.D.

Declarațiile martorilor P.L.I. și M.I.A.

propuși de inculpat în apărare, nu sunt de natură a înlătura existența

infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, pe baza probelor ce-i atestă

convingător, vinovăția.

În raport cu cele arătate, Curtea va

trebui să privească recursul declarat de inculpatul M.I.A. ca nefondat și să-l

respingă, ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., menținând astfel hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.I.A., împotriva deciziei penale nr. 132/ A din 8

aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

ianuarie 2004.