ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6668/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Alba prin sentința

penală nr. 81/2004, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.N., de sub învinuirea

săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut în esență următoarele:

Inculpatul D.N. a lucrat în

cadrul I.P.J. Alba, agent șef de poliție, îndeplinind funcția de șef de popotă.

În cursul lunii mai 2003,

inculpatul a fost contactat telefonic de numitul B.N., pentru a-l ajuta să

obțină eliberarea unui pașaport.

Acesta din urmă primise

numărul de telefon al inculpatului de la martorul C.N., cunoștință comună a

celor doi.

În urma discuției telefonice

în cadrul căreia martorul B.N. și-a expus doleanța, cei doi s-au întâlnit în

fața I.P.J. Alba, după care s-au deplasat la Serviciul Pașapoarte, unde

martorul și-a depus actele pentru pașaport.

Conform înțelegerii dintre

cei doi, martorul urma să-l contacteze ulterior pe inculpat pentru a afla dacă

pașaportul este gata.

Astfel, în data de 14 mai

2003, martorul l-a contactat telefonic pe inculpat și l-a întrebat dacă este

gata pașaportul.

În acest context, inculpatul

i-a comunicat martorului că pașaportul este gata și „dacă este dispus de 100

Euro la ora 14,00 poate veni după el”.

Starea de fapt mai sus

expusă rezultă din declarațiile martorului B.N. (acesta schimbându-și depoziția

în fața instanței doar cu privire la destinația sumei de 100 Euro pretinsă de

inculpat, în fața organelor de urmărire penală declarând că a fost cerută

expres de inculpat pentru că l-a ajutat la obținerea pașaportului, iar în fața

instanței declarând că suma de 100 Euro a reprezentat probabil c/val. taxelor

necesare obținerii pașaportului, înregistrarea convorbirii telefonice dintre

martor și inculpat din data de 14 mai 2003 coroborate și cu declarațiile

inculpatului, care a recunoscut că l-a ajutat pe martor fără a-i pretinde însă

vreo sumă de bani în schimb.

În raport de această stare

de fapt așa cum a fost descrisă și dovedită și față de dispozițiile art. 257 C.

pen., se constată următoarele:

Potrivit acestui text de

lege, constituie infracțiune de trafic de influență „primirea ori pretinderea

de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau

indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are

influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru

a-l determina să facă ori să nu facă ce intră în atribuțiile sale de serviciu”.

Pornind de la însăși definiția

acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective mai este necesar printre

altele pentru existența faptei, ca făptuitorul să primească ori să pretindă

bani ori foloase ori să accepte promisiuni ori daruri înainte ca funcționarul

asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influență să fi îndeplinit

actul care constituie obiectul intervenției.

Prin urmare, este esențial

pentru existența infracțiunii, în ceea ce privește latura obiectivă, ca

pretinderea, primirea sau acceptarea să aibă loc înainte de îndeplinirea

actului de către funcționar.

În caz contrar, respectiv

dacă făptuitorul pretinde sau primește bani sau foloase după ce funcționarul a

îndeplinit actul, fapta nu constituie infracțiunea de trafic de influență. (a

se vedea în acest sens Drept Penal Român – Partea specială O.L., T.T.).

De altfel, tot în acest sens

a opinat nu numai literatura de specialitate ci și practica judiciară (a se

vedea T.S. S.P.d.309/1970 RRD nr. 12/1970; respectiv câtă vreme pretinderea nu

a avut loc anterior sau concomitent cu intervenția, elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență nu sunt întrunite).

În speță, așa cum rezultă

din starea de fapt expusă, inculpatul a pretins cei 100 Euro de la martorul

B.N., după ce actul (pașaportul) a fost întocmit de către funcționar.

Acest aspect reiese cu

certitudine din declarația martorului B.N. (din care rezultă că la momentul

contactării telefonice din data de 14 mai 2003, inculpatul i-a spus că este

gata pașaportul și poate veni să-l ridice) declarația inculpatului (din care

rezultă că în momentul în care a fost contactate telefonic de martor, i-a spus

că pașaportul este gata și poate veni să-l ridice), înregistrarea convorbirii

telefonice dintre inculpat și martor din data de 14 mai 2003, ora 11,47 (din

care rezultă că la acea oră, pașaportul era deja confecționat) și înregistrarea

convorbirii din aceeași zi, ora 14,54 (din care rezultă că martorul s-a

întâlnit cu inculpatul și i-a luat pașaportul).

Faptul că din adeverința

eliberată de S.E.I.P. Alba – Compartimentul Pașapoarte), rezultă că pașaportul

a fost eliberat la data de 19 mai 2003, nu prezintă nici o relevanță raportată

la obiectul infracțiunii și mai mult, la latura obiectivă a acesteia, care are

în vedere momentul întocmirii actului de către funcționatul pe lângă care s-a

făcut intervenția și nu momentul eliberării actului.

Pe de altă parte, chiar și

la momentul eliberării actului, care așa cum am arătat, nu prezintă relevanță

în cauză, se poate observa că această adresă nu este în concordanță cu restul

probațiunii (declarația martorului B.N., a inculpatului, înregistrarea din 14

mai 2003), din care rezultă că pașaportul a fost ridicat (eliberat) în 14 mai

2003 de către denunțător.

De asemenea, tot din această

adresă rezultă că pașaportul a fost confecționat la data de 14 mai 2003, fără a

se specifica vreo oră, astfel că raportat la probațiunea din acest dosar și

care a stat la baza învinuirii inculpatului, declarația denunțătorului,

înregistrarea telefonică din data de 14 mai 2003, ora 11,47 dintre inculpat și

denunțător (martor), rezultă că la acea oră, pașaportul era deja confecționat,

iar pretinderea sumei de bani a avut loc după confecționarea actului.

Se apreciază astfel că, în

speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

influență sub aspectul laturii obiective, deoarece inculpatul a pretins banii

după ce funcționarul pe lângă care s-a făcut intervenția și-a îndeplinit actul

funcțional ce intra în atribuțiile sale de serviciu.

Împotriva sentinței a

declarat apel P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba, aducându-i critici pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Din probele administrate în

cauză, rezultă cu certitudine că banii au fost pretinși cel puțin în viziunea

martorului B.N., înainte ca pașaportul să fie confecționat.

Inculpatul a pretins banii,

lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarului de la pașapoarte

pentru a-l întocmi în regim preferențial, ceea ce s-a întâmplat, pașaportul

fiind eliberat în 2 zile, deși termenul legal este de 20 zile, iar martorul nu

a solicitat expres eliberarea în regim de urgență.

Chiar dacă s-ar admite

interpretarea făcută de instanța de fond, în sensul că pretinderea sumei de

bani a avut loc după ce actul care a constituit obiectul intervenției ar fi

fost îndeplinit, soluția ar fi fost schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de trafic de influență în cea de înșelăciune și în nici un caz

pronunțarea unei soluții de achitare.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia penală nr. 214/ A din 8 iunie 2004, a admis apelul declarat de

P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 81

din 5 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Alba.

A desființat sentința penală

atacată și în baza art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei

privindu-l pe inculpatul D.N. la P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba, pentru

completarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de

influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000.

Împotriva acestei decizii,

în termenul legal, au formulat recurs, parchetul și inculpatul.

Prin recursul său,

parchetul, aduce critici, hotărârii atacate, pentru aprecierea eronată și

incompletă a probatoriului, care nu este incomplet și ca atare se impune, condamnarea

inculpatului, probele dovedind fără dubiu vinovăția, cu privire la fapta pentru

care a fost trimis în judecată.

Inculpatul prin recursul

declarat, a solicitat a se respinge recursul parchetului, ca nefondat, și

menținerea sentinței penale, socotindu-se nevinovat, iar soluția de achitare

fiind temeinică.

Recursurile sunt fondate, în

limita celor ce se vor analiza.

Examinându-se probatoriul

cauzei, Curtea reține că, prin hotărârea atacată nu numai că instanța de apel

nu l-a evaluat corect, dar a și omis în aprecierea cronologică a faptelor,

unele probe de relevanță juridică esențială, în stabilirea exactă a situației

de fapt, pentru ca pe baza acesteia să se poată stabili și încadrarea în drept,

respectiv dacă cea dată se poate menține sau se impune vreo schimbare de

încadrare juridică.

În consecință, aprecierea

trunchiată a probelor ce nu sunt contradictorii, și ierarhizarea acestora

nejustificat a unora, ca esențiale și a altora, ca neavând relevanță juridică,

în determinarea laturii obiective a infracțiunii, echivalează cu o nejudecare a

apelului declarat și adoptarea total nejustificată a soluției, de restituire a

cauzei la parchet, potrivit art. 333 C. proc. pen., pentru completarea

urmăririi penale.

Astfel, hotărârea atacată

apare netemeinică și nelegală față de adresa Ministerului Administrației și

Internelor nr. 1.349.749 din 4 iunie 2004 și care prin coroborare cu

înregistrarea audio și cu declarația martorului B.N, nu justifică în nici un

mod, îndrumarea completării probelor și cu o expertiză grofoscopică.

Aceasta se va reține cu atât

mai mult cu cât, din conținutul redactării deciziei instanței de apel, nu

rezultă considerentele pentru care un fapt recunoscut și de necontestat și

anume că, inculpatul a pretins și a primit suma de 100 Euro pentru desfășurarea

activității de serviciu, mai trebuie dovedit în mod suplimentar. Care este

momentul consumării acestui fapt evident și necontradictoriu, probele

administrate, de asemenea, o spun și în raport și de acesta, se va aprecia

asupra încadrării corecte în drept, a faptei săvârșite.

În limita acestor

considerente, recursurile declarate de parchet și inculpat, urmează a fi

admise, potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casată

hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare, la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba Iulia și

inculpatul D.N. împotriva deciziei penale nr. 214 din 8 iunie 2004 a Curții de

Apel Alba Iulia.

Casează decizia atacată și

trimite cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluționarea apelului

parchetului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 decembrie 2004.