ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 177 din 28

mai 2003 a Tribunalului Vrancea, a fost condamnat inculpatul D.I.:

- pentru comiterea infracțiunii de

trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de

2 ani închisoare (faptă comisă la 24 iunie 2002);

- pentru comiterea infracțiunii de

trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de

2 ani și 6 luni închisoare (faptă comisă la începutul lunii decembrie 2001).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2

ani și 6 luni închisoare.

A fost condamnat inculpatul pentru

comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.,

la o pedeapsă de 2 ani închisoare și s-a constatat grațiată în întregime și

condiționat această pedeapsă, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 543/2002.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă pentru perioadele:

24 iunie 2002 – 8 iulie 2002 și 7 noiembrie 2002 – 28 mai 2003.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen.,

cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de

10.000.000 lei.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile G.T. suma de 400 dolari S.U.A. sau contravaloarea

acesteia.

A fost obligat inculpatul la

11.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul D.I. a fost încadrat în

calitate de inspector la Primăria municipiului Focșani, funcționând la biroul

„fond locativ”, iar din luna aprilie 2002 a fost repartizat la D.S.G.S.V. În

perioada 2001 – 2002, inculpatul, folosindu-se de calitatea sa de angajat al

Primăriei municipiului Focșani, a pretins și primit de la mai mulți cetățeni

bani, lăsând să se înțeleagă că va interveni atât la persoane juridice, cât și

fizice pentru rezolvarea unor probleme pe care aceștia le aveau.

- La data de 24 iunie 2002,

inspectorul principal de poliție O.M. din cadrul S.E.I.P., biroul pașapoarte, a

sesizat verbal conducerea I.P.J. Vrancea, despre faptul că inculpatul D.I. a

pretins și primit de la numita P.G., din Focșani, suma de 100 dolari S.U.A.

pentru a interveni la funcționarii din cadrul biroului, cu scopul de a facilita

obținerea unui pașaport cu prioritate, întrucât sus-numita, în ziua respectivă,

trebuia să plece în Italia, având deja bilete de avion pentru cursa de la orele

17,00.

În urma acestei sesizări s-au

declanșat cercetări, stabilindu-se următoarea situație de fapt: P.G. este

cumătră cu numita G.I.G. Aceasta, intenționând să plece în Italia, a depus

cerere la biroul pașapoarte pentru obținerea documentelor pe numele ei și a

copiilor. Întrucât până la data de 24 iunie 2002, aceasta nu primise încă

pașapoartele, G.I.G., prin intermediul soțului său, V.M., a pus-o în legătură

pe P.G. cu inculpatul D.I. Acesta, într-o discuție prealabilă cu V.M., îl

asigurase că are posibilitatea de a o ajuta pe P.G. pentru a obține pașapoarte,

cu concursul funcționarilor de la biroul de resort.

În virtutea celor discutate în

prealabil, P.G., împreună cu cumătra sa, G.I.G., s-au întâlnit cu inculpatul în

dimineața zilei de 24 iunie 2002 în fața sediului I.P.J. Vrancea. Inculpatul

D.I. le-a spus că va interveni pe lângă „d-na O.” care lucrează la serviciul

pașapoarte, pentru a se obține pașaportul solicitat. Cu această ocazie,

inculpatul a pretins și primit de la P.G. suma de 100 dolari S.U.A., afirmând

că urmează a fi dată acelei persoane care va rezolva problema pașaportului.

După primirea banilor, inculpatul a intrat în sediul I.P.J. Vrancea, timp în

care, cele două femei l-au așteptat în curtea poliției. După câteva minute,

inculpatul D.I. a revenit, spunându-le acestora că a vorbit cu O.M., că

pașaportul este gata și urmează a fi strigat. După plecarea inculpatului D.I.,

G.I.G. și cumătra sa au rămas în continuare să aștepte primirea pașapoartelor.

În jurul orelor

13,00, au fost împărțite pașapoartele, P.G. nefiind printre cei ce au primit

documentele respective.

Întrucât, chiar în după-amiaza

respectivă avea bilete pentru avionul pentru Italia, P.G. a intrat în panică, a

început să plângă, solicitând ofițerului de serviciu să fie dusă la d-na O.,

pentru a vedea ce este cu pașaportul său, deoarece a „plătit” pentru el.

În depoziția sa, O.M., a arătat că,

o femeie cu un copil în brațe ce se afla la poarta poliției, a acostat-o

plângând, spunându-i că l-ar fi trimis pe inculpatul D.I. la ea cu 100 dolari

S.U.A., pentru a o ajuta în obținerea pașaportului în acea zi.

Lucrătorul de poliție i-a spus lui

P.G. că D.I., pe care de altfel îl cunoștea din vedere, nu a luat nici un fel

de legătură cu ea în cursul acelei zile și nici nu i-a dat vreo sumă de bani,

în condițiile arătate de către solicitantă. S-a încercat a se lua legătura cu

D.I., atât pe mobil, cât și la locul de muncă, însă acesta nu a fost găsit.

Întrucât toate condițiile pentru

eliberarea pașaportului erau îndeplinite, P.G. a primit imediat documentul,

aceasta plecând de urgență cu un taxi, deoarece pierdea avionul, astfel că nu i

s-a mai putut lua declarație.

Audiat cu privire la cele de mai

sus, inculpatul D.I., a recunoscut că, la rugămintea lui V.M. și a lui P.G. a

fost la biroul pașapoarte să se intereseze de formalitățile pe care le are de

îndeplinit P.G. pentru obținerea pașaportului. În ceea ce privește suma de 100

dolari S.U.A., inculpatul a recunoscut că a primit-o cu acea ocazie, încă nu cu

scopul de a o da vreunui funcționar din cadrul poliției, ci că, aceasta ar fi

reprezentat echivalentul unui împrumut făcut anterior de către V.M. și care

acum era restituit în baza unei înțelegeri pe care acesta o avusese cu P.G.

Audiat de către procuror, la datele

de 24 și 26 februarie 2002, în legătură cu împrejurarea dacă suma de 100 dolari

S.U.A. dată de P.G. inculpatului, a fost dată cu știrea sa, în contul unei

datorii pe care ar fi avut-o față de D.I., martorul V.M. a arătat că a aflat că

P.G. i-a dat bani inculpatului pentru ca acesta, la rândul său, să-i dea

inspectorului principal O.M., abia în după-amiaza zile de 24 iunie 2002, din

cele povestite de soția sa, G.I.G.. De asemenea, martorul a precizat că nu a

avut nici o înțelegere cu P.G., ca aceasta să achite în contul său vreo datorie

față de D.I.

La data de 5 iulie 2002, la cererea

apărătorului ales al inculpatului, au fost reaudiați martorii V.M. și G.I.G. De

data aceasta, cei doi martori au revenit asupra celor declarate inițial,

susținând că, de fapt suma de 100 dolari S.U.A. ar fi fost dată de către P.G.

la cererea lui V.M. pentru stingerea unei datorii pe care acesta ar fi avut-o

față de D.I. Cu privire la cele declarate inițial, martorii au susținut că nu

au înțeles întrebările procurorului.

Între timp, la data de 9 iulie 2002,

s-a primit de către apărătorul inculpatului un fax pe numele P.G., în care se

arată că suma de 100 dolari S.U.A. ar fi fost cerută de către inculpatul D.I.

pentru acoperirea unei datorii pe care V.M. ar fi avut-o față de acesta.

În fax-ul respectiv, totuși, P.G. a

inserat faptul că, a declarat verbal că banii i-au fost ceruți pentru pașaport.

Susținerea numitei P.G., în sensul că suma de bani înmânată inculpatului D.I.

ar fi fost dată în înțelegere cu V.M., pentru recuperarea unei datorii pe care

acesta ar fi avut-o față de inculpat, a fost apreciată ca total nesinceră.

Un prim element în dovedirea acestui

fapt este însuși modul în care organele de poliție au fost sesizate în legătură

cu fapta cercetată, respectiv, raportul și declarațiile ulterioare ale

inspectorului principal O.M.

Un alt element în susținerea

afirmației că fax-ul depus de către apărătorul inculpatului nu corespunde

realității, îl reprezintă declarațiile date la 15 octombrie 2002 de către

G.I.G. și la 21 octombrie 2002 de către V.M., declarații ce au fost

înregistrate și pe bandă video.

Cei doi martori au arătat că s-au

prezentat la parchet din proprie inițiativă pentru a-și retrage declarațiile

date la 5 iulie 2002, întrucât acestea nu corespund realității, fiind date la

insistențele și rugămințile soției inculpatului.

În concluzie, martorii respectivi au

declarat că, în realitate, faptele s-au petrecut așa cum au precizat la 24, și,

respectiv, 26 iunie 2002, în sensul că suma de bani primită de la P.G. era

destinată inspectorului principal O.M., pentru obținerea pașaportului

solicitat.

De altfel, un semn de întrebare îl

pune și împrejurarea că fax-ul respectiv a ajuns în posesia apărătorului

inculpatului, când în mod firesc, acesta ar fi trebuit trimis pe adresa

parchetului. De altfel, o asemenea declarație, care nu a fost consemnată în

prezența organelor de urmărire penală, nu poate avea vreo valoare, atâta timp

cât nu se poate afirma că emană de la reclamantă și că, într-adevăr este

conform voinței acesteia.

Chiar dacă s-ar accepta ca reale

cele susținute de către inculpatul D.I., sunt întrunite elementele infracțiunii

de trafic de influență, deoarece pentru intervenția făcută pentru eliberarea

pașaportului, inculpatul a solicitat obținerea unui folos material în favoarea

sa, respectiv, recuperarea debitului pe care, chipurile, l-ar fi avut V.M. față

de el.

În drept, fapta inculpatului D.I.,

de a pretinde și primi suma de 100 dolari S.U.A. de la P.G., lăsând să se

înțeleagă că va interveni pe lângă ofițerul O.M. din cadrul biroului

pașapoarte, pentru a-i facilita eliberarea unui asemenea document, constituie

infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Ținând cont de gravitatea faptei

comise, față de inculpatul D.I. s-a dispus arestarea preventivă pe timp de 5

zile de la 24 iunie 2002 la 28 iunie 2002, apoi s-a luat măsura arestării

preventive pe timp de 25 zile, de la 28 iunie 2002 la 22 iulie 2002. Prin

ordonanța nr. 667/II/1 din 8 iulie 2003, s-a admis cererea inculpatului de

liberare provizorie pe cauțiune, acesta depunând suma de 40.00.000 lei în

contul cauțiunii.

- În cursul lunii septembrie 2002,

partea vătămată G.T. a depus o plângere la organele de urmărire penală, în care

a arătat că, în luna decembrie 2001 i-ar fi dat suma de 500 dolari S.U.A.

inculpatului D.I., care lucra pe atunci la biroul fond locativ din cadrul

Primăriei municipiului Focșani, pentru a-i face rost de o locuință pentru fiul

său G.S.

Audiat în legătură cu această

plângere, G.T. a precizat că într-adevăr, întrucât fiul său S., care este

căsătorit și are un copil minor, locuia în același imobil, spațiul fiind

insuficient, a depus o cerere la primărie, pentru atribuirea unei locuințe și

pentru că nu primise nici un răspuns, a început să caute pe cineva care să-l

ajute să-și rezolve această problemă. În aceste condiții i s-a confesat

martorului V.M. care, la rândul său l-a sfătuit să ia legătura cu inculpatul

D.I., ce lucra chiar în domeniul atribuirii de locuințe sociale.

Astfel, partea vătămată a luat

legătura cu D.I., care s-a arătat de acord să-l ajute. Și-au dat întâlnire la

locuința solicitantului. Cu ocazia vizitei făcute de D.I. la locuința lui G.T.,

acesta a fost poftit la masă, timp în care au discutat condițiile în care s-ar

putea obține locuința solicitată.

Conform declarațiilor părții

vătămate G.T., ale soției sale C.V. și ale fiului său S., inculpatul D.I. a

afirmat că știe o locuință ocupată de o femeie, dar pentru a o convinge pe

aceasta să cedeze apartamentul în favoarea familiei G., trebuia să-i dea suma

de 1.500 dolari S.U.A.

Părțile s-au înțeles ca, pentru

început inculpatul să primească 500 dolari S.U.A., iar restul când va obține

locuința solicitată. Deși inculpatul D.I. a primit echivalentul în lei a sumei

de 500 dolari S.U.A., acesta nu și-a ținut promisiunea. În aceste condiții, de

mai multe ori partea vătămată a luat legătura cu inculpatul pentru a-i restitui

banii, însă acesta îl amâna sub diferite pretexte.

G.T. i-a povestit despre faptele de

mai sus și martorului P.S., cumătrul său, pe care l-a rugat să intervină pe

lângă D.I. pentru a-i da banii înapoi. Așa cum a declarat acest martor, în

depoziția dată la 8 octombrie 2002 procurorului, a mers la Primăria

municipiului Focșani, unde a discutat cu D.I. problema respectivă, acesta fiind

de acord să restituie în acel moment, suma de 5.000.000 lei. P.S. a arătat că a

mers împreună cu inculpatul D.I. la B.R.D., pentru a scoate de pe un card

această sumă, însă a constatat că nu mai avea bani în cont, rămânând să se

întâlnească a doua zi, dar inculpatul nu a mai venit la întâlnire.

Cele prezentate mai sus s-au

petrecut în luna iunie 2002, mai înainte de arestarea inculpatului survenită la

24 iunie 2002.

Partea vătămată G.T. a insistat și

după punerea în libertate a inculpatului să-i restituie banii.

În cele din urmă, D.I. i-a restituit

numai 3.000.000 lei suma datorată, afirmând că pentru restul nu are decât să-l

reclame.

Audiat în legătură cu cele de mai

sus, inculpatul a negat că ar fi primit cei 500 dolari S.U.A. de la familia G.,

pentru a fi dați unei persoane, pentru ca aceasta să renunțe la locuință în

favoarea lui G.S., susținând că a luat numai 3.000.000 lei de la G.T. cu titlu

de împrumut, bani pe care i-a restituit în cursul lunii august 2002, G.T. s-a

constituit parte civilă față de inculpat cu suma de 400 dolari S.U.A. sau

contravaloarea acesteia.

În drept, fapta inculpatului D.I.,

de a primi suma de 500 S.U.A. dolari de locuință, pentru ca aceasta să renunțe

la spațiul respectiv în favoarea reclamantului, fapt pe care în realitate nu

l-a realizat, constituie infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215

alin. (1) C. pen.

- La data de 7 noiembrie 2002, s-a

prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, numitul L.R.C., care a

depus un denunț împotriva inculpatului D.I. În acest denunț, martorul a arătat

că, prin lunile noiembrie – decembrie 2001, având nevoie de o locuință de la

Primăria municipiului Focșani, prin intermediul aceluiași V.M., l-a cunoscut pe

inculpatul D.I. L.R.C. i-a relatat inculpatului ce probleme are, iar acesta l-a

asigurat că poate să-i obțină locuința, însă sunt necesari 18-20 milioane lei,

pentru a fi dați consilierilor municipali, ca să aprobe atribuirea locuinței

respective. L.R.C. a fost de acord să dea acești bani, înțelegându-se cu inculpatul

ca pe moment să-i dea acestuia 10 milioane lei, iar restul atunci când va primi

locuința.

În baza înțelegerii dintre cei doi,

la indicația inculpatului D.I., denunțătorul a mers împreună cu martorul V.M.

la sucursala băncii T. de unde a scos din contul firmei sale o sumă de

30.000.000 lei, din care suma de 10.000.000 lei, i-a fost dată lui V.M., pentru

a o duce inculpatului. În depoziția sa, V.M. a confirmat întru-totul

susținerile denunțătorului L.R.C., precizând că personal i-a înmânat suma de

10.000.000 lei, inculpatului D.I. Același martor a arătat că a auzit stând pe

holul din fața biroului în care au avut loc discuțiile dintre inculpat și

L.R.C., pentru ce anume erau destinați banii respectivi.

La câtva timp, L.R.C. s-a întâlnit

din nou cu inculpatul, care i-a confirmat primirea sumei respective, afirmând

că a ajuns chiar la consilieri, care s-au arătat încântați de gestul respectiv,

astfel că, aprobarea repartizării locuinței solicitate este ca și obținută.

La data de 30 noiembrie 2001, s-a

înregistrat sub numărul 21987 cererea prin care L.R.C. solicită atribuirea unei

locuinței, cerere care, potrivit adresei nr. 18134 din 15 noiembrie 2001 a

Primăriei municipiului Focșani, a rămas în posesia inculpatului.

În perioada următoare, pentru a-i

întări convingerea că se ocupa de problema respectivă, inculpatul D.I., însoțit

de L.R.C., au vizitat mai multe locuințe din municipiu, de fiecare dată

găsindu-se pretexte de inculpat pentru a justifica nerepartizarea acestora.

După îndelungi insistențe,

inculpatul a restituit denunțătorului, în cursul lunii august 2002, suma de

2.500.000 lei, din cele 10.000.000 lei primite în vederea obținerii locuinței

solicitate. Suma respectivă a fost virată la data de 8 august 2002 pe un card

al cărui titular era numita T.S., mama prietenei martorului L.R.C., respectiv

numita T.C.

Întrucât până în luna octombrie

2002, D.I., nu s-a ținut de cuvânt și nu i-a restituit restul de bani,

respectiv suma de 7.500.000 lei, L.R.C. l-a reclamat pe inculpat la parchet.

Audiat cu privire la cele sesizate

de către L.R.C., inculpatul D.I. a negat faptul că banii au fost primiți pentru

a interveni pe lângă consilierii municipali pentru atribuirea locuinței

solicitate. În legătură cu suma de 2.500.000 lei pe care acesta a depus-o în

contul lui L.R.C., inculpatul a susținut că ar fi reprezentat un împrumut luat

de la L.R.C.

Cele susținute de către L.R.C. au

fost confirmate, pe lângă depoziția martorului V.M. și de declarațiile

martorilor G.A., V.F. și T.C., cărora L.R.C. li s-a plâns de faptul că a dat

bani inculpatului, în vederea repartizării unei locuințe și că nu a obținut

nici locuința și nici banii nu i-au fost restituiți

În drept, fapta inculpatului D.I.,

așa cum a fost descrisă mai sus, constituie infracțiunea de trafic de

influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel inculpatul D.I. care a criticat-o sub aspectul

greșitei sale condamnări pentru fapte ce nu le-a săvârșit.

Curtea de Apel Galați prin decizia

penală nr. 659/ A din 17 noiembrie 2003, a admis apelul declarat de inculpat,

pentru alt motiv decât cel ridicat și anume numai pentru omisiunea instanței de

fond de a se pronunța cu privire la destinația sumei consemnate drept cauțiune.

Astfel, prin decizia penală

sus-menționată s-a desființat în parte sentința penală nr. 177 din 28 mai 2003

a Tribunalului Vrancea și rejudecând:

În baza art. 160

5

lit. e)

C. proc. pen., s-a dispus restituirea către numita D.P., a cauțiunii în sumă de

40.000.000 lei (patruzeci milioane lei) consemnată pentru inculpatul D.I., la

C.E.C., sucursala Focșani, pentru dosarul nr. 667/II/I/2002 cu recipisa nr.

91/2533601 Seria A din data de 5 iulie 2002.

În baza art. 160

5

alin.

(6) C. proc. pen., dispune încetarea stării de liberare provizorie pe cauțiune

a inculpatului D.I.

Reduce cheltuielile judiciare la

plata cărora a fost obligat inculpatul de la 11.000.000 lei la 5.000.000 lei.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Menține starea de arest a

inculpatului D.I. și deduce arestarea preventivă a acestuia de la 24 iunie 2002

la 8 iulie 2002 și de la 7 noiembrie 2002 la 17 noiembrie 2003.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termenul legal, inculpatul a declarat recurs și prin care a reluat motivul

invocat în apel și anume reaprecierea probelor și în principal achitarea sa, în

baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și numai în subsidiar a solicitat

reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Examinând probatoriul cauzei, în

raport de critica formulată, precum și din oficiu, se constată că acesta a fost

evaluat corect, situația de fapt reținută corespunzând pe deplin activității

infracționale efectiv desfășurată de recurent, în luna noiembrie 2001 (cazul

L.R.C.), în luna decembrie 2001 (cazul G.T.) și cea din 24 iunie 2002 (în cazul

P.G.).

Declarațiile martorilor G.I.G., O.M.

căpitan Ministerul de Interne, V.M., G.T. și G.S. și L.R.C. coroborate cu

restul actelor dosarului dovedesc, fără dubiu, vinovăția inculpatului pentru

faptele penale comise și a căror încadrare juridică este cea legală.

De altfel, întreg materialul

probator dovedește intenția infracțională a inculpatului, prin pregătirea și

perseverarea în înșelarea victimelor, așa încât, susținerea recurentului că, în

cauză, lipsește latura subiectivă pentru toate faptele pentru care a fost

condamnat, nu poate fi apreciată decât ca o simplă afirmație sau apărare

nedovedită.

Nu poate fi omisă, în acest context

de date ale cauzei că, în toate situațiile în care inculpatul, a intrat în

diverse relații cu părțile vătămate, a întreținut aceleași aparențe, a avut

același mod de operare infracțională, și anume al „unei persoane cu multe

relații”.

Desfășurând acest mod de activitate

ilicită, a reușit să determine victimele să-i achite diferite avansuri, spre

exemplu: de 10.000.000 lei (L.R.C.), 500 dolari S.U.A. (G.T.) și 100 dolari

S.U.A. (recunoscuți de altfel de inculpat) de la martora P.G.

Numai astfel și profitând de poziția

sa socială, în municipiul Focșani, inculpatul a primit sumele de bani

sus-menționate, cu scopul nemijlocit de a interveni pe lângă diferiți

funcționari publici, comportament ce caracterizează atât infracțiunea de trafic

de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., precum și cea de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 C. pen.

Ca atare, infracțiunile comise nu

sunt lipsite de latura subiectivă după cum se pretinde prin recursul de față și

deci cererea de achitare va fi respinsă ca nefondată.

Gravitatea faptelor comise,

perseverența infracțională, precum și nesinceritatea făptuitorului după

descoperirea infracțiunilor comise, evidențiază și pericolul social ce-l

reprezintă acesta, considerente pentru care, pedepsele aplicate, precum și cea

rezultantă, de 2 ani și 6 luni închisoare, care nu cuprinde vreun spor, nu pot

fi socotite excesive.

Așa deci, nici sub aspectul

motivului subsidiar și care vizează reducerea pedepselor, recursul declarat

apare nefondat și astfel va fi respins, potrivit art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. și se va menține hotărârea atacată.

Se vor aplica și prevederile art.

381 și art. 192 C. proc. pen.

Se menține starea de arest a

recurentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 659/ A 17 noiembrie

2003 a Curții de Apel Galați.

Menține starea de arest a inculpatului și deduce

din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 24 iunie 2002 la 8

iulie 2002 și de la 7 noiembrie 2002 la 15 aprilie 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2004.