ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1809/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1809/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 626 din 20

septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

Dosarul nr. 51669/3/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată

de inculpatul S.V. având ca obiect reținerea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În temeiul

dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu reținerea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În baza art. 81 C.

pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului

pe o durată a termenului de încercare de 4 ani, calculată conform dispozițiilor

art. 82 C. pen.

I s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea

pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

În baza art. 71 alin.

ultim C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii prev. de art.

71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 257 C.

pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul

G.C.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de influență.

În baza art. 86

1

C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului

sub supraveghere, pe o durată a termenului de încercare de 7 ani, calculată

conform prevederilor art. 86

2

C. proc. pen.

În baza art. 86

3

C. proc. pen., s-a dispus că pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie

să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în

fiecare primă zi de marți a lunii respective, la fiecare 3 luni, la Serviciul

de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor de pe lângă

Tribunalul București, serviciu căruia i s-a încredințat supravegherea

inculpatului;

b) să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.

c) să anunțe și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

I s-a atras atenția

inculpatului asupra disp. art. 86

4

C. proc. pen. privind revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni,

precum și în caz de neîndeplinire de către inculpat, cu rea-credință, a

măsurilor de supraveghere anterior menționate.

În baza art. 71 alin.

ultim C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii prev. de art.

71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a

fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la cumpărare de influență.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.V. să execute

pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

1

C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului

sub supraveghere pe o durată a termenului de încercare de 8 ani, calculată

conform prevederilor art. 86

2

C. proc. pen.

În baza art. 86

3

C. proc. pen., s-a dispus că pe durata termenului de încercare inculpatul

trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte în

fiecare primă zi de miercuri a lunii respective, la fiecare 3 luni, la

S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul București, serviciu căruia i s-a

încredințat supravegherea inculpatului;

b) să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să anunțe și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

I s-a atras atenția

inculpatului asupra disp. art. 86

4

C. proc. pen. privind revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei

infracțiunii, precum și în caz de neîndeplinire de către inculpat, cu

rea-credință, a măsurilor de supraveghere anterior menționate.

În baza art. 71 alin.

ultim C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii prev. de art.

71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 257

alin. (2) C. pen. comb. cu art. 256 alin. (2) C. pen., precum și art. 61 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 45.000

RON de la inculpații C.G., S.V. și G.C.N. și, în raport de prevederile art. 20

din Legea nr. 78/2000, a fost menținută măsura sechestrului asigurător asupra a

trei autoturisme aliate în proprietatea inculpatului, măsură dispusă prin

ordonanța procurorului din data de 31 mai 2011.

Au fost obligați

inculpații la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.

În fapt, judecătorul

fondului a reținut, în esență, că în intervalul 22 - 24 iunie 2009, inculpatul

C.G., prin intermediul inculpatului S.V., a oferit și a dat suma de 45.000 RON

inculpatului G.C.N., sumă pretinsă de acesta pentru sine și terțe persoane, în

baza promisiunii sale de a interveni asupra unui comisar cu funcție de

conducere din cadrul Gărzii Financiare pentru ca să fie oprită acțiunea de

monitorizare efectuată la 22 iunie 2009 de comisarii V.A., I.E., C.N.V. și I.G.

a locației situate în str. PGC, sector 5 București, unde inculpatul C.G.

deținea o secție clandestină de depozitare și îmbuteliere băuturi alcoolice.

La termenul din data

de 02 februarie 2010, Tribunalul a procedat la audierea inculpaților.

Inculpatul C.G. a

declarat ca înțelege să mențină poziția procesuală adoptată, de recunoaștere a

faptelor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare. A arătat inculpatul

că, la data de 22 iunie 2009, deținea în locația situată în str. PGC, sector 3

o secție clandestină de depozitare și îmbuteliere băuturi alcoolice, că în

vederea stopării acțiunii de monitorizare ce s-a efectuat la acea dată asupra

locației menționate, a apelat la inculpatul S.V., acesta solicitându-i să afle

numele persoanelor care efectuau acțiunea, precum și informații referitoare la

structura, serviciul de la care proveneau, inculpatul obținând aceste

informații de la martorul C.C., proprietarul locației și comunicându-le lui

S.V.

A mai declarat

inculpatul că, în acea perioadă (iunie 2009), datora inculpatului S.V. suma de

aproximativ 8.000 - 9.000 de euro și că, în prezent, datorează acestui inculpat

diverse sume de bani acordate cu titlu de împrumut.

A declarat inculpatul

ca în timpul desfășurării acțiunii de monitorizare s-a întâlnit cu inculpatul

S.V. după convorbirile telefonice purtate anterior, că acesta i-a indicat suma

ce trebuia data în vederea stopării acestei acțiuni fără ca inculpatul sa-i dea

vreo informație referitoare la identitatea persoanei la care acesta a apelat în

vederea realizării scopului menționat, C.G. neavând certitudinea faptului ca

banii dați de acesta inculpatului S.V. au ajuns în cele din urma la inculpatul

G.C.N.

Cu privire la suma

remisa inculpatului S.V., C.G. a arătat ca aceasta (aproximativ 45.000 RON) a

fost predată în mai multe etape, în seara de 22 iunie 2009 fiind trimiși o

parte din bani prin intermediul martorului O.D.

Fiind audiat,

inculpatul S.V. a arătat că își menține afirmațiile ce se regăsesc în cuprinsul

declarației notariale depuse la dosar la data de 17 ianuarie 2012, că îl

cunoaște pe inculpatul C.G., căruia deseori i-a împrumutat diverse sume de

bani, acesta la rândul său procedând similar și că, în data de 22 iunie 2009,

acesta din urmă i-a solicitat sprijinul în vederea stopării unui control ce se

desfășura la locația unde C. avea un garaj și deținea „sticle, butoaie".

A arătat inculpatul

că de la C.G. a înțeles că este vorba de un control al Gărzii Financiare,

acesta menționând și numele comisarilor care se aflau în locație, inculpatul

neputându-și aminti dacă el este cel care a solicitat aceste relații.

Inculpatul a declarat

ca a încercat să-l ajute, sunând diverși prieteni pe care i-a întrebat dacă au

cunoștințe la Garda Financiară și că, în acest context, l-a sunat și pe

inculpatul G.C.N., la telefon nedivulgându-i acestuia natura și conținutul

problemei pe care intenționa să o discute.

A arătat inculpatul

că s-a întâlnit cu G.C.N. în zona Prosper și că nu a apucat să relateze

acestuia aspectele menționate de C.G., motivat de faptul că inculpatul G. i-a

reamintit de suma pe care i-o împrumutase anterior, în cuantum de aproximativ

9.500 de euro, sumă pe care S.V. nu o restituise până la acel moment.

Deși nu a discutat cu

inculpatul G.C.N. în legătură cu problema inculpatului C.G. (a arătat

inculpatul S.V.), s-a întâlnit cu acesta din urma în seara zilei de 22 iunie

2009 sau în ziua următoare și după ce a aflat de la C.G. că acțiunea de

monitorizare fusese stopată, la mințit pe acesta pretinzând că finalizarea

acțiunii s-a datorat ajutorului dat, solicitându-i pentru acest ajutor „suma de

bani și primind suma de aproximativ 4.300 de euro, lăsându-l pe inculpatul C.G.

sa creadă că acești bani vor ajunge la persoana prin intermediul căreia s-a

rezolvat problema sa.

A declarat inculpatul

că, atunci când afirma telefonic în convorbirile cu C.G. că s-a rezolvat

problema acestuia, îl mințea. Ulterior, inculpatul a mai pretins de la C.G. și

a primit suma de 3.800 de euro, în același scop (pentru „ajutorul"

oferit), sumă ce nu a fost remisă niciunui angajat al Gărzii Financiare și care

a ajuns la inculpatul G.C.N., însă în contul datoriei pe care S.V. o avea la

acesta. Inculpatul a declarat că presupune că inculpatul C.G. și-a dat seama că

a fost mințit.

Inculpatul G.C.N. a

declarat că pe inculpatul C.G. l-a văzut prima dată cu ocazia prezentării în

față instanței, iar pe inculpatul S.V. îl cunoaște de mai multă vreme, fiindu-i

prieten. A arătat inculpatul că, la începutul anului 2009, l-a împrumutat pe

S.V. cu suma de aproximativ 9.500 - 10.000 euro, sumă pe care acesta din urmă

nu a restituit-o până în luna iunie a aceluiași an și că, anterior, dar și

ulterior acestui moment, l-a mai împrumutat cu diverse sume.

A mai declarat

inculpatul că s-a întâlnit cu S.V. în data de 22 iunie 2009, la solicitarea

acestuia din urma, în zona Complexului Comercial Prosper și, la momentul

întâlnirii, G.C.N. l-a „luat la rost" pe S.V., motivat de faptul că nu-i

fuseseră restituiți banii împrumutați. A arătat inculpatul că nu-și amintește

ca S.V. să-i fi făcut vorbire în data de 22 iunie 2009 de vreo acțiune a Gărzii

Financiare sau despre vreo problemă a vreunui prieten al acestuia. A declarat

inculpatul că, ulterior acestui moment (22 iunie 2009), inculpatul S.V. a

început sa-i restituie banii datorați, în două-trei tranșe, că nu are

cunoștință de vreo înțelegere sau discuție purtată între inculpatul S.V. și

C.G., pe acesta din urmă necunoscându-l, că în data de 22 iunie 2009 nu a

discutat cu niciun angajat al Gărzii Financiare, că cunoaște persoane angajate

ale Gărzii, însă nu a apelat niciodată la acestea.

În cauză au fost

audiați martorii O.D., V.G.D., C.C., I.E., V.A., C.N.V., G.I., F.S., D.I. și

D.G.A.

Apărările

inculpatului S.V., în sensul că a încercat să-l plătească pe inculpatul C.G.,

creându-i iluzia că-l poate ajuta, au fost apreciate ca neîntemeiate prin

raportare la interceptările convorbirilor telefonice dintre inculpat și alte

persoane care confirmă caracterul serios al pretinderii sumei de bani

menționate în vederea stopării acțiunii de monitorizare desfășurată în data de

22 iunie 2009.

La fel de

neîntemeiată a fost considerată și solicitarea acestuia de reținere a

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în contextul susmenționat.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond s-a raportat la criteriile

generale prev. de art. 72 C. pen., și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de

textele de lege incriminatorii, gradul de pericol social concret al fiecărei

fapte, circumstanțele concrete ale comiterii faptelor, circumstanțele vizând persoana

fiecărui inculpat.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul C.G., s-a reținut că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de

cumpărare de influență pentru care s-a dispus condamnarea au fost reduse

conform prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. cu o treime, Tribunalul

apreciind că o pedeapsă orientată către minimul prevăzut de textul de lege

incriminator de 2 ani, cu reducerea menționată, în condițiile în care limita

minimă este de 1 an și 4 luni, este suficientă în raport de natura faptei,

circumstanțele reale și cele vizând persoana inculpatului.

Lipsa antecedentelor

penale, faptul că inculpatul obține venituri din activități legale, este

căsătorit și tatăl a doi copii minori și a avut o conduită sinceră pe parcursul

cercetării judecătorești, au fost apreciate a fi elemente de natură a conduce

la concluzia că scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut de art. 52 C.

pen., poate fi atins față de acest inculpat, chiar și fără privarea sa de

libertate, motiv pentru care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.

și s-a dispus suspendarea executării pedepsei față de acesta pe o durata de 4

ani termen de încercare.

Pedepsele dispuse

față de fiecare dintre inculpații S.V. și G.C.N., raportat la natura faptelor

comise de aceștia, dar și la conduita procesuală a fiecăruia (inculpatul S.V.

„simulând" o recunoaștere a faptelor, iar G.C.N. negând vinovăția sa) au

fost mai mari decât cea dispusa față de inculpatul C.G., și anume câte 3 ani

pentru fiecare dintre cei doi inculpați.

Tribunalul a avut în

vedere și în cazul fiecăruia dintre cei doi inculpați lipsa antecedentelor

penale, faptul că s-au prezentat în față instanței la fiecare termen (cu

excepția situațiilor în care datorită stării de sănătate nu au putut proceda

astfel - S.V.) și că obțin venituri din activități licite, împrejurări în

raport de care s-a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un

avertisment pentru aceștia și, chiar fără executarea pedepsei, inculpații nu

vor mai săvârși infracțiuni, astfel că s-a făcut aplicarea prevederilor art. 86

1

C. proc. pen. și s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe

o durată de 7 ani pentru inculpatul G.C.N. și 8 ani pentru inculpatul S.V.,

acesta din urmă săvârșind în concurs două infracțiuni, supravegherea celor doi

inculpați fiind încredințată Serviciului de protecție a victimelor și

reintegrare sociala a infractorului.

Sentința a fost

apelată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A și

de inculpați.

Parchetul a criticat

soluția primei instanțe pentru motive de nelegalitate și netemeinicie ce țin de

neaplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. față de

inculpatul C.G. și de greșita individualizare a pedepselor aplicate

inculpaților, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 81 și 86

1

C. pen.

Recursurile

inculpaților C.G. și S.V. au vizat redozarea pedepsei.

Inculpatul G.C.N. a

criticat soluția fondului sub aspectul greșitei sale condamnări, motiv pentru

care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen. și, în subsidiar, art. 10 lit. b) C. proc. pen., având

în vedere probatoriile administrate în cauză.

Prin Decizia penală

nr. 377 A din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A. împotriva Sentinței penale nr. 626 din 20 septembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr.

51669/3/2011.

A desființat, în

parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond, a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen. pentru inculpatul C.G. și art. 86

1

C.

pen. pentru coinculpații G.C.N. și S.V., precum și a dispozițiilor art. 71

alin. ultim C. pen., privind pedepsele accesorii aplicate inculpaților.

A făcut aplicarea

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c C. pen. față de inculpatul C.G.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

A respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații C.G., G.C.N. și S.V..

A obligat pe

inculpatul C.G. la 600 RON cheltuieli judiciare statului și pe coinculpații

G.C.N. și S.V. la câte 800 RON fiecare, din care câte 200 RON onorariul

avocatului din oficiu, urmând a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de apel, în

baza propriei analize a probatoriului administrat în cauză, a apreciat, similar

instanței de fond, că acesta este suficient, concludent și pertinent în

stabilirea mai presus de orice îndoială atât a existenței faptelor deduse

judecății, cât și a săvârșirii lor, cu vinovăție, de către inculpați.

S-a reținut că, deși

potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul nu este obligat să-și

probeze nevinovăția, alin. (2) al aceluiași articol prevede că, în cazul în

care există probe de vinovăție, acesta are dreptul să demonstreze lipsa lor de

temeinicie, ceea ce în cauză nu s-a făcut.

De altfel, s-a avut

în vedere că inculpatul G.C.N. a recunoscut că a discutat de mai multe ori cu

coinculpatul S.V., cu care s-a și întâlnit în cursul zilei de 22 iunie 2009,

primind de la acesta o mare sumă de bani, conținutul convorbirii telefonice

purtate de cei doi inculpați înlăturând orice urmă de îndoială privind scopul

primirii și destinatarii sumei de bani.

Astfel, s-a achiesat

la motivația evaluării din punct de vedere al elementelor constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art.

6 din Legea nr. 78/2000, făcută de instanța de fond.

Cât privește

pedepsele aplicate inculpaților, s-a constatat că acestea au fost just

cuantificate ca întindere și corespund pericolului faptelor pendinte,

circumstanțelor săvârșirii lor și lipsei antecedentelor penale ale

inculpaților.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că pedeapsa, ca măsură de constrângere, are pe lângă scopul său

represiv, și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și

judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și

comportamentul inculpatului, trebuind individualizată în așa fel încât acesta

să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea, pe viitor,

a săvârșirii unor fapte penale similare.

Or, în cauză, s-a

reținut că, deși inculpații sunt necunoscuți cu antecedente penale, în profilul

lor psiho-social sunt identificați o serie de factori cu potențial criminogen

(deși, la o vârstă matură, sunt fără ocupație, iar inculpatul S.V. se ocupă cu

intermedierea livrărilor de alcool de la diverse antrepozite fiscale din țară

către secții clandestine de producere și îmbuteliere de băuturi alcoolice

contrafăcute și dezinhibiția cu care, de conivență, au hotărât să acționeze

pentru anihilarea organelor abilitate), care nu conduc la ideea unei reinserții

sociale facile.

Ca atare, s-a

apreciat că tratamentul de resocializare cel mai eficient și adecvat care să

ajute la atingerea scopului pedepsei instituit de art. 52 C. pen. este

executarea pedepselor în regim de detenție.

Pe de altă parte, s-a

apreciat ca fiind întemeiată și critica Parchetului în ceea ce privește

neaplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. c) C. pen. față de

inculpatul C.G., în condițiile în care acesta s-a prevalat în asigurarea

rezultatului infracțional de calitatea sa de administrator al societății

comerciale în cauză, motiv pentru care s-a apreciat că se impune interzicerea

exercitării funcției de administrator.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.G., S.V.

și G.C.N., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea Deciziei penale

atacate și menținerea sentinței primei instanțe, în sensul de a se menține

pedepsele aplicate de instanța de fond, atât în ceea ce privește cuantumul, cât

și modalitatea de executare, prin raportare și la circumstanțele personale ale

acestora.

Criticile au fost

circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

Înalta Curte, examinând

recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru

considerentele care urmează.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este

în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără

dubiu, că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor și pentru

care au fost condamnați, de altfel aceștia recunoscând comiterea faptelor -

S.V. și G.C.N. în calea de atac a recursului -, iar C.G. a și beneficiat de

prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenții

inculpați nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o

corectă individualizare a pedepselor de către instanța de apel, prin evaluarea

tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai

adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și

astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate

inculpaților pentru infracțiunile comise au fost stabilite într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și

circumstanțelor personale ale acestora.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că

faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind

limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, precum

și împrejurările în care au fost comise și modul de acționare.

Existența uneia sau

unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a

altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe

atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din

redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel

de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței

de judecată. în această apreciere, se va ține seama de pericolul social concret

al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile,

de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la

persoana infractorului.

Recunoașterea

circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci

lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză,

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cu cea de prim control judiciar,

constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea

inculpaților, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor

comise, dar și modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională.

Totodată, în cauză nu

poate fi reținută nici circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C.

pen. (astfel cum s-a solicitat de către recurentul inculpat S.V.), împrejurării

că inculpații S.V. și G.C.N. și-au modificat poziția procesuală, în sensul

adoptării unei conduite sincere, abia în calea de atac a recursului, ca urmare

a soluției pronunțate de instanța de prim control judiciar, neputându-i-se

acorda o astfel de semnificație.

Pe de altă parte, se

constată că datele care caracterizează favorabil persoana recurenților

inculpați și care au fost invocate în susținerea căii de atac promovate, au

fost avute în vedere de către instanța de apel în procesul de individualizare a

pedepselor, dându-li-se eficiența cuvenită.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepselor, Înalta Curte reține că suspendarea

condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei, ca mijloc de

individualizare judiciară a acesteia, poate fi acordată de către instanță dacă

se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare în regim

privativ de libertate, ori în speță, natura faptelor comise și modul concret de

săvârșire - inculpații acționând în circumstanțele anterior menționate -

dovedesc un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unor pedepse

cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării ar fi suficientă

pentru a se realiza reeducarea acestora și prevenirea comiterii de noi

infracțiuni.

Astfel fiind, Înalta

Curte apreciază că pedepsele de 2 ani închisoare (pentru inculpatul C.G.) și,

respectiv, de câte 3 ani închisoare (pentru inculpații S.V. și G.C.N.), cu

executare în regim de detenție, sunt apte să răspundă scopului preventiv și de

reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a faptelor și datele personale ale

inculpaților, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

În lumina acestor

considerații, criticile formulate de recurenții inculpați apar ca nefiind întemeiate,

circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale inculpaților

nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de schimbare a modalității de

executare a pedepselor, în sensul reținerii dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen., astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să

determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse,

ca nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile

cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G., S.V. și G.C.N. împotriva

Deciziei penale nr. 377 A din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii

desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2013.

Procesat de GGC - LM