ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4169/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului; Prin Sentința penală nr. 1022 din 21 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B.G.A. la pedeapsa de 3 ani Închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la data de 23 iulie 2010 la data de 17 septembrie 2010. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive.

Prin aceeași sentință, în baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul P.C. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la data de 23 iulie 2010 la data de 17 septembrie 2010. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive. În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 7.500 de RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus restituirea către inculpatul B.G.A. a sumei de 180 de RON, achitată în plus în contul Institutului Național de Expertize Criminalistice pentru efectuarea raportului de expertiză. Prima instanță, prealabil analizării fondului cauzei, a reținut că din analiza prevederilor art. 91 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ce stabilesc în mod strict condițiile legale de realizare a interceptărilor și înregistrărilor audio sau video, rezultă că legalitatea lor nu este condiționată de începerea urmăririi penale, acestea putând fi autorizate și în faza actelor premergătoare. De altfel, textele menționate prevăd faptul că interceptarea convorbirilor poate fi dispusă și în cazul în care există date sau indicii privind pregătirea unei infracțiuni, ipoteză ce exclude în mod logic posibilitatea începerii urmăririi penale, chiar și în reni, condiții în care orice altă concluzie ar fi ilogică și ar conduce la soluții absurde.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizii precum nr. 10/2008 sau nr. 2521/2009, această ultimă decizie fiind dată chiar în soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței nr. 59/2009 a Curții de Apel Constanța, depusă de inculpatul B.G.A. în susținerea punctului său de vedere, dar și Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia nr. 101/2011, dată în soluționarea apelul formulat împotriva Sentinței penale nr. 206 din 18 martie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, invocate, de asemenea, de inculpat. Instanța a apreciat ca neîntemeiată susținerea inculpaților în sensul că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 962 din 25 iunie 2009 s-ar fi statuat nelegalitatea interceptărilor efectuate înainte de începerea urmăririi penale.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 1 C. proc. pen., ca nefondată, iar considerentele deciziei, nereiterate, de altfel, în decizii ulterioare date cu privire la același articol, nu au caracter obligatoriu în lipsa unei dispoziții legale exprese. De asemenea, a apreciat că nici concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză nu sunt de natură să înlăture din materialul probator înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale. Faptul că înregistrările supuse expertizării nu sunt originale și nu sunt autentice în sens criminalistic, adică nu au fost prezentate pe suportul fizic pe care au fost create, nu prezintă relevanță pentru soluționarea prezentei cauze și nu echivalează cu efectuarea unor intervenții asupra acestora de natură a afecta legalitatea probei sau valoarea acesteia.

De altfel, în răspunsul dat la lămuririle solicitate de instanță, Institutul Național de Expertize Criminalistice a învederat faptul că din verificările efectuate se conchide, foarte probabil, că asupra înregistrărilor supuse expertizării nu s-a acționat prin ștergere, completare sau orice alt mod care să le modifice conținutul. A mai reținut și faptul că, la solicitarea expresă a instanței de a indica momentul și modalitatea în care se consideră că s-ar fi intervenit asupra înregistrărilor, inculpații nu au fost în măsură să indice aceste aspecte, în lipsa cărora cererea acestora de efectuare a unui raport de expertiză pare a avea doar un caracter formal.

Concluzionând, a reținut că simpla susținere a inculpaților că înregistrările sunt trunchiate, fără ca aceștia să dea detalii cu privire la modalitatea în care s-ar fi intervenit asupra acestora (ce cuvinte au fost adăugate sau ce cuvinte au fost tăiate), în afară de faptul că face ca realizarea raportului de expertiză să fie practic imposibilă (expertul necunoscând care sunt momentele din interceptare asupra cărora trebuie să își canalizeze atenția pentru a determina dacă există anumite discontinuități și pentru a stabili cauza acestora - a se vedea și pct. 2 al lămuririlor transmise de ÎNEC), pune instanța în imposibilitatea de analiza punctual asupra pertinenței apărărilor formulate de aceștia cu privire la procesele-verbale de redare a înregistrărilor.

În plus, instanța de fond a constatat, cu referire la inculpatul B.G.A., că deși acestuia i-au fost puse la dispoziție încă din cursul lunii iulie 2011 înregistrările efectuate cu mijloace proprii de martorul O.E.E. și a fost întrebat cu privire la poziția pe care o are cu privire la aceste înregistrări, inculpatul nu a răspuns nici acestei solicitări a instanței, condiții în care s-a apreciat că acesta a înțeles să nu le mai conteste. Ulterior acestor precizări, judecătorul fondului, trecând la analiza probelor, a reținut, în fapt, că în perioada 28 aprilie 2010 - 11 mai 2010, după o înțelegere prealabilă, pretinzând că acționează în numele unor persoane influente, inculpații aceștia au solicitat denunțătorului O.E.E.

încheierea unui contract de cesiune cu privire la drepturile litigioase asupra terenului în suprafață de 10.214 mp situat în București, str. L., sector 6, urmând ca în schimbul acestui "preț" persoanele influente să intervină pe lângă organele judiciare ce aveau în lucru Dosarul nr. 2020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care denunțătorul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, pentru obținerea unei soluții de netrimitere în judecată. S-a arătat că reținerea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 este justificată de calitatea inculpaților de persoane ce îndeplinesc o funcție ce implică participarea la luarea deciziilor în cadrul societăților comerciale (art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000), ambii fiind administratori ai unor astfel de societăți.

Totodată, instanța de fond a apreciat că pretinderea, în mod repetat, de la aceeași persoană a obținerii unui folos material într-un scop unic - exercitarea influenței asupra organelor judiciare în vederea obținerii unei soluții de netrimitere în judecată - reprezintă o infracțiune unică, care s-a consumat la momentul primei pretinderi, acțiunile ulterioare fiind intrinsec legate de scopul urmărit și neavând caracterul unor acte materiale distincte, de natură a atrage reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la infracțiunea continuată. Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză în ambele faze ale procesului penal, inclusiv a cele căror legalitate a fost demonstrată mai sus.

Instanța de fond a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului B.G.A. - care, în perioada 28 aprilie 2010 - 11 mai 2010, atât singur, cât și prin intermediul inculpatului P.C., a solicitat martorului O.E.E. cedarea cu titlu gratuit a drepturilor litigioase asupra terenului situat în București, str. L., sector 6, în schimbul intervenției unor persoane influente pe lângă organele judiciare ce instrumentau Dosarul nr. 2020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care denunțătorul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, pentru obținerea unei soluții de netrimitere în judecată - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Fapta inculpatului P.C. - care, în perioada 03 mai 2010 - 11 mai 2010, a pretins martorului O.E.E. cedarea cu titlu gratuit a drepturilor litigioase asupra terenului situat în București, str. L., sector 6, în schimbul intervenției unor persoane influente pe lângă organele judiciare ce instrumentau Dosarul nr. 2020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care denunțătorul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, pentru obținerea unei soluții de netrimitere în judecată - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat - în parte - instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., ținând seama de gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina acestora, de gradul de pericol apreciat ca ridicat din cauza relațiilor sociale cărora li s-a adus atingere în concret prin săvârșirea infracțiunii - relațiile referitoare la desfășurarea activității unor magistrați și a unor ofițeri de poliție - și din cauza caracterului organizat al activității infracționale, realizate prin implicarea a două persoane și întinsă pe o perioadă mai lungă de timp.

Instanța de fond în procesul individualizării sancțiunii penale a avut în vedere și faptul că inculpații nu s-au sfiit să recurgă la amenințări pentru a obține rezultatul scontat, relevante în acest sens fiind afirmațiile legate de posibila arestare a denunțătorului, de consecințele negative pe care refuzarea tranzacției le-ar fi putut avea și cu privire la timpul limitat pe care denunțătorul îl avea la dispoziție pentru a hotărî asupra "ofertei" prezentate: "este nasoale (...)", "vezi dacă vorbești, săptămâna asta că săptămâna viitoare n-o să mai avem ce face" (inculpatul B.G.A.), "mă gândesc să nu o pățești mai rău într-o săptămână.

Că poate să dea și ordonanță de 20 (...) de 24 de ore, Doamne ferește!" ",poa' să dea un ordin și mâine nu te mai văd (...) Mâine 24 de ore (...) faci sărbătorile (...) week-end-ul acolo", "să se gândească până săptămâna care vine dar e mai greu atunci (...) și vor fi alte condiții", "să aibă grijă că timpul trece (...) și că e presantă treaba" (inculpatul P.C.). De asemenea, instanța a avut în vedere și beneficiul patrimonial ce ar fi fost obținut de către inculpați în ipoteza în care denunțătorul ar fi fost de acord cu realizarea tranzacției propuse - obținerea drepturilor litigioase asupra unui teren în suprafață de 10.000 mp situat în municipiul București, teren evaluat de inculpatul P.C., administratorul unei societăți implicate în tranzacții imobiliare, în discuțiile telefonice purtate, la suma de 5.000.000 euro.

Toate aceste elemente au justificat în opinia instanței de fond aplicarea unor pedepse într-un cuantum superior minimului legal de 2 ani închisoare și duc la concluzia că, în ciuda lipsei antecedentelor penale și a unei conduite bune anterioare a inculpaților în societate, nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante. Circumstanțele favorabile inculpaților au fost avute însă în vedere la stabilirea în concret a pedepselor ce s-au aplicat. Astfel, instanța de fond a reținut că ambii inculpați sunt necunoscuți cu antecedente penale, sunt administratori ai unor societăți comerciale, inculpatul B.G.A. este căsătorit și are doi copii minori în întreținere, iar inculpatul P.C. a fost implicat și în anumite activități caritabile.

S-a apreciat că aplicarea unei pedepse mai reduse în cazul inculpatului P.C. este justificată de împrejurarea că, după cum s-a reținut mai sus, acesta a acționat sub coordonarea inculpatului B.G.A., persoana cu rolul principal în prezentul dosar, dar și de vârsta acestuia de peste 60 de ani. Deși pedepsele aplicate sunt doar puțin superioare minimului legal, raportat la faptul că instanța a optat pentru executarea acestora în regim de detenție, la lipsa de antecedente penale și la elementele favorabile inculpaților, acestea apar ca suficiente pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare, pe lângă gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, la alegerea acesteia a contribuit și atitudinea nesinceră a inculpaților și lipsa oricăror regrete pentru fapta săvârșită, elemente în prezența cărora s-a apreciat că scopul preventiv general și individual al pedepsei nu ar putea fi atins prin aplicarea instituțiilor prev. de art. 81 sau 86 1 C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații B.G.A. și P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Ministerul Public a criticat soluției pronunțată de instanța de fond, sub aspectul netemeiniciei, având în vedere că nu a fost aplicată pedeapsa accesorie și complementară, cu privire la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv aplicarea art. 65, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., cu privire la ambii inculpați, arătând că la momentul săvârșirii infracțiunilor, aceștia dețineau calitatea de asociați și administratori în cadrul unor societăți comerciale, astfel încât, se impune aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen. Inculpații apelanți, prin motivele scrise și cele invocate oral - prin apărători - au criticat hotărârea, în esență, pentru greșita lor condamnare, apreciind că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a probelor, în fapt, impunându-se achitarea lor pe temeiul prev. de art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Apărarea inculpatului P.C. a mai invocat o critică subsidiară, respectiv cea a greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate, apreciind că în ceea ce îl privește, se impunea - ca modalitate de executare - suspendarea sub supraveghere. Prin Decizia penală nr. H8/R din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 1022 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 39206/3/2010, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c), în condițiile art. 71 C. pen., pentru ambii inculpați.

În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen. a fost interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepselor principale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaților, pe care i-a obligat la plata sumei de câte 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Curtea a reținut că judecătorul fondului a prezentat - în detaliu - tot materialul probator cu privire la cei doi inculpați. Înregistrările efectuate de martorul denunțător au fost efectuate în condițiile legii, potrivit art. 91 6 alin. (2) C. proc. pen. În ceea ce privește susținerea apărării că proba care constă în înregistrarea convorbirilor dintre inculpați și denunțător a fost administrată nelegal, a reținut, de asemenea, că nu are suport legal, întrucât legiuitorul, în cuprinsul art. 91 1 C. proc.

pen. nu a prevăzut o astfel de condiție, respectiv ca înregistrările să se efectueze după începerea urmăririi penale, ci legiuitorul a prevăzut să fie vorba despre o infracțiune pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu. Față de aspectele precizate, solicită respingerea apelurilor inculpaților ca nefondate A mai constatat că instanța de fond a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în cauză (în detaliu prezentat în considerentele sentinței pronunțate, corect evaluat și contestat în apel, sub aceleași aspecte), pe care nici în prezent inculpații nu o recunosc.

Pe baza probelor, s-a dovedit - în mod cert - că inculpații au pretins obținerea unor foloase, susținând că acționează în numele unor persoane influente, care aveau posibilitatea de a interveni pe lângă ofițeri din cadrul DGPMB - SIF și pe lângă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București (subcomisarul N.G., comisarul Ș.M., procurorul N.I., prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul București - P.V., persoană ce avea posibilitatea de a interveni în cursul anchetei prin infirmarea soluțiilor date de procurorul de caz), instituții care instrumentau dosarul în care era cercetat denunțătorul, pentru obținerea unei soluții de netrimitere în judecată.

Chiar dacă influența pe care inculpații au traficat-o nu le aparținea (ceea ce face ca infracțiunea descrisă să nu constituie o formă tipică), totuși această influență a reprezentat elementul principal care a stat la baza propunerii de cedare a drepturilor litigioase, iar acțiunea lor astfel cum a fost descrisă mai sus, a adus, în primul rând, atingere prestigiului și încrederii în activitatea organelor judiciare, prin încercarea de creare a convingerii denunțătorului că acestea pot acționa la comandă într-un sens (arestarea acestuia) sau în altul (închiderea dosarului), aspect ce a dus la încadrarea faptei săvârșite de aceștia în dispozițiile art. 257 C. pen.

Opțiunea inculpaților de a alege să pretindă că influența traficată aparținea altor persoane sus-puse (fostul director al Serviciului de Pază și Protecție și o persoană cu funcție de conducere în cadrul Ministerului Administrației și Internelor) a fost determinată doar de dorința de a asigura obținerea folosului material vizat, nefiind de natură să schimbe elementul principal al activității infracționale - promisiunea acestora că, în schimbul cedării drepturilor litigioase, se va interveni pe lângă organele judiciare competente să dispună măsuri în dosarul penal ce îl privea pe denunțător în scopul îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora. Totodată, a mai reținut că inculpații au acționat cu intenție directă, urmărind obținerea unui folos prin traficarea pretinsei influențe asupra organelor judiciare.

În consecință, a apreciat că nu poate fi primită cererea inculpaților de achitare în temeiul prev. de art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul traficului de influență. De asemenea, a reținut că instanța de fond a dat situației de fapt reținute o încadrare juridică legală, faptele inculpaților, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Cât privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea a apreciat că au fost avute în vedere criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., referitoare la modalitatea și împrejurările în care s-au săvârșit faptele, la gradul de pericol social al acestora, la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, toate coroborate cu circumstanțele personale ale inculpaților.

A reținut că din perspectiva acestor criterii nu se justifică reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților și nici schimbarea modalității de executare, suspendare sub supraveghere, determinat îndeosebi de valoarea mare a sumei de bani ce constituie obiectul material al infracțiunii de corupție deduse judecății (5.000.000 euro), pentru obținerea căreia inculpații au stăruit, prevalându-se, în mod repetat, de influența declarată asupra unor funcționari publici și speculând nevoile denunțătorului, dar și de conduita procesuală a inculpaților (nesinceră și lipsa oricăror regrete pentru fapta săvârșită), în condițiile în care, în pofida unui probatoriu acuzator consistent și neîndoielnic, nu își asumă, cu responsabilitate, consecințele acțiunilor), prin urmare, nu se poate considera, cu temei, că scopul legal al pedepsei, definit în art. 52 C. pen., ar putea fi atins chiar și fără privarea de libertate.

Cum în cauză, infracțiunile pentru care inculpații au fost condamnați au fost săvârșite în timp ce aceștia dețineau în cadrul unor societăți comerciale următoarele calități: inculpatul P.C. avea calitatea de asociat și administrator în cadrul SC C.S.I. SRL și asociat în cadrul SC S.A.R.I. SRL, iar inculpatul B.G.A. avea calitatea de asociat și administrator în cadrul SC E. SRL; asociat și administrator în cadrul SC I.M. SRL și asociat și administrator în cadrul SC S.O.T. - societate pentru reconstrucția teritoriului SRL, instanța de prim control judiciar a apreciat că se impune interzicerea exercițiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, constând în interzicerea dreptului de a deține calitatea de asociat sau administrator în cadrul unor societăți comerciale, cu privire la ambii inculpați, în raport cu fiecare pedeapsă principală aplicată acestora.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații B.G.A. și P.C., invocând în drept cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 12, 17 2 și 14 C. proc. pen. Ambii inculpați, întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., au solicitat, în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. O altă critică comună a recurenților inculpați a vizat greșita aplicare a legii, cu referire la faptul că deși unele probe au fost obținute ilegal - interceptarea și înregistrările audio video realizate în faza actelor premergătoare - acestea au fundamentat soluția de condamnare a inculpaților.

Totodată, recurenții inculpați, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., au solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, în sensul reținerii circumstanțelor atenuante judiciare și reducerii acesteia, sub minimum special prevăzut de lege și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86 1 C. pen. Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 17 2 și 14 C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază decizia atacată ca fiind legală și temeinică și recursurile declarate de inculpații B.G.A.

și P.C. ca nefondate, având în vedere următoarele considerente: Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., în sensul că ambele instanțe au dispus în mod greșit condamnarea recurenților inculpați întemeiat pe probatorii obținute nelegal și care nu au dovedit dincolo de orice îndoială vinovăția acestora, nu este incident în cauză. Înalta Curte reține că inculpații B.G.A. și P.C. au fost trimiși în judecată și condamnați de prima instanță, soluție menținută de instanța de apel, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Probele administrate în cauză dovedesc fără echivoc că faptele există, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii atât sub aspectul laturii obiective cât și al laturii subiective și au fost comise de către inculpați.

Astfel, examinând actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține că probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu cele din faza de cercetare judecătorească infirmă susținerile recurenților inculpați privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor determinat de faptul că acțiunile lor în relațiile cu martorul denunțător O.E.E. s-au datorat intenției lor de a-l determina pe acesta să cedeze drepturile litigioase asupra terenului lui C.L., care era îndreptățit și nu în schimbul promisiunii traficării pretinsei lor influențe asupra unor ofițeri de poliție judiciară din cadrul DGPMB - SIF și magistrați procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru soluționarea favorabilă a unui dosar penal în care martorul denunțător era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Acțiunile ce compun elementul material al laturii obiective (sub forma primirii ori pretinderii de bani sau foloase ori acceptării de promisiuni, daruri) trebuie să îndeplinească trei condiții esențiale, respectiv, autorul să săvârșească faptele prevalându-se de influența reală sau presupusă pe care o are sau lasă să se creadă că o are pe lângă funcționar sau alt salariat; funcționarul pe lângă care are influență sau lasă să se creadă că are influență să aibă competența funcțională de a efectua actul solicitat și acțiunile autorului infracțiunii să preceadă sau să fie concomitente cu îndeplinirea de către funcționar a actului cerut. A lăsa să se creadă că are influență asupra unui funcționar înseamnă a induce unei persoane falsa impresie că făptuitorul are legătură apropiată cu funcționarul ce are atribuții în îndeplinirea actului respectiv.

Deși, influența pe care inculpații au traficat-o în cauză nu le aparține, această pretinsă influență a fost determinantă pentru martorul denunțător în luarea deciziei de a accepta cedarea drepturilor litigioase și, prin urmare, chiar și în această formă atipică, acțiunile inculpaților se circumscriu elementului material al infracțiunii de trafic de influență.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că, raportat la succesiunea cronologică a împrejurărilor ce au conturat o situație de fapt reținută de cele două instanțe și însușită de către instanța de recurs, susținerile apărării în sensul că actele efectuate de inculpați prin care au solicitat martorului denunțător O. de a ceda, cu titlu gratuit, drepturile litigioase asupra unui teren situat în București, str. L., sector 6, nu au fost făcute în schimbul intervenției unor persoane influente pe lângă organele judiciare ce instrumentau dosarul penal în care martorul denunțător era cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, pentru adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată, sunt infirmate de probatoriile administrate.

Astfel, din denunțul formulat de martorul O.E.E. și declarațiile martorului B.Ș.C. rezultă că inculpatul B.G.A. era un apropiat al lui C.L. și cunoștea împrejurarea că acesta din urma a formulat plângere penală împotriva lui O.sub aspectul săvârșirii de înșelăciune, cauza fiind înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București sub nr. 2020/P/2009. Sub acest aspect relevantă este și declarația martorului C.C.I. În acest context, la datele de 28 aprilie 2009 și 29 aprilie 2009 inculpatul B.G.A.

s-a întâlnit cu martorul denunțător căruia i-a comunicat că știe de dosar și persoanele importante care îl sprijină pe C. în plângerea penală formulată, relatând martorului chiar aspecte referitoare la modul în care decurge ancheta (faptul că s-a început urmărirea penală față de acesta, că s-a schimbat procurorul care instrumenta dosarul) și îl poate ajuta în obținerea unei soluții favorabile prin intermediul unor persoane influente, în schimbul cesiunii de către martor a drepturilor litigioase asupra terenului situat în București.

Pentru a crea convingerea martorului denunțător că are influență asupra unor persoane de care depinde soluționarea dosarului în care acesta era cercetat, nu a negat pretinsa influență asupra prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București de la acea dată, confirmând martorului că după semnarea contractului de cesiune nu va mai fi necesar să se prezinte la data de 03 mai 2010 la DGPMB- SIF unde acesta a fost citat, indicând chiar numele generalului N.G. fost director al SPP. Tot cu ocazia acestor discuții inculpatul îi precizează martorului denunțător că va obține și el un procent de 10% din valoarea terenului.

Toate aceste aspecte, contrar susținerilor inculpatului sunt confirmate de martorul B., martorul denunțător O. și chiar de inculpat în declarația dată în cursul urmăririi penale la 28 iulie 2010, cu precizarea că inculpatul nu a recunoscut și scopul menționării acelei persoane, arătând că a făcut acest lucru la sugestia lui C. însă nu a precizat că persoana indicată de el îl poate ajuta pe martorul denunțător să obțină o soluție favorabilă în dosar. În susținerea declarațiilor martorului B. și a martorului denunțător sunt și înregistrările convorbirilor telefonice de la datele de 28 aprilie 2010 și 29 aprilie 2010, care confirmă atitudinea inculpatului B. și modalitatea în care prin activitățile sale i-a solicitat martorului denunțător să cedeze drepturile litigioase asupra terenului în schimbul influenței unor persoane importante la polițiștii judiciari și magistrații procurori care instrumentau dosarul acestuia, pentru obținerea unei soluții favorabile.

Nu pot fi primite nici apărările inculpatului B. că ar desfășurat toate aceste activități urmare solicitării martorului C.L., în condițiile în care niciunul dintre martorii audiați nu au confirmat acest aspect. Astfel, martorul I.M. - avocat inițial al lui C.L. și martorul F.I. au arătat că nu au solicitat intervenția inculpatului B. în soluționarea litigiului și nici nu au cunoscut activitățile desfășurate de inculpat în acest sens. Martorul I.M. arătă în declarația în faza de urmărire penală că atunci când s-a întâlnit cu B., la solicitarea acestuia din urmă și i-a comunicat intențiile sale printre care și determinarea lui O. să semneze contractul de cesiune de drepturi litigioase și că, ulterior, urma să intervină la polițiști pentru a obține o soluție favorabilă martorului.

În acest context, martorul a refuzat să întocmească un proiect al contractului de cesiune și i-a cerut lui B. să nu îl implice cu nimic pentru că este împotriva intereselor clientului pe care îl reprezintă. Sub acest aspect, prezintă relevanță și transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpat și martorul I.M. din data de 30 aprilie 2010 precum și înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpat și martorul denunțător în care acesta nu face nicio referire la interesele martorului C. După cele două întâlniri cu martorul denunțător, inculpatul B. i-a dat asigurări, prin intermediul martorului Br., că va fi totul bine, împrejurare în care, la data de 03 mai 2010, martorul O.E.E. a fost sunat de inculpatul P.C.

care era în înțelege cu inculpatul B. aspect care rezultă din convorbirile telefonice avute de cei doi inculpați după întâlnirile cu martorul O. Toate aceste acte efectuate de inculpatul B.G.A. de a-i promite martorului denunțător, în schimbul cesionării dreptului litigios asupra terenului situat în București, intervenția unor persoane cu influență asupra organelor judiciare în adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată în Dosarul nr. 2020/P/2009 în care acesta era cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență.

Și sub aspectul laturii subiective se constată că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, intenția directă, în sensul că a urmărit obținerea pentru sine a contractului de cesiune de drepturi litigioase în schimbul traficării pretinsei sale influențe asupra persoanelor ce pot influența organelor judiciare cu atribuții în soluționarea dosarului penal și în care martorul denunțător avea calitatea de învinuit. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată, astfel cum corect au reținut și cele două instanțe, că probele administrate în cauză dovedesc că activitățile desfășurate de către inculpatul B.G.A. în modalitatea descrisă constituie infracțiunea de trafic de influență și, pe cale de consecință, apreciază ca neîntemeiate criticile recurentului inculpat privind achitarea sa determinat de lipsa elementelor constitutive.

Neîntemeiate sunt și criticile inculpatului P.C. privind lipsa unor probatorii care să-i dovedească vinovăția în comiterea faptei de trafic de influență. Probele administrate dovedesc împrejurarea că acesta la solicitarea inculpatului B. s-a întâlnit cu martorul denunțător O. la data de 03 mai 2010 la Biroul Notarului Public, D.P., unde pentru a-i crea convingerea martorului asupra pretinsei influențe asupra persoanelor care l-ar putea ajuta, a dat acestuia asigurări că dacă semnează contractul de cesiune va sta liniștit, va fi sunat în 3 ore de la semnarea contractului chiar de către unul din ofițerii judiciari care instrumentează cauza, cu referire la cms. Ș.M., pentru a i se comunica soluția dispusă în cauză, promițând martorului că îl va determina pe C.L., pe care deși nu îl cunoaște să anuleze contractul inițial dintre ei.

Tot în întărirea convingerii martorului denunțător asupra pretinsei influențe pe care o are asupra unor funcționari și obținerii contractului de cesiune de drepturi litigioase asupra terenului, inculpatul P. îi spune martorului că a aranjat și cu judecătorul iar cu ocazia întâlnirii din data de 04 mai 2010 îi comunică telefonic și chiar direct martorului denunțător că cel care urma să intervină la organele judiciare ocupă o funcție importantă în poliție și îl are la mână și pe C.L., pe care îl va determina să semneze (relevante fiind transcrierile convorbirilor telefonice și în mediu ambiental de la acea dată). În susținerea vinovăției inculpatului P.C. sunt și discuțiile dintre acesta și martorul denunțător din data de 05 mai 2010 și 11 mai 2010 când inculpatul continuă să confirme martorului O.E.E.

că va fi simplu, după ce va da o declarație, se va da o soluție de neîncepere a urmăririi penale ce îi va fi comunicată, iar la întrebarea martorului a negat constant orice implicare a lui C.L. Tot cu această ocazie îi comunică martorului și împrejurarea că inculpatul B. este colonel S.P.P. Nu în ultimul rând prezintă relevanță și discuțiile telefonice dintre inculpatul B. și inculpatul P. din data de 29 aprilie 2010 când primul îi cere lui P. să vină la notar cu act de identitate pentru întocmirea actelor dar și convorbirile telefonice dintre inculpatul P. și secretarea inculpatului B., martora M.A. căruia inculpatul îi comunica rezultatul întâlnirilor cu martorul denunțător și poziția acestuia de a primi garanții că după ce semnează actul totul se va rezolva.

Contrar celor susținute de recurentul inculpat martora M.A. a declarat că nu a asistat la vreo convorbire între inculpați cu privire la ce acte urmau să semneze la notariat, dar fiindu-i prezentate mesajele trimise de inculpatul P. pe telefonul său mobil a arătat că transmitea mesajele destinate lui B. către acesta, fără a avea vreo implicare, acest lucru îl făcea și pentru avocatul I.M. Or, declarația martorei se coroborează cu listingul mesajelor transmise de inculpatul P. și declarațiile martorului denunțător O. Toate aceste probatorii conturează implicarea inculpatului P.C. în săvârșirea faptei de trafic de influență, și dovedesc fără echivoc vinovăția sa în comiterea infracțiunii, prin urmare, în cauză, nu se poate dispune achitarea sa întemeiat pe lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii.

În cauză nu este incident nici cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. - greșita aplicare a legii -, criticile comune ale inculpaților privind obținerea unor probe în afara cadrului procesual nefiind întemeiate. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că prin ordonanța procurorului din data de 29 aprilie 2010 s-a autorizat cu titlu provizoriu, în temeiul dispozițiilor art. 91 2 alin. (2) C. proc. pen., pe o perioadă de 48 ore (29 aprilie - 01 mai 2010), interceptarea convorbirilor telefonice și în mediu ambiental ale inculpatului B.G.A. și ale martorului denunțător O.E.E., ordonanță confirmată, ulterior, de judecător care a dispus, în continuare, autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpatului și martorului denunțător.

Deși, faza actelor premergătoare nu este parte componentă a procesului penal, etapă pentru care nu este reglementată nici asigurarea exercitării dreptului la apărare, scopul efectuării acestor acte premergătoare este acela de a strânge date și informații care să susțină în mod rezonabil o acuzație și să fundamenteze începerea urmăririi penale. Or, potrivit dispozițiilor art. 91 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen. interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează în cazul infracțiunilor de corupție reglementate de Legea nr. 78/2000 dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, în scopul stabilirii situației de fapt.

În jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a apreciat că actele premergătoare fiind efectuate în vederea începerii urmăririi penale de către organele de cercetare penală, au caracter procedural penal și se efectuează în condițiile prevăzute pentru actele de urmărire penală. Ca atare, respectarea cerințelor specifice prevăzute în art. 91 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., reprezintă singura condiție de valabilitate ca mijloace de probă în procesul penal indiferent de împrejurarea că fiind efectuate în cursul în cursul actelor premergătoare au fost sau nu consemnate în cuprinsul unui proces-verbal, astfel cum prevăd dispozițiile art. 224 C. proc. pen.

Pe cale de consecință, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate pe bandă magnetică, aflate la dosarul de urmărire penală, efectuate în faza actelor premergătoare, cu respectarea cazurilor și condițiilor legale, cum este și în cauza dedusă judecății constituie mijloace de probă. Cum în cauză, nu s-a dovedit că aceste mijloace de probă au fost obținute cu încălcarea dispozițiilor art. 91 1 C. proc. pen., în mod corect, prima instanță a apreciat că sunt obținute legal și nu le-a înlăturat din ansamblu probator acre susține vinovăția recurenților inculpați B.G.A. și P.C.

Nu pot fi primite nici susținerile recurenților inculpați cu privire la concluziile raportului de expertiză criminalistă efectuat în cauză în cursul urmăririi penale, întrucât ÎNEC a precizat că suportul fizic pus la dispoziția experților deși nu este autentic, nu prezintă ștersături, adăugiri, completări sau alte intervenții de natură a-i altera conținutul, împrejurare pe care nici inculpații nu au putut să o susțină prin indicarea momentului și modalității prin care s-ar fi alterat conținutul acestor înregistrări. Referitor la cazul prevăzut în art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., privind greșita individualizare judiciară a pedepsei sub aspectul modalității de executare, Înalta Curte constată că nici acesta nu este incident în cauză.

La individualizarea judiciară a sancțiunii penale aplicată inculpaților, sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, cele două instanțe au avut în vedere toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., și anume modul și împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia (infracțiune de corupție), modalitatea de comiterea a faptelor (crearea percepției martorului denunțător asupra posibilității influenței, prin alte persoane, a organelor judiciare în vederea obținerii unei soluții favorabile prin eludarea normelor legale) urmarea produsă (știrbirea autorității și atingerea adusă prestigiului unor instituții judiciare - poliție și parchet), poziția procesuală adoptată de inculpați atât în cursul urmăririi penale cât și în faza judecății, de nerecunoaștere a faptei chiar în fața unui probatoriu evident, de a-și minimaliza fiecare dintre ei contribuția la comiterea faptei și de a acredita ipoteza unui ajutor pe care urmau să îl dea numitului C.L.

Împrejurarea că recurenții inculpați B.G.A. și P.C. nu au antecedente penale, sunt persoane integrate în societate și obțin venituri din activitățile desfășurate prin firmele pe care le administrează, în cazul inculpatului P. - efectuarea acte caritabile și vârsta înaintată -, sunt elemente care deși nu au primit valențele unor circumstanțe atenuante judiciare, au fost valorificate de către instanța de fond în procesul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate celor doi recurenți (3 ani în cazul inculpatului B. și 2 ani 3 luni în cazul inculpatului P.), al cărui cuantum a fost orientat spre minimum special prevăzut de lege penală.

Și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază, contrar celor susținute de către recurenți, că raportat la natura faptei, modalitatea de comitere, caracterul repetat al acțiunilor lor, participația penală a fiecăruia dintre inculpați, circumstanțele reale și personale ale acestora, care deși sunt la primul contact cu legea penală, nu au recunoscut comiterea faptelor în pofida unui probatoriu evident, au încercat să inducă organelor judiciare ideea că scopul lor a fost de a-l ajuta pe C.L. să obțină terenul respectiv, numai aplicarea unor pedepse în regim privativ de libertate este în măsură să schimbe atitudinea recurenților față de valorile sociale ocrotite de norma penală și corespunde scopului preventiv educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat de prevederile art. 52 C. pen.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident, pentru motivele arătate anterior, niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 14 și 17 2 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B.G.A. și P.C., apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. Având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.G.A. și P.C. împotriva Deciziei penale nr. 118/R din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2012. Procesat de GGC - NN