ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4169/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4169/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului;

Prin Sentința penală nr. 1022 din 21

decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza

art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat

inculpatul B.G.A. la pedeapsa de 3 ani Închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a

arestării preventive de la data de 23 iulie 2010 la data de 17 septembrie 2010.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată, cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive.

Prin aceeași

sentință, în baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost

condamnat inculpatul P.C. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a

arestării preventive de la data de 23 iulie 2010 la data de 17 septembrie 2010.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată, cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive.

În baza art. 191

alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de

7.500 de RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus

restituirea către inculpatul B.G.A. a sumei de 180 de RON, achitată în plus în

contul Institutului Național de Expertize Criminalistice pentru efectuarea

raportului de expertiză.

Prima instanță,

prealabil analizării fondului cauzei, a reținut că din analiza prevederilor

art. 91

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., ce stabilesc în mod strict

condițiile legale de realizare a interceptărilor și înregistrărilor audio sau

video, rezultă că legalitatea lor nu este condiționată de începerea urmăririi

penale, acestea putând fi autorizate și în faza actelor premergătoare. De

altfel, textele menționate prevăd faptul că interceptarea convorbirilor poate

fi dispusă și în cazul în care există date sau indicii privind pregătirea unei

infracțiuni, ipoteză ce exclude în mod logic posibilitatea începerii urmăririi

penale, chiar și în reni, condiții în care orice altă concluzie ar fi ilogică

și ar conduce la soluții absurde. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte

de Casație și Justiție prin decizii precum nr. 10/2008 sau nr. 2521/2009,

această ultimă decizie fiind dată chiar în soluționarea recursului declarat

împotriva Sentinței nr. 59/2009 a Curții de Apel Constanța, depusă de

inculpatul B.G.A. în susținerea punctului său de vedere, dar și Curtea de Apel

București, secția I penală, prin Decizia nr. 101/2011, dată în soluționarea

apelul formulat împotriva Sentinței penale nr. 206 din 18 martie 2010 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, invocate, de asemenea, de

inculpat.

Instanța a apreciat

ca neîntemeiată susținerea inculpaților în sensul că, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 962 din 25 iunie 2009 s-ar fi statuat nelegalitatea

interceptărilor efectuate înainte de începerea urmăririi penale. Prin această

decizie, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 91

1

C. proc. pen., ca nefondată, iar

considerentele deciziei, nereiterate, de altfel, în decizii ulterioare date cu

privire la același articol, nu au caracter obligatoriu în lipsa unei dispoziții

legale exprese.

De asemenea, a

apreciat că nici concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în

cauză nu sunt de natură să înlăture din materialul probator înregistrările

efectuate în cursul urmăririi penale. Faptul că înregistrările supuse

expertizării nu sunt originale și nu sunt autentice în sens criminalistic,

adică nu au fost prezentate pe suportul fizic pe care au fost create, nu

prezintă relevanță pentru soluționarea prezentei cauze și nu echivalează cu

efectuarea unor intervenții asupra acestora de natură a afecta legalitatea

probei sau valoarea acesteia.

De altfel, în

răspunsul dat la lămuririle solicitate de instanță, Institutul Național de

Expertize Criminalistice a învederat faptul că din verificările efectuate se

conchide, foarte probabil, că asupra înregistrărilor supuse expertizării nu s-a

acționat prin ștergere, completare sau orice alt mod care să le modifice

conținutul.

A mai reținut și

faptul că, la solicitarea expresă a instanței de a indica momentul și

modalitatea în care se consideră că s-ar fi intervenit asupra înregistrărilor,

inculpații nu au fost în măsură să indice aceste aspecte, în lipsa cărora

cererea acestora de efectuare a unui raport de expertiză pare a avea doar un

caracter formal.

Concluzionând, a

reținut că simpla susținere a inculpaților că înregistrările sunt trunchiate,

fără ca aceștia să dea detalii cu privire la modalitatea în care s-ar fi

intervenit asupra acestora (ce cuvinte au fost adăugate sau ce cuvinte au fost

tăiate), în afară de faptul că face ca realizarea raportului de expertiză să

fie practic imposibilă (expertul necunoscând care sunt momentele din

interceptare asupra cărora trebuie să își canalizeze atenția pentru a determina

dacă există anumite discontinuități și pentru a stabili cauza acestora - a se

vedea și pct. 2 al lămuririlor transmise de ÎNEC), pune instanța în

imposibilitatea de analiza punctual asupra pertinenței apărărilor formulate de

aceștia cu privire la procesele-verbale de redare a înregistrărilor.

În plus, instanța de

fond a constatat, cu referire la inculpatul B.G.A., că deși acestuia i-au fost

puse la dispoziție încă din cursul lunii iulie 2011 înregistrările efectuate cu

mijloace proprii de martorul O.E.E. și a fost întrebat cu privire la poziția pe

care o are cu privire la aceste înregistrări, inculpatul nu a răspuns nici

acestei solicitări a instanței, condiții în care s-a apreciat că acesta a

înțeles să nu le mai conteste.

Ulterior acestor

precizări, judecătorul fondului, trecând la analiza probelor, a reținut, în

fapt, că în perioada 28 aprilie 2010 - 11 mai 2010, după o înțelegere prealabilă,

pretinzând că acționează în numele unor persoane influente, inculpații aceștia

au solicitat denunțătorului O.E.E. încheierea unui contract de cesiune cu

privire la drepturile litigioase asupra terenului în suprafață de 10.214 mp

situat în București, str. L., sector 6, urmând ca în schimbul acestui

"preț" persoanele influente să intervină pe lângă organele judiciare

ce aveau în lucru Dosarul nr. 2020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, în care denunțătorul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, pentru obținerea unei soluții de netrimitere în judecată.

S-a arătat că

reținerea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 este justificată de

calitatea inculpaților de persoane ce îndeplinesc o funcție ce implică participarea

la luarea deciziilor în cadrul societăților comerciale (art. 1 lit. b) din

Legea nr. 78/2000), ambii fiind administratori ai unor astfel de societăți.

Totodată, instanța de

fond a apreciat că pretinderea, în mod repetat, de la aceeași persoană a

obținerii unui folos material într-un scop unic - exercitarea influenței asupra

organelor judiciare în vederea obținerii unei soluții de netrimitere în

judecată - reprezintă o infracțiune unică, care s-a consumat la momentul primei

pretinderi, acțiunile ulterioare fiind intrinsec legate de scopul urmărit și

neavând caracterul unor acte materiale distincte, de natură a atrage reținerea

dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la infracțiunea continuată.

Situația de fapt,

astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de

probă administrate în cauză în ambele faze ale procesului penal, inclusiv a

cele căror legalitate a fost demonstrată mai sus.

Instanța de fond a

concluzionat că, în drept, fapta inculpatului B.G.A. - care, în perioada 28

aprilie 2010 - 11 mai 2010, atât singur, cât și prin intermediul inculpatului

P.C., a solicitat martorului O.E.E. cedarea cu titlu gratuit a drepturilor

litigioase asupra terenului situat în București, str. L., sector 6, în schimbul

intervenției unor persoane influente pe lângă organele judiciare ce

instrumentau Dosarul nr. 2020/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, în care denunțătorul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, pentru obținerea unei soluții de netrimitere în judecată -

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență

prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului

P.C. - care, în perioada 03 mai 2010 - 11 mai 2010, a pretins martorului O.E.E.

cedarea cu titlu gratuit a drepturilor litigioase asupra terenului situat în

București, str. L., sector 6, în schimbul intervenției unor persoane influente

pe lângă organele judiciare ce instrumentau Dosarul nr. 2020/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care denunțătorul era cercetat

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, pentru obținerea unei soluții de

netrimitere în judecată - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr.

78/2000.

La individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat - în parte - instanța de fond

a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., ținând seama de gradul de pericol

social al infracțiunii reținute în sarcina acestora, de gradul de pericol

apreciat ca ridicat din cauza relațiilor sociale cărora li s-a adus atingere în

concret prin săvârșirea infracțiunii - relațiile referitoare la desfășurarea

activității unor magistrați și a unor ofițeri de poliție - și din cauza

caracterului organizat al activității infracționale, realizate prin implicarea

a două persoane și întinsă pe o perioadă mai lungă de timp.

Instanța de fond în

procesul individualizării sancțiunii penale a avut în vedere și faptul că

inculpații nu s-au sfiit să recurgă la amenințări pentru a obține rezultatul

scontat, relevante în acest sens fiind afirmațiile legate de posibila arestare

a denunțătorului, de consecințele negative pe care refuzarea tranzacției le-ar

fi putut avea și cu privire la timpul limitat pe care denunțătorul îl avea la

dispoziție pentru a hotărî asupra "ofertei" prezentate: "este

nasoale (...)", "vezi dacă vorbești, săptămâna asta că săptămâna

viitoare n-o să mai avem ce face" (inculpatul B.G.A.), "mă gândesc să

nu o pățești mai rău într-o săptămână. Că poate să dea și ordonanță de 20 (...)

de 24 de ore, Doamne ferește!" ",poa' să dea un ordin și mâine nu te

mai văd (...) Mâine 24 de ore (...) faci sărbătorile (...) week-end-ul

acolo", "să se gândească până săptămâna care vine dar e mai greu

atunci (...) și vor fi alte condiții", "să aibă grijă că timpul trece

(...) și că e presantă treaba" (inculpatul P.C.).

De asemenea, instanța

a avut în vedere și beneficiul patrimonial ce ar fi fost obținut de către

inculpați în ipoteza în care denunțătorul ar fi fost de acord cu realizarea

tranzacției propuse - obținerea drepturilor litigioase asupra unui teren în

suprafață de 10.000 mp situat în municipiul București, teren evaluat de

inculpatul P.C., administratorul unei societăți implicate în tranzacții

imobiliare, în discuțiile telefonice purtate, la suma de 5.000.000 euro.

Toate aceste elemente

au justificat în opinia instanței de fond aplicarea unor pedepse într-un

cuantum superior minimului legal de 2 ani închisoare și duc la concluzia că, în

ciuda lipsei antecedentelor penale și a unei conduite bune anterioare a

inculpaților în societate, nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante.

Circumstanțele favorabile inculpaților au fost avute însă în vedere la

stabilirea în concret a pedepselor ce s-au aplicat.

Astfel, instanța de

fond a reținut că ambii inculpați sunt necunoscuți cu antecedente penale, sunt

administratori ai unor societăți comerciale, inculpatul B.G.A. este căsătorit

și are doi copii minori în întreținere, iar inculpatul P.C. a fost implicat și

în anumite activități caritabile.

S-a apreciat că

aplicarea unei pedepse mai reduse în cazul inculpatului P.C. este justificată

de împrejurarea că, după cum s-a reținut mai sus, acesta a acționat sub

coordonarea inculpatului B.G.A., persoana cu rolul principal în prezentul

dosar, dar și de vârsta acestuia de peste 60 de ani.

Deși pedepsele

aplicate sunt doar puțin superioare minimului legal, raportat la faptul că

instanța a optat pentru executarea acestora în regim de detenție, la lipsa de

antecedente penale și la elementele favorabile inculpaților, acestea apar ca

suficiente pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Cu privire la

modalitatea de executare, pe lângă gradul de pericol social ridicat al infracțiunii,

la alegerea acesteia a contribuit și atitudinea nesinceră a inculpaților și

lipsa oricăror regrete pentru fapta săvârșită, elemente în prezența cărora s-a

apreciat că scopul preventiv general și individual al pedepsei nu ar putea fi

atins prin aplicarea instituțiilor prev. de art. 81 sau 86

1

C. pen.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații B.G.A. și P.C., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Ministerul Public a

criticat soluției pronunțată de instanța de fond, sub aspectul netemeiniciei,

având în vedere că nu a fost aplicată pedeapsa accesorie și complementară, cu

privire la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv

aplicarea art. 65, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) C. pen., cu privire

la ambii inculpați, arătând că la momentul săvârșirii infracțiunilor, aceștia

dețineau calitatea de asociați și administratori în cadrul unor societăți

comerciale, astfel încât, se impune aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c) C.

pen.

Inculpații apelanți,

prin motivele scrise și cele invocate oral - prin apărători - au criticat

hotărârea, în esență, pentru greșita lor condamnare, apreciind că instanța de

fond a făcut o greșită interpretare a probelor, în fapt, impunându-se achitarea

lor pe temeiul prev. de art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. a)

C. proc. pen.

Apărarea inculpatului

P.C. a mai invocat o critică subsidiară, respectiv cea a greșitei

individualizări judiciare a pedepsei aplicate, apreciind că în ceea ce îl

privește, se impunea - ca modalitate de executare - suspendarea sub

supraveghere.

Prin Decizia penală

nr. H8/R din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a

admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 1022 din 21

decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 39206/3/2010, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și

rejudecând în fond, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. c), în

condițiile art. 71 C. pen., pentru ambii inculpați.

În temeiul

dispozițiilor art. 65 C. pen. a fost interzis inculpaților exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., pe o perioadă

de 2 ani după executarea pedepselor principale.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Au fost respinse, ca nefondate,

apelurile inculpaților, pe care i-a obligat la plata sumei de câte 1000 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a reținut că

judecătorul fondului a prezentat - în detaliu - tot materialul probator cu

privire la cei doi inculpați. Înregistrările efectuate de martorul denunțător

au fost efectuate în condițiile legii, potrivit art. 91

6

alin. (2)

C. proc. pen. În ceea ce privește susținerea apărării că proba care constă în

înregistrarea convorbirilor dintre inculpați și denunțător a fost administrată

nelegal, a reținut, de asemenea, că nu are suport legal, întrucât legiuitorul,

în cuprinsul art. 91

1

C. proc. pen. nu a prevăzut o astfel de

condiție, respectiv ca înregistrările să se efectueze după începerea urmăririi

penale, ci legiuitorul a prevăzut să fie vorba despre o infracțiune pentru care

urmărirea penală se efectuează din oficiu. Față de aspectele precizate,

solicită respingerea apelurilor inculpaților ca nefondate A mai constatat că

instanța de fond a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului

administrat în cauză (în detaliu prezentat în considerentele sentinței

pronunțate, corect evaluat și contestat în apel, sub aceleași aspecte), pe care

nici în prezent inculpații nu o recunosc.

Pe baza probelor, s-a

dovedit - în mod cert - că inculpații au pretins obținerea unor foloase, susținând

că acționează în numele unor persoane influente, care aveau posibilitatea de a

interveni pe lângă ofițeri din cadrul DGPMB - SIF și pe lângă procurori din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București (subcomisarul N.G.,

comisarul Ș.M., procurorul N.I., prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe

lângă Tribunalul București - P.V., persoană ce avea posibilitatea de a

interveni în cursul anchetei prin infirmarea soluțiilor date de procurorul de

caz), instituții care instrumentau dosarul în care era cercetat denunțătorul,

pentru obținerea unei soluții de netrimitere în judecată.

Chiar dacă influența

pe care inculpații au traficat-o nu le aparținea (ceea ce face ca infracțiunea

descrisă să nu constituie o formă tipică), totuși această influență a reprezentat

elementul principal care a stat la baza propunerii de cedare a drepturilor

litigioase, iar acțiunea lor astfel cum a fost descrisă mai sus, a adus, în

primul rând, atingere prestigiului și încrederii în activitatea organelor

judiciare, prin încercarea de creare a convingerii denunțătorului că acestea

pot acționa la comandă într-un sens (arestarea acestuia) sau în altul

(închiderea dosarului), aspect ce a dus la încadrarea faptei săvârșite de

aceștia în dispozițiile art. 257 C. pen.

Opțiunea inculpaților

de a alege să pretindă că influența traficată aparținea altor persoane sus-puse

(fostul director al Serviciului de Pază și Protecție și o persoană cu funcție

de conducere în cadrul Ministerului Administrației și Internelor) a fost

determinată doar de dorința de a asigura obținerea folosului material vizat,

nefiind de natură să schimbe elementul principal al activității infracționale -

promisiunea acestora că, în schimbul cedării drepturilor litigioase, se va

interveni pe lângă organele judiciare competente să dispună măsuri în dosarul

penal ce îl privea pe denunțător în scopul îndeplinirii unui act ce intra în

atribuțiile de serviciu ale acestora.

Totodată, a mai

reținut că inculpații au acționat cu intenție directă, urmărind obținerea unui

folos prin traficarea pretinsei influențe asupra organelor judiciare.

În consecință, a

apreciat că nu poate fi primită cererea inculpaților de achitare în temeiul

prev. de art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub

aspectul traficului de influență.

De asemenea, a

reținut că instanța de fond a dat situației de fapt reținute o încadrare

juridică legală, faptele inculpaților, întrunind elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Cât privește

individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea a apreciat că au fost

avute în vedere criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C.

pen., referitoare la modalitatea și împrejurările în care s-au săvârșit

faptele, la gradul de pericol social al acestora, la limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, toate coroborate cu circumstanțele personale ale

inculpaților.

A reținut că din

perspectiva acestor criterii nu se justifică reducerea cuantumului pedepselor

aplicate inculpaților și nici schimbarea modalității de executare, suspendare

sub supraveghere, determinat îndeosebi de valoarea mare a sumei de bani ce

constituie obiectul material al infracțiunii de corupție deduse judecății

(5.000.000 euro), pentru obținerea căreia inculpații au stăruit, prevalându-se,

în mod repetat, de influența declarată asupra unor funcționari publici și

speculând nevoile denunțătorului, dar și de conduita procesuală a inculpaților

(nesinceră și lipsa oricăror regrete pentru fapta săvârșită), în condițiile în

care, în pofida unui probatoriu acuzator consistent și neîndoielnic, nu își

asumă, cu responsabilitate, consecințele acțiunilor), prin urmare, nu se poate

considera, cu temei, că scopul legal al pedepsei, definit în art. 52 C. pen.,

ar putea fi atins chiar și fără privarea de libertate.

Cum în cauză,

infracțiunile pentru care inculpații au fost condamnați au fost săvârșite în

timp ce aceștia dețineau în cadrul unor societăți comerciale următoarele

calități: inculpatul P.C. avea calitatea de asociat și administrator în cadrul

SC C.S.I. SRL și asociat în cadrul SC S.A.R.I. SRL, iar inculpatul B.G.A. avea

calitatea de asociat și administrator în cadrul SC E. SRL; asociat și

administrator în cadrul SC I.M. SRL și asociat și administrator în cadrul SC

S.O.T. - societate pentru reconstrucția teritoriului SRL, instanța de prim

control judiciar a apreciat că se impune interzicerea exercițiului dreptului

prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca

pedeapsă complementară, constând în interzicerea dreptului de a deține

calitatea de asociat sau administrator în cadrul unor societăți comerciale, cu

privire la ambii inculpați, în raport cu fiecare pedeapsă principală aplicată

acestora.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații B.G.A. și P.C.,

invocând în drept cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12, 17

2

și 14 C. proc. pen.

Ambii inculpați,

întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., au

solicitat, în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

O altă critică comună

a recurenților inculpați a vizat greșita aplicare a legii, cu referire la

faptul că deși unele probe au fost obținute ilegal - interceptarea și

înregistrările audio video realizate în faza actelor premergătoare - acestea au

fundamentat soluția de condamnare a inculpaților.

Totodată, recurenții

inculpați, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., au solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei atât sub

aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, în sensul reținerii

circumstanțelor atenuante judiciare și reducerii acesteia, sub minimum special

prevăzut de lege și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86

1

C. pen.

Înalta Curte,

verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 17

2

și 14 C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. - apreciază decizia atacată ca fiind legală și temeinică și

recursurile declarate de inculpații B.G.A. și P.C. ca nefondate, având în

vedere următoarele considerente:

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., în sensul că ambele

instanțe au dispus în mod greșit condamnarea recurenților inculpați întemeiat

pe probatorii obținute nelegal și care nu au dovedit dincolo de orice îndoială

vinovăția acestora, nu este incident în cauză.

Înalta Curte reține

că inculpații B.G.A. și P.C. au fost trimiși în judecată și condamnați de prima

instanță, soluție menținută de instanța de apel, pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de influență, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Probele administrate

în cauză dovedesc fără echivoc că faptele există, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii atât sub aspectul laturii obiective cât și al

laturii subiective și au fost comise de către inculpați.

Astfel, examinând

actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține că probele administrate în

cursul urmăririi penale coroborate cu cele din faza de cercetare judecătorească

infirmă susținerile recurenților inculpați privind lipsa elementelor

constitutive ale infracțiunilor determinat de faptul că acțiunile lor în

relațiile cu martorul denunțător O.E.E. s-au datorat intenției lor de a-l

determina pe acesta să cedeze drepturile litigioase asupra terenului lui C.L.,

care era îndreptățit și nu în schimbul promisiunii traficării pretinsei lor influențe

asupra unor ofițeri de poliție judiciară din cadrul DGPMB - SIF și magistrați

procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru

soluționarea favorabilă a unui dosar penal în care martorul denunțător era

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Acțiunile ce compun

elementul material al laturii obiective (sub forma primirii ori pretinderii de

bani sau foloase ori acceptării de promisiuni, daruri) trebuie să îndeplinească

trei condiții esențiale, respectiv, autorul să săvârșească faptele

prevalându-se de influența reală sau presupusă pe care o are sau lasă să se

creadă că o are pe lângă funcționar sau alt salariat; funcționarul pe lângă

care are influență sau lasă să se creadă că are influență să aibă competența

funcțională de a efectua actul solicitat și acțiunile autorului infracțiunii să

preceadă sau să fie concomitente cu îndeplinirea de către funcționar a actului

cerut.

A lăsa să se creadă

că are influență asupra unui funcționar înseamnă a induce unei persoane falsa

impresie că făptuitorul are legătură apropiată cu funcționarul ce are atribuții

în îndeplinirea actului respectiv. Deși, influența pe care inculpații au

traficat-o în cauză nu le aparține, această pretinsă influență a fost

determinantă pentru martorul denunțător în luarea deciziei de a accepta cedarea

drepturilor litigioase și, prin urmare, chiar și în această formă atipică,

acțiunile inculpaților se circumscriu elementului material al infracțiunii de

trafic de influență.

Analizând actele și

lucrările dosarului se constată că, raportat la succesiunea cronologică a

împrejurărilor ce au conturat o situație de fapt reținută de cele două instanțe

și însușită de către instanța de recurs, susținerile apărării în sensul că

actele efectuate de inculpați prin care au solicitat martorului denunțător O.

de a ceda, cu titlu gratuit, drepturile litigioase asupra unui teren situat în

București, str. L., sector 6, nu au fost făcute în schimbul intervenției unor

persoane influente pe lângă organele judiciare ce instrumentau dosarul penal în

care martorul denunțător era cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de

înșelăciune, pentru adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată, sunt

infirmate de probatoriile administrate.

Astfel, din denunțul

formulat de martorul O.E.E. și declarațiile martorului B.Ș.C. rezultă că

inculpatul B.G.A. era un apropiat al lui C.L. și cunoștea împrejurarea că

acesta din urma a formulat plângere penală împotriva lui O.sub aspectul

săvârșirii de înșelăciune, cauza fiind înregistrată pe rolul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București sub nr. 2020/P/2009. Sub acest aspect relevantă este

și declarația martorului C.C.I.

În acest context, la

datele de 28 aprilie 2009 și 29 aprilie 2009 inculpatul B.G.A. s-a întâlnit cu

martorul denunțător căruia i-a comunicat că știe de dosar și persoanele

importante care îl sprijină pe C. în plângerea penală formulată, relatând

martorului chiar aspecte referitoare la modul în care decurge ancheta (faptul

că s-a început urmărirea penală față de acesta, că s-a schimbat procurorul care

instrumenta dosarul) și îl poate ajuta în obținerea unei soluții favorabile

prin intermediul unor persoane influente, în schimbul cesiunii de către martor

a drepturilor litigioase asupra terenului situat în București. Pentru a crea convingerea

martorului denunțător că are influență asupra unor persoane de care depinde

soluționarea dosarului în care acesta era cercetat, nu a negat pretinsa

influență asupra prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București

de la acea dată, confirmând martorului că după semnarea contractului de cesiune

nu va mai fi necesar să se prezinte la data de 03 mai 2010 la DGPMB- SIF unde

acesta a fost citat, indicând chiar numele generalului N.G. fost director al

SPP. Tot cu ocazia acestor discuții inculpatul îi precizează martorului

denunțător că va obține și el un procent de 10% din valoarea terenului.

Toate aceste aspecte,

contrar susținerilor inculpatului sunt confirmate de martorul B., martorul

denunțător O. și chiar de inculpat în declarația dată în cursul urmăririi

penale la 28 iulie 2010, cu precizarea că inculpatul nu a recunoscut și scopul

menționării acelei persoane, arătând că a făcut acest lucru la sugestia lui C.

însă nu a precizat că persoana indicată de el îl poate ajuta pe martorul denunțător

să obțină o soluție favorabilă în dosar.

În susținerea

declarațiilor martorului B. și a martorului denunțător sunt și înregistrările

convorbirilor telefonice de la datele de 28 aprilie 2010 și 29 aprilie 2010,

care confirmă atitudinea inculpatului B. și modalitatea în care prin

activitățile sale i-a solicitat martorului denunțător să cedeze drepturile

litigioase asupra terenului în schimbul influenței unor persoane importante la

polițiștii judiciari și magistrații procurori care instrumentau dosarul

acestuia, pentru obținerea unei soluții favorabile.

Nu pot fi primite

nici apărările inculpatului B. că ar desfășurat toate aceste activități urmare

solicitării martorului C.L., în condițiile în care niciunul dintre martorii

audiați nu au confirmat acest aspect. Astfel, martorul I.M. - avocat inițial al

lui C.L. și martorul F.I. au arătat că nu au solicitat intervenția inculpatului

B. în soluționarea litigiului și nici nu au cunoscut activitățile desfășurate

de inculpat în acest sens. Martorul I.M. arătă în declarația în faza de

urmărire penală că atunci când s-a întâlnit cu B., la solicitarea acestuia din

urmă și i-a comunicat intențiile sale printre care și determinarea lui O. să

semneze contractul de cesiune de drepturi litigioase și că, ulterior, urma să

intervină la polițiști pentru a obține o soluție favorabilă martorului. În

acest context, martorul a refuzat să întocmească un proiect al contractului de

cesiune și i-a cerut lui B. să nu îl implice cu nimic pentru că este împotriva

intereselor clientului pe care îl reprezintă.

Sub acest aspect,

prezintă relevanță și transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpat și

martorul I.M. din data de 30 aprilie 2010 precum și înregistrările

convorbirilor telefonice dintre inculpat și martorul denunțător în care acesta

nu face nicio referire la interesele martorului C.

După cele două

întâlniri cu martorul denunțător, inculpatul B. i-a dat asigurări, prin

intermediul martorului Br., că va fi totul bine, împrejurare în care, la data

de 03 mai 2010, martorul O.E.E. a fost sunat de inculpatul P.C. care era în

înțelege cu inculpatul B. aspect care rezultă din convorbirile telefonice avute

de cei doi inculpați după întâlnirile cu martorul O.

Toate aceste acte

efectuate de inculpatul B.G.A. de a-i promite martorului denunțător, în

schimbul cesionării dreptului litigios asupra terenului situat în București,

intervenția unor persoane cu influență asupra organelor judiciare în adoptarea

unei soluții de netrimitere în judecată în Dosarul nr. 2020/P/2009 în care

acesta era cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, se

circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic

de influență.

Și sub aspectul

laturii subiective se constată că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție

cerută de lege, intenția directă, în sensul că a urmărit obținerea pentru sine

a contractului de cesiune de drepturi litigioase în schimbul traficării

pretinsei sale influențe asupra persoanelor ce pot influența organelor

judiciare cu atribuții în soluționarea dosarului penal și în care martorul

denunțător avea calitatea de învinuit.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte constată, astfel cum corect au reținut și cele două

instanțe, că probele administrate în cauză dovedesc că activitățile desfășurate

de către inculpatul B.G.A. în modalitatea descrisă constituie infracțiunea de

trafic de influență și, pe cale de consecință, apreciază ca neîntemeiate

criticile recurentului inculpat privind achitarea sa determinat de lipsa

elementelor constitutive.

Neîntemeiate sunt și

criticile inculpatului P.C. privind lipsa unor probatorii care să-i dovedească

vinovăția în comiterea faptei de trafic de influență.

Probele administrate

dovedesc împrejurarea că acesta la solicitarea inculpatului B. s-a întâlnit cu

martorul denunțător O. la data de 03 mai 2010 la Biroul Notarului Public, D.P.,

unde pentru a-i crea convingerea martorului asupra pretinsei influențe asupra

persoanelor care l-ar putea ajuta, a dat acestuia asigurări că dacă semnează

contractul de cesiune va sta liniștit, va fi sunat în 3 ore de la semnarea

contractului chiar de către unul din ofițerii judiciari care instrumentează

cauza, cu referire la cms. Ș.M., pentru a i se comunica soluția dispusă în

cauză, promițând martorului că îl va determina pe C.L., pe care deși nu îl

cunoaște să anuleze contractul inițial dintre ei.

Tot în întărirea

convingerii martorului denunțător asupra pretinsei influențe pe care o are

asupra unor funcționari și obținerii contractului de cesiune de drepturi

litigioase asupra terenului, inculpatul P. îi spune martorului că a aranjat și

cu judecătorul iar cu ocazia întâlnirii din data de 04 mai 2010 îi comunică

telefonic și chiar direct martorului denunțător că cel care urma să intervină

la organele judiciare ocupă o funcție importantă în poliție și îl are la mână

și pe C.L., pe care îl va determina să semneze (relevante fiind transcrierile

convorbirilor telefonice și în mediu ambiental de la acea dată).

În susținerea

vinovăției inculpatului P.C. sunt și discuțiile dintre acesta și martorul

denunțător din data de 05 mai 2010 și 11 mai 2010 când inculpatul continuă să

confirme martorului O.E.E. că va fi simplu, după ce va da o declarație, se va

da o soluție de neîncepere a urmăririi penale ce îi va fi comunicată, iar la

întrebarea martorului a negat constant orice implicare a lui C.L. Tot cu

această ocazie îi comunică martorului și împrejurarea că inculpatul B. este

colonel S.P.P.

Nu în ultimul rând

prezintă relevanță și discuțiile telefonice dintre inculpatul B. și inculpatul

P. din data de 29 aprilie 2010 când primul îi cere lui P. să vină la notar cu

act de identitate pentru întocmirea actelor dar și convorbirile telefonice

dintre inculpatul P. și secretarea inculpatului B., martora M.A. căruia

inculpatul îi comunica rezultatul întâlnirilor cu martorul denunțător și

poziția acestuia de a primi garanții că după ce semnează actul totul se va

rezolva.

Contrar celor

susținute de recurentul inculpat martora M.A. a declarat că nu a asistat la

vreo convorbire între inculpați cu privire la ce acte urmau să semneze la

notariat, dar fiindu-i prezentate mesajele trimise de inculpatul P. pe

telefonul său mobil a arătat că transmitea mesajele destinate lui B. către

acesta, fără a avea vreo implicare, acest lucru îl făcea și pentru avocatul

I.M. Or, declarația martorei se coroborează cu listingul mesajelor transmise de

inculpatul P. și declarațiile martorului denunțător O.

Toate aceste

probatorii conturează implicarea inculpatului P.C. în săvârșirea faptei de

trafic de influență, și dovedesc fără echivoc vinovăția sa în comiterea

infracțiunii, prin urmare, în cauză, nu se poate dispune achitarea sa întemeiat

pe lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii.

În cauză nu este

incident nici cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. - greșita aplicare a legii -, criticile comune ale inculpaților

privind obținerea unor probe în afara cadrului procesual nefiind întemeiate.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că prin ordonanța procurorului din

data de 29 aprilie 2010 s-a autorizat cu titlu provizoriu, în temeiul

dispozițiilor art. 91

2

alin. (2) C. proc. pen., pe o perioadă de 48

ore (29 aprilie - 01 mai 2010), interceptarea convorbirilor telefonice și în

mediu ambiental ale inculpatului B.G.A. și ale martorului denunțător O.E.E.,

ordonanță confirmată, ulterior, de judecător care a dispus, în continuare,

autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpatului și

martorului denunțător.

Deși, faza actelor

premergătoare nu este parte componentă a procesului penal, etapă pentru care nu

este reglementată nici asigurarea exercitării dreptului la apărare, scopul

efectuării acestor acte premergătoare este acela de a strânge date și

informații care să susțină în mod rezonabil o acuzație și să fundamenteze

începerea urmăririi penale. Or, potrivit dispozițiilor art. 91

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen. interceptarea și înregistrarea convorbirilor

telefonice sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc

electronic de comunicare se realizează în cazul infracțiunilor de corupție

reglementate de Legea nr. 78/2000 dacă sunt date sau indicii temeinice privind

pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, în scopul stabilirii situației de

fapt.

În jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a apreciat că actele

premergătoare fiind efectuate în vederea începerii urmăririi penale de către

organele de cercetare penală, au caracter procedural penal și se efectuează în

condițiile prevăzute pentru actele de urmărire penală. Ca atare, respectarea

cerințelor specifice prevăzute în art. 91

1

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., reprezintă singura condiție de valabilitate ca mijloace de probă în

procesul penal indiferent de împrejurarea că fiind efectuate în cursul în

cursul actelor premergătoare au fost sau nu consemnate în cuprinsul unui

proces-verbal, astfel cum prevăd dispozițiile art. 224 C. proc. pen.

Pe cale de

consecință, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate

și înregistrate pe bandă magnetică, aflate la dosarul de urmărire penală,

efectuate în faza actelor premergătoare, cu respectarea cazurilor și

condițiilor legale, cum este și în cauza dedusă judecății constituie mijloace

de probă. Cum în cauză, nu s-a dovedit că aceste mijloace de probă au fost

obținute cu încălcarea dispozițiilor art. 91

1

C. proc. pen., în mod

corect, prima instanță a apreciat că sunt obținute legal și nu le-a înlăturat

din ansamblu probator acre susține vinovăția recurenților inculpați B.G.A. și

P.C.

Nu pot fi primite

nici susținerile recurenților inculpați cu privire la concluziile raportului de

expertiză criminalistă efectuat în cauză în cursul urmăririi penale, întrucât

ÎNEC a precizat că suportul fizic pus la dispoziția experților deși nu este

autentic, nu prezintă ștersături, adăugiri, completări sau alte intervenții de

natură a-i altera conținutul, împrejurare pe care nici inculpații nu au putut

să o susțină prin indicarea momentului și modalității prin care s-ar fi alterat

conținutul acestor înregistrări.

Referitor la cazul

prevăzut în art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., privind greșita

individualizare judiciară a pedepsei sub aspectul modalității de executare,

Înalta Curte constată că nici acesta nu este incident în cauză.

La individualizarea

judiciară a sancțiunii penale aplicată inculpaților, sub aspectul cuantumului

și a modalității de executare, cele două instanțe au avut în vedere toate

criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., și anume modul și împrejurările

comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia (infracțiune de

corupție), modalitatea de comiterea a faptelor (crearea percepției martorului

denunțător asupra posibilității influenței, prin alte persoane, a organelor

judiciare în vederea obținerii unei soluții favorabile prin eludarea normelor

legale) urmarea produsă (știrbirea autorității și atingerea adusă prestigiului

unor instituții judiciare - poliție și parchet), poziția procesuală adoptată de

inculpați atât în cursul urmăririi penale cât și în faza judecății, de

nerecunoaștere a faptei chiar în fața unui probatoriu evident, de a-și minimaliza

fiecare dintre ei contribuția la comiterea faptei și de a acredita ipoteza unui

ajutor pe care urmau să îl dea numitului C.L.

Împrejurarea că

recurenții inculpați B.G.A. și P.C. nu au antecedente penale, sunt persoane

integrate în societate și obțin venituri din activitățile desfășurate prin

firmele pe care le administrează, în cazul inculpatului P. - efectuarea acte

caritabile și vârsta înaintată -, sunt elemente care deși nu au primit

valențele unor circumstanțe atenuante judiciare, au fost valorificate de către

instanța de fond în procesul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate

celor doi recurenți (3 ani în cazul inculpatului B. și 2 ani 3 luni în cazul

inculpatului P.), al cărui cuantum a fost orientat spre minimum special

prevăzut de lege penală.

Și în ceea ce

privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază, contrar

celor susținute de către recurenți, că raportat la natura faptei, modalitatea

de comitere, caracterul repetat al acțiunilor lor, participația penală a fiecăruia

dintre inculpați, circumstanțele reale și personale ale acestora, care deși

sunt la primul contact cu legea penală, nu au recunoscut comiterea faptelor în

pofida unui probatoriu evident, au încercat să inducă organelor judiciare ideea

că scopul lor a fost de a-l ajuta pe C.L. să obțină terenul respectiv, numai

aplicarea unor pedepse în regim privativ de libertate este în măsură să schimbe

atitudinea recurenților față de valorile sociale ocrotite de norma penală și

corespunde scopului preventiv educativ al pedepsei, astfel cum este reglementat

de prevederile art. 52 C. pen.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că nu este incident, pentru motivele arătate anterior,

niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12,

14 și 17

2

C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în

considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de

inculpații B.G.A. și P.C., apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel

ca fiind legală și temeinică.

Având în vedere că

recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte în

temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceștia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații B.G.A. și P.C. împotriva

Deciziei penale nr. 118/R din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 decembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN