ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2314/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2314/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 692 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Galați s-a

respins, ca fiind nefondată, cererea inculpatului C.M. privind schimbarea

încadrării juridice a faptei penale deduse judecății din infracțiunea de trafic

de influență prevăzută de dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de dispozițiile

art. 215 alin. (1) C. pen.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art.

6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.M., la pedeapsa

închisorii în cuantum de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei

principale a închisorii.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de

arest a inculpatului C.M.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

închisorii astfel aplicată inculpatului perioada executată în stare de reținere

și arest preventiv începând cu 23 iunie 2010 la zi.

În baza dispozițiile art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului în sumă de

3 000 lei.

Pentru a hotărî astfel s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetului de pe

lângă I.C.C.J - D.N.A - serviciul teritorial Galați cu nr. 152/P/2010 s-a

dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului C.M. pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de dispozițiile art. 257

alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare mai sus

menționat faptul că, în perioada ianuarie - 23 iunie 2010, inculpatul a

solicitat suma de 30.000 euro de la martorul denunțător G.G., arestat preventiv

în Dosarul 4530/121/2010 a Tribunalului Galați, atât direct cât și prin

intermediul martorilor D.R. și S.C., pentru a o înmâna unei rude influente din

cadrul Ministerului Justiției, promițând că aceasta din urmă își va exercita

influența asupra judecătorilor din cadrul Tribunalului Galați pentru a-i

determina să dispună punerea în libertate a martorului denunțător G.G.; la data

de 23 iunie 2010 inculpatul C.M. a fost prins în flagrant după ce a primit de

la persoana intermediară-martora denunțătoare D.R. (sora numitului G.G.) suma

de 1.500 euro în scopul menționat mai sus.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța

a reținut aceeași situație faptică potrivit căreia:

În luna ianuarie 2010, martorul denunțător G.G. a

fost contactat prin intermediul prietenei sale, martora S.C., de inculpatul C.M.,

care i-a propus ca în schimbul sumei de 30.000 euro să intervină pe lângă niște

persoane cu relații și influență pentru a fi liberat din starea de arest preventiv.

Ulterior, la începutul lunii iunie 2010, martorul

denunțător G.G. a fost contactat telefonic din nou de inculpatul C.M., ocazie

cu care i-a propus să-l ajute în schimbul sumei de 30.000 euro și să intervină

pe lângă persoane influente în vederea liberării sale din starea de arest

preventiv.

I-a precizat că interesul inculpatului este acela de

a fi liberat martorul denunțător și în acest fel să existe posibilitatea de a

obține de la el suma de bani pe care i-o datora, aproximativ 16.000 euro.

Inculpatul C.M. I-a asigurat că suma de bani pretinsă

— 30.000 euro — o va da unei persoane din Brăila, care la rândul său o va

înmâna unei rude influente de la Ministerul Justiției din București, iar

aceasta din urmă își va exercita influența pentru a determina punerea în

libertate a martorului denunțător G.G.

Inculpatul C.M. i-a mai precizat că pentru a se

realiza intervențiile pe lângă persoanele influente despre care a făcut vorbire

o să fie necesară suma de 1.000 euro pentru cheltuieli de protocol, ocazionate

de deplasări cu mașina, cadouri pentru persoanele respective, etc.

La întâlnirile avute de martora denunțătoare D.R.,

sora martorului denunțător G.G., cu învinuitul C.M., acesta a afirmat că a

folosit deja suma de 1.500 euro din banii lui personali, pe care a dat-o

persoanei respective din Brăila.

De asemenea, acesta a mai precizat că în afara

acestei prime sume de bani, care trebuie să-i fie dată în ziua de 23 iunie 2010

cât mai urgent, va mai fi nevoie de suma de 30.000 euro pentru a fi dată, în

scopul menționat.

Această sumă urma a fi dată de către martorul

denunțător G.G. ulterior, după punerea sa în libertate (declarațiile

martorilor, file 43-44, 46-49, 50-63; declarațiile inculpatului, file 486-493,

496-498, 503-505).

Între învinuitul C.M. și martorii denunțători G.G., D.R.

s-au purtat discuții în sensul că martora denunțătoare D.R. se va întâlni cu

învinuitul C.M., pe raza municipiul Galați, în ziua de 23 iunie 2010 pentru ca

să-i înmâneze suma de 1.500 euro, în scopul menționat anterior.

În ziua de 23 iunie 2010, procurorii și ofițerii

anticorupție au organizat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului C.M.

în acest scop, s-a procedat la consemnarea seriilor bancnotelor ce compuneau

suma de 1.500 euro, ce urma a fi înmânată, în aceeași zi, de către martora

denunțătoare D.R. După consemnarea seriilor bancnotelor, suma de 1.500 euro a

fost înmânată martorei denunțătoare D.R.

Suma de 1.500 euro provenea din fondul special pentru

constatarea infracțiunilor flagrante, aflat la dispoziția procurorului șef al D.N.A.

- „în ziua de 23 iunie 2010, inculpatul a contactat-o pe martora denunțătoare

de mai multe ori, cerându-i să vină cu suma pretinsă ca preț al influenței, în

locul pe care îl stabilise pentru întâlnire.

În aceeași zi, în jurul orelor 17,00, martora

denunțătoare s-a deplasat în locul stabilit anterior de inculpat pentru

întâlnire, situat pe raza mun. Galați, ocazie cu care i-a înmânat suma de 1.500

euro.

Imediat, inculpatul a fost prins în flagrant de

procurorii și ofițerii anticorupție, având asupra sa suma de 1.500 de euro,

primită anterior de la martora denunțătoare D.R.

”

S-a apreciat că situația faptică mai sus expusă este

dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă:

Denunțul martorului G.G. și declarația acestuia;

declarațiile martorelor D.R., S.C.; procesele verbale de redare a discuțiilor

purtate telefonic între martorii denunțători G.G., D.R. și inculpatul în cauză;

procesul verbal de redare în formă scrisă a conținutului dialogului ambiental

purtat la 23 iunie 2010 între martora D.R. și inculpatul C.M.; procesul verbal

de constatare a infracțiunii flagrante; planșele fotografice privind

constatarea infracțiunii flagrante de la aceeași dată; procesul verbal de

ridicare a sumei de 1.500 euro. De la inculpat, ulterior organizării flagrantului;

copia Rechizitoriului cu nr. 365/D/P/2009 în care a fost cercetat martorul

denunțător G.G. în stare de arest preventiv începând cu 21 noiembrie 2009;

declarațiile martorilor asistenți la procedura flagrantului; declarațiile

inculpatului de asumare a faptei penale date în prima fază a procesului penal.

S-a mai arătat că susținerile inculpatului din cursul

cercetării judecătorești (fila 24 dosar), în sensul că cel care a inițiat

discuția despre posibilitatea cumpărării de influență în vederea punerii în

libertate a numitului G.G. a fost chiar acesta din urmă, care l-a contactat pe

inculpat din mediul penitenciar, nu au nici un suport probator, neputând fi

reținute în cauză.

Martorii audiați au arătat invariabil că martorul

denunțător a fost contactat inițial de către martora S.C. prin intermediul

căreia inculpatul C.M. i-a transmis posibilitatea punerii în libertate în

modalitatea arătată contra sumei de 30.000 euro.

În acest sens s-a mai arătat că și declarațiile date

de martora D.R. sunt necontradictorii, aceasta arătând că a aflat despre

demersul inculpatului prin intermediul fratelui său, martorul denunțător G.G.,

în timpul unei vizite întreprinse la acesta în detenție.

Pe de altă parte, acțiunea inculpatului, așa cum a

fost reținută, s-a precizat că se circumscrie conținutului infracțiunii de

trafic de influență întrucât este de esența acestei infracțiuni ca actul pentru

care se promite intervenția să intre în atribuțiile de serviciu ale

funcționarului prevăzută de art. 257 C. pen.

Din această perspectivă s-a arătat că nu au relevanță

susținerile apărării relative faptului că acest funcționar nu a fost indicat

(nominal) ori măcar individualizat prin calitate, că nu a fost adusă în

discuție vreo funcție anume din cadrul sistemului judiciar, atâta vreme cât

inculpatul s-a referit la posibilitatea punerii în libertate a unui inculpat

cercetat într-o cauză penală; ceea ce interesează este ca influența reală ori

presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru martorul denunțător motivul

determinant al tranzacției.

Așadar s-a arătat că nu e necesar ca inculpatul să fi

indicat funcționarul pe lângă care pretindea că are influență, chiar indirect,

fiind suficient să se refere la un funcționar determinat în mod generic prin

competența sa, funcționar ale cărui atribuții sunt de natură să permită

rezolvarea favorabilă a intereselor celui care a solicitat intervenția.

Pentru aceste considerente s-a apreciat că nu pot fi

reținute susținerile apărării în sensul schimbării încadrării juridice reținute

în sarcina inculpatului din infracțiunea de trafic de influență în aceea de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

În drept, fapta reținută în sarcina inculpatului C.M.,

mai sus descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic

de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din

Legea nr. 78/2000, infracțiune realizată în două dintre modalitățile

alternative de comitere prevăzute de textul legal incriminator (pretinderea și

primirea folosului de către inculpat).

La individualizarea și dozarea pedepsei s-a avut în

vedere natura și gravitatea infracțiunii-obiect al cercetării -, gradul de

pericol social al acesteia (evidențiat și de modalitatea de comitere -

profitând de situația unei persoane lipsite de libertate) corelativ cu

elementele ce caracterizează persoana inculpatului (aflat la primul conflict cu

legea penală și afișând o atitudine procesuală parțial sinceră).

Față de aceste aspecte s-a arătat că urmează a-i fi

aplicată inculpatului în cauză o pedeapsă a închisorii într-un cuantum

reprezentat de minimul special prevăzut de textul legal incriminator;

Având în vedere scopul preventiv al pedepsei în

contextul atitudinii de combatere a fenomenului de corupție s-a apreciat că se

impune executarea efectivă a acesteia.

În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (2) C.

pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata

executării pedepsei principale a închisorii.

În cauză inculpatul C.M. a fost cercetat în stare de

reținere și arest preventiv începând cu 23 iunie 2010.

În consecință s-a arătat că urmează a se da eficiență

dispozițiile art. 350 C. proc. pen. în sensul menținerii stării de arest a

inculpatului, respectiv a dispozițiile art. 88 C. pen., în vederea deducerii

din pedeapsa aplicată acestuia a perioadei executate sub imperiul măsurilor

preventive menționate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - serviciul teritorial

Galați și inculpatul C.M.

Astfel, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație

și Justiție – D.N.A. - serviciul teritorial Galați a criticat soluția

pronunțată pe motive de netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate

inculpatului.

Astfel s-a arătat că fată de circumstanțele reale în

care a fost comisă fapta, cât și față de poziția procesuală a inculpatului, ce

nu poate fi apreciată ca fiind parțial nesinceră, întrucât a fost în sensul

recunoașterii pretinderii unor sume de bani în baza unui împrumut anterior, se

impune redozarea cuantumului pedepsei aplicate, întrucât stabilirea unei

sancțiuni situată la minimul prevăzut de lege nu e justificată în speța de

față.

S-a solicitat admiterea apelului promovat,

desființarea în parte a sentinței și în rejudecare aplicarea unei pedepse

orientată spre maximul prevăzut de lege.

Inculpatul C.M. a criticat soluția pronunțată pe

motive de nelegalitate și netemeinicie.

Ca motiv de nelegalitate a fost criticată sentința

sub aspectul încadrării juridice, considerând că încadrarea juridică corectă a

infracțiunii săvârșite este aceea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen.

și nu de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

S-a arătat că niciodată inculpatul nu a indicat în

mod expres și nici măcar implicit, persoana la care urmează să ajungă

respectivii bani, inculpatul nu avea nici o cunoștință absolut niciunde. El i-a

propus această variantă martorului denunțător G.G., întrucât dorea să-și

recupereze o datorie, iar martorul recunoaște că avea o datorie la C.M.

S-a apreciat că doar prin nominalizarea generică și

fără a se indica o funcție, unde anume lucrează persoana respectivă, nu se

poate ajunge la concluzia că este trafic de influență.

Față de toate acestea s-a solicitat schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1) C. pen.

Hotărârea a fost criticată și pe motive de

netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei și al modalității de

executare a acesteia. S-a solicitat orientarea pedepsei spre minimul special,

urmând a se ține cont de persoana inculpatului, de faptul că nu are antecedente

penale, că a avut o atitudine sinceră și că are în întreținere 2 copii minori,

dintre care unul are grave probleme de sănătate.

S-a mai arătat că executarea pedepsei în regim de

detenție este prea aspră având în vedere că inculpatul se află la primul impact

cu legea penală. S-a solicitat suspendarea condiționată sau suspendarea sub

supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului.

Apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.N.A. - serviciul teritorial Galați a fost apreciat

ca fondat iar apelul inculpatului ca nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel cât și

din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept s-au constatat următoarele:

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt,

încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului pe baza unei analize complete

a materialului probator.

Inculpatul C.M. a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Ca situație de fapt, așa cum a rezultat din întregul

material probator administrat în cauză, s-a reținut că în perioada ianuarie -

23 iunie 2010, a solicitat suma de 30.000 euro de la martorul denunțător G.G.

(arestat preventiv în Dosarul penal 4530/121/2010 al Tribunalului Galați),

direct și prin intermediul martorilor S.C. și D.R., pentru a o înmâna unei rude

influente din cadrul Ministerului Justiției, promițând că aceasta din urmă își

va exercita influența asupra judecătorilor Tribunalului Galați, pentru a-i

determina să dispună punerea în libertate a martorului denunțător G.G.

La data de 23 iunie 2010, inculpatul a fost prins în

flagrant după ce a primit de la martora denunțătoare D.R., persoană

intermediară, suma de 1.500 euro, în scopul menționat.

Inculpatul a recunoscut pretinderea unor sume de bani

de la martorii denunțători G.G. și D.R., însă a negat intenția de a contura

convingerea acestora cu privire la pretinsa influență asupra unor magistrați

investiți cu soluționarea unei cauze penale.

Apărarea folosită de inculpat la prima instanță cât

și în apel, nu a fost susținută de materialul probator administrat în cauză,

vinovăția acestuia fiind pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză,

ce au fost precizate de către prima instanță, respectiv declarațiile martorului

denunțător G.G., ale martorei D.R., S.C.; procesele verbale de redare a

discuțiilor purtate telefonic între martorii denunțători G.G., D.R. și

inculpat; procesul verbal de redare în formă scrisă a conținutului dialogului

ambiental purtat la 23 iunie 2010 între martora D.R. și inculpatul C.M.;

procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante; planșele fotografice

privind constatarea acesteia; procesul verbal de ridicare a sumei de 1.500 euro

de la inculpat, ulterior organizării flagrantului; declarațiile martorilor

asistenți la procedura flagrantului coroborate cu declarațiile inculpatului din

prima fază a procesului penal.

Prima instanță a dat o încadrare juridică corectă,

concluzionând că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută infracțiunea de

înșelăciune. În cazul infracțiunii de trafic de influență, autorul primește

foloasele, deoarece afirmă că are influență pe lângă un funcționar. Această

influență poate fi reală sau pur și simplu imaginară. Este suficient că, din

atitudinea făptuitorului, rezultă nemijlocit sau indirect ( atunci când „lasă

să se creadă") că are influență asupra funcționarului respectiv.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că

inculpatul „a lăsat să se creadă" că are influență asupra magistraților.

Chiar dacă funcționarul pe lângă care urma să se

intervină nu a fost individualizat este suficient să se facă referire la

funcția pe care o îndeplinește.

Din materialul probator administrat în cauză a

rezultat că s-a dat de înțeles că urmează să se intervină la judecătorii,

investiți cu soluționarea cauzei prin intermediul mai multor persoane,

respectiv acea rudă a inculpatului și acea persoană din Ministerului Justiției.

Influența presupusă a inculpatului a constituit

pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției.

S-a apreciat că pentru conturarea infracțiunii de

trafic de influentă e suficient ca determinarea funcționarului fată de care se

pretinde a fi posibilă exercitarea influenței să fie chiar generică, cu

indicarea competenței acestuia, raportat la scopul urmărit de către

cumpărătorul de influență. Vinovăția inculpatului având corespondent în

atitudinea psihică a cumpărătorului de influență, în sensul că acesta are un

interes real de a obține favoarea unui funcționar sau a altui salariat. Inculpatul

a pretins de la martorul denunțător G.G. arestat preventiv suma de 30.000 euro,

direct și prin intermediul martorilor S.C. și D.R., pentru a o înmâna unei rude

influente din Ministerul Justiției, aceasta din urmă urmând a-și exercita

influența asupra judecătorilor Tribunalului Galați, pentru a-i determina să

dispună punerea în libertate a martorului denunțător. Deci a lăsat să se creadă

că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul Galați.

Chiar dacă inculpatul nu cunoștea nici un judecător,

intenția acestuia fiind doar de a lua banii de la martorul denunțător, nu se

poate reține infracțiunea de înșelăciune, deoarece funcționarul există,

făcându-se referire la faptul că se va interveni la membrii completului de

judecată.

Totodată, ceea ce a delimitat evident cele două

infracțiuni puse în discuție, vizează relațiile sociale care sunt protejate de

textele de lege incriminatorii, respectiv pentru infracțiunea prevăzută de art.

215 C. pen., ne aflăm în prezența relațiilor sociale vizând patrimoniul

persoanei, iar în cazul infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. relațiile

sociale protejate de textul de lege sunt cele referitoare la înfăptuirea

justiției.

De asemenea, un alt aspect ce a delimitat cele două

infracțiuni s-a apreciat a fi și poziția martorului denunțător, poziția

persoanei care cumpără această influență, în cazul traficului de influență,

această persoană e de rea-credință, în schimb art. 61 din Legea nr. 78/2000

prevede o cauză de impunitate în condițiile în care aceasta denunță fapta. Totodată,

existența infracțiunii de înșelăciune este condiționată de existența unei

pagube materiale, situație inexistentă în speța de față.

De altfel, și instanța supremă s-a pronunțat în

aceeași manieră, astfel, prin decizia penală nr. 1083 din 25 martie 2009 s-a

reținut că „fapta persoanei de a pretinde și primi o sumă de bani, lăsând să se

creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă

ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art.

257 C. pen., indiferent dacă influența este sau nu reală și chiar dacă

funcționarul n-a fost individualizat, fiind suficient să se facă referiri la

funcția pe care acesta o îndeplinește".

Față de toate acestea, s-a apreciat că prima instanță

a procedat în mod corect la respingerea cererii de schimbare a încadrării

juridice, reținând ca fiind corectă încadrarea menționată în actul de sesizare.

S-a considerat că hotărârea primei instanțe este

netemeinică sub aspectul individualizării răspunderii penale a inculpatului.

Față de prevederile art. 52 C. pen., față de

modalitatea concretă în care a fost preconcepută și desfășurată activitatea

infracțională ( inculpatul a profitat de situația unei persoane lipsită de

libertate, a încercat să obțină venituri ilicite prin inducerea convingerii unei

posibilități reale de influențare a unor magistrați investiți cu soluționarea

unei cauze penale), cuantumul sumei de bani traficate, natura relațiilor

sociale lezate, atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul procesului

penal, considerăm că îndreptarea și reeducarea inculpatului se pot realiza prin

executarea efectivă a pedepsei, într-un cuantum mai ridicat decât cel stabilit

de instanța de fond.

Analizând circumstanțele cauzei, atât cele reale cât

și cele personale, având în vedere materialul probator administrat în cauză și

criteriile de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., s-a apreciat că se

impune o redozare a pedepsei aplicate.

În acest sens, s-a apreciat întemeiată critica

parchetului, motiv pentru care s-a dispus,admiterea apelului promovat de către

această instituție și majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea

infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat

la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Pe cale de consecință, s-a apreciat că nu

poate fi reținută nici critica inculpatului, ce vizează individualizarea

pedepsei și a modalității de executare.

Având în vedere elementele de individualizare, s-a

considerat că scopul procesului penal și reeducarea inculpatului C.M., poate fi

realizat doar prin executarea efectivă a pedepsei, neimpunându-se schimbarea

modalității de executare, respectiv aplicarea art. 81 sau 86

1

C.

pen., așa cum s-a solicitat de către inculpat.

Față de aceste considerente s-a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - serviciul

teritorial Galați.

S-a desființat în parte sentința penală 692 din 16

decembrie 2010 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

S-a majorat de la 2 ani închisoare la 3 (trei) ani și

6 (șase) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C.M. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat

la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul C.M. S-a dedus, totodată, din pedeapsa aplicată inculpatului durata

arestării preventive. În baza dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a

fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat

recurs inculpatul C.M., criticând decizia recurată pentru nelegalitate și

netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei recurate și în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen.

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. și

reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare prin aplicarea

suspendării condiționate sau suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicată

inculpatului.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de

casare prevăzută de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., cât și

din oficiu, Înalta Curte, constată că recursul inculpatului este fondat, însă

numai cu privire la critica ce vizează netemeinicia.

Așadar, înalta Curte, apreciază că situația de fapt a

fost corect reținută de instanța de fond și însușită de prima instanță de

control judiciar, iar infracțiunea pentru care inculpatul C.M. a fost cercetat,

trimis în judecată și condamnat a fost corect încadrată juridic.

Astfel, fapta inculpatului C.M., constând în aceea că

în perioada ianuarie - 23 iunie 2010, a solicitat suma de 30.000 euro de la

martorul denunțător G.G., arestat preventiv în Dosarul 4530/121/2010 a Tribunalului

Galați, atât direct cât și prin intermediul martorilor D.R. și S.C., pentru a o

înmâna unei rude influente din cadrul Ministerului Justiției, promițând că

aceasta din urmă își va exercita influența asupra judecătorilor din cadrul

Tribunalului Galați pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a

martorului denunțător G.G., la data de 23 iunie 2010 inculpatul C.M. fiind

prins în flagrant după ce a primit de la persoana intermediară-martora

denunțătoare D.R. (sora numitului G.G.) suma de 1.500 euro în scopul menționat

mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

influență.

Înalta Curte, reține că, în cazul infracțiunii de

trafic de influență, autorul primește foloasele, deoarece afirmă că are

influență pe lângă un funcționar. Această influență poate fi reală sau pur și

simplu imaginară, fiind suficient că, din atitudinea făptuitorului,să rezulte

nemijlocit sau indirect ( atunci când „lasă să se creadă") că are

influență asupra funcționarului respectiv.

De altfel, prin Decizia penală nr. 1083 din 25 martie

2009, pronunțată de instanța supremă, s-a reținut că „fapta persoanei de a

pretinde și primi o sumă de bani, lăsând să se creadă că are influență asupra

unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., indiferent

dacă influența este sau nu reală și chiar dacă funcționarul n-a fost

individualizat, fiind suficient să se facă referiri la funcția pe care acesta o

îndeplinește".

Cu privire la netemeinicia deciziei recurate, Înalta Curte,

a apreciat că hotărârea primei instanțe este temeinică sub aspectul

individualizării răspunderii penale a inculpatului.

Așadar, în raport de dispozițiile art. 52 C. pen.,

față de modalitatea concretă în care a fost preconcepută și desfășurată

activitatea infracțională (inculpatul a profitat de situația unei persoane

lipsită de libertate, a încercat să obțină venituri ilicite prin inducerea

convingerii unei posibilități reale de influențare a unor magistrați investiți

cu soluționarea unei cauze penale), cuantumul sumei de bani traficate, natura

relațiilor sociale lezate, corelativ însă și cu elementele ce caracterizează

persoana inculpatului (aflat la primul conflict cu legea penală, având familie

închegată, dar și atitudinea procesuală parțial sinceră), înalta Curte,

apreciază că îndreptarea și reeducarea inculpatului se pot realiza numai prin

executarea efectivă a pedepsei, însă într-un cuantum reprezentat de minimul

special prevăzut de textul legal incriminator, astfel cum în mod temeinic s-a

dispus de către instanța de fond; și având în vedere scopul preventiv al

pedepsei în contextul atitudinii de combatere a fenomenului de corupție, înalta

Curte, a apreciat că se impune executarea efectivă a acesteia.

Astfel că, având în vedere elementele de

individualizare, s-a considerat că scopul procesului penal și reeducarea

inculpatului C.M., pot fi realizate doar prin executarea efectivă a pedepsei,neimpunându-se

schimbarea modalității de executare, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 81

sau art. 861 C. pen., așa cum s-a solicitat de către inculpat.

Față de aceste considerente, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul C.M.

împotriva Deciziei penale nr. 68/ A din 14 martie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa decizia recurată și va menține Sentința penală

nr. 692 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Galați.

Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului C.M., durata arestării preventive de la 23 iunie 2010 la 8 iunie

2011.

Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu în

sumă de 100 lei până la prezentarea apărătorilor aleși, se va suporta din

fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de C.M., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul declarat de inculpatul C.M.

împotriva Deciziei penale nr. 68/ A din 14 martie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia recurată și menține Sentința penală nr.

692 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Galați.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.M.,

durata arestării preventive de la 23 iunie 2010 la 8 iunie 2011.

Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu în

sumă de 100 lei până la prezentarea apărătorilor aleși, se va suporta din

fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de C.M., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2011.