ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3556/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3556/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 93 din 15 martie 2010,

pronunțată de

Tribunalul Constanța, s-a dispus condamnarea inculpatului

C.M.

la:

- 5 (cinci)

ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de

influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6

și

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului,

pe durata

executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și exercițiul dreptului de a

exercita o funcție publică, prev. de art. 64 lit. c) C. pen.

În baza art.

88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada

reținerii

și arestării preventive a inculpatului, de la 13 octombrie 2009

la 04

februarie 2010 inclusiv.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.:

S-a luat act

că măsura preventivă a liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului

C.M. din mandatul de

arestare preventivă

nr. 114 din 14 octombrie 2009 emis de Tribunalul Constanța,

încetează de drept la rămânerea definitivă a

hotărârii, dacă nu va fi

revocată anterior.

În baza art. 6

1

alin. (4) din Legea

nr. 78/2000 a constatat că suma

de 2.500 lei, remisă de denunțătorul D.D.

inculpatului

C.M., a fost recuperată de

organele judiciare care au pus-

o la dispoziție.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul

C.M. să plătească statului

suma de 2500 lei reprezentând

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut

următoarele :

În octombrie

2009 inculpatul C.M., ocupa funcția de director coordonator adjunct în domeniul

securității și sănătății în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă

Constanța. Potrivit contractului de management nr. 36 din 25 mai 2009, printre

obligațiile inculpatului se regăseau și atribuții de control derivate din

funcția îndeplinită, precum și obligații privind analizarea și avizarea

documentelor de control încheiate de inspectorii de muncă din compartimentele subordonate

și coordonarea activității de control, a măsurilor dispuse prin programele de

normalizare a condițiilor deosebite și speciale de muncă la angajatori.

Potrivit

declarației inculpatului, acesta avea în subordine 20 de inspectori, și aviza

graficul lunar de activitate al acestora,

deci

deținea atribuții de control, în sensul art. 254 alin. (2) C. pen. și

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, la care

face trimitere alin. (3) al

aceluiași text.

La data de 7

octombrie 2009 numitul N.L., fost angajat al SC A.I. SRL Constanța

(reprezentată de administrator D.D.), a formulat o sesizare la Inspectoratul

Teritorial de Muncă Constanța (ITM), înregistrată sub nr. 1863 , reclamând

faptul că la data desfacerii contractului de muncă de către SC A.I. SRL

Constanta, această societate nu i-a achitat salariul la care avea dreptul pe o

perioadă de timp de 6 luni, în sumă de 5.000 lei. La dosar s-au depus, în acest

sens, copia contractului de muncă al martorului N.L., copia deciziei de

desfacere a contractului de muncă, copiile statelor de salarii, din care

rezultă că acesta a fost angajat cu contract de muncă la SC A.I. SRL, precum și

copia sesizării nr. 1863 din 07 octombrie 2009 înregistrată la ITM Constanța .

Sesizarea

formulată de N.L. era de competența directoarei coordonator adjunct al

Direcției Relații de Muncă, însă aceasta era în concediu medical, astfel încât

atribuțiile acesteia

fuseseră delegate

celuilalt director coordonator adjunct, respective,

inculpatului C.M.

La 8 octombrie

2009, numitul D.D. a fost apelat pe telefonul său mobil, de la postul

telefonic, de către o persoană de sex masculin, care s-a prezentat sub numele

„C.", și după ce și-a declinat calitatea de angajat al Inspectoratului

Teritorial de Muncă Constanța, i-a solicitat să se întâlnească, fără a-i

preciza motivul. Denunțătorul D.D. i-a comunicat acestuia că este ocupat și că

nu este sigur că se vor putea întâlni în ziua respectivă, împrejurare în care

numitul C. I-a mai apelat telefonic de încă două ori în aceeași zi, insistând

pentru întâlnire.

În aceeași zi,

08 octombrie 2009, în jurul orelor 15:30, denunțătorul a fost apelat telefonic

din nou de inculpatul C.M., care i-a comunicat că se află în zona sediului BCR,

sucursala Constanța, din apropierea Gării CFR Constanța, loc în care îl

așteaptă pentru întâlnire.

D.D. a

acceptat întâlnirea și s-a deplasat la locul indicat de inculpatul C.M. care,

cu această ocazie, și-a declinat calitatea de director coordonator adjunct al

Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța și i-a adus la cunoștință faptul

că la instituția menționată s-a înregistrat o sesizare formulată de un fost

angajat (fără a-i preciza numele) al SC A.I. SRL Constanța (reprezentată de

denunțător), solicitându-i să se prezinte a doua zi, 09 octombrie 2009

(vineri), în biroul său de la ITM Constanța, unde puteau discuta cazul concret,

având la dispoziție și sesizarea.

În ziua

următoare, 09 octombrie 2009, de mai multe ori, în cursul dimineții, până la

ora 10:00, denunțătorul D.D. a fost apelat telefonic de către inculpat care i-a

cerut cu insistență -„trebuie să vii"- și, cu reproș - „nu ai venit".

La aceeași

dată, în jurul orelor 11:30, denunțătorul I-a sunat pe inculpatul C.M. și I-a

anunțat că acceptă întâlnirea, sens în care, în scurt timp, s-a deplasat la

sediul ITM Constanța și a mers la biroul acestuia, situat la etajul 2 al

clădirii.

Cu acest

prilej, inculpatul C.M. i-a prezentat reclamația formulată de numitul N.L.,

situație în care numitul D.D. a afirmat că bănuise identitatea petiționarului

întrucât, anterior, la data de 04 octombrie 2009, discutase cu acesta și aflase

despre intențiile sale de a-l reclama.

Pe parcursul

discuțiilor purtate, inculpatul i-a sugerat că ar fi mai bine să se înțeleagă

cu N.L., însă denunțătorul a refuzat, motivând că fostul său angajat nu își

îndeplinise corespunzător atribuțiunile de serviciu, mai precis, că a sustras o

parte din bunurile transportate, livrările efectuate înregistrând lipsuri la

destinație și că, de asemenea, și-a însușit carburanți din rezervorul

autovehiculului încredințat. Poziția denunțătorului în același sens rezultă și

din conținutul convorbirii ambientale dintre inculpat și denunțător,

interceptate și înregistrate la data de 13 octombrie 2009.

În prezența

lui D.D., inculpatul I-a apelat telefonic pe numitul N.L. și, după ce s-a

prezentat, a purtat o discuție legată de reclamația formulată și înregistrată

la ITM Constanța, ocazie cu care a aflat că cel în cauză are pretenții bănești

de 5.000 lei, reprezentând salariul neîncasat aferent unei perioade de 6 luni

anterioare concedierii.

După ce a

încheiat convorbirea telefonică cu N.L., inculpatul l-a avertizat pe denunțător

că fapta reclamată de fostul său angajat poate să conducă la aplicarea unei

amenzi cuprinsă între 150 - 160 milioane lei vechi.

Fiind surprins

de cuantumul amenzii, denunțătorul arată că l-a întrebat pe inculpat, textual

„Dar ce-am făcut, n-am făcut nimic, n-am omorât pe nimeni !." inculpatul C.M.

a precizat că pentru situația reclamată, în cazul în care s-ar confirma,

amenzile sunt într-adevăr în cuantumul menționat și manifestându-și în

continuare intenția de a-l ajuta, i-a spus textual că are două posibilități:

„ori să țină lucrarea, ori să o dea la inspectori". Denunțătorul i-a

replicat că nu se teme de nici un control, afirmând că nu a făcut nimic nelegal

și i-a spus inculpatului să trimită sesizarea la inspectori pentru a-și urma

calea legală. Inculpatul C.M. a insistat și l-a asigurat că în cazul în care ar

da lucrarea inspectorilor de muncă, poate discuta cu aceștia, mai precis cu cel

care va primi spre soluționare lucrarea, în sensul ca inspectorul respectiv să

aplice o amendă mai mică sau să aplaneze conflictul, în orice caz să dea o

soluție favorabilă societății administrate de către denunțător.

Denunțătorul,

fiind indignat de atitudinea inculpatului, s-a prezentat în aceeași zi (09

octombrie 2009) la sediul DNA - Serviciul Teritorial Constanța unde a formulat

denunțul prin care a sesizat cele de mai sus.

În conținutul

denunțului se precizează că directorul adjunct, după ce a discutat cu autorul

sesizării (pe care inițial l-a convocat pentru data de 13 octombrie 2009,

ulterior anulând convocarea), i-a pretins denunțătorului o sumă de bani,

neprecizată, utilizând formula „ceva bani", folos în schimbul căruia a

promis că va interveni pe lângă inspectorul căruia îi va fi repartizată

sesizarea spre soluționare, pentru ca măsurile ce s-ar putea lua în legătură cu

aceasta să fie favorabile denunțătorului.

În aceste

condiții, au fost declanșate cercetările prealabile și îndeplinite activitățile

specifice organizării flagrantului.

Prin Ordonanța

nr. 121/P/2009 din 12 octombrie 2009 s-a dispus, cu titlu provizoriu, atât

interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice ale denunțătorului D.D.

și ale inculpatului C.M., cât și a convorbirilor purtate în mediu ambiental

între denunțător și inculpat, pe de o parte, precum și, între aceștia și orice

altă persoană, pe de altă parte, în legătură cu fapta sesizată.

S-a procedat

la tratarea chimică cu substanță fluorescentă a sumei de 3.000 RON, a

cuvintelor „TRAFIC DE INFLUENȚĂ" alcătuită din 3 bancnote a câte 500 RON

și 15 bancnote a câte 100 RON, întreaga sumă fiind predată apoi denunțătorului D.D.

Totodată, s-a

procedat la predarea către același denunțător a unui reportofon digital în

vederea utilizării de către acesta, pentru înregistrarea comunicărilor

ambientale purtate, atât cu inculpatul C.M., cât și cu orice alte persoane,

activitate atestată de procesul verbal din data de 13 octombrie 2009.

În aceeași zi,

denunțătorul l-a apelat telefonic pe inculpatul C.M., iar acesta l-a chemat în

biroul său din sediul ITM Constanta.

Fiind în

biroul său împreună cu denunțătorul, inculpatul i-a solicitat martorei V.F.

să-i aducă sesizarea formulată de numitul N.L. După plecarea martorei V.F.,

inculpatul C.M. i-a spus, din nou denunțătorului că în calitatea sa de

director, el poate fie să rețină reclamația, fie să vorbească cu doi inspectori

și „se rezolvă treaba", dar că „trebuie să-i dea ceva". Din

conținutul comunicărilor interceptate autorizat, rezultă că la întrebarea

denunțătorului: „Cât trebuie să dau?", inculpatul C.M. a răspuns „Spune tu

!"

În această

situație, denunțătorul a întrebat: „5-10 milioane, e bine?", iar

inculpatul, făcând calcule, a răspuns cu voce tare „5 și cu 5, 10, și 10 pentru

mine". Din atitudinea exprimată concret în acest mod de către inculpat,

denunțătorul a înțeles că trebuie să îi dea acestuia suma de 2.000 RON și, în

momentul următor a scos din buzunar toți banii pe care îi avea asupra sa,

respectiv 3.000 RON și a numărat până la 2.000 RON.

Inculpatul a

insistat ca denunțătorul să-i dea toți banii, însă, fiind refuzat, a luat suma

de bani acceptată de D.D. și a introdus-o în buzunarul pantalonilor.

Introducerea

sumei de 2.000 RON în buzunarul din spate dreapta al pantalonilor după primirea

de la denunțător. Imediat, denunțătorul s-a ridicat de pe scaun și a părăsit

biroul însoțit de inculpatul C.M., care i-a mai solicitat încă 500 RON,

afirmând că banii ar fi destinați directorului general. La insistențele

inculpatului, denunțătorul a revenit în biroul acestuia și i-a înmânat încă o

bancnotă de 500 RON.

În drept: Fapta

inculpatului C.M., director coordonator adjunct în domeniul securității și

sănătății în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța,

funcție cu atribuții de control, care, la data de 08 octombrie 2009, a pretins

foloase materiale (neprecizate), iar la data de 13 octombrie 2009 a primit suma

de 2.500 lei de la denunțătorul D.D., promițând în schimb că va interveni, în

sensul de a influența inspectorii de muncă cărora le va fi repartizată spre

soluționare sesizarea adresată instituției menționate de numitul N.L., fost

angajat al SC A.I. SRL Constanța, reprezentată de denunțător în calitate de

asociat unic și administrator, astfel încât măsurile ce ar putea fi luate în

legătură cu încălcarea raporturilor de muncă de către angajatorul reclamat să

fie favorabile acestuia, constituie infracțiunea prev. de art. 257 alin. (1) C.

pen. în referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

La individualizare pedepsei Tribunalul a avut în

vedere

comportamentul inculpatului,

care a fost permanent nesincer, chiar și

în condițiile existenței unor

probe evidente de vinovăție, care nu

puteau

fi combătute, că a încercat zădărnicirea adevărului prin

determinarea a

două martore să facă declarații neconforme

adevărului

; s-a mai avut în vedere modul în care a săvârșit fapta , în

sensul că acesta nu a luat o hotărâre de moment,

intempestivă și neanalizată, izolată în raport cu sistemul său de valorizare

socială, ci

a luat o hotărâre care

îi definește într-o anumită măsură concepția

socială, și, astfel fiind,

nu se poate susține că a avut o astfel de conduită anterioară încât să

justifice reținerea de circumstanțe atenuante.

În termen

legal, împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie,

apreciind că din probele administrate în cauză nu

rezultă săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, considerând că

elementele

de fapt rezultate din probatoriu sunt circumstanțiale,

având un puternic caracter echivoc și creând o puternică îndoială cu

privire

la motivul real al demersurilor inculpatului adresate

denunțătorului și cu privire la însușirea sumei de bani ce reprezintă,

în actul de sesizare, o parte din prețul

cumpărării influenței.

De asemenea, apelantul a criticat și modul de

individualizare a

pedepsei, apreciind că nivelul acesteia este greșit

stabilit, prima instanță neținând seama de toate elementele prevăzute de art. 72

C. pen. și, în principal nu a ținut seama de elementele ce caracterizează

persona inculpatului anterior și ulterior săvârșirii faptei, elemente în raport

de care se impunea reținerea unei cauze

de

atenuare a pedepsei, respectiv una din circumstanțele atenuante

prev. de

art. 74 C. pen.

Curtea de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin

Decizia penală 16/P din 16

februarie 2011 a

admis apelul declarat de inculpatul C.M. a desființat, în parte, hotărârea

apelată și, rejudecând, a reținut față de inculpat circumstanța atenuantă prev.

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

, și făcând aplicarea art. 76 alin.

(1) lit. d) C. pen., a redus

pedeapsa, de

la 5 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

prev. și ped. de art. 257

alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată

condiționat, fixându-se un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-a făcut aplicare art. 71 alin. (5) C. pen.:

A fost atrasă atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

, privind revocarea suspendării

condiționate în cazul

neîndeplinirii cu rea

credință a obligațiilor civile sau al săvârșirii în

termenul de

încercare a unei noi infracțiuni.

A fost menținută liberarea provizorie sub control

judiciar a

inculpatului și

obligațiile impuse acestuia până la rămânerea definitivă

a prezentei

decizii.

Au fost menținute

celelalte dispozițiile ale sentinței.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen

legal , a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța,

solicitând, pentru motivele pe larg expuse în partea introductivă a

prezentei decizii, casarea hotărârii recurate

(decizia Curții de Apel)

și

menținerea ca legală și temeinică, a sentinței pronunțate de prima

instanță.

Recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, este fondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând

actele și lucrările de la dosar precum și

considerentele

hotărârilor pronunțate Înalta Curte constată că atât

instanța de fond

cât și instanța de apel au reținut corect starea de

fapt și încadrarea juridică, dar au făcut o greșită individualizare a

pedepsei aplicate inculpatului în sensul că se

apreciază sentința ca

excesiv de

severă, iar decizia, ca excesiv de blândă.

Potrivit art.

52 C. pen., pedeapsa este o măsură de

constrângere

și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, iar

prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei

atitudini

corecte față de muncă, față de

ordinea de drept și față de regulile de

conviețuire socială.

Potrivit art.

72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a Codului penal, de

limitele

de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al

faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte

împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de

constrângere a

infractorului, dar și un mijloc de reeducare a acestuia;

totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni

atât de condamnat cât și de către ceilalți

destinatari ai legii penale.

Prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă la determinarea condamnatului de a

nu mai săvârși, în viitor alte

încălcări ale

legii penale, ci are în vedere și atenționarea celorlalți

destinatari ai

legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind

astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al

pedepsei.

Nu se poate vorbi de scopul

preventiv al pedepsei înțelegând prin

aceasta numai dezideratul

împiedicării condamnatului de a săvârși

noi

infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale

pedepsei pronunțate, față de ceilalți membri ai

societății.

Reeducarea sau

îndreptarea condamnatului constă în

aptitudinea

pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale

acestuia și

în inocularea unor valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele

de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.

În speță,

Curtea apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare este aptă, prin cuantumul său,

să asigure reeducarea inculpatului

și

formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de

regulile

de conviețuire socială.

În baza art. 71 C. pen. se vor interzice

inculpatului drepturile

prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

C

ât privește modalitatea de executare a

pedepsei, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea

executării acesteia sub supraveghere, potrivit

art. 86

1

C. pen.

T

otodată,

Înalta Curte apreciază că, pe durata termenului de

încercare, se impune

ca inculpatul să se supună măsurilor de

supraveghere

prevăzute de art. 86

3

lit. a)-d) C. pen., și anume:

a) să se

prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, la datele

fixate de acesta;

b) să anunțe,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului

de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Înalta Curte

pune în vedere inculpatului că, în caz de nerespectare a măsurilor impuse,

conform art. 86

4

C. pen.,

suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, va fi revocată dispunându-se executarea

ei în întregime într-un loc de deținere.

Totodată, se

va face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., adică va fi suspendată executarea

pedepsei accesorii.

Așa fiind,

pentru toate considerente expuse, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul

declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, va

casa decizia recurată și în parte sentința penală nr. 93 din 15 martie

2010 a Tribunalului Constanța, secția penală, și va decide conform

dispozitivului.

Vor fi

menținute celelalte dispoziții ale sentinței , iar onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Constanța

împotriva deciziei penale nr. 16/P din

16

februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie,

privind pe inculpatul

C.M.

Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală

nr. 93 din 15 martie 2010 a Tribunalului Constanța,

secția penală și

rejudecând :

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3)

din

Legea nr. 78/2000 de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b)

și lit. c) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. și art. 86

2

C.

pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixând un termen

de încercare de 6 ani.

Pe durata termenului de

încercare, condamnatul se va supune

următoarelor măsuri de supraveghere

prevăzute de art. 86

3

C. pen.:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă

Tribunalul Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate

mijloacele lui de existență.

Atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării

executării pedepsei sub supraveghere se suspendă

și executarea

pedepselor accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu, în sumă

de 25 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 octombrie 2011.