ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3556/2011

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 93 din 15 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. la: - 5 (cinci) ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., și exercițiul dreptului de a exercita o funcție publică, prev. de art. 64 lit. c) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 13 octombrie 2009 la 04 februarie 2010 inclusiv.

În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.: S-a luat act că măsura preventivă a liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului C.M. din mandatul de arestare preventivă nr. 114 din 14 octombrie 2009 emis de Tribunalul Constanța, încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă nu va fi revocată anterior. În baza art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a constatat că suma de 2.500 lei, remisă de denunțătorul D.D. inculpatului C.M., a fost recuperată de organele judiciare care au pus- o la dispoziție. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.M. să plătească statului suma de 2500 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele : În octombrie 2009 inculpatul C.M., ocupa funcția de director coordonator adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța.

Potrivit contractului de management nr. 36 din 25 mai 2009, printre obligațiile inculpatului se regăseau și atribuții de control derivate din funcția îndeplinită, precum și obligații privind analizarea și avizarea documentelor de control încheiate de inspectorii de muncă din compartimentele subordonate și coordonarea activității de control, a măsurilor dispuse prin programele de normalizare a condițiilor deosebite și speciale de muncă la angajatori. Potrivit declarației inculpatului, acesta avea în subordine 20 de inspectori, și aviza graficul lunar de activitate al acestora, deci deținea atribuții de control, în sensul art. 254 alin. (2) C. pen. și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, la care face trimitere alin. (3) al aceluiași text.

La data de 7 octombrie 2009 numitul N.L., fost angajat al SC A.I. SRL Constanța (reprezentată de administrator D.D.), a formulat o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța (ITM), înregistrată sub nr. 1863 , reclamând faptul că la data desfacerii contractului de muncă de către SC A.I. SRL Constanta, această societate nu i-a achitat salariul la care avea dreptul pe o perioadă de timp de 6 luni, în sumă de 5.000 lei. La dosar s-au depus, în acest sens, copia contractului de muncă al martorului N.L., copia deciziei de desfacere a contractului de muncă, copiile statelor de salarii, din care rezultă că acesta a fost angajat cu contract de muncă la SC A.I. SRL, precum și copia sesizării nr. 1863 din 07 octombrie 2009 înregistrată la ITM Constanța . Sesizarea formulată de N.L.

era de competența directoarei coordonator adjunct al Direcției Relații de Muncă, însă aceasta era în concediu medical, astfel încât atribuțiile acesteia fuseseră delegate celuilalt director coordonator adjunct, respective, inculpatului C.M. La 8 octombrie 2009, numitul D.D. a fost apelat pe telefonul său mobil, de la postul telefonic, de către o persoană de sex masculin, care s-a prezentat sub numele „C.", și după ce și-a declinat calitatea de angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, i-a solicitat să se întâlnească, fără a-i preciza motivul. Denunțătorul D.D. i-a comunicat acestuia că este ocupat și că nu este sigur că se vor putea întâlni în ziua respectivă, împrejurare în care numitul C. I-a mai apelat telefonic de încă două ori în aceeași zi, insistând pentru întâlnire.

În aceeași zi, 08 octombrie 2009, în jurul orelor 15:30, denunțătorul a fost apelat telefonic din nou de inculpatul C.M., care i-a comunicat că se află în zona sediului BCR, sucursala Constanța, din apropierea Gării CFR Constanța, loc în care îl așteaptă pentru întâlnire. D.D. a acceptat întâlnirea și s-a deplasat la locul indicat de inculpatul C.M. care, cu această ocazie, și-a declinat calitatea de director coordonator adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța și i-a adus la cunoștință faptul că la instituția menționată s-a înregistrat o sesizare formulată de un fost angajat (fără a-i preciza numele) al SC A.I. SRL Constanța (reprezentată de denunțător), solicitându-i să se prezinte a doua zi, 09 octombrie 2009 (vineri), în biroul său de la ITM Constanța, unde puteau discuta cazul concret, având la dispoziție și sesizarea.

În ziua următoare, 09 octombrie 2009, de mai multe ori, în cursul dimineții, până la ora 10:00, denunțătorul D.D. a fost apelat telefonic de către inculpat care i-a cerut cu insistență -„trebuie să vii"- și, cu reproș - „nu ai venit". La aceeași dată, în jurul orelor 11:30, denunțătorul I-a sunat pe inculpatul C.M. și I-a anunțat că acceptă întâlnirea, sens în care, în scurt timp, s-a deplasat la sediul ITM Constanța și a mers la biroul acestuia, situat la etajul 2 al clădirii. Cu acest prilej, inculpatul C.M. i-a prezentat reclamația formulată de numitul N.L., situație în care numitul D.D. a afirmat că bănuise identitatea petiționarului întrucât, anterior, la data de 04 octombrie 2009, discutase cu acesta și aflase despre intențiile sale de a-l reclama.

Pe parcursul discuțiilor purtate, inculpatul i-a sugerat că ar fi mai bine să se înțeleagă cu N.L., însă denunțătorul a refuzat, motivând că fostul său angajat nu își îndeplinise corespunzător atribuțiunile de serviciu, mai precis, că a sustras o parte din bunurile transportate, livrările efectuate înregistrând lipsuri la destinație și că, de asemenea, și-a însușit carburanți din rezervorul autovehiculului încredințat. Poziția denunțătorului în același sens rezultă și din conținutul convorbirii ambientale dintre inculpat și denunțător, interceptate și înregistrate la data de 13 octombrie 2009. În prezența lui D.D., inculpatul I-a apelat telefonic pe numitul N.L. și, după ce s-a prezentat, a purtat o discuție legată de reclamația formulată și înregistrată la ITM Constanța, ocazie cu care a aflat că cel în cauză are pretenții bănești de 5.000 lei, reprezentând salariul neîncasat aferent unei perioade de 6 luni anterioare concedierii.

După ce a încheiat convorbirea telefonică cu N.L., inculpatul l-a avertizat pe denunțător că fapta reclamată de fostul său angajat poate să conducă la aplicarea unei amenzi cuprinsă între 150 - 160 milioane lei vechi. Fiind surprins de cuantumul amenzii, denunțătorul arată că l-a întrebat pe inculpat, textual „Dar ce-am făcut, n-am făcut nimic, n-am omorât pe nimeni !." inculpatul C.M. a precizat că pentru situația reclamată, în cazul în care s-ar confirma, amenzile sunt într-adevăr în cuantumul menționat și manifestându-și în continuare intenția de a-l ajuta, i-a spus textual că are două posibilități: „ori să țină lucrarea, ori să o dea la inspectori". Denunțătorul i-a replicat că nu se teme de nici un control, afirmând că nu a făcut nimic nelegal și i-a spus inculpatului să trimită sesizarea la inspectori pentru a-și urma calea legală.

Inculpatul C.M. a insistat și l-a asigurat că în cazul în care ar da lucrarea inspectorilor de muncă, poate discuta cu aceștia, mai precis cu cel care va primi spre soluționare lucrarea, în sensul ca inspectorul respectiv să aplice o amendă mai mică sau să aplaneze conflictul, în orice caz să dea o soluție favorabilă societății administrate de către denunțător. Denunțătorul, fiind indignat de atitudinea inculpatului, s-a prezentat în aceeași zi (09 octombrie 2009) la sediul DNA - Serviciul Teritorial Constanța unde a formulat denunțul prin care a sesizat cele de mai sus.

În conținutul denunțului se precizează că directorul adjunct, după ce a discutat cu autorul sesizării (pe care inițial l-a convocat pentru data de 13 octombrie 2009, ulterior anulând convocarea), i-a pretins denunțătorului o sumă de bani, neprecizată, utilizând formula „ceva bani", folos în schimbul căruia a promis că va interveni pe lângă inspectorul căruia îi va fi repartizată sesizarea spre soluționare, pentru ca măsurile ce s-ar putea lua în legătură cu aceasta să fie favorabile denunțătorului. În aceste condiții, au fost declanșate cercetările prealabile și îndeplinite activitățile specifice organizării flagrantului. Prin Ordonanța nr. 121/P/2009 din 12 octombrie 2009 s-a dispus, cu titlu provizoriu, atât interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice ale denunțătorului D.D.

și ale inculpatului C.M., cât și a convorbirilor purtate în mediu ambiental între denunțător și inculpat, pe de o parte, precum și, între aceștia și orice altă persoană, pe de altă parte, în legătură cu fapta sesizată. S-a procedat la tratarea chimică cu substanță fluorescentă a sumei de 3.000 RON, a cuvintelor „TRAFIC DE INFLUENȚĂ" alcătuită din 3 bancnote a câte 500 RON și 15 bancnote a câte 100 RON, întreaga sumă fiind predată apoi denunțătorului D.D. Totodată, s-a procedat la predarea către același denunțător a unui reportofon digital în vederea utilizării de către acesta, pentru înregistrarea comunicărilor ambientale purtate, atât cu inculpatul C.M., cât și cu orice alte persoane, activitate atestată de procesul verbal din data de 13 octombrie 2009. În aceeași zi, denunțătorul l-a apelat telefonic pe inculpatul C.M., iar acesta l-a chemat în biroul său din sediul ITM Constanta.

Fiind în biroul său împreună cu denunțătorul, inculpatul i-a solicitat martorei V.F. să-i aducă sesizarea formulată de numitul N.L. După plecarea martorei V.F., inculpatul C.M. i-a spus, din nou denunțătorului că în calitatea sa de director, el poate fie să rețină reclamația, fie să vorbească cu doi inspectori și „se rezolvă treaba", dar că „trebuie să-i dea ceva". Din conținutul comunicărilor interceptate autorizat, rezultă că la întrebarea denunțătorului: „Cât trebuie să dau?", inculpatul C.M. a răspuns „Spune tu !" În această situație, denunțătorul a întrebat: „5-10 milioane, e bine?", iar inculpatul, făcând calcule, a răspuns cu voce tare „5 și cu 5, 10, și 10 pentru mine". Din atitudinea exprimată concret în acest mod de către inculpat, denunțătorul a înțeles că trebuie să îi dea acestuia suma de 2.000 RON și, în momentul următor a scos din buzunar toți banii pe care îi avea asupra sa, respectiv 3.000 RON și a numărat până la 2.000 RON.

Inculpatul a insistat ca denunțătorul să-i dea toți banii, însă, fiind refuzat, a luat suma de bani acceptată de D.D. și a introdus-o în buzunarul pantalonilor. Introducerea sumei de 2.000 RON în buzunarul din spate dreapta al pantalonilor după primirea de la denunțător. Imediat, denunțătorul s-a ridicat de pe scaun și a părăsit biroul însoțit de inculpatul C.M., care i-a mai solicitat încă 500 RON, afirmând că banii ar fi destinați directorului general. La insistențele inculpatului, denunțătorul a revenit în biroul acestuia și i-a înmânat încă o bancnotă de 500 RON.

În drept: Fapta inculpatului C.M., director coordonator adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, funcție cu atribuții de control, care, la data de 08 octombrie 2009, a pretins foloase materiale (neprecizate), iar la data de 13 octombrie 2009 a primit suma de 2.500 lei de la denunțătorul D.D., promițând în schimb că va interveni, în sensul de a influența inspectorii de muncă cărora le va fi repartizată spre soluționare sesizarea adresată instituției menționate de numitul N.L., fost angajat al SC A.I. SRL Constanța, reprezentată de denunțător în calitate de asociat unic și administrator, astfel încât măsurile ce ar putea fi luate în legătură cu încălcarea raporturilor de muncă de către angajatorul reclamat să fie favorabile acestuia, constituie infracțiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.

în referire la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. La individualizare pedepsei Tribunalul a avut în vedere comportamentul inculpatului, care a fost permanent nesincer, chiar și în condițiile existenței unor probe evidente de vinovăție, care nu puteau fi combătute, că a încercat zădărnicirea adevărului prin determinarea a două martore să facă declarații neconforme adevărului ; s-a mai avut în vedere modul în care a săvârșit fapta , în sensul că acesta nu a luat o hotărâre de moment, intempestivă și neanalizată, izolată în raport cu sistemul său de valorizare socială, ci a luat o hotărâre care îi definește într-o anumită măsură concepția socială, și, astfel fiind, nu se poate susține că a avut o astfel de conduită anterioară încât să justifice reținerea de circumstanțe atenuante.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că din probele administrate în cauză nu rezultă săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, considerând că elementele de fapt rezultate din probatoriu sunt circumstanțiale, având un puternic caracter echivoc și creând o puternică îndoială cu privire la motivul real al demersurilor inculpatului adresate denunțătorului și cu privire la însușirea sumei de bani ce reprezintă, în actul de sesizare, o parte din prețul cumpărării influenței. De asemenea, apelantul a criticat și modul de individualizare a pedepsei, apreciind că nivelul acesteia este greșit stabilit, prima instanță neținând seama de toate elementele prevăzute de art. 72 C. pen.

și, în principal nu a ținut seama de elementele ce caracterizează persona inculpatului anterior și ulterior săvârșirii faptei, elemente în raport de care se impunea reținerea unei cauze de atenuare a pedepsei, respectiv una din circumstanțele atenuante prev. de art. 74 C. pen. Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin Decizia penală 16/P din 16 februarie 2011 a admis apelul declarat de inculpatul C.M. a desființat, în parte, hotărârea apelată și, rejudecând, a reținut față de inculpat circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. , și făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a redus pedeapsa, de la 5 ani închisoare la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. și ped.

de art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat, fixându-se un termen de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a făcut aplicare art. 71 alin. (5) C. pen.: A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. , privind revocarea suspendării condiționate în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile sau al săvârșirii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni. A fost menținută liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului și obligațiile impuse acestuia până la rămânerea definitivă a prezentei decizii. Au fost menținute celelalte dispozițiile ale sentinței.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal , a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, solicitând, pentru motivele pe larg expuse în partea introductivă a prezentei decizii, casarea hotărârii recurate (decizia Curții de Apel) și menținerea ca legală și temeinică, a sentinței pronunțate de prima instanță. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând actele și lucrările de la dosar precum și considerentele hotărârilor pronunțate Înalta Curte constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut corect starea de fapt și încadrarea juridică, dar au făcut o greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului în sensul că se apreciază sentința ca excesiv de severă, iar decizia, ca excesiv de blândă. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar și un mijloc de reeducare a acestuia; totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât de condamnat cât și de către ceilalți destinatari ai legii penale. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă la determinarea condamnatului de a nu mai săvârși, în viitor alte încălcări ale legii penale, ci are în vedere și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei.

Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate, față de ceilalți membri ai societății. Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și în inocularea unor valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal. În speță, Curtea apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare este aptă, prin cuantumul său, să asigure reeducarea inculpatului și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

În baza art. 71 C. pen. se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. C ât privește modalitatea de executare a pedepsei, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, potrivit art. 86 1 C. pen. T otodată, Înalta Curte apreciază că, pe durata termenului de încercare, se impune ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 lit. a)-d) C. pen., și anume: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Înalta Curte pune în vedere inculpatului că, în caz de nerespectare a măsurilor impuse, conform art. 86 4 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, va fi revocată dispunându-se executarea ei în întregime într-un loc de deținere. Totodată, se va face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., adică va fi suspendată executarea pedepsei accesorii. Așa fiind, pentru toate considerente expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, va casa decizia recurată și în parte sentința penală nr. 93 din 15 martie 2010 a Tribunalului Constanța, secția penală, și va decide conform dispozitivului.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței , iar onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 16/P din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.M. Casează decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 93 din 15 martie 2010 a Tribunalului Constanța, secția penală și rejudecând : Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen.

interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. și art. 86 2 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixând un termen de încercare de 6 ani. Pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86 3 C. pen.: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2011.