ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2207/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2207/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea din 9 mai 2011 inculpatul C.V. a solicitat liberarea provizorie sub

control judiciar, susținând că, pe baza probelor de la urmărirea penală,

conform prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. și în condițiile în

care a recunoscut fapta și nu mai are probe de propus în cursul cercetării

judecătorești nu se poate susține că ar încerca zădărnicirea aflării

adevărului. A mai susținut că pericolul său concret pentru ordinea publică s-a

diminuat considerabil, urmare recunoașterii faptelor și colaborării cu organele

de anchetă, și că starea sa de boală este gravă și nu poate fi tratată

corespunzător în penitenciar, iar potrivit prevederilor art. 6 din CEDO trebuie

să beneficieze de același tratament ca și ceilalți inculpați care sunt liberi.

Prin încheierea din

10 mai 201, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie,

în dosarul nr. 356/36/2011 s-a dispus în temeiul

prevederilor art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., respingerea cererii

de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.V., ca

neîntemeiată și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel Constanța a constatat că în condițiile în care

activitatea pretins infracțională a inculpatului C.V. se află în conexitate

indisolubilă cu a celorlalți inculpați, a apreciat că la momentul prezent, când

cercetarea judecătorească nu a început, nu este oportună liberarea provizorie

sub control judiciar a acestuia, tocmai pentru a nu se influența declarațiile

celorlalte părți implicate în cauză, cu consecința denaturării probelor și

implicit a zădărnicirii aflării adevărului.

A mai constatat

Curtea de Apel Constanța că în condițiile în care inculpatul C.V. este persoana

care a oferit direct denunțătoarei T.B. serviciile de traficare a influenței și

a pretins și primit sumele menite să cumpere influența promisă acesteia, fiind

cercetat și pentru alte fapte asemănătoare, pentru care s-au disjuns

cercetările, este cu atât mai necesară evitarea oricărei posibilități de

influențare a celorlalte părți de către acesta.

Împotriva

acestei încheieri, inculpatul a formulat recurs, în termen legal

și a

solicitat

admiterea

recursului, casarea încheierii atacate, arătând ca exista acte medicale care

dovedesc faptul ca inculpatul este grav bolnav, suferind de hepatita, cancer si

trebuie sa urmeze un tratament special de care nu poate beneficia de 90 de

zile.

Examinând încheierea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate cât

și din oficiu, conform art. 385

9

C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată recursul este fondat pentru următoarele

considerente

:

Prin încheierea nr. 20

din 1 martie 2011 Tribunalul Constanța, secția penală, în baza art. 149/1 C.

proc. pen., art. 143, art. 148 lit. f) si c) C. proc. pen. a admis propunerea

formulată de DNA Serviciul Teritorial Constanța și a dispus arestarea

inculpatului C.V. pe o perioadă de 30 de zile, fiind emis mandatul de arestare

nr. 19 din 1 martie 2011 de către Tribunalul Constanța, secția penală.

S-a reținut în fapt

că inculpatul a pretins și primit de la denunțătoarea T.B. sume de bani pentru

a-și trafica influența asupra unor terțe persoane cu influență în cadrul A.N.R.P.,

având ca scop obținerea sumelor de bani cuvenite denunțătoarei în baza Legii

nr. 9/1998.

Liberarea provizorie

sub control judiciar se poate acorda in cazul infracțiunilor săvârșite din

culpa, precum si al infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani.

Liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care inculpatul este recidivist

ori exista date care justifica temerea ca va săvârși o altă infracțiune sau că

va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori

sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte

asemenea fapte.

Înalta Curte constată

că este îndeplinită această condiție, iar cererea de liberare sub control

judiciar formulată de recurentul inculpat C.V. este întemeiată apreciind că în

cauză scopul măsurii preventive poate fi atins și fără menținerea acestuia în

stare de arest preventiv.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare

la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din

următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi

localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

În alin. (2)

al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate

fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Având în vedere

faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită

ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice

necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor

preventive.

În

reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de

constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel

încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura

preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Deși nu este o măsură

preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de

individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele

măsuri –chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna

desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,

respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul

judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de

inculpat a măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie

poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului

judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului

proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a

făptuitorului.

Din perspectiva

Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că

orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1

lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen

rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi

subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la

audiere.

Totodată, s-a statuat

că gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în

condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele

speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu

prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO, Înalta Curte, apreciază că, în acest

moment, controlul judiciar poate fi instituit inculpatului C.V., fiind

suficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art.

136 alin. (1) C. pen., neimaimpunându-se menținerea măsurii arestării

preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între

măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Limita

maximă de pedeapsă aplicabilă pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. este sub limita de 18 ani închisoare,

condiție prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., astfel

Înalta Curte constată îndeplinită prima condiție privind admisibilitatea în

principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul C.V.

Potrivit

prevederilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date care impun

împiedicarea inculpatului să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unei părți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Raportându-ne la

datele speței, Înalta Curte, reține că inculpatul a solicitat ca judecata să se

facă conform procedurii dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen., și apreciază

astfel că în acest moment procesual nu există „date”, în accepțiunea dispozițiilor

art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul

va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, atâta timp cât acesta a

recunoscut săvârșirea faptei.

În ceea ce privește

pericolul de influențare a celorlalți coinculpați D.S., A.N. și D.A. și a

martorilor, Înalta Curte arată că această eventuală posibilitate poate fi

preîntâmpinată prin controlul judiciar impus prin dispozițiile art. 160/8a alin.

(3) C. proc. pen. coroborate cu art. 160/2 alin. (3) și alin. (3)

1

C.

proc. pen.

Totodată, Înalta

Curte constată absența unor date relevante pe care să se întemeieze în mod

rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte

prevăzute de legea penală, ori că va încerca influențarea cursului procesului

penal. De asemenea se constată și inexistența pericolului de repetare a

infracțiunii și riscul de obstrucționare a cercetării judecătorești, având în

vedere atitudine sinceră și cooperantă față de organele judiciare și

solicitarea acestuia de a se judeca conform procedurii prevăzute de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În aceste condiții, se

constată că detenția provizorie poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă

care în acest moment procesual este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui

interes general al societății, în raport de interesul privat al inculpatului,

iar din susținerile acestuia rezultă că acesta are grave probleme medicale, ce

urmează a fi tratate în afara rețelei penitenciarelor.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul

declarat de inculpatul C.V. și în baza art. 160

8a

alin. (2) C. proc.

pen., va admite cererea de liberare sub control judiciar formulată de

inculpatul C.V., urmând a i se impune respectarea dispozițiilor legale.

În baza art. 192

alin. (6) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.V.

împotriva încheierii din 10 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 356/36/2011.

Casează încheierea atacată și, în rejudecare:

În

temeiul art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen., admite cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.V. și

dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului de sub puterea

mandatului de arestare preventivă nr. 19 din 01 martie 2011 emis de Tribunalul

Constanța, secția penală, în dosarul nr. 3655/118/2011, dacă nu este arestat în

altă cauză.

În

temeiul art. 160

8a

alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 160

2

alin. (3) și alin. (3)

1

C. proc. pen., stabilește, pe timpul

liberării provizorii, ca inculpatul să respecte următoarele obligații:

a)

să nu depășească limita teritorială a municipiului București, cu excepția

situațiilor în care trebuie să se prezinte în fața instanței, respectiv Curtea

de Apel Constanța;

b)

să se prezinte la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;

c)să

se prezinte la organul de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază,

desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau

ori de câte ori este chemat;

d)

să nu își schimbe locuința, fără încuviințarea instanței;

e)

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

f)

să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii cauzei și

cu inculpații D.S., A.N. și D.A.

În

temeiul art. 160

2

alin. (3)

2

C. proc. pen., atrage

atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor

stabilite, se va lua măsura arestării preventive.

Dispune

efectuarea cuvenitelor comunicări, conform art. 160

2

alin. (4) C.

proc. pen. cu referire la art. 145 alin. (2)

1

C. proc. pen.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, va fi suportat din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 mai 2011.