ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2207/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea din 9 mai 2011 inculpatul C.V. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, susținând că, pe baza probelor de la urmărirea penală, conform prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. și în condițiile în care a recunoscut fapta și nu mai are probe de propus în cursul cercetării judecătorești nu se poate susține că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului. A mai susținut că pericolul său concret pentru ordinea publică s-a diminuat considerabil, urmare recunoașterii faptelor și colaborării cu organele de anchetă, și că starea sa de boală este gravă și nu poate fi tratată corespunzător în penitenciar, iar potrivit prevederilor art. 6 din CEDO trebuie să beneficieze de același tratament ca și ceilalți inculpați care sunt liberi.

Prin încheierea din 10 mai 201, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. 356/36/2011 s-a dispus în temeiul prevederilor art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.V., ca neîntemeiată și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanța a constatat că în condițiile în care activitatea pretins infracțională a inculpatului C.V. se află în conexitate indisolubilă cu a celorlalți inculpați, a apreciat că la momentul prezent, când cercetarea judecătorească nu a început, nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, tocmai pentru a nu se influența declarațiile celorlalte părți implicate în cauză, cu consecința denaturării probelor și implicit a zădărnicirii aflării adevărului.

A mai constatat Curtea de Apel Constanța că în condițiile în care inculpatul C.V. este persoana care a oferit direct denunțătoarei T.B. serviciile de traficare a influenței și a pretins și primit sumele menite să cumpere influența promisă acesteia, fiind cercetat și pentru alte fapte asemănătoare, pentru care s-au disjuns cercetările, este cu atât mai necesară evitarea oricărei posibilități de influențare a celorlalte părți de către acesta. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a formulat recurs, în termen legal și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, arătând ca exista acte medicale care dovedesc faptul ca inculpatul este grav bolnav, suferind de hepatita, cancer si trebuie sa urmeze un tratament special de care nu poate beneficia de 90 de zile.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate cât și din oficiu, conform art. 385 9 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursul este fondat pentru următoarele considerente : Prin încheierea nr. 20 din 1 martie 2011 Tribunalul Constanța, secția penală, în baza art. 149/1 C. proc. pen., art. 143, art. 148 lit. f) si c) C. proc. pen. a admis propunerea formulată de DNA Serviciul Teritorial Constanța și a dispus arestarea inculpatului C.V. pe o perioadă de 30 de zile, fiind emis mandatul de arestare nr. 19 din 1 martie 2011 de către Tribunalul Constanța, secția penală. S-a reținut în fapt că inculpatul a pretins și primit de la denunțătoarea T.B.

sume de bani pentru a-și trafica influența asupra unor terțe persoane cu influență în cadrul A.N.R.P., având ca scop obținerea sumelor de bani cuvenite denunțătoarei în baza Legii nr. 9/1998. Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracțiunilor săvârșite din culpa, precum si al infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care inculpatul este recidivist ori exista date care justifica temerea ca va săvârși o altă infracțiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Înalta Curte constată că este îndeplinită această condiție, iar cererea de liberare sub control judiciar formulată de recurentul inculpat C.V. este întemeiată apreciind că în cauză scopul măsurii preventive poate fi atins și fără menținerea acestuia în stare de arest preventiv. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

În alin. (2) al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive. În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri –chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO, Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, controlul judiciar poate fi instituit inculpatului C.V., fiind suficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., neimaimpunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Limita maximă de pedeapsă aplicabilă pentru infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. este sub limita de 18 ani închisoare, condiție prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen., astfel Înalta Curte constată îndeplinită prima condiție privind admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.V. Potrivit prevederilor art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date care impun împiedicarea inculpatului să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Raportându-ne la datele speței, Înalta Curte, reține că inculpatul a solicitat ca judecata să se facă conform procedurii dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen., și apreciază astfel că în acest moment procesual nu există „date”, în accepțiunea dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen., din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, atâta timp cât acesta a recunoscut săvârșirea faptei. În ceea ce privește pericolul de influențare a celorlalți coinculpați D.S., A.N. și D.A. și a martorilor, Înalta Curte arată că această eventuală posibilitate poate fi preîntâmpinată prin controlul judiciar impus prin dispozițiile art. 160/8a alin. (3) C. proc. pen. coroborate cu art. 160/2 alin. (3) și alin. (3) 1 C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte constată absența unor date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte prevăzute de legea penală, ori că va încerca influențarea cursului procesului penal.

De asemenea se constată și inexistența pericolului de repetare a infracțiunii și riscul de obstrucționare a cercetării judecătorești, având în vedere atitudine sinceră și cooperantă față de organele judiciare și solicitarea acestuia de a se judeca conform procedurii prevăzute de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. În aceste condiții, se constată că detenția provizorie poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă care în acest moment procesual este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății, în raport de interesul privat al inculpatului, iar din susținerile acestuia rezultă că acesta are grave probleme medicale, ce urmează a fi tratate în afara rețelei penitenciarelor.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul C.V. și în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., va admite cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul C.V., urmând a i se impune respectarea dispozițiilor legale. În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 10 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 356/36/2011. Casează încheierea atacată și, în rejudecare: În temeiul art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.V. și dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 19 din 01 martie 2011 emis de Tribunalul Constanța, secția penală, în dosarul nr. 3655/118/2011, dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 160 8a alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 160 2 alin. (3) și alin. (3) 1 C. proc.

pen., stabilește, pe timpul liberării provizorii, ca inculpatul să respecte următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a municipiului București, cu excepția situațiilor în care trebuie să se prezinte în fața instanței, respectiv Curtea de Apel Constanța; b) să se prezinte la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; c)să se prezinte la organul de poliție în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; d) să nu își schimbe locuința, fără încuviințarea instanței; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; f) să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii cauzei și cu inculpații D.S., A.N.

și D.A. În temeiul art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite, se va lua măsura arestării preventive. Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări, conform art. 160 2 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 145 alin. (2) 1 C. proc. pen. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2011.