ÎCCJ, Decizia nr. 297/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 297/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea

nr. 1426 din 30

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 7630/1/2011, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la

data de 27 septembrie 2011, sub nr. 7630/1/2011, inculpatul C.M. a solicitat,

în temeiul dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

raportat la art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie

sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis

împotriva sa.

În motivarea cererii,

inculpatul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege, punerea sa în libertate putând fi subordonată unei garanții care să

asigure prezența sa în fața organelor de urmărire penală.

A arătat că la

dosarul cauzei nu există date că inculpatul va încerca să fugă, având în vedere

situația familială, acesta urmând să se căsătorească, nu are antecedente

penale, are multe credite de achitat la bănci, nu există riscul ca odată pus în

libertate să împiedice administrarea justiției sau să comită noi infracțiuni și

nici să tulbure ordinea publică, că inculpatul prezintă suficiente garanții

morale și profesionale care îl îndreptățesc să fie pus în libertate provizorie

sub control judiciar.

Examinând

actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării

preventive a inculpatului C.M. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de

24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă

prin respingerea recursului inculpatului de către completul de 5 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a

reținut că inculpatul C.M. este cercetat pentru săvârșirea următoarelor

infracțiuni:

I.

Infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003,

constând în faptul că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.

II.

Complicitate la infracțiunea de dare de mită și, respectiv, complicitate la

infracțiunea de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen., raportat.

la art. 255 pct. 1 C. pen. și art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea dispoziției art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 26 C. pen.,

raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. și art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea dispoziției art. 41 alin. (2) C. pen.

În

concret, s-au reținut următoarele:

La

data de 27 octombrie 2010 (orele 15

14:07

), inculpatul C.M. împreună

cu inculpatul Ț.V. au convenit să îi ceară unui client al firmei de

comisionariat vamal, identificat sub numele de M. o sumă de bani, definită

codat ca „doi…jumătate”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A.

pentru a permite intrarea în țară a unui container conținând, în plus față de

marfa declarată, o cantitate de două tone (respectiv 3240) de perechi de papuci

de casă.

La

data de 16 decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ț.V. a stabilit cu

inculpatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A.,

printre care și inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu

titlu de mită pentru introducerea în țară a unui container conținând jumătate,

fasole și jumătate piese de automobil, faruri, tobe de eșapament, etc.

nedeclarate la vamă.

La

data de 28 ianuarie 2011, orele 17:55:49, inculpatul C.M. l-a informat pe

inculpatul Ț.V. că un lucrător vamal de la B.V. Constanța Sud Agigea i-a

pretins suma de 2.500 dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în țară a unui

container cu mărfuri, ce conțineau, după caz, mărfuri contrafăcute sau mărfuri

în plus față de cele declarate.

La

data de 03 martie 2011, inculpații Ț.V. și C.M. s-au pus de acord asupra

modului în care să intervină pe lângă lucrătorii vamali și comisarii G.F.I., în

situația unui container cu mărfuri diverse procesate în vama Constanța Sud

Agigea de antemenționatul comisionar vamal. Respectivul container a fost

interceptat de către doi ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F. la

complexul de depozite din Dobroiești. Formal, importul era efectuat de SC M.G.I.

SRL, avându-l ca administrator pe cetățeanul chinez C.Y. Mărfurile din containerul

respectiv conțineau, printre altele, jucării contrafăcute marca M.B., iar

restul mărfurilor erau cantitativ mult superioare față de cele declarate

înaintea organelor vamale, prejudiciul înregistrat de bugetul de stat ca urmare

a acestui import fiind de: 232.186,21 lei.

III.

Infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen.,

raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000.

La

data de 02 decembrie 2010, inculpatul C.M. i-a promis suma de 500 dolari S.U.A.

inculpatului Ț.V. pentru ca acesta din urmă să o plătească cu titlu de mită

lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea în schimbul permiterii

introducerii în țară și a acordării liberului de vamă în cazul unui container

cu mărfuri.

Judecătorul

care a dispus luarea măsurii arestării preventive a apreciat că sunt indicii

temeinice că inculpatul C.M. a comis faptele pentru care este cercetat și că

este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa

prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani și existând probe că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

În

baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 19/ U

din 25 mai 2011.

Prin

încheieri succesive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

definitive prin respingerea recursului inculpatului de către completul de 5

Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost prelungită starea de

arest a inculpatului C.M.

Examinând cererea de

liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 160

2

și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este

admisibilă, dar nu și întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit

dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la

infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre

următoarele măsuri preventive: a) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi

localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

În alin. (2) al

aceluiași text, se arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și

prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Dispozițiile art. 136

alin. (2) C. proc. pen., se impun a fi analizate în cauză prin raportare la art.

160

2

C. proc. pen., din care rezultă că pentru a se putea dispune

liberarea provizorie, trebuie să fie îndeplinite două condiții pozitive și una

negativă.

Prima condiție

pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de

privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări

de arest efectiv. Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul C.M. se află sub

puterea mandatului de arestare preventivă nr. 19/ U din 25 mai 2011 emis de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

A doua condiție

vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Prima

instanță a constatat că este îndeplinită și această condiție, pedeapsa

prevăzută de lege pentru cea mai gravă infracțiune care ar intra în scopul

grupului infracțional organizat, aceea de luare de mită, nu depășește limita de

18 ani închisoare.

De

asemenea, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite și condițiile negative

cerute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., constatându-se

că actele și lucrările de urmărire

penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să

se întemeieze, în mod rezonabil,

aprecierea

că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de

natură a influența probatoriul administrat, în

condițiile în care acesta nu e cunoscut

cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de

liberare

provizorie sub control

judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise

(interceptarea

și înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea

organelor judiciare, împrejurare ce înlătură

posibilitatea deteriorării sau alterării lor

de către orice persoană.

În speță, s-a

apreciat că deși inculpatul C.M. nu are antecedente penale, era integrat social

și profesional, aceste elemente ce țin de circumstanțierea persoanei

inculpatului trebuie privite în relaționare directă cu circumstanțele reale ale

cauzei.

Din această

perspectivă, raportat la stadiul actual al procesului penal, la necesitatea

strângerii probelor în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, la

caracterul complex al cauzei în care sunt cercetați un număr mare de acuzați,

liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului C.M. nu poate asigura

atingerea scopului măsurilor preventive, în conformitate cu art. 136 alin. (2) C.

proc. pen.

Actele de urmărire

penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind implicarea

inculpatului în activitățile grupului infracțional organizat și nici

suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de care este acuzat.

Probațiunea în cauză

până la acest moment procesual se întemeiază în principal pe convorbirile

telefonice interceptate, aspectele infracționale rezultate din aceste convorbiri

necesitând multiple verificări în fapt cu privire la activitățile de vămuire

desfășurate, societățile și persoanele beneficiare implicate.

În consecință, prima

instanță a constatat că de la data examinării unei cereri similare formulate de

inculpat nu au intervenit elemente noi care să determine adoptarea unei alte

soluții, apreciind și la acest moment procesual că este în interesul anchetei

penale în curs de desfășurare menținerea inculpatului în stare de arest.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.M.

Amplele concluzii ale

apărătorilor aleși ai recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului

precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei hotărâri.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., prevăd condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă așadar că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Raportând

considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că

prin

încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24 mai 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011,

(definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011,

prin respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte

de Casație și Justiție, a dispus în baza art. 149

1

raportat la art. 143,

art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a

inculpatului C.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.

În motivarea

încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice

suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor

pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr.

39/2003; art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct.

2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziției art. 41 alin. (2) C. pen.; art.

26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și 7 pct. 1 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispoziției art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 255

pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, totul cu

aplicarea dispoziției art. 33 lit. a) C. pen.

Ulterior, măsura

arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv de către

instanță pe o durată de 30 de zile.

Se reține, astfel, că

la data de 27

octombrie 2010 (orele 15

14:07

), inculpatul M.C. împreună cu

inculpatul Ț.V. au convenit să îi ceară unui client al firmei de comisionariat

vamal, identificat sub numele de M.” o sumă de bani, definită codat ca

„doi…jumate”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., pentru

a permite intrarea în țară a unui container conținând, în plus față de marfa

declarată, o cantitate de două tone, respectiv 3240 de perechi de papuci de

casă.

La data de 16

decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ț.V. a stabilit cu inculpatul M.C.

să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A., printre care și

inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită, pentru

introducerea în țară a unui container conținând jumătate - fasole și jumătate

piese de automobil, faruri, tobe de eșapament, etc. nedeclarate la vamă.

La data de 28

ianuarie 2011, orele 17:55:49, inculpatul M.C. l-a informat pe inculpatul Ț.V.

că un lucrător vamal de la B.V. Constanța Sud Agigea i-a pretins suma de 2. 500

dolari S.U.A. pentru a permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri, ce

conțineau, după caz, mărfuri contrafăcute sau mărfuri în plus față de cele

declarate.

La data de 03 martie

2011, inculpații Ț.V. și M.C. s-au pus de acord asupra modului în care să

intervină pe lângă lucrătorii vamali și comisarii G.F.I., în situația unui

container cu mărfuri diverse procesat în vama Constanța Sud Agigea de

antemenționatul comisionar vamal. Respectivul container a fost interceptat de

către doi ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F. la complexul de

depozite din Dobroiești. Formal, importul era efectuat de SC M.G.I. SRL,

avându-l ca administrator pe cetățeanul chinez C.Y. Mărfurile din containerul

respectiv conțineau, printre altele, jucării contrafăcute marca M.B., iar restul

mărfurilor erau cantitativ mult superioare față de cele declarate în fața organelor

vamale, prejudiciul înregistrat de bugetul de stat ca urmare a acestui import

fiind de: 232. 186,21 lei.

La data de 02

decembrie 2010, inculpatul C.M. i-a promis suma de 500 dolari S.U.A.

inculpatului Ț.V. pentru ca acesta din urmă să o plătească cu titlu de mită

lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea în schimbul permiterii

introducerii în țară și a acordării liberului de vamă în cazul unui container

de mărfuri.

De asemenea, se are

în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C.

proc. pen., nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a

inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice,

apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului

față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru

a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în

care, în cauză, sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții

sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.

Față de aspectele

anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie sub

control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al

pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din

interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

raportat la art. 160

2

C. proc. pen.

Din coroborarea

elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost

comise de către inculpat, rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie

un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest

moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor

preventive, de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o

corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează instituția

juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor preventive,

în general.

Dreptul părții aflată

în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate

în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a

dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei

desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza

dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al

inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.

Astfel, detenția

provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența

indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce

se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a

beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și

necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a

inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar conduce

la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta este

reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Criticile invocate de

apărare sunt nefondate și vor fi respinse.

Circumstanțele

personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în

corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor

fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a

constitui un temei de admitere a cererii.

Așa fiind, se

constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,

motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul declarat

de inculpatul C.M. va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii nr. 1426

din 30 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în dosarul nr. 7630/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2011.