ÎCCJ, Decizia nr. 296/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 296/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin
încheierea
nr.
1427 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, în dosarul nr. 7631/1/2011, în baza art. 160
8a
alin.
(2) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul C.S. și s-a dispus
liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării
provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de
art. 160
2
alin. (3) și (3
1
) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depășească
limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la
organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte
ori este chemat;
c) să se prezinte la
organul de poliție de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de
organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe
locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
e) să nu dețină, să
nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
f) să nu comunice
direct sau indirect cu inculpații, martorii și alte persoane cercetate din
prezenta cauză.
Conform art. 160
2
alin. (3
2
) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz
de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de
acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în
libertate a inculpatului C.S de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.
17/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța
această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la
data de 27 septembrie 2011, sub nr. 7631/1/2011, inculpatul C.S. a solicitat,
în temeiul dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
raportat la art. 160
8
alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie
sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis
împotriva sa.
În motivarea cererii,
inculpatul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
lege, punerea sa în libertate putând fi subordonată unei garanții care să
asigure prezența sa în fața organelor de urmărire penală.
A arătat că la
dosarul cauzei nu există date că va încerca să împiedice buna desfășurare a
urmăririi penale sau că va comite alte infracțiuni, din probele administrate nu
s-a dovedit că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea
public.
A mai arătat
inculpatul că este suspendat din funcție, este tatăl a doi copii minori aflați
în întreținerea sa, iar starea de sănătate este precară.
Examinând
actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării
preventive a inculpatului C.S. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de
24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin
respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.
Judecătorul
care a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. a reținut că acesta este
cercetat pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr.
39/2003, constând "în faptul că în calitate de Director al D.R.A.O.V.
Constanța, în intervalul 2010 - 2011, a aderat și a sprijinit un grup
infracțional organizat.
În
concret, s-au reținut următoarele:
La
data de 25 noiembrie 2010, inculpatul C.S. a fost contactat de inculpatul T.D.I.
pentru a dispune măsuri de retorsiune față de elementele dizidente ale
grupului: inculpatul D.M. și inculpatul A.N.A.R.B.M. care nu și-au plătit
datoriile bănești față de grupul infracțional, incluzând atât comisioanele
vamale cât și sumele de bani percepute cu titlu de mită pentru lucrătorii
vamali.
La
data de 14 decembrie 2010, orele 16:02:47, inculpatul C.S. l-a asigurat pe
inculpatul T.D.I. că un control al D.R.A.O.V. nu va constata absolut nimic
compromițător pentru activitatea grupului infracțional.
La
data de 15 decembrie 2010, orele 18:32:53, inculpatul C.S. a primit un cadou
din partea inculpatului T.D.I.
La
data de 16 decembrie 2010, orele 16:49:06, inculpatul C.S. i-a cerut sprijinul
inculpatului T.D.I., pentru ca acesta să-i ceară ajutorul și inculpatului B.E.
legat de faptul că inculpatul D.L., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea nu respectă
regulile instituite la nivelul grupului infracțional și acționează uneori după
bunul său plac, fără a se consulta cu membrii grupului infracțional.
La
data de 21 decembrie 2010, inculpatul T.D.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.S. pentru
a cere sprijin acestuia în condițiile în care Brigada trimisă de D.R.A.O.V. la
B.V. Constanța Sud Agigea a început să facă control fizic sever mai multor
containere ce erau introduse în țară de membrii grupului infracțional.
La
data de 24 decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunțat pe unii membri ai
grupului infracțional organizat, printre care inculpatul T.D.I., adjunct al Ș.B.V.
Constanța Sud Agigea că intenționează să se retragă din grup, din cauza
dizidențelor interne.
La
data de 19 ianuarie 2011 și 15 februarie 2011, inculpatul C.S. s-a întâlnit din
nou cu inculpatul T.D.I. pentru a discuta probleme legate de organizarea
grupului infracțional.
Judecătorul
a apreciat că sunt indicii temeinice că inculpatul C.S. a comis fapta pentru
care este cercetat și că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C.
proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani și existând
probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea
publică.
În
baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 17/ U
din 25 mai 2011.
Examinând cererea de
liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 160
2
și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este nu
numai admisibilă, dar este și întemeiată pentru următoarele considerente:
Liberarea
provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot
parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală, fiind prevăzută
atât la nivel constituțional [(art. 23 alin. (10) din Constituție)] cât și la
nivelul Codului de procedură penală în conținutul principiului fundamental al
libertății persoanei [(art. 5 alin. (5) C. proc. pen.)]. Transpunerea în
particular a acestor dispoziții se regăsește în conținutul art. 160
1
C. proc. pen., potrivit căruia în tot cursul procesului penal, învinuitul sau
inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub
control judiciar sau pe cauțiune.
În
cauză, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile de
admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de
art. 160
2
alin. (1) și (2) C. proc. pen., cât și condiția privind
temeinicia cererii prevăzută de art. 160
8a
alin. (2) C. proc. pen.
În
ceea ce privește prima condiție, referitoare la cuantumul pedepsei închisorii
prevăzută de lege, prima instanță a constatat că infracțiunea prevăzută de art.
7 din Legea nr. 39/2003 pentru care este cercetat inculpatul C.S. este
sancționată cu închisoare de la 5 la 20 de ani, așadar o limită maximă ce
depășește 18 ani închisoare, prevăzută de art. 160
2
alin. (1) C.
proc. pen.
Însă,
pornind de la dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 conform
cărora pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare
decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră
în scopul grupului infracțional organizat, prin decizia nr. VII/2009 pronunțată
în recurs în interesul legii (M. Of. nr. 691/14.10.2009), Înalta Curte de
Casație și Justiție, secțiile unite, a statuat că cererile de liberare sub
control judiciar sau sub cauțiune sunt admisibile în ipoteza săvârșirii
infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul
grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani.
Or,
în speță, potrivit actelor dosarului de urmărire penală, infracțiunile ce ar
intra în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție
pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea sub limita de 18 ani, astfel
că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului C.S. a fost apreciată ca
admisibilă.
De
asemenea, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite și condițiile negative
cerute de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., din analiza actelor și
lucrărilor dosarului, constatându-se că circumstanțele cauzei nu oferă indicii
pe care să se întemeieze în mod rezonabil aprecierea că, lăsat în libertate,
inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența bunul mers al procesului
penal sau că există pericolul de săvârșire a altor infracțiuni.
Prima
instanță a constatat că, spre deosebire de marea majoritate a inculpaților
cercetați în prezenta cauză, în sarcina inculpatului C.S. s-a reținut numai
comiterea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,
fără reținerea și a altei/altor infracțiuni scop (dare de mită, luare de mită,
trafic de influență etc.).
S-a
apreciat că a considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate
trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la
soluționarea fondului cauzei,
fără posibilitatea
de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar
scopului instituției liberării provizorii sub control judiciar, așa cum este
reglementată în art. 160
1
și 160
2
C. proc. pen.
Prima instanță a
apreciat că și din perspectiva C.E., reflectată în jurisprudența Curții de la Strasbourg, cererea inculpatului este întemeiată.
Sub
un alt aspect, o pondere însemnată în aprecierea temeinicei unei cereri de
liberare provizorie trebuie să o aibă și datele care țin de circumstanțierea persoanei
inculpatului [(conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen. și jurisprudenței C.E.D.O.)].
Or,
sub acest aspect, s-a constatat că inculpatul C.S. este bine integrat social,
are un domiciliu stabil, are familie organizată, doi copii minori în
întreținere, nu are antecedente penale, are resurse materiale pentru a asigura
întreținerea sa și a familiei, aspecte care contribuie la justificarea punerii
acestuia în libertate și oferă garanții cu privire la buna desfășurare a
procesului penal în continuare.
În
concluzie, prima instanță a constatat că cererea este întemeiată nu numai prin îndeplinirea
formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de
liberare provizorie, dar și prin raportare la datele concrete ale cauzei și la
persoana inculpatului și a apreciat că scopul măsurii arestării preventive
(asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de
la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) poate fi realizat și
prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu restrângerea unor drepturi și
libertăți prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia și
atragerea atenției că, în caz de încălcare, cu rea credință, a acestor
obligații, va fi din nou arestat.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, D.N.A.
Amplele concluzii ale
reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum și
ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a
prezentei hotărâri.
Examinând recursul
declarat de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. sub toate
aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte
apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la
infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se
asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea
învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la
executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri
preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea
de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al
aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate
fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune”.
Având în vedere
faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită
ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile
juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea
măsurilor preventive.
În reglementarea
acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a
libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată
fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate
asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură
preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de
individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele
măsuri, chiar dacă sunt de natură diferită, fiind același și anume, buna
desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea
măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,
respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul
judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de
inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza
dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., corelate cu art. 160
2
C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie,
trebuie îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție
pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de
privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări
de arest efectiv.
A doua condiție
vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect,
potrivit dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., „liberarea
provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor
săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă
vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după
liberarea provizorie.
Astfel, în art. 160
2
C. proc. pen., se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se
acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l
împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că
acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,
martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin
alte asemenea fapte.
Se observă că
legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența unor
probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete
rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare,
infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor
trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci
numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura.
Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția
provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi
asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
Detenția provizorie poate fi menținută atunci
când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe
toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura
preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva C.E.D.O.,
în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în
condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul
de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.
Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure
prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege
sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de
aplicație. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de
detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală,
instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării
inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale
sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil
unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu
valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se
referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă
sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.
Totodată, s-a statuat
că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile
în care durata acesteia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele
speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu
prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, în
acest moment, controlul judiciar instituit inculpatului C.S. de către
judecătorul fondului este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel
cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea
măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul
proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv a
făptuitorului.
S-a reținut, în
esență, că inculpatul a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
În calitate de director
al D.R.A.O.V. Constanța, în intervalul 2010 - 2011 a aderat și a sprijinit grupul infracțional.
În contextul
prezentat, la data de 25 noiembrie 2010, inculpatul C.S. a fost contactat de
inculpatul T.D.I. pentru a dispune măsuri de retorsiune față de elementele
dizidente ale grupului: inculpatul D.M. și inculpatul A.N.A.R.B.M. care nu
și-au plătit datoriile bănești față de grupul infracțional, incluzând atât
comisioanele vamale cât și sumele de bani percepute cu titlu de mită pentru
lucrătorii vamali.
La data de 14
decembrie 2010, orele 16:02:47, inculpatul C.S. l-a asigurat pe inculpatul T.D.I.
că un control al D.R.A.O.V. nu va constata absolut nimic compromițător pentru
activitatea grupului infracțional.
La data de 15
decembrie 2010, orele 18:32:53, inculpatul C.S. a primit un cadou din partea
inculpatului T.D.I.
La data de 16
decembrie 2010, orele 16:49:06, inculpatul C.S. i-a cerut sprijinul
inculpatului T.D.I., pentru ca acesta să-i ceară ajutorul și inculpatului B.E. legat
de faptul că inculpatul D.L., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea nu respectă regulile
instituite la nivelul grupului infracțional și acționează uneori după bunul său
plac, fără a se consulta cu membrii grupului infracțional.
La data de 21
decembrie 2010, inculpatul T.D.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.S. pentru a cere
sprijin acestuia în condițiile în care Brigada trimisă de D.R.A.O.V. la B.V.
Constanța Sud Agigea a început să facă control fizic sever mai multor
containere ce erau introduse în țară de membrii grupului infracțional.
La data de 24
decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunțat pe unii membri ai grupului
infracțional organizat, printre care inculpatul T.D.I., adjunct al Ș.B.V.
Constanța Sud Agigea, că intenționează să se retragă din grup, din cauza
dizidențelor interne.
La data de 19
ianuarie 2011 și 15 februarie 2011, inculpatul C.S. s-a întâlnit din nou cu
inculpatul T.D.I. pentru a discuta probleme legate de organizarea grupului
infracțional.
S-a considerat că
faptele constituie infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.
Înalta Curte constată
că măsura arestării preventive a inculpatului C.S. a fost dispusă pe o durată
de 29 zile prin încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ulterior fiind prelungită succesiv pe o
durată de 30 de zile.
Judecătorul care a
dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. a apreciat că sunt indicii
temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat și că este
incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa
prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în
libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin încheierea nr. 1427
din data 30 septembrie 2011, instanța a dispus admiterea cererii de liberare provizorie
sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.
Raportat la
gravitatea infracțiunii săvârșite, la împrejurarea că urmărirea penală nu s-a
finalizat, Înalta Curte apreciază că există „date”, în accepțiunea dispozițiilor
art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va
încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiții,
Înalta Curte apreciază că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii
unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat
al inculpatului, nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale,
dar și din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 25 mai
2011), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului
procesului penal.
În consecință, în
temeiul dispozițiilor art. 385
15
lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea
recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, D.N.A. împotriva încheierii nr. 1427 din 30 septembrie 2011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7631/1/2011,
casarea încheierii recurate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată, a
cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.
În baza art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., intimatul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea în fond
a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu în recurs, pentru intimatul inculpat, până la
prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de M.P. - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE –
D.N.A. împotriva încheierii nr. 1427 din 30 septembrie 2011, pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7631/1/2011,
privind pe intimatul inculpat C.S.
Casează încheierea
atacată și rejudecând:
Respinge, ca
neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
către inculpatul C.S.
Obligă intimatul
inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
ocazionate de soluționarea în fond a cererii de liberare provizorie sub control
judiciar.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu în recurs, pentru intimatul inculpat, până la
prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 octombrie 2011.