ÎCCJ, Decizia nr. 205/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 205/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1163

din 5 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în baza art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen., a fost admisă cererea

formulată de inculpatul P.A.C., ca fiind întemeiată și s-a dispus liberarea

provizorie sub control judiciar a acestuia, pe timpul liberării provizorii sub

control judiciar inculpatul P.A.C. urmând să respecte obligațiile prevăzute de art.

160

2

alin. (3) C. proc. pen., respectiv:

a) să nu depășească

limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;

b) să se prezinte la

organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte

ori este chemat;

c) să se prezinte la

secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, respectiv

Poliția Municipiului Constanța, conform programului de supraveghere întocmit de

organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

f) să nu se apropie

de coinculpații cauzei și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Conform art. 160

2

alin. (3)

2

C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului că, în

caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de

acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în

libertate a inculpatului P.A.C. de sub puterea mandatului de arestare

preventivă nr. 34/ U emis la 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casație și

Justiție, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului,

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei,

plătindu-se din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea formulată

și înregistrată la instanță sub numărul de mai sus, s-a solicitat, în numele

inculpatului P.A.C., liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, în

baza dispozițiilor art. 160

2

și urm. C. proc. pen.

În motivarea cererii

s-a arătat că inculpatul petent este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la cumpărare

de influență, complicitate la trafic de influență și art. 255 C. pen. S-a mai

arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. și că această cerere este una întemeiată,

neimpunându-se cercetarea sa în stare de arest preventiv. Referitor la inculpat

s-a arătat că în cauză nu există date pe care să se întemeieze, în mod

rezonabil presupunerea că, odată pus în libertate ar putea să comită fapte

penale, nu există niciun fel de fapte concrete din care ar rezulta presupunerea

că ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului, acesta prezintă garanții

morale, date fiind vârsta sa, lipsa antecedentelor penale, are un domiciliu

stabil și suportul familiei, mama sa se află într-o situație medicală

deosebită, fiind exclusă ipoteza că s-ar putea implica în noi activități de

natură infracțională.

Inculpatul a arătat

că cunoaște condițiile ce i se pot impune dacă va li liberat provizoriu sub

control judiciar și se obligă să respecte aceste măsuri. Expres, în fața

judecătorului, inculpatul a făcut mențiunea cunoașterii dispozițiilor legale

privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii. De asemenea, s-a

arătat că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica bunul

mers al cercetării penale, fiind suficiente garanțiile oferite de obligațiile

ce pot fi impuse de instanță.

Examinând actele și

lucrările dosarului instanța a constatat că inculpatul și-a însușit cererea

formulată de avocat în numele său, cererea fiind admisă în prealabil în

principiu.

Apreciindu-se că

cererea formulată de inculpat, trebuie abordată și în contextul în care

instituția liberării provizorii vizează arestul preventiv în care se află

acesta, instanța a reținut că faptele imputate inculpatului, care au determinat

luarea măsurii preventive a arestării, au fost reprezentate de:

- infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând în

faptul că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.

S-a constatat că, din

numărul total de persoane din grupul infracțional organizat, ca probe în

acuzarea acestui inculpat au fost reținute convorbiri doar cu patru persoane,

dintre care doar două sunt inculpate în cauză și doar unul este urmărit pentru

același act material;

- infracțiunea de

cumpărare de influență, prevăzută și pedepsită de art. 6

1

raportat

la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a promis

inculpatului M.L., S.G.M.A.I., suma de 80 milioane lei vechi pentru câștigarea

alegerilor organizate la nivelul Organizației Municipiului Constanța a P.D.L.,

în scopul ca acesta să își folosească influența politică asupra autorității competente

pentru a-l numi în funcția de director la C.N.A.P.M.C. SA, urmând ca ulterior

să fie înlocuit de o persoană aleasă de acesta și de membrii grupului

infracțional organizat.

S-a subliniat că față

de inculpatul M.L. („vânzător de influență”) nu mai este funcțională măsura

arestului;

- complicitate la

infracțiunea de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 257 pct. 1 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că la data

de 23 august 2010 ora 09

10:30

, inculpatul P.A.C. a importat împreună

cu numitul C.D. un container conținând diverse mărfuri; din conținutul

containerului, aproximativ 40 % din mărfuri erau importate din China de

inculpatul P.A.C., iar restul îi aparțineau lui C.D. C.D. i-a comunicat că

lucrătorii vamali i-au cerut mită pentru introducerea în țară a containerului,

iar inculpatul P.A.C. l-a sfătuit să accepte inițial cererea, pe care ulterior

să nu o onoreze, între timp el urmând să intervină pe lângă inculpatul B.E.

care, la rândul său, să își folosească influența pe lângă lucrătorii vamali de

la B.V. Constanța Sud Agigea, în scopul ca aceștia să permită intrarea în țară

a mărfurilor respective. În schimbul traficării influenței sale pe lângă

vameși, inculpatul B.E. a primit o sumă de bani nedeterminată de la C.D.

La data de 07

octombrie 2010, orele 19

17:21

și orele 19

24:16

, s-a

angajat față de numitul C.M., reprezentant al SC A.E. SRL, jud. Maramureș, că

va interveni pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru

introducerea în țară a unor containere cu mărfuri, importate din China.

S-a arătat că, atât

numitul C.D., cât și numitul C.M., nu au calități procesuale în cauză;

- infracțiunea de

dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 C. pen., raportat la art. 6 și

7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 26 august 2010

orele 10

05:05

, inculpatul P.A.C. i-a cerut inculpatului Ț.V., ca în

numele său, să dea unui lucrător vamal neidentificat, numit în limbaj codat

„Z”, o sumă de bani cuantificată ca „3 sandvișuri” (n. n – aprox. 150 Euro) ca

recompensă pentru serviciile făcute comisionarului vamal SC S.C.S. SRL, iar inculpatul

Ț.V. s-a conformat cererii inculpatului P.A.C.

S-a arătat că inculpatului

Ț.V. nu îi este imputat acest act infracțional.

S-a reținut că

înregistrările convorbirilor telefonice aflate la dosarul complex de urmărire

penală fac, într-o anumită măsură, proba faptelor susmenționate și chiar în

contextul în care acestea apar a fi singulare probator, noțiunea de date

existente în cauză din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a

săvârșit faptele se întrunește, însă aceasta trebuie analizată și prin prisma

aspectelor anterior prezentate valabile pentru fiecare dintre infracțiuni.

Astfel, prima

instanță a apreciat că la dosar nu există date referitoare la o conduită

neconformă a inculpatului anterior cercetării în cauză, și totodată nu există

dubii suficient de puternice, apte să justifice în mod rezonabil presupunerea

că atașamentul inculpatului față de normele de conviețuire socială nu este

suficient de puternic pentru a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor

judiciare, pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate

îl reprezintă pentru ordinea publică, nemaifiind de actualitate, egalitatea de

tratament juridic cu celelalte persoane direct implicate în faptele pretins

comise reclamând o continuare a instrumentării cauzei fără o privare de

libertate a inculpatului.

S-a concluzionat că

în vederea desfășurării normale a procesului penal, se impune starea de

libertate a inculpatului, mai ales în condițiile în care din dosar au rezultat

anumite note de detaliu favorabile inculpatului, care îl și separă ca învinuire

de situația faptică și juridică a celorlalți inculpați, care sunt cercetați sub

privare de libertate, nu în ultimul rând trebuind a fi luate în considerare și

aspectele personale, starea medicală a membrilor familiei, invocate de

inculpat, care coroborate cu cele de mai sus sunt suficient de puternice pentru

a constitui un temei de admitere a cererii.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs M.P., Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., criticând-o, astfel după cum

rezultă din concluziile orale ale procurorului și din motivele scrise de recurs

depuse la dosar pentru netemeinicie, neanalizarea impactului activității

infracționale asupra valorilor ocrotite de lege, necesitatea protejării

interesului public lezat, față de care aspectele de ordin personal privind pe

inculpat nu puteau avea prioritate, argumentul egalității de tratament nefiind

suficient, fiind necesară observarea circumstanțelor comiterii faptelor și cele

care caracterizează persoana inculpatului.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că este fondat și va fi admis,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă, așadar, că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Analizând actele

dosarului se constată că în mod neîntemeiat prima instanță a constatat că la

acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a

inculpatului era oportună.

Se reține, astfel, că

prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată

și apoi prelungită măsura arestării preventive.

Totodată, se constată

că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul

instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un

grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor

importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României),

persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu

diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de

afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice

beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup

ce avea ca

scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în

privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe

raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea

instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv

pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.

Practicile grupului

infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale

funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri

procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară

de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau

însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în

alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor

de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală

a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți

comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea

acestor taxe.

Rețeaua structurală

constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite,

inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în

România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul

vamal.

Infracțiunile,

mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea

și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda,

falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri

oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate

la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială

înregistrată.

Potrivit cercetărilor

efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați

pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și

B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L.,. O.C.C.

și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N.,

H.J., T.H.D., execuție, comisionari vamali și angajați ai comisionarilor

vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I.,

execuție, intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M.,

R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.

Se reține, de

asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea

rezonabilă că inculpatul a

promis inculpatului M.L., S.G.M.A.I., suma de 80 milioane

lei vechi pentru câștigarea alegerilor organizate la nivelul Organizației

Municipiului Constanța a P.D.L., în scopul ca acesta să își folosească

influența politică asupra autorității competente pentru a-l numi în funcția de

director la C.N.A.P.M.C. SA, urmând ca ulterior să fie înlocuit de o persoană

aleasă de acesta și de membrii grupului infracțional organizat, a promis că va

interveni pe lângă inculpatul B.E. pentru ca acesta la rândul său să intervină

pe lângă lucrătorii vamali în vederea introducerii unui container cu marfă,

promițând totodată numitului C.M. că va interveni pe lângă lucrătorii vamali de

la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a unor containere cu

mărfuri, importate din China și dând indirect (prin intermediul inculpatului Ț.V.),

unui lucrător vamal o suma de bani pentru activitățile desfășurate.

Probele administrate

creează

presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis respectivele fapte, incriminate de dispozițiile

art. 7 pct.

1 din Legea nr. 39/2003, art. 6

1

raportat la art. 7 pct. 3 din Legea

nr. 78/2000, art. 26 C. pen., raportat la art. 257 pct. 1 C. pen., art. 6 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 255

C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea

dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., fapte

de o gravitate deosebită, având în vedere

amploarea activității grupului infracțional, scopurile acestuia și impactul

exercitat din punct de vedere economic și social.

Faptele pentru care

inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive

respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul

său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția

oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această

instituție.

Acordarea liberării

sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar

instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei

măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea

cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu

privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului,

calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia,

circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau

inculpatului.

Totodată,

dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o

obligație de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul

procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat

de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor

privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen.,

se subsumează realizării scopurilor acestora.

Așa fiind, se

constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care

acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor

preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără

privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a

procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind

finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și

amplul probatoriu ce trebuie în continuare administrat pentru aflarea

adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

La aprecierea asupra

acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale

ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze

principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a

procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente

în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este

întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de

interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite

circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de

libertate.

Așa fiind, se reține

că în mod greșit prima instanță, acordând prioritate circumstanțelor personale

ale inculpatului, constând în aspecte de ordin familial și privind conduita

anterioară a acestuia, și având în vedere și principiul egalității de tratament

a apreciat ca oportună acordarea liberării provizorii.

Se constată că

soluția primei instanțe nu a avut în vedere necesitatea atingerii scopului

măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

și modul concret în care realizarea acestei finalități poate avea loc, cu atât

mai mult cu cât, în prezenta cauză, aflată în etapa urmăririi penale, în

concret și la acest moment procesual, scopul prevăzut de dispozițiile legale

precitate nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului,

având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea

rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea

cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.

În speță,

nerealizarea condițiilor reglementate de art. 160

2

alin. (2) C.

proc. pen. și implicit inoportunitatea acordării liberării provizorii rezultau

din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează

presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și

circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului

în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al

autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor

săi și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.

Așadar, în situația

(cum este cea din cauza de față) în care scopul măsurii preventive nu poate fi

atins fără privarea de libertate a inculpatului, urmează a se da eficiență și a

fi avută în vedere, cu prioritate, necesitatea realizării scopului procesului

penal, ce prevalează interesului persoanei de a fi cercetată în libertate.

Pentru considerentele

ce preced dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi admis, va fi casată încheierea recurată, iar în

rejudecare,va fi respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de către inculpat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, ocazionate de soluționarea

în fond a cererii, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, va fi avansată din fondul

Ministerului Justiției; onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în recurs,

până la prezentarea apărătorilor aleși, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.P. – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

D.N.A. împotriva Încheierii nr. 1163 din 5 august 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6412/1/2011,

privind pe intimatul inculpat P.A.C.

Casează încheierea

atacată și rejudecând:

Respinge, ca

nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

către inculpatul P.A.C.

Obligă inculpatul la

plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate

de soluționarea în fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar,

din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu în recurs pentru intimatul inculpat, până la

prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 august 2011.