ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2445/2011

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 iunie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a fost admisă cererea formulată de inculpatul C.D.C. și s-a dispus punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar. În baza art. 160 8 alin. (3), raportat la art. 160 2 alin. (3) și (3) 1 C. proc. pen.

pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatului i-au fost impuse următoarelor obligații: a) să nu depășească limita teritorială a județelor lași și Vaslui, fără încuviințarea instanței; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; f) să nu se apropie de ceilalți inculpați și de martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Conform art. 160 4 alin. (2) raportat la art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen. , inculpatului i-a fost atrasă atenția că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive. S-a dispus punere în libertate a inculpatului C.D.C., dacă nu este arestat în altă cauză. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat întrunește toate condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de lege, fiind respectate toate cerințele de formă, iar în privința infracțiunilor pentru care este trimis în judecată se constată că acestea sunt sancționate cu pedeapsa închisorii de până la 18 ani, nefiind deci depășită limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. În ce privește fondul cererii inculpatului, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune admiterea sa. Astfel, Curtea a apreciat că, la data formulării prezentei cereri, respectiv, după scurgerea a aproximativ 2 luni de zile de la momentul arestării preventive a inculpatului, nu mai există date care să reclame necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni și nici date care să impună concluzia că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori.

Deși în cauză continuă să existe indicii temeinice care justifică bănuiala legitimă, verosimilă, că inculpatul ar fi participat la săvârșirea faptelor pentru care este cercetat, continuarea stării de deținere preventivă este inoportună cât timp nu există date că acesta ar pute să influențeze în mod negativ activitățile specifice cercetării judecătorești, apreciindu-se că durata arestului preventiv și-a atins scopul pentru care a fost luată; s-a mai luat în considerare și constatarea și că toți ceilalți inculpați au fost puși în liberate. Împotriva acestei încheieri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând potrivit susținerilor prezentate în partea introductivă a deciziei cât și în scris, casarea încheierii și, în rejudecare, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

Examinând hotărârea atacată în raporta cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este fondat. Ca situație de fapt s-a reținut că inculpatul C.D.C. comisar de poliție șef P.T.F.

Albita, împreună cu alte persoane având calitatea de polițiști de frontieră în cadrul PTF Albita, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul îndeplinirii/neîndeplinirii ori îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor de serviciu privind controlul la frontieră, respective, de a nu efectua un control strict asupra documentelor persoanelor, autovehiculelor, și de permite introducerea în România a unor produse cu încălcarea dispozițiilor legale, în sarcina inculpatului reținându-se 3 acte materiale de luare de mită.

Din examinarea actelor dosarului se constată că prin încheierea din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel lași a dispus față de inculpat înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive întrucât în cursul urmăririi penale, a încălcat cu rea- credința obligația impusa de instanța de judecata în sarcina sa cu ocazia luării măsurii preventive a obligării de a nu parași țara aceea de a - nu se apropia de persoanele împreună cu care a comis faptele și martori si de a nu comunica cu acestea direct sau indirect. Potrivit art. 160 2 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și in cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a instanței de a o dispune și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziția instanței de fond - de a admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este netemenică.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimental de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social - astfel ,s-a reținut, printre altele ,că fiind șef de punct, conform înțelegerii prealabile existente în cadrul grupului infracțional constituit în cadrul PTF Albita, nu se ocupa în mod direct de strângerea banilor pe care ceilalți polițiști de frontieră îi primeau cu titlu de mită de la cetățenii ce tranzitau frontiera de stat a României rolul său era acela de a coordona , de a repartiza preferențial polițiștii ce făceau parte din grupare, pe acele ture de serviciu, productive din punct de vedere al primirii sumelor de banii cu titlu de mită de la cei care tranzitau frontiera , de a proteja activitățile infracționale ale celorlalți inculpați, și evident de a primi cota sa parte din beneficiile rezultate în urma acestei activități infracționale organizate.

Aspectele ce țin de comportamentul anterior al inculpatului, de pregătirea lui profesională ori de familia organizată, copii minori în întreținere, ce au nevoie de ocrotire, nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lui în libertate la acest moment procesual l-ar genera. Datele personale favorabile inculpatului nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al cercetării acestuia în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este demonstrat, printre altele, de multitudinea actelor infracționale, de calitatea pe care o deținea la data faptelor. La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice, cu atât mai mult cu cât acesta a încălcat una din obligațiile impuse de instanță - aceea de a nu lua legătura și a nu comunica cu ceilalți inculpați.

Recursul declarat învederându-se , așadar, fondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să fie admis, urmând a se casa, în parte, încheierea recurată și rejudecându-se cauza, a se respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C., cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 7 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. 325/45/2011 al Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.D.C. Casează, în parte, încheierea recurată și rejudecând, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2011.