ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2445/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2445/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față,
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
încheierea din 7 iunie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze
cu minori, printre altele, a fost admisă cererea formulată de inculpatul C.D.C.
și s-a dispus punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.
În baza art.
160
8
alin. (3), raportat la art. 160
2
alin. (3) și (3)
1
C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatului
i-au fost impuse următoarelor obligații:
a)
să nu depășească limita teritorială a județelor
lași și Vaslui, fără
încuviințarea instanței;
b) să se
prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată
ori de câte ori este chemat;
c) să se
prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, conform
programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori
este chemat;
d)
să nu își schimbe locuința fără
încuviințarea instanței de judecată;
e) să nu
dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
f)
să nu se apropie de ceilalți inculpați
și de martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Conform art.
160
4
alin. (2) raportat la art. 160
2
alin. (3)
2
C. proc. pen.
, inculpatului i-a fost
atrasă atenția că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi
revin, se va lua față de el măsura arestării preventive.
S-a dispus
punere în libertate a inculpatului C.D.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a se
hotărî astfel s-a reținut că cererea de liberare provizorie sub control
judiciar formulată de inculpat întrunește toate condițiile de admisibilitate în
principiu prevăzute de lege, fiind respectate toate cerințele de formă, iar în
privința infracțiunilor pentru care este trimis în judecată se constată că
acestea sunt sancționate cu pedeapsa închisorii de până la 18 ani, nefiind deci
depășită limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 160
2
alin. (2)
C. proc. pen.
În ce privește
fondul cererii inculpatului, instanța a constatat că aceasta este întemeiată,
fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege pentru a se
dispune admiterea sa.
Astfel, Curtea
a apreciat că, la data formulării prezentei cereri, respectiv, după scurgerea a
aproximativ 2 luni de zile de la momentul arestării preventive a inculpatului,
nu mai există date care să reclame necesitatea de a-l împiedica pe acesta să
săvârșească alte infracțiuni și nici date care să impună concluzia că acesta va
încerca să
zădărnicească aflarea adevărului
prin influențarea unor părți sau martori.
Deși în cauză
continuă să existe indicii temeinice care justifică bănuiala legitimă, verosimilă,
că inculpatul ar fi participat la săvârșirea faptelor pentru care este cercetat,
continuarea stării de deținere preventivă este inoportună cât timp nu există
date că acesta ar pute să influențeze în mod negativ activitățile specifice
cercetării judecătorești, apreciindu-se că durata arestului preventiv și-a
atins scopul pentru care a fost luată; s-a mai luat în considerare și
constatarea și că toți ceilalți inculpați au fost puși în liberate.
Împotriva
acestei încheieri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a declarat, în
termen
legal, prezentul recurs, solicitând potrivit susținerilor
prezentate în partea introductivă a deciziei cât și în scris, casarea
încheierii și, în
rejudecare, respingerea
cererii de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de
inculpat.
Examinând
hotărârea atacată în raporta cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub
toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385
6
alin. (3) C.
proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul formulat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție
este fondat.
Ca situație de
fapt s-a reținut că inculpatul C.D.C. comisar de poliție șef P.T.F. Albita,
împreună cu alte persoane având calitatea de polițiști de frontieră în cadrul
PTF Albita, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții
infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante
sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în
perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul îndeplinirii/neîndeplinirii
ori îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor de serviciu privind controlul
la frontieră, respective, de a nu efectua un control strict asupra documentelor
persoanelor, autovehiculelor, și de permite introducerea în România a unor
produse cu încălcarea dispozițiilor legale, în sarcina inculpatului
reținându-se 3 acte materiale de luare de mită.
Din examinarea
actelor dosarului se constată că prin încheierea din 21 aprilie 2011, Curtea de
Apel lași a dispus față de inculpat înlocuirea măsurii preventive a obligării
de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive întrucât în cursul urmăririi
penale, a încălcat cu rea-
credința
obligația impusa de instanța de judecata în sarcina sa cu ocazia
luării
măsurii preventive a obligării de a nu parași țara aceea de a - nu se apropia
de persoanele împreună cu care a comis faptele și martori si de a nu comunica
cu acestea direct sau indirect.
Potrivit art.
160
2
C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se
poate acorda in cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și in cazul
infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu
depășește 18 ani.
Potrivit art. 160
2
alin. (2) C. proc.
pen., liberarea provizorie
sub control judiciar nu se acordă în cazul în
care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau
inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să
zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau
experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea
fapte.
Din textul de
lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o
vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a instanței de a o dispune
și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege.
Analizând
actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziția instanței de
fond - de a admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este
netemenică.
În raport cu
stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23
din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate
dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit
o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea
săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii
publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în
bune condiții a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește
expresia și în starea de
neliniște, în sentimental de insecuritate în
rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor
infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Cu privire la
pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a
inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se
presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de
pericol social - astfel ,s-a reținut, printre altele ,că fiind șef de punct,
conform înțelegerii prealabile existente în cadrul grupului infracțional
constituit în cadrul PTF Albita, nu se ocupa în mod direct de strângerea
banilor pe care ceilalți polițiști de frontieră îi primeau cu titlu de mită de
la cetățenii ce tranzitau frontiera de stat a României rolul său era acela de a
coordona , de a repartiza preferențial polițiștii ce făceau parte din grupare,
pe acele ture de serviciu, productive din punct de vedere al primirii sumelor
de banii cu titlu de mită de la cei care tranzitau frontiera , de a proteja
activitățile infracționale ale celorlalți inculpați, și evident de a primi cota
sa parte din beneficiile rezultate în urma acestei activități infracționale
organizate.
Aspectele ce
țin de comportamentul anterior al inculpatului, de pregătirea lui profesională
ori de familia organizată, copii minori în întreținere, ce au nevoie de
ocrotire, nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lui
în libertate la acest moment procesual l-ar genera.
Datele
personale favorabile inculpatului nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv
al cercetării acestuia în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul
concret pentru ordinea publică este demonstrat, printre altele, de multitudinea
actelor infracționale, de calitatea pe care o deținea la data faptelor.
La acest
moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în
libertate a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real și precis,
evidențiat prin fapte, date și indicii puternice, cu atât mai mult cu cât
acesta a încălcat una din obligațiile impuse de instanță - aceea de a nu lua
legătura și a nu comunica cu ceilalți inculpați.
Recursul declarat învederându-se , așadar,
fondat, urmează ca, în
baza art. 385
15
pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să fie admis, urmând a
se casa, în parte,
încheierea recurată și rejudecându-se cauza, a se respinge ca neîntemeiată
cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C.,
cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 7 iunie 2011
pronunțată în dosarul nr. 325/45/2011 al Curții de Apel lași, secția penală și
pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.D.C.
Casează, în
parte, încheierea recurată și rejudecând, respinge ca
neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată
de inculpatul C.D.C.
Menține
celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Cheltuielile
judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2011.