ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2445/2011

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 7 iunie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze

cu minori, printre altele, a fost admisă cererea formulată de inculpatul C.D.C.

și s-a dispus punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.

În baza art.

160

8

alin. (3), raportat la art. 160

2

alin. (3) și (3)

1

C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatului

i-au fost impuse următoarelor obligații:

a)

să nu depășească limita teritorială a județelor

lași și Vaslui, fără

încuviințarea instanței;

b) să se

prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată

ori de câte ori este chemat;

c) să se

prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, conform

programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori

este chemat;

d)

să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței de judecată;

e) să nu

dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

f)

să nu se apropie de ceilalți inculpați

și de martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Conform art.

160

4

alin. (2) raportat la art. 160

2

alin. (3)

2

C. proc. pen.

, inculpatului i-a fost

atrasă atenția că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi

revin, se va lua față de el măsura arestării preventive.

S-a dispus

punere în libertate a inculpatului C.D.C., dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a se

hotărî astfel s-a reținut că cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpat întrunește toate condițiile de admisibilitate în

principiu prevăzute de lege, fiind respectate toate cerințele de formă, iar în

privința infracțiunilor pentru care este trimis în judecată se constată că

acestea sunt sancționate cu pedeapsa închisorii de până la 18 ani, nefiind deci

depășită limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 160

2

alin. (2)

C. proc. pen.

În ce privește

fondul cererii inculpatului, instanța a constatat că aceasta este întemeiată,

fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege pentru a se

dispune admiterea sa.

Astfel, Curtea

a apreciat că, la data formulării prezentei cereri, respectiv, după scurgerea a

aproximativ 2 luni de zile de la momentul arestării preventive a inculpatului,

nu mai există date care să reclame necesitatea de a-l împiedica pe acesta să

săvârșească alte infracțiuni și nici date care să impună concluzia că acesta va

încerca să

zădărnicească aflarea adevărului

prin influențarea unor părți sau martori.

Deși în cauză

continuă să existe indicii temeinice care justifică bănuiala legitimă, verosimilă,

că inculpatul ar fi participat la săvârșirea faptelor pentru care este cercetat,

continuarea stării de deținere preventivă este inoportună cât timp nu există

date că acesta ar pute să influențeze în mod negativ activitățile specifice

cercetării judecătorești, apreciindu-se că durata arestului preventiv și-a

atins scopul pentru care a fost luată; s-a mai luat în considerare și

constatarea și că toți ceilalți inculpați au fost puși în liberate.

Împotriva

acestei încheieri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a declarat, în

termen

legal, prezentul recurs, solicitând potrivit susținerilor

prezentate în partea introductivă a deciziei cât și în scris, casarea

încheierii și, în

rejudecare, respingerea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de

inculpat.

Examinând

hotărârea atacată în raporta cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub

toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul formulat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

este fondat.

Ca situație de

fapt s-a reținut că inculpatul C.D.C. comisar de poliție șef P.T.F. Albita,

împreună cu alte persoane având calitatea de polițiști de frontieră în cadrul

PTF Albita, în repetate rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante

sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în

perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul îndeplinirii/neîndeplinirii

ori îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor de serviciu privind controlul

la frontieră, respective, de a nu efectua un control strict asupra documentelor

persoanelor, autovehiculelor, și de permite introducerea în România a unor

produse cu încălcarea dispozițiilor legale, în sarcina inculpatului

reținându-se 3 acte materiale de luare de mită.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că prin încheierea din 21 aprilie 2011, Curtea de

Apel lași a dispus față de inculpat înlocuirea măsurii preventive a obligării

de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive întrucât în cursul urmăririi

penale, a încălcat cu rea-

credința

obligația impusa de instanța de judecata în sarcina sa cu ocazia

luării

măsurii preventive a obligării de a nu parași țara aceea de a - nu se apropia

de persoanele împreună cu care a comis faptele și martori si de a nu comunica

cu acestea direct sau indirect.

Potrivit art.

160

2

C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se

poate acorda in cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și in cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc.

pen., liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în

care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Din textul de

lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o

vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a instanței de a o dispune

și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziția instanței de

fond - de a admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este

netemenică.

În raport cu

stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23

din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate

dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit

o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii

publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în

bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește

expresia și în starea de

neliniște, în sentimental de insecuritate în

rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor

infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a

inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se

presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de

pericol social - astfel ,s-a reținut, printre altele ,că fiind șef de punct,

conform înțelegerii prealabile existente în cadrul grupului infracțional

constituit în cadrul PTF Albita, nu se ocupa în mod direct de strângerea

banilor pe care ceilalți polițiști de frontieră îi primeau cu titlu de mită de

la cetățenii ce tranzitau frontiera de stat a României rolul său era acela de a

coordona , de a repartiza preferențial polițiștii ce făceau parte din grupare,

pe acele ture de serviciu, productive din punct de vedere al primirii sumelor

de banii cu titlu de mită de la cei care tranzitau frontiera , de a proteja

activitățile infracționale ale celorlalți inculpați, și evident de a primi cota

sa parte din beneficiile rezultate în urma acestei activități infracționale

organizate.

Aspectele ce

țin de comportamentul anterior al inculpatului, de pregătirea lui profesională

ori de familia organizată, copii minori în întreținere, ce au nevoie de

ocrotire, nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lui

în libertate la acest moment procesual l-ar genera.

Datele

personale favorabile inculpatului nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv

al cercetării acestuia în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul

concret pentru ordinea publică este demonstrat, printre altele, de multitudinea

actelor infracționale, de calitatea pe care o deținea la data faptelor.

La acest

moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în

libertate a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real și precis,

evidențiat prin fapte, date și indicii puternice, cu atât mai mult cu cât

acesta a încălcat una din obligațiile impuse de instanță - aceea de a nu lua

legătura și a nu comunica cu ceilalți inculpați.

Recursul declarat învederându-se , așadar,

fondat, urmează ca, în

baza art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să fie admis, urmând a

se casa, în parte,

încheierea recurată și rejudecându-se cauza, a se respinge ca neîntemeiată

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C.,

cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 7 iunie 2011

pronunțată în dosarul nr. 325/45/2011 al Curții de Apel lași, secția penală și

pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.D.C.

Casează, în

parte, încheierea recurată și rejudecând, respinge ca

neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată

de inculpatul C.D.C.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2011.