ÎCCJ, Decizia nr. 189/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 189/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 1031 din 12 iulie 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 160
8a
alin. (2) C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de inculpatul P.A.C. și s-a
dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării
provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de
art. 160
2
alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depășească
limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la
organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte
ori este chemat;
c) să se prezinte la
secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform
programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;
d) să nu își schimbe
locuința fără încuviințarea instanței;
e) să nu dețină, să
nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Conform art. 160
2
alin. (3
2
) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz
de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de
acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în
libertate a inculpatului P.A.C. de sub puterea mandatului de arestare
preventivă emis la data de 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța
această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr.
5636/1/2011 inculpatul P.A.C. a formulat cerere de liberare provizorie sub
control judiciar, solicitând admiterea acesteia și liberarea sub control
judiciar.
În motivarea cererii,
s-a aratat că inculpatul este acuzat de patru infracțiuni, circumscrise în
cinci acte materiale, întemeiate pe patru convorbiri telefonice cu patru
persoane distincte, două dintre acestea fiind cu M. și T., doar într-o singură
convorbire se reține vânzarea - cumpărarea de influență, respectiv cea cu M.,
căruia i-a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a
nu părăsi localitatea, astfel că dacă acesta nu prezintă un pericol pentru
ordinea publică nici inculpatul nu poate prezenta. Cu privire la celelalte
convorbiri telefonice, în speță, cu D.C., acesta nu are calitate în acest
dosar, iar inculpatul i-a spus acestuia „să nu de-a mită, să le spună da, dar
să nu dea mită”. Din cea de treia convorbire reținută, reiese că D.C. se
cunoștea cu B., astfel încât nu se mai justifica o eventuală intervenție a
inculpatului.
Un alt act material
se referă la firma de comisionariat vamal, iar din cuprinsul convorbirii
rezultă că era vorba despre lipsa curentului electric, iar cu privire la
infracțiunile de dare de mită, în convorbirile telefonice s-a menționat că
inculpatul îl roagă pe T. să-i dea unei pers. „Z” trei sandviciuri, ceea ce
ministerul public a interpretat ca fiind 150 euro, însă această persoană este N.M.
și a depus dovada la dosar că nu este lucrător vamal, ci este directorul
serviciului energetic A.P.C., fiind angajat al unei firme private și având 70
de ani.
Examinând actele și
lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive
a inculpatului P.A.C. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin Încheierea nr.
759 din 24 - 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 din
18 iunie 2011, iar la data de 11 iulie 2011, prin Încheierea nr. 1026, a fost
prelungită măsura arestării preventive cu încă 30 de zile, ultima încheiere
nefiind definitivă.
S-a reținut, în
esență, că inculpatul a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.
De asemenea, a promis
inculpatului M.L., secretar general al M.A.I., suma de 80 milioane lei vechi
pentru câștigarea alegerilor organizate la nivelul Organizației Municipiului
Constanța a P.D.L., în scopul ca acesta să își folosească influența politică
asupra autorității competente pentru a-l numi în funcția de director la SC C.N.A.P.M.C.
SA, urmând ca ulterior să fie înlocuit de o persoană aleasă de acesta și de membrii
grupului infracțional organizat.
Pe de altă parte, la
data de 23 august 2010 ora 09:10:30, inculpatul P.A.C. a importat împreună cu
numitul C.D. un container conținând diverse mărfuri; din conținutul
containerului, aproximativ 40% din mărfuri erau importate din China de
inculpatul P.A.C., iar restul îi aparțineau lui C.D.
C.D. i-a comunicat că
lucrătorii vamali i-au cerut mită pentru introducerea în țară a containerului,
iar inculpatul P. l-a sfătuit să accepte inițial cererea, pe care ulterior să
nu o onoreze, iar între timp el va interveni pe lângă inculpatul B.E. care, la
rândul său, să își folosească influența pe lângă lucrătorii vamali de la Biroul
vamal Constanța - Sud Agigea, în scopul ca aceștia să permită intrarea în țară
a mărfurilor respective. În schimbul traficării influenței sale pe lângă
vameși, inculpatul B.E. a primit o sumă de bani nedeterminată de la C.D.
La data de 7
octombrie 2010, orele 19:17:21 și orele 19:24:16, s-a angajat față de numitul C.M.,
reprezentant al SC A.T.P.E. SRL, județul Maramureș, că va interveni pe lângă
lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru introducerea
în țară a unor containere cu mărfuri, importate din China.
La data de 26 august
2010 orele 10:05:05, inculpatul P.A.C. i-a cerut inculpatului Ț.V., ca în
numele său, să dea unui lucrător vamal neidentificat, numit în limbaj codat
„Z”, o sumă de bani cuantificată ca „3 sandvișuri” (n.n - aprox. 150 euro) ca
recompensă pentru serviciile făcute comisionarului vamal SC S.C.S. SRL
Inculpatul Ț.V. s-a conformat cererii inculpatului P.A.C.
S-a considerat că
faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 39/2003; art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000; art.
26 C. pen. raportat la art. 257 pct. 1 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 255 C. pen. raportat
la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea dispozițiilor art.
33 lit. a) C. pen.
Judecătorul care a
dispus arestarea preventivă a inculpatului P.A.C. a apreciat că sunt indicii
temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat și că este
incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută
de lege fiind mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a
inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la cererea
de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul P.A.C.,
prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a
cererii, atât condiția pozitivă prevăzută de art. 160
2
alin. (1) C.
proc. pen., cât și cerințele negative prevăzute de art. 160
2
alin.
(2) C. proc. pen.
Condiția pozitivă
vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, determinată de cuantumul
pedepsei prevăzute de lege.
Condiția negativă
vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după
liberarea provizorie.
În ceea ce privește
prima condiție, referitor la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege,
prima instanță a constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului
infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere,
cererea inculpatului P.A.C. este admisibilă.
De asemenea, prima
instanță a constatat că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen., circumstanțele cauzei neoferind date relevante pe care
să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate,
inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența bunul mers al procesului
penal sau că există pericolul de săvârșire a altor infracțiuni.
În aprecierea
temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în absența
unor criterii legale, prima instanță a apreciat că trebuie să se raporteze atât
la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei, cât și de datele
care circumstanțiază persoana inculpatului.
Faptele pentru care
este cercetat inculpatul - inițiere și constituire a unui grup infracțional
organizat, complicitate la trafic de influență, dare se mită - sunt deosebit de
grave, însă, raportat la obiectul prezentei cereri, prima instanță nu a
analizat aceste aspecte, avute în vedere de judecătorul care a soluționat propunerea
de arestare preventivă.
Tulburarea ordinii
publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un
motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din detenție provizorie
decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în
libertate, ordinea publică ar fi realmente amenințată. Or, în speță, asemenea
indicii nu există.
Atâta timp cât
inculpatul M.L., căruia inculpatul i-a promis suma de 80 milioane lei vechi
pentru câștigarea alegerilor organizate la nivelul Organizației Municipiului
Constanța a P.D.L., este cercetat în stare de libertate, pe motiv că nu
prezintă pericol pentru ordinea publică, în mod corelativ măsura arestării
preventive nu poate fi menținută față de inculpatul P.A.C. pe considerent că ar
prezenta pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, din
conținutul interceptărilor telefonice rezultă că inculpatul l-a sfătuit pe
numitul C.D. să nu dea mită lucrătorilor vamali, iar acesta din urmă îl
cunoștea personal pe inculpatul B.E., astfel încât și față de această atitudine
a inculpatului, cât și de faptul că nu s-a reținut că ar fi dat vreo sumă de
bani personal lui B. (în condițiile în care C.D. a arătat că-l cunoaște
personal pe B. și n-a vorbit cu acesta) lăsarea în libertate nu aduce atingere
ordinii publice.
Mai mult, din
momentul efectuării percheziției la domiciliul inculpatului în ianuarie 2011 și
până la data arestării inculpatului, la 25 mai 2011, față de inculpat nu s-a
luat nici o măsură, fapt ce demonstrează că în tot acest interval s-a
considerat că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Sub un alt aspect, o
pondere în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie trebuie să
o aibă și datele care țin de persoana inculpatului.
Or, inculpatul P.A.C.
are un domiciliu stabil, are familie organizată, doi copii în întreținere, nu
are antecedente penale, are resurse financiare.
Prima instanță a
apreciat că scopul măsurilor preventive - așa cum este definit de art. 136 alin.
(1) C. proc. pen. - poate fi realizat și prin liberarea provizorie a
inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care presupune respectarea
condițiilor restrictive de drepturi ce vor fi stabilite de instanță.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție – D.N.A.
Amplele concluzii ale
reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum și
ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a
prezentei hotărâri.
Examinând recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. sub
toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta
Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, potrivit dispozițiilor
art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite
cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare
a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau
inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea
pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1)
reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi
țara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al
aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate
fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Având în vedere
faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită
ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile
juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea
măsurilor preventive.
În reglementarea
acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a
libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată
fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate
asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură
preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de
individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele
măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită- fiind același și anume, buna
desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea
măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,
respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul
judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de
inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza
dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160
2
C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie,
trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție
pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea
de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest
efectiv.
A doua condiție
vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect,
potrivit dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. „liberarea
provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor
săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă
vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după
liberarea provizorie.
Astfel, în art. 160
2
C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se
acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l
împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că
acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte.
Se observă că
legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența unor
probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete
rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare,
infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor
trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci
numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura.
Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția
provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi
asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
Detenția provizorie
poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului
judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului
proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a
făptuitorului.
Din perspectiva C.E.D.O.,
în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile
prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi
judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în
libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea
persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege
sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de
aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de
detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele
naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a
depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului
care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane
prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu
valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se
referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă,
sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.
Totodată, s-a statuat
că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în
condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele
speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu
prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, în
acest moment, controlul judiciar instituit inculpatului P.A.C. de către
judecătorul fondului este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum
este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii
arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul
proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a
făptuitorului.
S-a reținut, în esență,
că inculpatul a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.
De asemenea, a promis
inculpatului M.L., secretar general al M.A.I., suma de 80 milioane lei vechi
pentru câștigarea alegerilor organizate la nivelul Organizației Municipiului Constanța
a P.D.L., în scopul ca acesta să își folosească influența politică asupra
autorității competente pentru a-l numi în funcția de director la SC C.N.A.P.M.C.
SA, urmând ca ulterior să fie înlocuit de o persoană aleasă de acesta și de
membrii grupului infracțional organizat.
Pe de altă parte, la
data de 23 august 2010 ora 09:10:30, inculpatul P.A.C. a importat împreună cu
numitul C.D. un container conținând diverse mărfuri; din conținutul
containerului, aproximativ 40% din mărfuri erau importate din China de
inculpatul P.A.C., iar restul îi aparțineau lui C.D.
C.D. i-a comunicat că
lucrătorii vamali i-au cerut mită pentru introducerea în țară a containerului,
iar inculpatul P. l-a sfătuit să accepte inițial cererea, pe care ulterior să
nu o onoreze, iar între timp el va interveni pe lângă inculpatul B.E. care, la
rândul său, să își folosească influența pe lângă lucrătorii vamali de la Biroul
vamal Constanța - Sud Agigea, în scopul ca aceștia să permită intrarea în țară
a mărfurilor respective. În schimbul traficării influenței sale pe lângă
vameși, inculpatul B.E. a primit o sumă de bani nedeterminată de la C.D.
La data de 7
octombrie 2010, orele 19:17:21 și orele 19:24:16, s-a angajat față de numitul C.M.,
reprezentant al SC A.T.P.E. SRL, județul Maramureș, că va interveni pe lângă
lucrătorii vamali de la Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru introducerea
în țară a unor containere cu mărfuri, importate din China.
La data de 26 august
2010 orele 10:05:05, inculpatul P.A.C. i-a cerut inculpatului Ț.V., ca în
numele său, să dea unui lucrător vamal neidentificat, numit în limbaj codat
„Z”, o sumă de bani cuantificată ca „3 sandvișuri” (n.n - aprox. 150 euro) ca
recompensă pentru serviciile făcute comisionarului vamal SC S.C.S. SRL
Inculpatul Ț.V. s-a conformat cererii inculpatului P.A.C.
S-a considerat că
faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 39/2003; art. 61 raportat la art. 7 pct. 3 din Legea nr. 78/2000; art.
26 C. pen. raportat la art. 257 pct. 1 C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 255 C. pen. raportat
la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea dispozițiilor art.
33 lit. a) C. pen.
Înalta Curte constată
că măsura arestării preventive a inculpatului P.A.C. a fost dispusă pe o durată
de 29 zile prin Încheierea nr. 759 din 24 - 25 mai 2011 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30
de zile prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011, iar la data de 11 iulie
2011, prin Încheierea nr. 1026, a fost prelungită măsura arestării preventive
cu încă 30 de zile, ultima încheiere nefiind definitivă.
Judecătorul care a
dispus arestarea preventivă a inculpatului P.A.C. a apreciat că sunt indicii
temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat și că este
incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută
de lege fiind mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a
inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin Încheierea nr. 1031
din data 12 iulie 2011, instanța a dispus admiterea cererii de liberare provizorie
sub control judiciar formulată de inculpatul P.A.C.
Raportându-ne la
gravitatea infracțiunilor săvârșite, la împrejurarea că urmărirea penală nu s-a
finalizat, Înalta Curte, apreciază că există „date”, în accepțiunea dispozițiilor
art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va
încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiții,
Înalta Curte, apreciază că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii
unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat
al inculpatului – nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale
dar și din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 25 mai
2011), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului
procesului penal.
În consecință, în
temeiul dispozițiilor art. 385
15
lit. d) C. proc. pen. se impune admiterea
recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție – D.N.A. împotriva Încheierii nr. 1031 din 12 iulie 2011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5636/1/2011,
casarea încheierii recurate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată, a
cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.A.C.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru
intimatul inculpat P.A.C., în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție - D.N.A., împotriva Încheierii nr. 1031 din 12 iulie 2011,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr.
5636/1/2011 privind pe intimatul inculpat P.A.C.
Casează încheierea
atacată și rejudecând:
Respinge, ca
neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul P.A.C.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru
intimatul inculpat P.A.C., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.