ÎCCJ, Decizia nr. 192/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 192/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 986 din 5 iulie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 160

8

alin. (2) C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de inculpatul G.N. și s-a

dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.

Pe timpul liberării

provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de

art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., respectiv:

a) să nu depășească

limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;

b) să se prezinte la

organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte

ori este chemat;

c) să se prezinte la

secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, conform

programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;

d) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Conform art. 160

2

alin. (3

2

) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz

de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de

acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în

libertate a inculpatului G.N. de sub puterea mandatului de arestare preventivă

emis la data de 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

inculpatul G.N. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar,

solicitând în temeiul art. 160

2

și urm. C. proc. pen., liberarea sa

sub control judiciar.

Prima instanță a

apreciat că actele și lucrările dosarului de urmărire penală nu dovedesc și

nici nu sugerează existența unor împrejurări care să justifice concluzia

necesității împidicării inculpatului G.N. „să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemnea fapte” și, pe cale de consecință să justifice concluzia

continuării privării sale de libertate pe aceste temeiuri legale.

Aceste împrejurări nu

pot fi deduse din natura infracțiunilor presupus a fi săvârșite, din gradul de

pericol social concret al acestora, stadiul actual al cercetărilor, frecvența

unor astfel de infracțiuni.

Potrivit actelor de

urmărire penală, inculpatul G.N. este cercetat pentru infracțiunea de dare de

mită, prevăzută și pedepsită de art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și art.

7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.

(2) C. pen.

1) La data de 2 iunie

2010, inculpatul G.N., comerciant chinez și intermediar vamal acționând în

Portul Constanța Sud Agigea, i-a promis ofițerului de poliție, inculpatul P.A.S.,

favoruri materiale pentru acesta și, după caz, pentru altul, urmând ca în

schimbul acestora să beneficieze de protecția ofițerului de poliție prin

furnizarea ed informații, dar și prin protecția efectivă a afacerilor sale

ilegale față de eventuale controale ori anchete ale autorităților statului,

fapte contrare atribuțiilor de serviciu ale acestuia din urmă.

Astfel, la data

susmenționată, inculpatul i-a promis inculpatului P.A.S., la cererea acestuia,

că îi va face rost de o cantitate semnificativă de mărfuri importate din R.P.

Chineză, îmbrăcăminte și încălțăminte de vară, pentru a fi comercializate prin

magazinul unui prieten al ofițerului de poliție.

Periodic (de exemplu,

la data de 7 decembrie 2010 ora 15:14:18), inculpatul G.N. i-a cerut ajutorul

inculpatului P.A.S. pentru rezolvarea unor probleme apărute în legătură cu

activitatea infracțională desfășurată, iar la data de 13 ianuarie 2010 ora

10:39:40, inculpatul P.A.S. l-a avertizat că are probleme cu autoritățile, prin

expresia codată „e nasol la tine acolo!”, însoțită de propunerea de a se

întâlni urgent pentru a rezolva problema.

2) La data de 7

ianuarie 2011, orele 1510:47, inculpatul G.N. a negociat oferirea unui plic cu

bani lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., prin intermediul numitului F.P. și a

unui personaj descris ca „Viorel” sau „Chelios”, pentru introducerea în țară a

unor containere cu mărfuri diverse și lustre.

Prima instanță a

constatat că inculpatul G.N. face parte, potrivit organelor de urmărire penală,

din ultimul palier al presupusului grup infracțional, acesta nefiind cercetat

și pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Fără a nega

gravitatea presupuselor acte materiale de dare de mită, această gravitate este

situată sub cea a presupuselor acte materiale de luare de mită săvârșite de

persoane îndeplinind anumite funcții de natură a înlesni sau favoriza

activități presupus infracționale ce formează obiectul prezentului dosar.

La data soluționării

cererii, se aflau în libertate unii coinculpați menționați în actele de

urmărire penală la palierele superioare ale presupusului grup infracțional.

Prima instanță a

apreciat că este justificată apărarea inculpatului în sensul că inculpatul față

de care se pretinde că s-ar fi săvârșit infracțiunea de dare de mită este

cercetat, în prezent, în stare de libertate, în timp ce el este cercetat în

stare de arest.

Datele personale ale

inculpatului G.N. – durata îndelungată a rezidenței în România, lipsa

antecedentelor penale, existența unui domiciliu stabil, a unei familii

organizate – a sugerat că acesta, pus în libertate provizorie, sub condiții

restrictive și de control judiciar, nu va influența buna desfășurare a

procesului penal, nu va încerca să se sustragă de la urmărirea penală sau de la

judecată, nu va săvârși alte infracțiuni, nu va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea

ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

Amplele concluzii ale

reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum și

ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate a cererii formulate de inculpat, atât condiția pozitivă

prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., cât și cerințele

negative prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Condiția pozitivă

vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, determinată de cuantumul

pedepsei prevăzute de lege.

Sub acest aspect,

potrivit art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub

control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă,

precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Condiția negativă

vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după

liberarea provizorie.

Astfel, potrivit art.

160

2

alin. (2) C. proc. pen., cererea provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

În ceea ce privește

prima condiție, referitor la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege,

Înalta Curte constată că infracțiunile sunt infracțiuni de corupție pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest

punct de vedere, cererea inculpatului G.N. este admisibilă.

De asemenea, Înalta

Curte constată că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., circumstanțele cauzei neoferind date relevante pe care

să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea că, lăsat în libertate,

inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența bunul mers al procesului

penal sau că există pericolul de săvârșire a altor infracțiuni.

În aprecierea

temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în absența

unor criterii legale, Înalta Curte consideră că trebuie să se raporteze atât la

elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei, cât și de datele care

circumstanțiază persoana inculpatului.

Fără îndoială că

fapta pentru care este cercetat

inculpatul este

deosebit de gravă, însă, raportat la obiectul prezentei cereri, Înalta Curte nu

va face o analiză a acestor aspecte, avute în vedere de judecătorul care a

soluționat propunerea de arestare preventivă.

Pe de altă parte,

natura, gravitatea și efectele faptei nu pot constitui criterii care să îl

excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al

liberării provizorii, în lipsa unor elemente capabile să demonstreze că

eliberarea acestuia ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice or, în

speță, acuzarea nu a indicat asemenea date, iar existența lor nu este susținută

nici de actele dosarului.

A considera că o

persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv

și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără

posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis,

fiind contrar scopului instituției liberării provizorii sub control judiciar,

așa cum este reglementată în art. 160

1

și art. 160

2

C.

proc. pen.

Art. 136 alin. (1) C.

proc. pen., prevede că în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu

detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a

procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau

inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea

pedepsei se poate lua față de acesta una din măsurile preventive: reținerea,

obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, arestarea preventivă.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin

liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

Pe de altă parte,

regula respectării libertății individuale stabilită în art. 5 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, consacrată și

de legislația internă, inclusiv la nivel constituțional, permite derogări numai

în cazuri excepționale care reclamă protejarea interesului public.

Tulburarea ordinii

publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate constitui un

motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din detenție provizorie

decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în

libertate, ordinea publică ar fi realmente amenințată. Or, în speță, asemenea

indicii nu există.

Ori de câte ori acest

risc nu poate fi în mod rezonabil reținut, persoana acuzată este îndreptățită

să obțină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.

Sub un alt aspect, o

mare pondere în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie

trebuie să o aibă datele care țin de persoana inculpatului.

În acest sens,

jurisprudența C.E.D.O. a statuat că pericolul pe care îl prezintă inculpatul și

care i-ar atrage starea de detenție provizorie nu trebuie apreciat numai pe

baza gravității faptei, a sancțiunilor penale și a celor civile care îl

amenință pe inculpat ci în cauză intervin și alte circumstanțe cum ar fi:

caracterul inculpatului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele

materiale, legătura cu familia (cauza N. contra A.).

Or, inculpatul G.N.

are un domiciliu stabil, are familie organizată, nu are antecedente penale.

Liberarea provizorie,

indiferent de modalitate, este o instituție destinată să concilieze libertatea

individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control

asupra persoanei liberate, prin stabilirea de obligații sau restricții ale

libertății).

Întrucât măsurile

preventive aduc atingere libertății individuale consfințită ca un drept

fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice care să

împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

Deși nu este o măsură

preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de

individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele

măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind același și anume, buna

desfășurare a procesului penal în ansamblul său [art. 136 alin. (1) C. proc.

pen.].

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,

respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul

judiciar este suficient sau se impune menținerea față de inculpat a măsurii

arestării preventive.

În condițiile

arătate, Înalta Curte consideră că scopul măsurilor preventive – așa cum este

definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. – poate fi realizat și prin

liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar care

presupune respectarea condițiilor restrictive de drepturi ce vor fi stabilite

de instanță.

Așa fiind, se

constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,

motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., va fi

respins, ca nefondat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru

intimatul inculpat G.N., în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A., împotriva încheierii nr. 986 din 5 iulie

2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 5575/1/2011 privind pe intimatul inculpat G.N.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru

intimatul inculpat G.N., în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul

interpretului de limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 iulie 2011.