ÎCCJ, Decizia nr. 173/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 173/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 979

din 30 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în baza art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen. s-a admis cererea

formulată de inculpatul C.L. și s-a dispus liberarea provizorie sub control

judiciar a acestuia.

Pe timpul

liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile

prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., respectiv:

a) să nu

depășească limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;

b) să se

prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată

ori de câte ori este chemat;

c) să se

prezinte la secția de poliție în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul,

conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție;

d) să nu

își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

e) să nu

dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Conform art.

160

2

alin. (3

2

) C. proc. pen. s-a atras atenția

inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i

revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

S-a

dispus punerea în libertate a inculpatului C.L. de sub puterea mandatului de

arestare preventivă emis la data de 25 mai 2011 de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a

pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5422/1/2011

soția inculpatului, numita C.E., a formulat cerere de liberare provizorie sub

control judiciar, solicitând, în temeiul art. 160

2

și următoarele C.

proc. pen., liberarea soțului său sub control judiciar.

În

motivarea cererii, s-a aratat că prin Ordonanța nr. 135 din 24 mai 2011 s-a

dispus reținerea pe timp de 24 de ore a inculpatului C.L., de la 24 mai 2011,

ora 00.10 până la 25 mai 2011, ora 00.10, iar prin Încheierea nr. 759 din 24/ 25

mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 4374/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe 29 de

zile, arestare care a rămas definitivă prin Încheierea nr. 888 din 18 iunie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a respingerii recursului,

ulterior măsura arestării preventive fiind prelungită pe o durată de 30 de

zile, de la 22 iulie 2011 inclusiv, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea

recursului.

În

sarcina inculpatului C.L. au fost reținute infracțiunile prevăzute de art. 7 pct.

1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. și

art. 6, art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constând în faptul că, în cursul anilor 2010-2011, la diferite intervale de

timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de

reprezentant al SC L.I.C. SRL Pârscov, Buzău, societate aparținând omului de

afaceri chinez Y.J., a negociat cu inculpatul I.M.I. plata unor sume de bani

din partea societății pe care o reprezenta, cu titlu de mită pentru lucrătorii

vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, în vederea permiterii intrării

în țară și a acordării liberului de vamă în cazul unor containere cu mărfuri al

căror import a fost intermediat de sus - menționata societate.

Cu

privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar s-a susținut că

este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., cât și întemeiată, neexistând date din

care să rezulte că va încerca să comită alte fapte, iar în raport cu stadiul

actual al cercetărilor nu poate influența buna desfășurare a procesului penal,

făcând referire și la circumstanțele sale personale favorabile.

Examinând

actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării

preventive a inculpatului C.L. a fost dispusă pe o durată de 29 de zile prin

Încheierea nr. 759 din 24/ 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin

Încheierea nr. 888 la 18 iulie 2011 reținându-se în sarcina inculpatului

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art.

26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. și raportat la art. 6 și art. 7

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpatul

C.L. a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.

Totodată,

în cursul anilor 2010 - 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea

aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de reprezentant al SC L.I.C. SRL

Pârscov, Buzău, societate aparținând omului de afaceri chinez Y.J., a negociat

cu inculpatul I.M.I. plata unor sume de bani din partea societății pe care o

reprezenta, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal

Constanța Sud Agigea, în vederea permiterii intrării în țară și a acordării

liberului de vamă în cazul unor containere cu mărfuri al căror import a fost

intermediat de sus-menționata societate.

La data

de 7 iunie 2010, inculpatul C.L. a negociat cu inculpatul I.M.I. plata unei

sume de bani lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea,

pentru introducerea în țară și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor

containere.

La data

de 8 iunie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL, Pârscov,

Buzău, a negociat cu inculpatul I.M.I. oferirea unei sume de bani lucrătorilor

vamali de la Biroul Vamal Constanta Sud Agigea pentru a nu face verificările

vamale ce se impuneau, pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri.

La data

de 10 iunie 2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L.

introducerea în tară a unui container ce conținea marfă în plus fată de cea

declarată în vamă (respectiv 27 colete cu monitoare LCD).

La data

de 19 august 2010, inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea

în țară prin Biroul Vamal Constanța Sud Agigea a unui container, conținând 200

de colete din aproximativ 1.900 cu mărfuri contrafăcute, inscripționate cu

însemnele mărcii „W.D.”.

La data

de 23 septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.M.I. că îi

va da o sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi”, pentru a fi

oferită ca mită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea,

pentru introducerea în țară a unor containere conținând ulei.

La data

de 21 octombrie 2010 (orele 12:49:47), inculpatul I.M.I. a negociat cu

inculpatul C.L. introducerea în țară a unor containere conținând diverse

mărfuri, prin plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru

lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea.

La data

de 2 noiembrie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC U.E. SRL, i-a promis

inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, definită codat prin expresia

„în condiții normale”, pentru introducerea în țară a unor containere conținând mărfuri

contrafăcute, purtând mărcile înregistrate A., F., M., S.Y., W., G., E.

La data

de 6 decembrie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC U.E. SRL, i-a promis

inculpatului T.D.I. o sumă de bani neprecizată, definită codat prin expresia „2

tone pe bucată”, cu titlu de mită, pentru a fi oferită lucrătorilor vamali de

la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, pentru introducerea în țară a unor

containere conținând televizoare, fără plata taxelor vamale aferente, cu toate

că respectivele televizoare nu purtau înscrisă specificația „CE”.

Judecătorul

care a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.L. a apreciat că sunt

indicii temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat și că

este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa

prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Cu

privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de

soția inculpatului C.L. și însușită ulterior de acesta, conform declarației

existente la dosarul cauzei, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate a cererii formulate de inculpat, atât condiția

pozitivă prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., cât și

cerințele negative prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

Condiția

pozitivă vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, determinată de

cuantumul pedepsei prevăzute de lege.

Condiția

negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui

comportament după liberarea provizorie.

În ceea

ce privește prima condiție, referitor la cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege, prima instanță a constatat că infracțiunile ce intră în

scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest

punct de vedere, cererea inculpatului C.L. este admisibilă.

De

asemenea, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite și condițiile negative

cerute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., circumstanțele cauzei

neoferind date relevante pe care să se întemeieze în mod rezonabil presupunerea

că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența

bunul mers al procesului penal sau că există pericolul de săvârșire a altor

infracțiuni.

În

aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în

absența unor criterii legale, prima instanță a apreciat că trebuie să se

raporteze atât la elemente care țin de circumstanțele concrete ale cauzei, cât

și de datele care circumstanțiază persoana inculpatului.

Fără

îndoială că fapta pentru care este cercetat inculpatul – inițiere și

constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la dare se mită –

sunt deosebit de grave, însă, raportat la obiectul prezentei cereri, prima

instanță nu a făcut o analiză a acestor aspecte, avute în vedere de judecătorul

care a soluționat propunerea de arestare preventivă.

A

considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată

preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei,

fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este

nepermis, fiind contrar scopului instituției liberării provizorii sub control

judiciar, așa cum este reglementată în art. 160

1

și art. 160

2

C. proc. pen.

Tulburarea

ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiuni nu poate

constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de liberare din

detenție provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea

acuzatului în libertate, ordinea publică ar fi realmente amenințată. Or, în

speță, asemenea indicii nu există.

Sub un

alt aspect, o mare pondere în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare

provizorie trebuie să o aibă datele care țin de persoana inculpatului.

Inculpatul

C.L. are un domiciliu stabil, are familie organizată, doi copii în întreținere,

nu are antecedente penale, are resurse financiare.

Deși nu

este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o

modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit,

prin ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind același și

anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său (art. 136 alin. (1)

C. proc. pen.).

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului,

respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul

judiciar este suficient sau se impune menținerea față de inculpat a măsurii

arestării preventive.

În

condițiile arătate, prima instanță a apreciat că scopul măsurilor preventive –

așa cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. – poate fi realizat și

prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar

care presupune respectarea condițiilor restrictive de drepturi ce vor fi

stabilite de instanță.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

Amplele

concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului

inculpat, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei hotărâri.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Liberarea

provizorie, deși nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o

modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituție

destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și

protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin

instituirea de obligații sau de restricții ale libertății), scopul urmărit prin

ambele măsuri – chiar dacă sunt de natură diferită – fiind același și anume, buna

desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea

măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului,

respectiv, a instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar

este suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea, față de inculpat, a

măsurii arestării preventive.

Din

analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul

măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control

judiciar sau pe cauțiune” corelate cu cele ale art. 160

2

C. proc.

pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie

îndeplinite trei condiții, două pozitive și una negativă.

Prima

condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de

modalitate) este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând

fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua

condiție pozitivă, vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.

Sub acest

aspect, potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

„liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani”.

Condiția

negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament

după liberarea provizorie.

Astfel,

potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.

Îndeplinirea

condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea

provizorie, ci numai o vocație – concluzie ce se desprinde din art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control

judiciar se poate acorda.”, instanța de judecată având facultatea și nu

obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă

apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului

penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat

decât prin menținerea măsurii arestării preventive.

Din

perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană

arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din

prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau

eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții

care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a

înțelege sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa,

instanța europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel,

s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei

împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să

aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la

un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în

circumstanțele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane

prezumată nevinovată.

Raportând

dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 160

2

și urm. C. proc.

pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție, la speța

dedusă judecății, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar

instituit în sarcina inculpatului C.L. este oportun pentru realizarea scopului

procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Temeiurile

de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului

le-au constituit dispozițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., judecătorul fondului reținând că există probe și indicii temeinice care

duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru

care s-a cerut arestarea preventivă și că lăsarea lui în liberate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică (condiții prevăzute în art. 148 lit. f) C.

proc. pen.).

La

analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în

vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat

și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret

pentru ordinea publică, dar și datele ce caracterizează favorabil persoana

inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.

Deși

faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt deosebit de grave, raportat

la obiectul prezentei cereri, în mod corect prima instanță nu a analizat aceste

aspecte, întrucât acestea au fost avute în vedere de judecătorul care a

soluționat propunerea de arestare preventivă.

Pe de

altă parte, natura, gravitatea și efectele faptei nu pot constitui criterii

care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și

constituțional al liberării provizorii, în lipsa unor elemente capabile să

demonstreze că eliberarea acestuia ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii

publice or, în speță, acuzarea nu a indicat asemenea date, iar existența lor nu

este susținută nici de actele dosarului.

Pe de

altă parte, jurisprudența C.E.D.O. a statuat că pericolul pe care îl prezintă

inculpatul și care i-ar atrage starea de detenție provizorie nu trebuie

apreciat numai pe baza gravității faptei, a sancțiunilor penale și a celor

civile care îl amenință pe inculpat ci în cauză intervin și alte circumstanțe

cum ar fi: caracterul inculpatului, moralitatea sa, domiciliul, profesia,

resursele materiale, legătura cu familia (cauza N. contra Austriei).

Examinând

cauza, Înalta Curte constată că inculpatul C.L. nu are antecedente penale, are o

familie organizată, doi copii minori, un domiciliu stabil.

În

concluzie, în mod corect, prima instanță a apreciat că scopul măsurilor

preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului, cu

impunerea unui control judiciar care presupune respectarea condițiilor

restrictive de drepturi.

Așa

fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros

motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. va

fi respins, ca nefondat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru

intimatul inculpat C.L., în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. împotriva Încheierii nr. 979 din 30

iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în Dosarul nr. 5422/1/2011 privind pe intimatul - inculpat C.L.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru

intimatul inculpat C.L., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.