ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1511/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 07 aprilie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie pronunțată în Dosarul nr. 356/36/2011, în temeiul prevederilor art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.V., ca neîntemeiată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul inculpat C.V. să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 1 aprilie 2011 inculpatul C.V., a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul din 28 martie 2011 a Parchetului de pe lângă I.C.C.J.

- D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 C. pen., în Dosarul nr. 356/36/2011 al Curții de Apel Constanța a formulat cerere pentru liberarea sa provizorie sub control judiciar. În motivarea cererii, petentul inculpat C.V. a susținut că, infracțiunea de trafic de influență, pentru care este cercetat în cauză, este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 10 ani și, întrucât, nu este depășită limita de 18 ani închisoare, prev. de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. aceasta este admisibilă în principiu. Cu privire la fondul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, raportat la cerințele art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. s-a susținut, în esență, că nu există date din care să rezulte că lăsarea sa în libertate l-ar predispune la săvârșirea de noi infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, experți, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte, în condițiile în care a recunoscut în totalitate faptele, a cooperat cu organele de anchetă la descoperirea tuturor făptuitorilor, aspect confirmat de solicitarea parchetului de a i se aplica prev. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, privind reducerea la jumătate a limitelor legale de pedeapsă.

S-a mai invocat, în susținerea cererii, că starea de sănătate este foarte precară datorită afecțiunilor grave de care suferă, respectiv cancer ganglionar, diabet zaharat de tip 2, hepatită cronică de tip B și, urmare unui infarct miocardic i s-au implantat două stenturi, iar în stare de deținere nu i se pot asigura medicamentele necesare și nici administrarea corespunzătoare a lor. în același sens s-a susținut că, în condițiile menționate dar și a diminuării considerabile a pericolului concret pentru ordinea publică și a inexistenței temeiului de arestare preventivă prev. de art. 148 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată și a solicitat admiterea ei, angajându-se să respecte toate obligațiile ce-i vor fi impuse.

La dosarul cauzei au fost atașate acte medicale ce atestă afecțiunile de care suferă inculpatul petent. În Dosarul nr. 356/36/2011 al Curții de Apel Constanța, inculpatul C.V. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul din 28 martie 2011 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 C. pen. Ca situație de fapt, prin rechizitoriu, s-a reținut că inculpatul C.V. i-a pretins denunțătoarei T.B.

procentele de 25% și respectiv 30% din cele două tranșe din despăgubirile în sumă totală de aproximativ 129.000 RON, pe care urma să le încaseze de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul Legii nr. 9/1998, în schimbul exercitării influenței pe care a pretins că o are pe lângă funcționarii din cadrul respectivei instituții, pentru a obține urgentarea soluționării dosarului și a încasat de la denunțătoare la data de 15 noiembrie 2010 suma de 39.400 RON și suma de 65.000 RON la data de 28 februarie 2011. Arestarea preventivă a inculpatului C.V. a fost dispusă prin încheierea nr. 20 din 1 martie 2011 a Tribunalului Constanța și a fost menținută, conform prevederilor art. 300 1 și ale art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen. prin Decizia penală nr. 1276 din 30 martie 2011 a I.C.C.J. În cauză, cercetarea judecătorească nu a început, primul termen de judecată fiind fixat la 21 aprilie 2011. Infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 C. pen., pentru care este trimis în judecată inculpatul C.V., este pedepsită de lege cu închisoarea de la 2 la 10 ani. Limita maximă a pedepsei aplicabilă fiind sub limita de 18 ani închisoare prev. de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., curtea constată ca îndeplinită cerința privind limita legală de pedeapsă și, că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului C.V. este admisibilă în principiu. Din perspectiva cerințelor prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., curtea a apreciat că, la momentul prezent, nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului C.V., cel puțin până la începerea cercetării judecătorești, în primă instanță, când se administrează probatoriul pe baza căruia să se stabilească faptele, făptuitorii și, dacă este sau nu cazul, să se antreneze răspunderea penală a acestora. Chiar dacă inculpatul C.V. a cooperat cu organele de urmărire penală în sensul descoperirii tuturor făptuitorilor angrenați în activitatea pretins infracțională, instanța de judecată trebuie să stabilească nemijlocit situația de fapt, dar și poziția fiecărui inculpat în raport de învinuirile aduse. În condițiile în care inculpatul C.V.

este persoana care a negociat cu denunțătoarea direct termenii în care îi va oferi serviciile sale și mai este cercetat pentru alte fapte asemănătoare, în legătură cu care s-au disjuns cercetările, este necesar, în vederea aflării adevărului, ca acesta să nu poată influența celelalte părți în declarațiile lor. Necesitatea împiedicării inculpatului de a încerca, în orice fel, să denatureze adevărul, în faza cercetării judecătorești, inclusiv, cu privire la ceilalți inculpați, justifică, în opinia curții, inoportunitatea admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar la acest moment. Starea de arest preventiv nu este o piedică în restituirea de către inculpat a sumelor încasate de la denunțătoare, el având posibilitatea să acționeze în acest sens prin persoana mandatată ori, într-o atare ipoteză această împrejurare nu poate justifica admiterea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar.

Chiar dacă inculpatul a făcut dovada că suferă de niște afecțiuni grave, în condițiile în care nu s-a probat temeinic, eventual printr-o expertiză medico-legală că, nu poate suporta regimul privativ de libertate și are asigurată supravegherea și tratamentul în spitalul penitenciar, nu se poate dispune liberarea sa provizorie pe acest temei. Împotriva acestei încheieri în termen legal, a declarat recurs, inculpatul C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Examinând recursul declarat de inculpatul C.V. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Înalta Curte, reține că, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc.

pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă. În alin. (2) al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere. Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.

Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv. A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite. Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani". Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.

Astfel, în art. 160 2 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragr. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragr.

1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragr. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă. Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragr. 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului C.V. întrucât este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea acestuia în arest, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin rechizitoriul din 28 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.V. - fiul lui I. și F., pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 C. pen. Situația de fapt reținută prin rechizitoriul menționat, pe baza probelor administrate la urmărirea penală referitor la inculpatul C.V., a constat, în esență, în aceea că acesta i-a pretins denunțătoarei T.B.

procentele de 25% din prima tranșă, respectiv de 30% din cea de-a doua tranșă, reprezentând în total aproximativ 129.000 RON din despăgubirile în valoare de aproximativ 450.000 RON pe care aceasta urma să le obțină de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în baza Legii nr. 9/1998, în schimbul exercitării influenței pe care a pretins că o avea pe lângă funcționarii din cadrul acestei instituții în vederea obținerii urgentării soluționării dosarului și virarea efectivă în contul denunțătoarei a sumei de bani, inculpatul primind efectiv la data de 15 noiembrie 2010 suma de 39.400 RON și suma de 65.000 RON la data de 28 februarie 2011. Înalta Curte, reține că din materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale - probe din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, și față de care s-a și dispus măsura arestării preventive, însă la acest moment.

Însă, Înalta Curte, nu a analizat probele ce au fost administrate în faza de urmărire penală, și nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăția sau nevinovăția inculpatului întrucât s-ar fi antepronunțat. S-a apreciat că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, Curtea considerând că nici o altă măsură preventivă,restrictivă de libertate, nu este suficientă, iar, menținerea detenției preventive nu anticipează aplicarea pedepsei și nici nu încalcă prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul. Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată respectiv, de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 257 C. pen., la împrejurarea că cercetarea judecătorească este la început, impunându-se administrarea probatoriilor, Înalta Curte, apreciază că există „date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, reținând că la momentul depistării în flagrant a inculpatului, asupra acestuia s-au găsit înscrisuri sub semnătură privată cu privire la alte două persoane, în dreptul cărora erau menționate sume de bani și procentele de 25% și respectiv 30% și în legătură cu care, inculpatul a declarat că Ie-a ajutat anterior să obțină despăgubiri în condiții similare cu acelea stabilite cu denunțătoarea din prezenta cauză, apreciindu-se că inculpatul pregătește săvârșirea de noi infracțiuni.

În aceste condiții, Înalta Curte, apreciază că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 01 martie 2011, măsură menținută prin Decizia nr. 1276 din 30 martie 2011 a I.C.C.J.), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal. Cu privire la afecțiunile medicale grave invocate de către inculpat, în condițiile în care nu s-a efectuat o expertiză medico-legală care să stabilească expres că inculpatul nu poate suporta regimul privativ de libertate și nu i se poate asigura supravegherea și tratamentul în spitalul penitenciar, nu poate constitui temei al liberării provizorii sub control judiciar.

Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat C.V. va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii de ședință din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 356/36/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2011.