ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 615/2011

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 157 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 802 din data de 15 octombrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală. A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond: În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 257 C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. și art. 213 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în art. 257 C. pen.

și art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 257 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În temeiul dispozițiilor art. 215 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. inculpatul B.G. urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile C.S.G. prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune a fost recuperat. În temeiul dispozițiilor art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 500 RON. Au fost menținute celelalte dispoziții. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariul parțial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 100 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 802 din 15 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 46158/3/2008 Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit față de inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 213 C. pen. pentru lipsa plângerii prealabile. În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 74 lit. a)-c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 18 noiembrie 2008 la 29 ianuarie 2009. A aplicat art. 71-64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen.

a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen. a pus în vedere inculpatului să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului disp. art. 86 4 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen.

a suspendat executarea pedepselor accesorii. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă C.S.G. de obligare a inculpatului la daune morale. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea părții civile de obligare a inculpatului la 2.000 RON daune materiale. În baza art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, a reținut în fapt că: În data de 03 octombrie 2008, numita C.S.G., a sesizat D.G.A. - Biroul Anticorupție pentru județul Gorj, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. de către numitul B.G., constând în aceea că a lăsat-o să creadă că are influență asupra unui funcționar angajat în cadrul U.M.

nr. PP - jandarmi și că ar putea să îl determine pe acesta să o angajeze pe un post de subofițer în cadrul acestei unități în schimbul sumei de 1.000 euro, ce urma a fi remisă acestuia. În cauză Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, considerând că aspectele sesizare nu au legătură cu îndatoririle de serviciu ale inculpatului. Cu ocazia audierii sale de către procurorul din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, în data de 06 octombrie 2008, precum și în declarațiile ulterioare, partea vătămată a declarat că în vara acestui an, după ce a fost respinsă la un examen pentru un post de subofițer jandarm la Drăgășani, a fost contactată telefonic de numitul B.G., pe care îl cunoaște de aproximativ 2 ani, care a informat-o că U.M.

nr. PP din București organizează un examen pentru posturi de subofițer, oferindu-se să o însoțească la București pentru depunerea dosarului. Pe data de 04 septembrie 2008 cei doi s-au deplasat împreună, cu un autoturismul condus de inculpat, marca D., la o unitate militară din Băneasa, pentru depunerea dosarului respectiv. Înainte de a pătrunde în incinta unității militare, inculpatul B.G. i-a cerut părții vătămate să-și dea jos bijuteriile pe care le purta (3 brățări și 5 inele - aproximativ 30 gr. aur) întrucât acestea îi dădeau o notă de neseriozitate. Partea vătămată a fost de acord și a pus toate bijuteriile pe care le avea asupra ei în torpedoul autoturismului. Totuși, inculpatul a intrat singur în incinta unității militare, întorcându-se după aproximativ jumătate de oră fără dosarul părții vătămate și i-a spus acesteia că o va ține la curent cu privire la data probelor ce urmau a fi susținute pentru angajare.

Cei doi s-au despărțit, partea vătămată întorcându-se în localitatea de domiciliu, Târgu-Jiu. În timpul călătoriei, aceasta și-a amintit că a uitat bijuteriile în autoturismul inculpatului. După acest eveniment, partea vătămată a încercat în mai multe rânduri să-și recupereze bunurile de la inculpat, acesta amânând momentul restituirii sub diverse pretexte. Din verificările efectuate a rezultat că în aceeași zi, 04 septembrie 2008, inculpatul a amanetat bijuteriile aparținând părții vătămate, obținând în schimb suma de 1.311 RON. Inculpatul a condus organele de anchetă la casa de amanet respectivă, SC W.A.I. SRL, de unde a fost ridicată o copie a contractului de împrumut din 04 septembrie 2008, încheiat între inculpat și societatea respectivă.

Din cuprinsul acestuia rezultă că în data de 04 septembrie 2008, inculpatul a amanetat 3 brățări și 5 inele din aur de 14 karate, în greutate de 34,50 grame. Reprezentantul SC W.A.I. SRL a declarat că bijuteriile respective au fost valorificate, conform convenției, astfel cum se procedează în fiecare caz în care bunurile amanetate nu sunt ridicate de proprietari. Fiind audiat sub acest aspect, inculpatul a recunoscut că nu a intenționat să răscumpere bunurile părții vătămate, însă a ascuns organelor de urmărire penală data corectă a efectuării tranzacției, afirmând că a amanetat bijuteriile după aproximativ două săptămâni de la data la care intrase în posesia lor. După aproximativ două săptămâni de la depunerea dosarului pentru examen, partea vătămată a fost contactată telefonic de inculpat care i-a comunicat că pentru a lua examenul respectiv trebuie să îi dea suma de 1.000 euro și un cadou.

Din discuția purtată, aceasta a înțeles că suma respectivă urma a fi remisă unei persoane care putea dispune cu privire la angajarea sa în unitatea respectivă, fără să îi indice vreun nume sau calitatea acestei persoane. În aproximativ același interval de timp, fără a se putea preciza data exactă, inculpatul i-a cerut părții vătămate suma de 1.000 RON reprezentând cheltuielile pe care le-a făcut în interesul acesteia (combustibil pentru autoturism). Partea vătămată a fost de acord să-i remită suma de 500 RON, sumă pe care i-a trimis-o prin card bancar de la reprezentanța Băncii B. din Târgu Jiu. Fiind audiat sub acest aspect, inculpatul recunoaște că a primit suma de 400 RON de la partea vătămată.

În data de 04 octombrie 2008 inculpatul i-a solicitat telefonic părții vătămate să trimită suma de 1.000 euro la București printr-o „persoană de încredere”. Aceasta a refuzat motivând că nu are încredere în persoana respectivă, că suma pretinsă este una mare și, oricum, nu dispunea de ea în acel moment. De menționat este împrejurarea că anterior, inculpatul acceptase să primească suma respectivă după susținerea examenului. După refuzul părții vătămate de a trimite banii printr-un intermediar la București, inculpatul B.G. a devenit recalcitrant, reproșându-i că s-a îndatorat și că astfel este nevoit să își încalce cuvântul față de persoanele pe care le contactase în interesul părții vătămate.

Inculpatul a precizat de asemenea că partea vătămată nu va mai susține nici un examen, la U.M. nr. PP pentru că nu a fost de acord să plătească suma de 1.000 euro. În dimineața zilei de 07 octombrie 2008 partea vătămată a fost contactată telefonic de către inculpat, acesta cerându-i imperativ să-i trimită suma de 500 RON. La aceeași dată, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus, prin ordonanță, cu titlu provizoriu, interceptarea și înregistrarea convorbirilor efectuate de către partea vătămată de pe telefoanele proprii, la solicitarea acesteia. Din cuprinsul convorbirilor interceptate reiese faptul că inculpatul solicită suma de 500 RON pentru restituirea bijuteriilor aparținând părții vătămate, el fiind nevoit să recurgă la acest mijloc pentru recuperarea cheltuielilor pe care le-a făcut în interesul acesteia și pentru că a fost pus într-o situație jenantă față de persoanele ce urmau să o ajute pe partea vătămată să se angajeze.

Inculpatul o amenință pe partea vătămată că îi va amaneta bijuteriile, dacă nu va obține suma pretinsă. Inculpatul a precizat că este prieten cu șoferul comandantului U.M. nr. PP, sugerând astfel că ar putea prin intermediul acestuia din urmă, să-l influențeze cu privire la examenul susținut de partea vătămată și să-l determine să o angajeze pe aceasta. Inculpatul folosește în convorbirile sale telefonice cu partea vătămată numele unor generali ce dețin posturi de conducere în cadrul Jandarmeriei Române, în scop de intimidare și pentru obținerea avantajelor materiale pretinse. În drept: Fapta inculpatului B.G. de a pretinde părții vătămate C.S.G.

diverse sume de bani pentru a o ajuta să se încadreze în muncă pe un post de subofițer în cadrul Jandarmeriei Române, lăsând să se creadă că are influență asupra mai multor persoane cu funcții de conducere din cadrul acestei instituții întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. În ceea ce privește infracțiunea de abuz de încredere pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, Tribunalul a apreciat că lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate necesare pentru a putea fi pusă în mișcare acțiunea penală. Totodată, în ceea ce privește infracțiunea de șantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. proc. pen., Tribunalul a avut în vedere următoarele: Infracțiunea de șantaj constă în constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, sau să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Din ansamblul probelor administrate pe parcursul procesului penal, Tribunalul a apreciat că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția, neaflându-ne în prezența infracțiunii de șantaj. Nu rezulta din probele administrate faptul că inculpatul a constrâns-o pe partea vătămată cu amanetarea bijuteriilor proprii să-i dea diverse sume de bani, exista numai declarațiile părții vătămate care nu sunt coroborate cu alte probe. La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere în primul rând principalul criteriu de individualizare: gradul de pericol social al faptei săvârșite, celelalte două criterii, persoana făptuitorului și circumstanțele atenuante sau agravante, ca și criterii de individualizare alăturate și distincte au fost avute în vedere numai după ce instanța de judecată și-a format părerea cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale.

Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana infractorului se află și criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului și conduita sa, luată în considerare, desigur, în ansamblul ei, așa cum s-a manifestat nu numai înainte, dar și după săvârșirea faptei, până în momentul soluționării cauzei de către organul judiciar. Potrivit concepției ce a prezidat redactarea art. 72 C. pen. „gradul de pericol social al faptei săvârșite„ și „persoana infractorului” constituie, după cum s-a arătat, două criterii de individualizare autonomă, fiecare cu un conținut propriu, deosebit de al celuilalt. Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana făptuitorului, pe de o parte, și împrejurările care atenuează răspunderea penală pe de altă parte, trebuie subliniat că există legătură indisolubilă.

Esența acestora din urmă este reducerea ori, respectiv, sporirea gradului de pericol social al faptei sau al periculozității persoanei făptuitorului. Fără asemenea modificări - de o anumită amploare în gradul de pericol social, nici o circumstanță n-ar putea fi „atenuantă” sau „agravantă” pentru că ar lipsi temeiul atenuării sau agravării răspunderii penale. Când face parte din pericolul social al faptei săvârșite, unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, art. 72 C. pen. are în vedere gradul de pericol social concret al acelei faptei, care nu poate fi conceput în afara oricărei legături cu pericolul social abstract, el nefiind decât concretizarea acestuia din urmă. În ceea ce privește profilul social al inculpatului, instanța a reținut că acesta are vârsta de 27 de ani, este necăsătorit, nu are ocupație, studii medii, nu este cunoscut cu antecedente penale.

În cursul urmării penale a avut o atitudine nesinceră, negând săvârșirea faptei, încercând să prezinte în mod denaturat situația de fapt care rezultă din mijloacele de probă administrate. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei încetări a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 213 C. pen., greșitei respingeri a acțiunii civile și nemotivării soluției pe latura civilă, greșitei individualizări a pedepsei ca urmare a reținerii formale a circumstanțelor atenuante judiciare, precum și sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. În aplicarea disp. art. 378 alin. (2) C. proc. pen., Curtea ca instanță învestită cu apelul Parchetului, devolutiv ex integro, a apreciat necesară reaudierea părții vătămate C.S.G., declarația acesteia fiind administrată în ședința din 21 mai 2010 precum și reaudierea inculpatului intimat B.G. care a fost ascultat, în aceeași ședință, din data de 21 mai 2010. Reaudiată în apel, partea vătămată C.S.G., constituită parte civilă, în condițiile art. 15 C. proc. pen., a arătat că nu mai are nicio pretenție la dezdăunare întrucât, în fața notarului, tatăl inculpatului i-a achitat contravaloarea bijuteriilor din aur, amanetate de acesta. La dosarul cauzei, la solicitarea Curții, a fost depusă, în copie, declarația autentificată prin încheierea nr. 484 din 23 ianuarie 2009 la Biroul Notarului Public T.I.

din care rezultă că partea civilă a primit de la inculpat suma 3.000 RON reprezentând contravaloarea a 35 grame aur. În ședința de judecată din 21 mai 2010, după reaudierea nemijlocită a intimatului inculpat și intimatei părți civile, procurorul de ședință a declarat că renunță la susținerea motivelor din apelul Parchetului privind greșita achitare pentru infracțiunea de șantaj și greșita încetare a procesului penal pentru infracțiunea de abuz de încredere criticând în continuare, modul de individualizarea a pedepsei aplicată inculpatului pentru trafic de influență și omisiunea aplicării disp. art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, a formulat oral un nou motiv de apel vizând greșita încadrare judiciară dată faptelor cu care a fost sesizată instanța, punând în discuție, în conformitate cu disp.

art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din art. 257 C. proc. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. și art. 213 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în art. 257 C. pen. și art. 208 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Din oficiu, Curtea a ridicat aceeași chestiune, a greșitei încadrări juridice și, în conformitate cu disp. art. 334 C. proc. pen. a pus în discuție, schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de 257 C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. și art. 213 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 257 C. pen. și art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. (încheierea de ședință din data de 21 mai 2010). Judecata a fost amânată pentru a se da posibilitatea Parchetului să depună, în scris, note cu privire la noile motive invocate precum și pentru a se asigura - conform disp.

art. 334 C. proc. pen., dreptul la apărare al inculpatului. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma criticilor formulate în scris precum și susținute oral de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul București precum și sub toate aspectele de fapt și de drept ținând seama de efectul devolutiv integral, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat: Potrivit art. 345 alin. (1) C. proc. pen., asupra învinuirii aduse inculpatului, instanța hotărăște prin sentință, pronunțând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. Art. 345 alin. (2) C. proc. pen. statuează că soluția de condamnare a inculpatului se pronunță numai dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În prezenta cauză, probele care au servit ca temei pentru trimiterea în judecată a inculpatului precum și probele administrate în faza judecății în mod nemijlocit și în condiții de contradictorialitate, dovedesc, în mod cert, că inculpatul B.G., în perioada, septembrie - octombrie 2008, pretinzând că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere în Jandarmeria Română, a cerut părții vătămate C.S.G. diverse sume de bani pentru a-i facilita încadrarea în muncă pe un post de subofițer. Fapta există, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență și a fost săvârșită cu vinovăție. Inculpatul B.G., prin neapelarea sentinței a achiesat la situația de fapt stabilită în ce privește comiterea infracțiunii de trafic de influență și tragerea sa la răspundere penală.

Inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere și șantaj, prev. de art. 194 alin. (1) și art. 213 C. pen., susținându-se că, în aceleași împrejurări de fapt în care inculpatul a traficat influența sa, a constrâns partea vătămată prin amenințare cu amanetarea bijuteriilor aparținând acesteia, să dea diverse sume de bani între 500 și 1.100 RON în scopul dobândirii, în mod injust, a acestor sume, faptă pentru care instanța fondului a pronunțat o soluție de achitare, pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii [art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.]. Apelul declarat de Parchet a vizat greșita achitare, opinie pe care Curtea nu a împărtășit-o întrucât în speță, nu s-a putut susține existența constrângerii de natură să încalce libertatea morală a persoanei, specifică laturii obiective a infracțiunii de șantaj.

Tot astfel, deși soluția de încetare a procesului penal dată de instanța fondului, pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213 C. proc. pen. este greșită, în condițiile în care fapta ar fi putut primi tiparul juridic arătat, (inculpatul a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, prin actul de sesizare, care a avut în vedere plângerea din data de 03 octombrie 2008 ce a întrunit condițiile de procedibilitate și pedepsibilitate), nici această critică nu a putut fi primită, în opinia Curții, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213 C. pen.

Astfel, în speță nu se poate susține existența vreunui titlu cu care bunul a fost remis inculpatului de către partea vătămată, titlu care să-i confere acestuia detenția precară a bijuteriilor, știut fiind că acțiunea sau inacțiunea făptuitorului se raportează, potrivit teoriei juridice, totdeauna, la conținutul convenției din care a rezultat translația detenției, pentru ca mai apoi să fie analizată, intervertirea frauduloasă a titlului în cele trei ipoteze alternative, reglementate de lege la abuzul de încredere. Curtea a fost de acord cu motivele susținute oral de acuzare și depuse în scriptul aflat la pagina 30 dosar apel, în sensul că, în cauză, s-a dat o greșită încadrare juridică faptelor reținute în actul de sesizare impunându-se ca, prin mecanismul art. 334 C. proc.

pen. aceasta să fie schimbată. Curtea nu a împărtășit însă opinia procurorului cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. și art. 213 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 208 alin. (1) C. pen. Asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulată în completarea motivelor de apel, de Parchetul de pe lângă Tribunalul București; Așa cum s-a reținut prin situația de fapt stabilită în actul de sesizare cât și prin sentință, care, a confirmat probele ce au servit ca temei pentru trimiterea în judecată a inculpatului B.G., și respectiv, a reținut vinovăția acestuia cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la data de 04 septembrie 2008, partea vătămată și inculpatul s-au deplasat, împreună, cu autoturismul condus de inculpat la o unitate militară din Băneasa pentru depunerea dosarului în vederea susținerii examenului pentru postul de subofițer.

Înainte de a pătrunde în incinta unității militare, inculpatul i-a cerut părții vătămate să-și dea bijuteriile jos, întrucât acestea îi dădeau o notă de neseriozitate. Partea vătămată a fost de acord și a pus toate bijuteriile pe care le purta în torpedoul autoturismului. Totuși, inculpatul a intrat singur în incinta unității militare, întorcându-se, după aproximativ jumătate de oră, fără dosarul părții vătămate și i-a spus acesteia că o va ține la curent cu privire la data probelor ce urmau a fi susținute pentru angajare. Partea vătămată și-a amintit la un moment dat, în timpul călătoriei de întoarcere la domiciliu că și-a lăsat bijuteriile în autoturismul inculpatului.

S-a mai reținut că, din cuprinsul convorbirilor interceptate, inculpatul a solicitat bani pentru restituirea bijuteriilor aparținând părții vătămate, el fiind nevoit să recurgă la acest mijloc pentru recuperarea cheltuielilor pe care le-a făcut în interesul acesteia și pentru că a fost pus într-o situație jenantă față de persoanele ce urmau să o ajute pe partea vătămată să se angajeze. Inculpatul „a amenințat-o” pe partea vătămată că îi va amaneta bijuteriile dacă nu va obține suma pretinsă. Astfel, scopul furtului este cel al apropriațiunii, al intrării în posesia bunului (animus sibi habendi) și numai stabilirea neîndoielnică a scopului însușirii poate conferi caracter nedrept luării și deci caracter infracțional.

În speță, însă, Curtea a apreciat că nu se conturează acea intenție directă calificată prin scop care diferențiază infracțiunea de furt de cea de înșelăciune (aceasta fiind, de altfel, comună ambelor infracțiuni). În cazul în speță, inculpatul a urmărit obținerea unui folos injust (inculpatul a amanetat bijuteriile părții vătămate) și nu aproprierea bijuteriilor. Partea vătămată a consimțit să lase bijuteriile în torpedoul mașinii inculpatului, urmare a unei amăgiri, inculpatul a păstrat această posesie tot printr-o amăgire (a condus-o pe partea vătămată la autogară cu un mijloc de transport în comun, lăsându-și mașina cu motivația unui trafic aglomerat), iar ulterior, inculpatul a continuat să o inducă în eroare pe partea vătămată cu privire la restituirea bijuteriilor.

Contrar celor susținute de acuzare, partea vătămată a fost indusă în eroare de către inculpat, iar faptul că partea vătămată și-a dat seama de acest lucru rezultă, într-adevăr, din convorbirea menționată când îi spune inculpatului: „mâine le bagi la amanet?” „ai avut inițiativa asta din prima zi în care le-am uitat la tine că m-ai pus să le dau jos ca să nu am o imagine proastă”. Paguba s-a produs efectiv în patrimoniul părții vătămate în momentul când, împrumutul nefiind restituit, bijuteriile au fost valorificate de împrumutător (Casa de amanet), moment în care infracțiunea de înșelăciune s-a consumat. Totodată, paguba are legătură cu acțiunea de inducere în eroare, iar conduita inculpatului, ulterioară încasării folosului necuvenit, de a continua acțiunile de amăgire cu privire la restituirea bunurilor nu influențează forma infracțiunii, ci are a fi avută în vedere, eventual, la individualizarea pedepsei.

Cea ce a format convingerea Curții că activitatea infracțională a inculpatului în legătură cu intrarea în posesie, a bijuteriilor părții vătămate și ulterior, cu dispunerea pe nedrept de acestea se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune este interpretarea voinței și intenției inculpatului în raport cu datele concrete ale cauzei, ținând seama de principala sa rezoluție infracțională, dovedită, a pretinderii de bani, lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari din conducerea Jandarmeriei Române pentru a o ajuta pe partea vătămată să se încadreze în muncă pe un post de subofițer. Inculpatul i-a precizat părții vătămate că este prieten cu șoferul comandantului U.M.

nr. PP sugerând că, prin intermediul acestuia din urmă, ar putea să-l influențeze cu privire la examenul susținut de partea vătămată și să-l determine să o angajeze. În convorbirile telefonice cu partea vătămată, necontestate, inculpatul folosește numele mai multor generali ce dețin posturi de conducere în cadrul Jandarmeriei Române, pentru a-i întări convingerea cu privire la pretinsa sa influență. Din declarațiile martorilor C.M. și I.M.E. rezultă, de asemenea, că, după ce demisionase din funcția de jandarm, inculpatul în mod frecvent, își trafica pretinsa influență în schimbul unor sume de bani. După ce inculpatul a depus, personal, dosarul părții vătămate, a insistat asupra influenței pe care o are în cadrul Jandarmeriei Române, solicitând părții vătămate remiterea sumei de 1.000 euro și alte sume de bani care erau „justificate” de serviciile făcute acesteia.

Toate aceste elemente dovedite prin coroborarea declarațiilor părții vătămate, martorilor audiați cu conținutul convorbirilor telefonice, astfel cum a fost redat prin procesele-verbale atașate la dosarul cauzei precum și cu părți din declarațiile inculpatului, date în ambele faze procesuale și în special, în fața instanței de fond, conturează intenția și voința inculpatului de a obține, în mod injust, un folos (ca și în cazul furtului, necuvenit) prin intermediul chiar a unor simple minciuni care însă, în contextul reținut, au avut aptitudinea de a spori intensitatea acțiunii de inducere în eroare a părții vătămate, în sensul de a-și lăsa bijuteriile, ulterior de a le „face uitate”, apoi de a promite restituirea acestora și în final, de a „amenința” cu amanetarea lor.

În opinia Curții, în lumina argumentelor prezentate și contrar susținerilor Parchetului și intimatului inculpat, prin apărător, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt și nici cele ale infracțiunii de abuz de încredere. În cazul în speță, numai formal, s-ar putea susține că a existat o luare a bijuteriilor din posesia părții vătămate, realizată prin inacțiune, inculpatul refuzând să-i mai restituie părții vătămate bijuteriile, al căror echivalent și l-a însușit în urma amanetării acestora (dimpotrivă, se susține obținerea unui folos injust). Așa cum s-a arătat, nu se poate susține că este vorba de o luare în scopul însușirii pe nedrept și nici că inculpatul a folosit ca pretext o datorie reală sau imaginară a părții vătămate ci întreaga activitate infracțională a inculpatului se leagă de traficarea pretinsei influențe, intenția sa fiind de a obține un folos injust, sens în care converg toate acțiunile sale de amăgire a victimei.

Asupra criticii privind greșita individualizare judiciară a pedepselor prin reținerea formală a circumstanțelor atenuante judiciare, Curtea a constatat că aceasta este fondată. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale ale acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Individualizarea pedepsei, trebuie să corespundă astfel criteriilor înscrise în lege, fiind consacrat explicit principiului individualizării pedepsei. În speța de față, Curtea a observat că instanța de fond a motivat în mod general și abstract aplicarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fără a respecta principiul individualizării pedepsei, care impune o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen.

Pentru a-și îndeplinii funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Fapta inculpatului de a trafica pretinsa influență asupra unor funcționari precum și acțiunile sale de inducere în eroare, în scopul obținerii unor foloase injuste, necuvenite poartă un grad de pericol social concret semnificativ și pune în lumină o anumită degradare morală a inculpatului care nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante.

Nu se poate vorbi de o asemenea conduită sinceră manifestată de inculpat în cursul procesului care să conducă la reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în speță, inculpatul nemanifestând căință activă față de fapta comisă și consecințele acesteia. Curtea a observat că, deși instanța fondului a reținut atitudinea nesinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale, de negare a comiterii faptelor și de prezentare denaturată a situației de fapt, contrar probelor administrate, în mod surprinzător, face aplicarea disp. art. 74 lit. c) C. pen., reținerea unor asemenea circumstanțe atenuante fiind fără temei. Tot astfel, simpla împrejurare că inculpatul nu are antecedente penale nu justifică reținerea circumstanței prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

și acordarea efectului cuvenit acesteia, potrivit disp. art. 76 lit. d) C. pen. astfel că această critică din apelul Parchetului este fondată. În consecință, Curtea a procedat la înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute pentru infracțiunea de trafic de influență și la aplicarea unei pedepse în conformitate cu criteriile impuse de art. 72 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune comisă de același inculpat. Totodată, apreciindu-se că sunt întrunite condițiile art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, aplicate pe durata maximă a termenului de încercare, modalitate de executare a pedepsei purtând în sine, suficientă severitate și fermitate, de natură a garanta realizarea scopului pedepsei fără privarea de libertate.

Având în vedere dispunerea condamnării inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, infracțiune contra patrimoniului al cărui rezultat este producerea unei pagube, Curtea, în considerarea disp. art. 346 C. proc. pen. privind rezolvarea acțiunii civile, ținând seama că partea vătămată a executat-o în cadrul procesului de față, a constatat că prejudiciul suportat este acoperit, dovada fiind înfățișată la dosar, respectiv înscrisul notarial care atestă că partea civilă a primit contravaloarea bijuteriilor și nu mai are nicio altă pretenție la dezdăunare. Totodată, ținând seama de disp. art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen.

a apreciat fondată și critica privind omisiunea confiscării sumei de 500 RON, sumă ce a fost introdusă pe card inculpatului, întrucât banii primiți în vederea facilitării obținerii postului sunt supuși confiscării speciale (dovada primirii acestei sume rezultă din coroborarea declarațiilor denunțătoarei cu conținutul proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, ținând seama și de recunoașterea făcută de intimatul inculpat în declarația dată în fața Curții asupra existenței cuantumului și realității transferului sumei în contul său, chiar dacă îi dă o altă justificare, caracterul ilicit care impune confiscarea acestei sume fiind dovedit și rezultând din probele de la dosar).

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul B.G. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Inculpatul a criticat soluția ca netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței penale. A invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Parchetul, în motivele de recurs, a criticat hotărârea ca nelegală sub aspectul încadrării juridice a faptelor reținute solicitând ca inculpatul să fie condamnat pentru infracțiunea de furt în concurs cu cea de trafic de influență. În ședința publică, procurorul a arătat că încadrarea juridică a faptelor este cea reținută în rechizitoriu - trafic de influență, șantaj și abuz de încredere și de aceea a solicitat casarea deciziei penale și condamnarea inculpatului pentru aceste infracțiuni.

A invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Înalta Curte, analizând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, cât și prin prisma cazurilor de casare care, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se pot lua în considerare din oficiu de către instanță, constată că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. În fapt, s-a reținut că în perioada septembrie-octombrie 2008 inculpatul, pretinzând că are influență asupra mai multor persoane cu funcții de conducere în Jandarmeria Română, a cerut părții vătămate C.S.G. diverse sume de bani pentru a-i facilita încadrarea în muncă pe un post de subofițer de jandarmi. La 4 septembrie 2008 cei doi s-au deplasat cu autoturismul inculpatului la o unitate militară din Băneasa, pentru a depune dosarul părții vătămate în vederea angajării.

Inculpatul i-a cerut părții vătămate să-și scoată bijuteriile pe care le purta (3 brățări și 5 inele cântărind în total 30 grame aur) pentru că acestea îi dădeau o notă de neseriozitate. Partea vătămată a fost de acord, și-a scos bijuteriile și le-a pus în torpedoul mașinii, după care inculpatul a intrat singur în incinta unității militare. Cei doi s-au despărțit ulterior, partea vătămată uitând bijuteriile în torpedoul autoturismului inculpatului. După acest eveniment, partea vătămată a încercat în repetate rânduri să-și recupereze bijuteriile de la inculpat, dar acesta a amânat mereu momentul restituirii. După două săptămâni de la depunerea dosarului pentru examen, partea vătămată a fost contactată telefonic de inculpat, care i-a comunicat că pentru a fi admisă trebuie să îi dea 1.000 euro și un cadou, pe care să le remită unor persoane ce puteau dispune încadrarea.

I-a solicitat de asemenea suma de 1.000 RON reprezentând cheltuielile pe care le-a făcut în interesul acesteia. Pentru că partea vătămată nu i-a trimis suma de 1.000 euro printr-un cunoscut la București, inculpatul a devenit recalcitrant, reproșându-i că s-a îndatorat pentru ea și că nu îi va mai restitui bijuteriile. S-a constatat ulterior, în urma plângerii formulate de partea vătămată, că inculpatul amanetase încă din 4 septembrie 2008 bijuteriile părții vătămate. Înalta Curte, analizând situația de fapt, constată că atât prima instanță, cât și cea de apel au făcut o greșită încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului.

Fapta inculpatului de a pretinde bani de la partea vătămată, susținând că are influență asupra mai multor persoane cu funcții și că o poate sprijini pentru a fi angajată în Jandarmeria Română întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., infracțiune necontestată de inculpat. Fapta de a reține bijuteriile părții vătămate pe care le-a amanetat ulterior, fără consimțământul acesteia, reprezintă infracțiunea de furt. Infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul însușirii pe nedrept. În speță, partea vătămată a fost de acord să-și dea jos bijuteriile și să le lase în torpedoul autoturismului inculpatului, achiesând la părerea acestuia că fără ele ar fi creat o impresie mai bună persoanelor cărora ar fi urmat să fie prezentată.

Esențial pentru a decide reținerea acestui text de lege este faptul că bunurile (bijuteriile) nu au fost remise cu vreun titlu de către partea vătămată pentru a putea reține infracțiunea de abuz de încredere. În cauză nu se poate vorbi de încredințarea bunurilor cu titlu de detenție precară inculpatului, așa cum s-a susținut în concluziile orale ale reprezentantului Parchetului cu ocazia soluționării recursului. Partea vătămată a remis material bunurile pentru o scurtă perioadă de timp inculpatului, fără vreun titlu juridic. Detenția precară conferă detentorului dreptul de a folosi bunul în numele proprietarului, ceea ce nu este cazul în speță. Simplul contact material, faptul de a ține pentru câteva momente bunul aparținând unei persoane, sau de a-l transporta nu echivalează cu o detenție precară.

Instanța de apel a motivat că nu poate fi reținută infracțiunea de furt deoarece, deși aparent este vorba despre o acțiune de luare a bijuteriilor din posesia părții vătămate, aceasta nu se înscrie în tiparul unei nedrepte însușiri, cerință esențială în cazul infracțiunii de furt. Scopul furtului este cel al apropriațiunii, al intrării în posesia bunului și doar stabilirea neîndoielnică a scopului însușirii poate conferi caracter nedrept luării, și deci infracțional. În speță, a apreciat instanța de apel, nu se conturează intenția directă calificată prin scop care diferențiază infracțiunea de furt de cea de înșelăciune. Inculpatul a urmărit obținerea unui folos injust și nu apropierea bijuteriilor.

Partea vătămată a consimțit să lase bijuteriile în torpedoul mașinii inculpatului urmare a unei amăgiri, iar inculpatul a păstrat această posesie printr-o amăgire. Înalta Curte constată că în motivarea instanței de apel se confundă noțiunea de apropriere cu cea de folosire a bunului. Apropriațiunea are loc atunci când bunul este scos din sfera de stăpânire a celui care-l posedă și trece în sfera de stăpânire a făptuitorului. Trecerea în sfera de stăpânire a făptuitorului înseamnă că acesta se poate comporta cu bunul ca un proprietar, îl poate folosi, îl poate distruge, îl poate arunca, îl poate înstrăina, etc. Este evident că inculpatul a profitat de faptul că partea vătămată a uitat bijuteriile în torpedoul autoturismului său, pentru a și le însuși fără drept, din moment ce a dispus de ele în aceeași zi, lăsându-le la un centru de amanet.

Diferența între infracțiunea de furt și cea de înșelăciune nu constă în forma de vinovăție, pentru că ambele infracțiuni se comit cu intenție directă calificată prin scop. Diferența este dată de elementul material. La furt acesta constă în luarea unui bun, fără consimțământul celui care îl deține, în scopul însușirii pe nedrept, la înșelăciune constă în inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. În speță nu poate fi reținută infracțiunea de înșelăciune pentru că inculpatul nu a indus în eroare partea vătămată pentru ca aceasta să-i remită de bună voie bijuteriile. Așa cum am arătat anterior, partea vătămată nu a încredințat bijuteriile inculpatului cu vreun titlu, ci a pierdut doar temporar contactul material cu bunurile, pe care le-a pus în torpedoul mașinii.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt prin refuzul de restituire a bunurilor ce fuseseră lăsate în autovehiculul său, iar infracțiunea nu s-a consumat, așa cum a afirmat instanța de apel, la momentul când bijuteriile au fost valorificate de casa de amanet, ci la momentul când inculpatul a dispus de ele, lăsându-le drept garanție, pentru că doar proprietarul poate gaja un bun, un asemenea drept neavându-l detentorul precar. În cauză nu se poate reține și infracțiunea de șantaj constând în constrângerea părții vătămate prin violență sau amenințare să dea să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, deoarece din conținutul convorbirilor telefonice înregistrate în cauză rezultă că inculpatul încerca să o determine pe partea vătămată să îi remită sumele promise pentru ca el să facă demersurile necesare la Jandarmeria Română.

Aceste insistențe, inclusiv „amenințarea” că îi va vinde bijuteriile pentru a face rost de bani pe care pretindea că i-a avansat către persoanele față de care avea influență, intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență. Aceasta s-a consumat la momentul pretinderii de bani de către cel care lăsa să se creadă că are influență asupra unor funcționari, însă acțiunea de a o determina pe partea vătămată să-i remită suma promisă și chiar remiterea sumei nu duce la consumarea unei noi infracțiuni, ci la reținerea infracțiunii unice de trafic de influență. Nu se poate vorbi în cauză nici de existența unei infracțiuni de amenințare deoarece, conform art. 193 C. pen. aceasta constă în „fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare, de natură să o alarmeze”, iar, la data la care inculpatul adresa părții vătămate așa-zisele amenințări fapta păgubitoare - înstrăinarea bijuteriilor - se consumase deja.

De aceea, Înalta Curte apreciază că în sarcina inculpatului trebuie reținute în concurs infracțiunea de furt și cea de trafic de influență. În baza considerentelor mai sus expuse va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 157 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Va casa, în parte, decizia atacată și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 194 alin. (1), art. 213 și art. 257 C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 257 și art. 208 alin. (1) C. pen. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., va menține pedeapsa aplicată de instanța de apel, de 2 ani închisoare.

În baza art. 208 alin. (1) C. pen. îl va condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. Va face aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. La aplicarea pedepsei Curtea a avut în vedere gravitatea faptelor comise, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are ocupație și nu a recunoscut inițial faptele comise. Având în vedere că inculpatul este tânăr (27 de ani la data comiterii faptelor) și că este la primul conflict cu legea penală, Înalta Curte apreciază că scopurile pedepsei pot fi atinse și fără executarea sancțiunii în stare de detenție, acordând inculpatului șansa de a demonstra că desfășurarea procesului penal a constituit un avertisment suficient pentru a conștientiza gravitatea faptelor comise și pericolele cărora se expune având un astfel de comportament.

De aceea va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani, urmând ca inculpatul să se conformeze condițiilor impuse de instanță. Va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării condițiilor impuse, prevăzute în art. 86 4 C. pen. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Curtea constată că cererea inculpatului de reindividualizare a pedepselor aplicate nu este fondată, deoarece o reducere a cuantumului acestora, în condițiile în care s-a dispus executarea cu suspendare sub control judiciar, ar lipsi sancțiunea de efectul urmărit cu privire la prevenția generală și la prevenția specială. De aceea, va respinge ca nefondat recursul inculpatului formulat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 157 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează, în parte, decizia atacată și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) și art. 213 C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 257 și art. 208 alin. (1) C. pen. În baza art. 257 C. pen., condamnă inculpatul B.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 208 alin. (1) C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza disp. art. 86 1 alin. (1) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului. În baza disp. art. 86 2 C. pen., termenul de încercare se va compune din durata pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 5 ani, acesta fiind în final de 7 ani. În baza disp.

art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; b) să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședință sau locuință și despre orice deplasare care depășește 8 (opt) zile, precum și întoarcerea din deplasare; c) să comunice Serviciului de Probațiune precizat schimbarea locului de muncă și justificarea acestei schimbări; d) să comunice aceluiași Serviciu de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul intimat inculpat B.G. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 februarie 2011.