ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 470/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 618 din 7 noiembrie 2002, a condamnat pe inculpatul A.C. la două pedepse de 2 ani și 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute și pedepsite de art. 257 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. A constatat că a fost restituită suma de 100 dolari S.U.A., cumpărătorului de influență B.P.

și l-a obligat pe inculpat să restituie cumpărătoarei de influență L.M. 65 dolari S.U.A., 4.000.000 lei și un aparat video player sau contravaloarea acestui bun. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În cursul lunii septembrie 1999, numiții B.P. și L., l-au cunoscut pe inculpatul A.C., prilej cu care acesta le-a spus că îndeplinește funcția de director comercial la SC I. SRL Iași. În acest timp B.P. lucra la SC M. Iași, însă intenționa să-și schimbe locul de muncă, aspect despre care a discutat cu inculpatul. Acesta a susținut că îl poate ajuta să se angajeze la SC I. SRL, deoarece o cunoaște pe numita L., salariată la serviciul personal al societății și l-a asigurat că va fi angajat, pe un post de conducător auto.

Pentru realizarea acestui demers, i-a pretins suma de 100 dolari S.U.A. Ulterior predării sumei de 100 dolari S.U.A., B.P. a fost disponibilizat de la SC M. Iași și l-a contactat în mai multe rânduri pe inculpat pentru a-i aranja angajarea. Constatând că inculpatul nu reușește să obțină angajarea așa cum a promis, B.P. a luat legătură cu numita L., de la care a aflat că inculpatul nu mai lucra la SC I. SRL din anul 1998 și că nu i-a cerut niciodată să facă demersuri pentru angajarea vreunei persoane. Inculpatul a restituit suma de 100 de dolari S.U.A., la insistențele repetate ale lui B.P. și numai după ce acesta a sesizat organele de urmărire penală. În cursul lunii noiembrie 1999, inculpatul a cunoscut-o prin intermediul numitei B.L., pe L.M., care i-a relatat că dorește să meargă în Italia pentru a munci.

Susținând că are o mătușă care lucrează la consulatul italian și ar putea să-i aranjeze obținerea vizei, inculpatul a pretins și primit, de la L.M., 65 dolari S.U.A., 4.000.000 lei și un aparat video. Femeia i-a dat, o dată cu banii și aparatul video, actele de identitate, necesare pentru obținerea vizei, iar după câteva luni văzând că inculpatul nu și-a îndeplinit promisiunea, în luna februarie 2000 i-a solicitat să-i restituie banii, bunul și actele. Inculpatul nu a restituit bunurile primite și nici actele. Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul, a recunoscut săvârșirea faptelor, dar ajuns în fața instanței a negat comiterea acestora, susținând că nu a făcut nici o promisiune, numiților B.P.

și L.M. A susținut că a împrumutat de la B.P. 100 dolari S.U.A. ca să-și repare autoturismul, iar în legătură cu banii primiți de la L.M. a arătat că i-a dat unei cunoștințe din Iași care, la scurt timp, a plecat din țară. Referitor la video player-ul a arătat că l-a primit împrumut de la L.M. Împotriva sentinței au declarat apel procurorul și inculpatul. Prin apelul procurorului sentința a fost criticată ca nelegală pentru greșita restituire a sumelor și bunurilor către cumpărătorii de influență și s-a cerut confiscarea lor. Apelul declarat de inculpat, prin care a criticat sentința, susținând în principal că greșit a fost condamnat pentru infracțiunile de trafic de influență, deoarece nu a promis nici un fel de intervenție ori ajutor și că a luat banii și bunurile cu împrumut, iar în subsidiar că instanța a făcut o greșită încadrare a faptelor, a fost admis prin decizia penală nr. 284 din 17 iulie 2003, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Iași.

Sentința a fost desființată cu privire la soluționarea acțiunii penale. Rejudecând cauza, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din două infracțiuni de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. Inculpatul a fost condamnat la două pedepse de un an și respectiv un an și 6 luni închisoare și în baza art. 1 din Legea nr. 543/2003 s-a constatat că pedepsele nu se execută fiind grațiate condiționat. În raport de noua încadrare juridică a faptelor apelul parchetului a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul.

Prin recursul procurorului decizia este criticată pentru nelegalitate, deoarece faptelor săvârșite de inculpat li s-a dat o greșită încadrare juridică, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. S-a susținut în esență că inculpatul și-a dat calitatea de director al societății la care urma să fie angajat B.P. încredințându-l că va interveni pe lângă funcționara care se ocupă cu probleme de personal, iar la cea de-a doua infracțiune a lăsat-o să creadă pe L.M. că are influență asupra unei funcționare de la Ambasada Italiei pentru a obține viza. Inculpatul nu și-a motivat recursul și nu s-a prezentat pentru a-l susține. Recursurile sunt nefondate.

Din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei se constată că instanța de apel a evaluat corect probele administrate și pe baza acestora l-a condamnat pe inculpat prin schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunile de înșelăciune și nu de trafic de influență așa cum a procedat prima instanță. Potrivit art. 257 C. pen., primirea ori pretinderea de bani s-au alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșite de o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Textul condiționează primirea banilor și a foloaselor de existența influenței sau a pretinsei influențe asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Din modul în care a procedat inculpatul descris de soții B.P. și L. și martorul B.P., precum și din plângerea și declarațiile părții vătămate L.M., rezultă că inculpatul a câștigat încrederea acestor persoane prezentându-se sub o calitate mincinoasă, aceea de director la SC I. SRL și a făcut promisiuni pe care era conștient că nu le va duce la îndeplinire. Cu alte cuvinte a profitat de naivitatea soților B. și a părții vătămate L.M. de la care a obținut sume de bani și bunuri.

Curtea a reținut corect că naivitatea și credulitatea cumpărătorilor de influență, care cu ușurință cred afirmațiile unei persoane, nu se subscrie condiției prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. și nu atitudinea cumpărătorului de influență determină încadrarea juridică a faptei, ci intenția cu care a acționat inculpatul. B.P. audiat la procuror a arătat că a dat inculpatului 100 dolari S.U.A., acesta susținând că îl va angaja la firma I., unde el este director comercial și are în subordine personalul care se ocupă cu angajarea. Câtă vreme inculpatul s-a prezentat sub această calitate mincinoasă, nu era necesar să precizeze că va interveni la o funcționară pe nume L., deoarece așa cum de altfel a motivat instanța de apel, pretinsa funcție îi conferea chiar lui atribuțiuni privind angajarea personalului.

Cu privire la cea de a doua infracțiune săvârșită în dauna părții vătămate L.M. pe lângă faptul că inculpatul nu a determinat funcția și numele persoanei de la Consulatul italian, afirmând doar că nașa lui lucrează la acea instituție și poate prin intermediul acesteia să rezolve problema vizei, dacă prima instanță ar fi analizat declarația părții vătămate în întregul ei și nu doar parțial, trebuia să constate că inculpatul a procedat ca un excroc. Astfel așa cum arată L.M., după ce inculpatul în mod repetat i-a cerut să-i dea diferite sume și aparatul video, când după insistențe acesta i-a spus că are viza i-a pretins să-i mai dea bani, deoarece a făcut cheltuieli suplimentare. În declarația dată la urmărirea penală, L.M.

a arătat că după ce a amânat-o 2 luni, cerându-i în plus 7.000.000 lei, în ziua de 2 februarie întâlnindu-l pe inculpat acesta a refuzat să-i restituie actele pretinzând că are viza dar nu-i dă actele până când nu-i dă suma de 7.000.000 lei, fapt ce a determinat-o să-l reclame. Constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, urmează ca recursurile să fie respinse în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 284 din 17 iulie 2003 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.