ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.07.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3266/2003

HOTĂRÂRE
04.07.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3266/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr.

454 din 24 septembrie 2002, Tribunalul Constanța, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul

H.M., pentru infracțiunile de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., și

trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., cu art. 33 din același cod.

S-a constatat că partea vătămată

M.M. nu a formulat pretenții civile în cauză.

Au fost respinse pretențiile civile

formulate de A.G.

Tribunalul a reținut că inculpatul

H.M. a îndeplinit funcția de executor în perioada aprilie-septembrie 1999 la

Judecătoria Medgidia. În această calitate, a fost solicitat, în luna septembrie

1999, de creditorul A.G. să se deplaseze la data de 24 septembrie 1999 în

comuna Peștera pentru aplicarea unui sechestru asigurător pe bunurile

debitorului T.C., în vederea executării sentinței penale nr. 2760/1998. Deși

suma de 2.000.000 lei pretinsă de inculpatul H.M. de la creditor, pentru a face

ulterior demersurile necesare în vederea vânzării bunurilor sechestrate a fost

primită de H.M., instanța de fond a reținut că atât acest fapt necontestat, cât

și declarațiile părții vătămate și ale rudelor acesteia nu constituie probe

concludente și pertinente care să formeze convingerea instanței asupra

vinovăției inculpatului. Se menționează că suma de 2 milioane lei a fost

restituită, în mai multe tranșe, creditorului A.G.

Cu privire la infracțiunea de trafic

de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. (constând în promisiunea făcută de

inculpat părții vătămate M.M., ca în schimbul intervenției sale pe lângă un

judecător în vederea soluționării urgente a unei acțiuni de evacuare formulată

de aceasta, inculpatul să primească suma de 500.000 lei și 100 de dolari SUA,

sume înseriate de organele de urmărire penală, primite de inculpat și găsite în

geanta sa), instanța a reținut, de asemenea, că nu sunt probe suficiente în

acuzarea inculpatului. Astfel, a considerat că declarațiile părților vătămate,

precum și ale martorilor care nu cunosc nemijlocit situația, de fapt nu pot

constitui probe privind vinovăția inculpatului.

Prin decizia penală nr. 14/P din 23

ianuarie 2003, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Constanța, a desființat sentința menționată și, în baza

art. 254 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul H.M. la pedeapsa de 3 ani

închisoare. Inculpatul a mai fost condamnat la 2 ani închisoare, în baza art.

257 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b), au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare.

Conform art. 86

1

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se,

conform art. 86

2

căruia, conform art. 86

3

din același cod, s-au stabilit măsuri de

supraveghere concrete și obligatorii pentru inculpat.

I s-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 86

4

Au fost menținute dispozițiile

sentinței referitoare la acțiunea civilă.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs, solicitând casarea deciziei și menținerea sentinței

pronunțată de prima instanță.

Recurentul a susținut că deplasarea

sa ar fi avut loc la data de 24 septembrie 1999, iar nu la data de 21

septembrie 1999, cum au susținut partea vătămată A.G. și martorii propuși de

acesta, situație care rezultă și din soluția de neurmărire penală pentru

infracțiunea de fals, referitor la procesul verbal de executare din 24

septembrie 1999.

A mai susținut că martorii audiați

în apărare au fost sinceri, iar declarațiile lor nu au fost avute în vedere de

instanța de apel.

Referitor la infracțiunea de trafic

de influență, recurentul inculpat a susținut că ar fi fost provocată de

organele de poliție care au înseriat bancnotele, puse de partea vătămată în

geanta inculpatului, fără știrea acestuia, acțiune supraveghiată îndeaproape de

poliție.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 69 C. proc. pen.,

declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate

cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În speță, însă, declarațiile

inculpatului privind nevinovăția sa cu referire la ambele infracțiuni pentru

care a fost trimis în judecată penală, nu se pot corobora cu alte fapte și

împrejurări, ce ar rezulta din alte probe.

Prin probele aduse în apărare,

inculpatul a încercat să caracterizeze într-un mod defavorabil părțile

vătămate, pentru ca instanța să nu ia în considerare declarațiile date de

acestea. Dar, în afara declarațiilor date de părțile vătămate, care, potrivit

art. 75 C. proc. pen., pot constitui probe, în măsura în care sunt coroborate

cu alte mijloace de probă, instanța de apel a avut în vedere și alte dovezi,

declarații de martori care cunosc demersurile făcute de A.G. de a împrumuta 2

milioane pentru a-i da executorului judecătoresc venit în comuna lor, prezența

inculpatului fiind confirmată și de ofițerul de poliție T.V. prezent la fața

locului și care l-a însoțit pe inculpat.

Referitor la săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență, instanța de apel a reținut corect săvârșirea de către

inculpat și a acestei infracțiuni, pe baza declarației date de partea vătămată

M.M., precum și a declarațiilor date de martorii T.M., M. și M.M. care au

asistat la discuția dintre inculpat și partea vătămată, ocazie cu care

inculpatul i-a solicitat acesteia sumele de bani pentru a interveni pe lângă o

judecătoare de la Judecătoria Constanța pentru a-i da o soluție favorabilă

într-un dosar civil.

De asemenea, cu ocazia realizării

flagrantului, s-au găsit asupra inculpatului, în servieta ce-i aparținea,

bancnotele pe care era scris mită, bancnote puse de partea vătămată la sugestia

inculpatului. Este lipsit de relevanță faptul că inculpatul nu a primit

personal aceste bancnote, cât timp el le-a pretins și acestea au fost găsite în

servieta sa.

Cu privire la data deplasării

inculpatului în comuna Peștera, este lipsit de relevanță, sub aspectul datei la

care s-a săvârșit infracțiunea, că procesul verbal a fost întocmit ulterior,

cât timp atât partea vătămată, cât și lucrătorul de poliție T.V prezent la fața

locului, confirmă deplasarea inculpatului la data de 21 septembrie 1999 în

comuna Peștera pentru punerea sechestrului asupra bunurilor debitorilor, la

cererea creditorului A.G.

În consecință, recursul va fi

respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 1.000.000 lei.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul H.M., împotriva deciziei penale nr. 14/P din 23 ianuarie

2003 a Curții de Apel Constanța.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iulie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1487/2003
a întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000. Sentința a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar și d
ÎCCJ 2005-04-11
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2413/2005
martorului G.I., astfel cum a declarat acesta, inculpatul s-a deplasat împreună cu el la Judecătoria Tg. Bujor cu autoturismul poliției condus de C.I., aspect confirmat și de acesta și a discutat cu judecător P. După ce G.I. a fost condamna
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2143/2009
. i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 71, 64 lit. a), b), c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 6 1 alin. (2) și 4 din Legea nr. 78/2000 au fost obligați separat inculpații S.L.M. și P.A.V. la restituirea
ÎCCJ 2003-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 728/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr.297 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Recurentul și partea vătămată Ș.G. au lipsit. Primul a fost reprezentat de apărătorul desemnat din ofic
ÎCCJ 2009-10-28
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3463/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 109 din 30 martie 2001, Tribunalul Brașov, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea
Sursă