ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3463/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3463/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 109 din 30 martie 2001, Tribunalul Brașov, a dispus, în
baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)
C. proc. pen., achitarea inculpatei M.A.V. pentru
comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de
art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea
sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor
inculpatei, respectiv,
un autoturism H. (fila 25, vol. ll dos.urm.pen.)
și a bunurilor descrise în procesul-verbal de aplicare a sechestrului
asigurător de la filele 76-82 vol. ll dosar urmărire penală.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut
următoarele:
Inculpata M.A.V., în calitate de asociată la
societăți comerciale din București, printre care și SC M.T.C. SRL
București, a efectuat mai multe deplasări în municipiul Cluj-Napoca, în vederea
recuperării unor sume de bani care trebuiau plătite de SC S. SA Cluj,
reprezentând contravaloarea mărfii livrată de firma bucureșteană, însă SC S. SA
fiind rău platnic, s-a impus efectuarea mai multor deplasări la Cluj, ocazie cu
care inculpata a cunoscut pe martorul S.A.I.
În aceste condiții, în anul 1993 și începutul
anului 1994, inculpata a efectuat mai multe deplasări, ocazii cu care recupera
valoarea contractelor încheiate cu SC S. SA, sume mici comparativ cu valoarea
contractelor, martorul S. promițând
de
fiecare dată că va achita contravaloarea facturilor.
În aprilie 1995, inculpata a fost trimisă la
Cluj tot pentru recuperarea datoriilor de la SC S. SA, s-a întâlnit cu martorul
S. care i-a spus că va plăti mai târziu, pentru că are probleme financiare, iar
în luna iunie 1995, inculpata a fost căutată de martor în București pentru
plata unei părți din datorie, iar pentru suma primită, inculpata a eliberat o
chitanță fiscală pe care a înmânat-o martorului.
Cu această ocazie, martorul a propus inculpatei
să-i furnizeze informații cu privire la prețul certificatului de proprietate
care avea valoare fluctuantă, deoarece martorul își deschisese un birou pentru
efectuarea unor tranzacții de acest gen, cu sediul în blocul S. București,
ocazie cu care martorul i-a dat spre folosință inculpatei un telefon mobil,
pentru a comunica mai ușor.
În luna iunie 1995, inculpata a fost căutată de
martor, care s-a deplasat la București și i-a relatat că în urma unui control
financiar la una din firmele sale i s-a întocmit dosar penal, că este
foarte speriat și nu știe ce să facă și că
intenționează să se sustragă
urmăririi penale.
Cu această ocazie, martorul S. a
relatat inculpatei mai multe date din actul de control, precum și numele
ofițerilor care anchetau cazul. După câteva zile, în ziarul E.M. a
apărut un articol despre martor, care conținea o
relatare a dosarului
penal aflat în curs de instrumentare și care
încrimina activitatea
martorului S.,
privind modul de desfășurare a jocului de într-ajutorare de la Cluj. S-a mai
reținut că martorul S. a primit un
telefon de la inculpată care i-a spus
că îl poate ajuta în sensul neînceperii urmăririi penale și că nu își explică
de unde cunoștea inculpata de existența dosarului, deoarece cu excepția lui și
a
ofițerilor care îl instrumentau, nimeni nu
mai știa de existența acestui
dosar și că pentru acest lucru i-a dat
inculpatei suma de 10.000 DOLARI SUA, deși în cursul urmăririi penale a afirmat
că i-a dat suma de
18000 DOLARI SUA
și că nimeni nu a mai fost de față în momentul predării banilor către
inculpată.
Referitor la cel
de al doilea act material petrecut în perioada
iulie - septembrie
1995, martorul i-a propus inculpatei să-l ajute să intre într-un cerc de
afaceri P.D.S.R. din București pentru care trebuia
să plătească o taxă, și chiar martorul a relatat că "cele 300
milioane
reprezentau strict o taxă de intrare în respectivul club de
afaceri" și că a tranzactionat certificate de proprietate fără însă a
depăși suma de 300 milioane lei și că inculpata i-a prezentat niște persoane
membre ale acestui club, însă nu își amintește numele lor.
Cu privire la cel de-al treilea act
material, din octombrie 1995, referitor la primirea în două tranșe a sumei de
45.000 DM pentru a se interveni la C.A., directorul Curții de Conturi Cluj, în
scopul modificării rezultatelor controlului efectuat în
perioada 8 septembrie - 22 septembrie 1995 la SC S. SA Cluj, bani pe
care i-ar fi.
trimis la Timișoara prin intermediul martorului P.F., unde
se afla inculpata:
Inițial, martorul a declarat că nu s-a întâlnit
cu inculpata la Timișoara, dar ulterior, a revenit și a relatat că în luna
octombrie s-a deplasat la Timișoara pentru contractarea unui credit de la B.,
fiind necesară evaluarea unor bunuri ce urmau a fi gajate pentru obținerea
creditului și că din pură coincidență s-a întâlnit cu inculpata la restaurantul
Hotelului C. Martorul a
mai relatat că
destinația creditului era cumpărarea unei mori, a unei
prese de ulei,
popularea unei ferme de animale, ce urma a fi realizată pe parcurs și că știa
de la bun început că nu va da creditului această destinație și că va folosi
banii în scopuri personale.
Cu privire la aceste împrejurări, inculpata a
relatat că în baza relațiilor comerciale pe care le avea cu martorul S. (furnizarea
de informații referitoare la piața financiară, prospecția pieței mobiliare și
imobiliare și că, pentru aceste prestații primea de la inculpată o remunerație
lunară), spre sfârșitul verii 1995 a fost căutată de martor care i-a spus că
dorește să deschidă un cont la B., motiv pentru care i-a recomandat pe
administratorul de cont cu care a lucrat.
De asemenea, inculpata a mai declarat
că martorul i-a
solicitat să poarte
corespondență cu o firmă olandeză pentru import
bovine de rasă
superioară și să se deplaseze în Olanda pentru că angajații lui nu vorbesc
fluent o limbă străină și cu aceeași ocazie, martorul i-a spus că i-au rezultat
sume mari de bani din tranzacțiile cu certificate de proprietate și că ar dori
să desfășoare împreună
activități de
import-export și să de deplaseze în străinătate pentru el.
în aceste
condiții, la sfârșitul lunii septembrie 1995, martorul a sunat-o pe inculpată
și i-a cerut să se deplaseze la Timișoara,
pentru că avea oferte de contracte cu firme din Iugoslavia și
Ungaria, unde s-au întâlnit, martorul fiind
însoțit de două femei care
aveau calitatea de inspector la B. și care se
ocupau de
depunerea garanției în vederea
contractării unui credit de la această
bancă. în această împrejurare,
martorul S. i-a solicitat să efectueze deplasări la Belgrad și Budapesta pentru
obținerea unor oferte de contracte și că nu are bani, dar o să-i deconteze
toate cheltuielile ocazionate de aceste deplasări, pe care inculpata Ie-a
efectuat, obținând oferte avantajoase de la firme de detergenți și
cosmetice. După efectuarea acestor deplasări,
inculpata a revenit la
Timișoara cu ofertele de la o firmă din
Budapesta, urmând ca martorul să facă rost de bani pentru încheierea
contractelor, însă acesta a sunat-o și i-a spus să se ducă în București și că
va trimite pe șoferul său, martorul P.A. cu banii pentru decontarea
cheltuielilor ocazionate de menționatele deplasări. Inculpata a mai
arătat că, a doua zi, martorul P. s-a deplasat la
Timișoara și i-a
dat o geantă de
voiaj, de culoare grena, în care se aflau: o sticlă cu
whisky, un cartuș
de țigări, câteva deodorante și un plic în care se aflau 2 sau 3 milioane lei,
reprezentând cheltuieli făcute cu deplasările și o retribuție minimă pentru ea.
Inculpata a făcut dovada
acestor deplasări, cu xerocopii ale
pașaportului. Mai mult, dacă nu ar fi avut aceste relații de muncă, nu
ar fi cunoscut aceste afaceri ale martorului S. Este de observat reaua
credință a acestui martor, care a relatat că nu cunoștea de ce inculpata se
află la Timișoara, că el, personal, nu a fost la Timișoara, după care a revenit
și a relatat că totuși a efectuat o deplasare în acest oraș pentru obținerea
creditului cu destinația mai sus-specificată și că avea de gând să utilizeze
banii în scop personal și că s-a întâlnit cu inculpata din pură coincidență.
Martorul a negat că a intenționat să desfășoare aceste contracte, însă în
cadrul procesului penal, în urma căruia a fost condamnat la o
pedeapsă privativă de libertate, s-a apărat
spunând că intenționa să
desfășoare afaceri comerciale cu Iugoslavia,
așa cum rezultă din
Decizia penală nr. 348/1997
a Curții de Apel Cluj - fila 226 dosar. Mai
mult, nu a făcut nici o
referire la persoana lui C.A. - director al Curții de Conturi Cluj și că
bonurile trimise și banii la Timișoara, prin intermediul martorului P. (într-o
"borsetă vișinie") nu reprezentau 45.000 DM ce urmau a fi dați
acestui director, cu decontarea cheltuielilor făcute de inculpată cu ocazia
deplasărilor mai sus-menționate și o remunerație pentru aceasta.
Martorul a relatat că nu a mai trimis inculpatei
alte bunuri, însă, chiar
inculpata a declarat că martorul i-a mai
trimis, ca o atenție pentru efortul ei, o sticlă cu whisky, un cartuș de țigări
și câteva deodorante.
Cu privire la cel de al patrulea act material, referitor
la
pretinderea de către inculpată a
sumei de 10.000 DOLARI SUA de la martorul S., pentru a interveni la directorul
Departamentului Veniturilor Statului din cadrul M.F., pentru a se aproba
eșalonarea plății impozitului pe profit datorat de SC S. SA, în sumă de
1.103.710.879 lei, se reține că în decembrie 1995, Garda Financiară a procedat
la efectuarea unui control la firmele martorului S., ocazie cu care s-a
încheiat un proces-verbal de constatare prin care s-a dispus sancționarea
firmei și plata impozitului pe profit, astfel că, martorul s-a deplasat la
București, i-a arătat inculpatei M.A. documentele întocmite și
aceasta i-a spus să întocmească o cerere către M.F.
pentru eșalonarea plății, ciorna acestei cereri fiind făcută împreună. Martorul
a relatat că inculpata i-a pretins pentru acest serviciu suma
de 150.000
DOLARI SUA, dar că nu i-a dat acești bani și că a întrerupt legătura cu
inculpata pentru că suma i s-a părut prea mare și că
ajutorul ei nu este suficient. Inculpata a declarat că a fost căutată
de
martor, care a venit în București, i-a spus de controlul efectuat și
rezultatele acestuia, că avocații lui l-au sfătuit să nu plătească și a rugat-o
să se intereseze la un specialist în finanțe și că, în acest context a întrebat
un asemenea specialist pe nume L., care i-a
spus
că actul de control este corect întocmit și orice contestație ar fi
zadarnică, dar că, potrivit legislației în
vigoare (cu referire la Ordinul M.F. nr. 412 din 09 aprilie 1993) se poate face
o cerere de
eșalonare a plății impozitului.
Inculpata a mai relatat că și-a notat aceste
date, precum și informații cu privire la modul în care trebuia redactată
cererea și a dat acele notițe martorului S. și că nu a pretins pentru acest
serviciu nici un ban. Este de precizat că la aceste discuții nu a mai
participat nimeni în afara inculpatei și a
martorului.
În ceea
ce privește cel de-al cincilea act material, referitor la
primirea
de către inculpată a sumei de 150.000 DOLARI SUA de la martor,
pentru a nu se pune în practică perchezițiile
autorizate de parchet la
sediile firmelor martorului sunt de precizat
următoarele: Martorul S. a relatat că: "în ianuarie 1996, am aflat din
surse sigure, de pe plan local, că s-a emis mandat de percheziție pentru
firmele mele și am apelat la inculpată ca mandatul să nu fie pus în
executare și să nu mai fiu în atenția poliției,
însă aceasta mi-a cerut
150.000 DOLARI SUA. Am plecat la București
imediat cu o primă tranșă, nu îmi amintesc exact ce sumă, m-am întâlnit cu
inculpata în P.V., eu eram împreună cu șoferul- ne-a cazat la hotelul C.V. și
ne-a spus să stăm acolo și am stat 4 zile, timp în care prin diverși curieri,
în trei tranșe, a ajuns și diferența până la concurența sumei de 150.000 DOLARI
SUA". Martorul a precizat că în trei
tranșe
a trimis inculpatei suma de 150.000 DOLARI SUA, prin diverși curieri,
însă
fără a preciza numele acestora, deși în cursul urmăririi penale,
a declarat că i s-au remis acești bani personal,
fără a fi nimeni de față când martorul s-a întâlnit cu inculpata și a relatat
că nu știe
nimic despre predarea unor sume
de bani către inculpată.
Referitor la cel de-al șaselea act material, cu
privire la pretinderea de către inculpată a sumei de 20.000 DOLARI SUA pentru
intervenția la poliție și a nu se întâmpla nimic, urmare a controlului efectuat
la firmele martorului de către Garda Financiară, martorul S. a declarat că nu a
vrut să dea inculpatei această sumă,
deși
în declarația dată în cursul urmăririi penale a relatat că i-a remis
și
această sumă.
Inculpata M.A. a declarat că, în luna ianuarie
nu s-a întâlnit cu martorul S., iar în cursul lunii februarie, la
începutul lunii a fost căutată de martor pentru
intermedierea vânzării
unui pachet de acțiuni și cumpărarea altor
acțiuni la Hotelul B. și că nu au discutat alte aspecte decât cele legate de
vânzarea unor acțiuni și cumpărarea altora, motiv pentru care s-a prezentat
martorul T.C., care la acea dată avea calitatea de director al Hotelului B. și
dorea să-și vândă acțiunile deținute la această societate. Acest aspect este
confirmat
și de martorul S. care a declarat
că, într-adevăr, a intenționat să vândă un stoc de acțiuni pe care le avea la
SC C.A. SA și, că Ie-a vândut Fondului Român de Investiții la un preț situat cu
mult
peste prețul lor real, dar că inculpata, care dorea să intermedieze
vânzarea contra comision, nu a avut nici o legătură cu această vânzare, fiind
făcută "datorită unor acțiuni, unele pe plan local" conform
declarației martorului S.
De asemenea, martorul S. a mai relatat că,
într-adevăr, inculpata i l-a prezentat pe martorul C.T., care intenționa să-și
văndă acțiunile la Hotelul B., că au discutat condițiile vânzării, dar că
aceasta nu s-a mai realizat din
diverse
motive, aspect confirmat și cu depoziția martorului C.
T., atât în cursul
urmăririi penale cât și cercetării judecătorești, fila 195, care a relatat că
dorea să vândă acele acțiuni.
Este de precizat că martorul S. a
vândut acțiunile
deținute la SC C.A. în
cursul lunii martie 1996, cu câteva zile
înainte de a fi arestat, cu
câteva miliarde lei.
În ceea ce privește ultimul act
material, referitor la pretinderea de către inculpată a sumei de un miliard lei
pentru punerea în libertate a martorului S. și pentru a asigura schimbarea
încadrării juridice din evaziune fiscală în înșelăciune, sunt de precizat
următoarele: după arestarea martorului S.I., care a avut loc la data de 22
martie 1996, după trei reveniri ale martorului cu privire la această
împrejurare, se constată că, de
fapt,
biletul către inculpată a fost scris la o săptămână după arestare
și că
se adresa martorei F.C. și nu inculpatei, dar conține
indicații pentru aceasta din urmă, fila 96: "în data de 21 martie
1996 am scris un bilețel către inculpată, prin care mă adresam acesteia și o
rugam să intervină să-mi schimbe încadrarea juridică ca și cum acel bilet
provenea din arest, însă în fapt, acel bilet l-am scris în biroul
anchetatorului. pentru că deja făcusem un autodenunț. revin și arăt că biletul
nu se adresa inculpatei ci asociatei mele F.C., dar conținea instrucțiuni
pentru inculpată., revin și arăt că biletul l-am scris la o săptămână după
arestare."
În aceeași declarație (fila 67), martorul a mai
relatat că în biroul anchetatorului a avut o întrevedere cu F.C. și P.A., care
i-au comunicat că au fost căutați de inculpată și că Ie-a pretins un miliard de
lei pentru punerea în libertate și că atunci a hotărât să facă autodenunțul,
însă martora F.C. a relatat că abia în luna aprilie l-a văzut pe martor în
arestul poliției, când a fost chemată pentru declarații, la o lună după
arestarea acestuia și că doar s-au salutat, fără a discuta nimic. De asemenea,
nici martoruf P.A. nu confirmă împrejurarea relatată de martorul S., nici că ar
fi fost căutat de inculpată care i-ar fi cerut bani "să-l scape" pe S.
și nici că, împreună cu F.C. s-au dus la arestul poliției pentru a comunica
martorului cele spuse de inculpată, că, "l-ar scăpa" contra sumei de
un miliard și că, atunci când i s-a făcut propunerea de către lucrătorii de
poliție, de a lua
legătura cu inculpata
(pentru organizarea flagrantului) acesta a privit
spre martorul S., care
la rândul său, a dat din cap aprobator, în sensul că să se ducă.
Este de precizat că martorul S.I.A., a fost
condamnat prin sentința penală nr. 2163/1996 a Judecătoriei Cluj - Napoca,
definitivă prin Decizia penală nr. 348/1997 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa
de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută
de art. 215 alin. (2), (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inducerea
în eroare a unui
număr foarte mare de
persoane, determinându-le să încredințeze în
administrarea SC S. SA Cluj
o sumă minimă de 5 milioane lei, promițându-le un câștig de 10-12% lunar din
suma încredințată, activitate începută la 30 martie 1993.
La data
de 20 ianuarie 1993, martorul a înființat SC H.C. SRL Cluj Napoca, iar la data
de 8 februarie 1993, prin această societate a
înființat și
desfășurat un circuit financiar denumit Circuit de Întrajutorare, respectiv, în
termen de 90 zile de la depunere, se acordă deponentului un câștig de 9 ori mai
mare, circuit care a funcționat până la data de 24 mai 1993.
Începând cu luna august 1993, martorul a
deschis, prin aceeași societate, un alt circuit de depunere, prin mandat
poștal, care a funcționat până la finele anului 1993 și sporadic, în 1994.
Se reține, în aceeași sentință de condamnare a
martorului
S., că acesta a
achiziționat de pe piața neagră un număr mare de certificate de proprietate
emise de fondurile proprietății private, potrivit Legii nr. 58/1991, privind
privatizarea cu care a
majorat capitalul
social la un miliard lei și că încasarea sumelor de la deponenți se efectua de
martorele C.M., M.N. și uneori de F.C.; s-a reținut în aceasta sentință că:
" după cum
declară martorele și inculpatul, acestea au procedat
la"instruirea personalului" indicându-se în ce mod să câștige
încrederea persoanelor deponente. Astfel, personalul arăta deponenților că
inculpatul încheia "afaceri sigure", fără a intra în detaliu, că are
o firmă zootehnică, hotărâtor în ochii diferitelor persoane fizice fiind
capitalul social de peste un miliard lei, cu care afirmau că sunt garantate
investițiile". S-a reținut că majorarea de capital s-a făcut nu prin
numerar, acestea fiind de 2.500.000 lei, ci prin subscrierea acestor certificate
de proprietate cumpărate de pe piața neagră și convertite în acțiuni.
S-a mai reținut că, în cursul anului 1995,
acesta a mai încasat și sume mari, în valută, pe baza unor contracte cu
conținut similar, încasările fiind înregistrate personal de acest în evidențele
proprii și că a rezultat un prejudiciu de 11.933.250.000 lei și s-au restituit
20.335.014.000 lei. S-a mai stabilit în aceeași sentință penală că: "din
declarațiile martorilor audiați, inculpatul a jucat sume foarte mari de bani la
cazinourile din Cluj, respectiv, sute de milioane lei. Inculpatul a recunoscut
acest lucru, arătând că banii jucați proveneau din depunerile de la SC S. SA,
motivând că a urmărit să aducă în stare de imposibilitate de plată Cazinoul
M., urmărind apoi să-l cumpere la un preț
scăzut". Tot din
banii depuși la SIGO, inculpatul a cumpărat 6
autoturisme, marcă
străină, în valoare de
aprox.380.000.000 lei, astfel că, sume mari de
bani au fost
indisponibilizate în interesul inculpatului fără ca ele să fie investite. De
asemenea, acești bani, o parte au fost folosiți de inculpat la plata chiriei
apartamentului unde domicilia, respectiv, 7 milioane lei.Inculpatul a mai
achiziționat o fermă zootehnică în localitatea Berliște, județul Caraș-Severin
cu suma de 15 milioane
lei. și că SC S. SA a
suferit un prejudiciu ele 200 milioane lei, în
urma unor relații cu Circ.
S-a reținut că din declarațiile
martorului S. în cursul
cercetării
judecătorești, precum și declarațiile acestuia date în cursul urmăririi penale
și ale martorei F.C. de la fila 210 -233 dosar,
rezultă cu certitudine
că martorul a luat din banii depunătorilor la circuitele financiare organizate
de el, sume fabuloase, pe care Ie-a cheltuit în scop personal, achiziționarea
de autoturisme, jocuri la cazinou, traiul de lux, achiziționarea unor firme,
constituirea altora,
achiziționarea de
acțiuni pe numele său și pe numele martorei F.
C. Chiar martorul S. și
martora F.C. au arătat că
împreună au
constituit mai multe firme fantomă (fila 96 dosar). Este
de precizat că, în declarațiile date de martor în
dosarul în care a fost
începută urmărirea penală împotriva sa și în
declarațiile date de martora F.C. în aceeași fază a procesului penal, nu se
menționează numele inculpatei și nici că i s-ar fi dat acesteia sume fabuloase
în lei și în valută, pentru a fi ajutat în operațiile sale
nelegale sau pentru a fi protejat de răspundere,
acestea fiind făcute
ulterior, martorul gândindu-se că ar putea obține
de la inculpată sume fabuloase, care să-l ajute în recuperarea prejudiciului în
propriul său dosar penal, care se cifrează la peste 11 miliarde lei, pentru
a-și asigura diminuarea răspunderii penale și pentru a
deturna manifestările publice existente în Cluj la acea dată împotriva
sa
și împotriva cooncubinei sale, martora F.C., astfel că a
arătat că a fost înșelat de inculpată cu suma de
peste un miliard lei,
când de fapt, chiar înaintea arestării sale, cei
doi (martorii S.
și F.) au dosit suma de un
miliard lei acțiuni la SC C.A. SA
Cluj în valoare de 800 milioane lei,
urmând ca la o contabilizare generală, suma de un miliard lei să cadă în
sarcina inculpatei, care, de fapt, urma să dosească și ea niște bani pentru
aceștia, prin cumpărarea de acțiuni.
Martorul S. a negat că ar fi existat
manifestări
publice în Cluj împotriva sa,
însă martora F.C. a relatat că, în
fața sediului firmei se adunau
persoanele înșelate și că era amenințată de oamenii care doreau restituirea
sumelor depuse.
S-a mai reținut că esențiale pentru
dezlegarea pricinii sunt declarațiile acestor doi martori: S. și F.C.,
declarații pline de contradicții atât în cursul urmăririi penale cât și al
cercetării judecătorești.
Deosebit de relevantă este compararea
declarațiilor martorei F.C. date în cusui urmăririi penale, în cusul cercetării
judecătorești și cele date în cursul procesului penal împotriva martorului S. -
filele 210-218 dosar. Aceste trei declarații, date în împrejurări diferite și
în faze diferite, prezintă versiuni diferite ale acelorași împrejurări. Nici o
împrejurare nu este prezentată la fel în aceste declarații, iar declarația dată
în fața instanței este plină de contradicții. De exemplu, martora, care este
concubina martorului S., deși a fost asociată la toate firmele fantomă
înființate împreună cu acesta, a negat inițial, că ar fi avut această calitate
și că nu știe nimic despre acestea, însă când i-au fost prezentate actele din
care rezulta această calitate, brusca recunoscut că, de fapt, a fost asociată
la aceste firme.
Martora nu a fost sinceră nici cu privire la
întinderea atribuțiilor de serviciu în firmele comune, cu privire la persoana
căreia inculpata i-ar fi făcut propunerea de a-l
ajuta pe S. cu
privire la deținerea de acțiuni la firma C. în nume
propriu.
Astfel,
martora a relatat că (fila 25 verso): "A doua zi după arestarea
martorului am primit un mesaj că am fost căutată de inculpată, de la o
angajată, respectiv, de la o angajată de la o altă firmă, care avea biroul față
în față cu firma noastră, respectiv, martora P.C., pe care o cunoștea de mult
și care mi-a comunicat să iau
legătura cu
inculpata. Precizează că martora P. nu știe ce se
întâmplă și nu știa că
martorul este arestat, pentru că nu citește
ziarele,
iar în continuare, fila 208 verso: "în ceea ce privește mesajul
lăsat
de inculpată la P.C., arăt că inculpata personal, s-a deplasat la Cluj și a
vorbit cu P.C., care lucra la firma S.B. și care mi-a spus că m-a căutat o țipă
V. și pe care să o caut neapărat, că-l poate ajuta pe S., care a fost arestat,
afirmație care m-a surprins. Eu personal, nu sunt prietenă cu P.C., ne
cunoaștem dinainte, firmele fiind apropiate și nu știu de ce inculpata a făcut
această afirmație față de P.C., cred că a făcut această afirmație pe motiv că
firmele erau apropiate. Adevărul este că, mesajul
mi-a fost transmis
prin P.M., care i-a spus textual: "C. să ia
legătura cu
mine că pot să-l ajut pe S.,
acesta este mesajul. Revin și arăt
că ultima afirmație pe care am
făcut-o reprezintă adevărul."
Este
surprinzătoare această declarație: fie martora P.
nu știa
că S. era arestat pentru că nu citea ziarele, fie martora știa și i-a comunicat
mesajul inculpatei, fie acest mesaj i-a fost comunicat de P.M., martora în
aceeași declarație a relatat trei variante diferite ale aceleiași împrejurări,
deși în cursul urmăririi penale, moment situat cronologic mai aproape și când
memoria împrejurărilor era proaspătă, a declarat
că mesajul i-a fost
transmis prin martora P.C., care ar fi lucrat la o
altă firmă, însă realitatea demonstrată cu acte, că și martora P. a fost
asociată cu S. și F.C., și avea interesul să își apere sumele de bani luate de
la SC S. SA. Martora F. a
recunoscut acest
lucru numai după ce s-au prezentat actele din care
rezultă calitatea lor
de coactionari, astfel că în fata instanței, a
schimbat versiunea, în final, arătând că mesajul i-a fost transmis de
către
P.M.
Martora a fost nesinceră și când, inițial a
afirmat că, nu a deținut acțiuni la nici o firmă, după care a relatat că era
asociată la toate firmele martorului. De asemenea, a negat că ar fi deținut acțiuni
la C., dar că S. a avut, dar nu știe ce a făcut cu
ele, că nu cunoaște dacă martorul S. mai avea acțiuni la alte
firme, dar la care era asociată împreună cu
acestea, că nu-și aduce
aminte de cei 800.000 lei obținuți din acțiunile
lui S. din
fondul de investiții și
crede că din acești bani s-au efectuat plăți către deponenți, că nu au avut
acțiuni la C. și că singurele acțiuni deținute erau la FPP Banat-Crișana, deși
prin hotărârea de
condamnare a
martorului S. s-a aplicat un sechestru asigurător asupra a 51.404 acțiuni C. SA
depusă la această societate de martora F.C. și C.M.; martora a afirmat în mod
repetat că nu deține acțiuni la C. și că pentru prima oară a auzit în instanță
că ar fi deținut și i s-ar fi confiscat acele acțiuni (în urma depunerii
deciziei penale respective), după care a retractat și a afirmat "știam că
dețin acțiuni, dar nu în număr cum este trecut în sentință", după care,
referitor la cele 800 milioane despre care nu știa nimic, a arătat că s-au
făcut plăți, deși după arestarea martorului S. nu s-au mai făcut plăți.
De asemenea, atât martorul S. cât și martora F.
au arătat că numai ei doi aveau specimen de semnătură în bancă, iar acces la
seif avea numai martorul S. În această situație,
cum putea martora Falup, care nu avea acces la seif și nu cunoștea
combinația
acestuia, să ia sume fabuloase în valută din acest seif pe care să le trimită
martorului S., care la rândul său să le remită inculpatei. Martora a relatat cu
siguranță, că martorul S., dădea sume mari de bani inculpatei pentru ca aceasta
să-l ajute să nu plătească impozit, să nu se efectueze percheziția, să fie pus
în libertate, dar niciodată nu a asistat la vreo discuție de
acest gen între cei doi și nici nu a fost de față
la remiterea banilor pe
care ea îi dădea lui S. către inculpata.
Deosebit de important este biletul pe
care martorul
S. l-ar fi trimis martorei F.C.
cu indicații precise către
inculpată. Cu privire la această împrejurare,
în cursul urmăririi penale, fila 88 dos.urm.pen., martora relatează: "tot
cu acea ocazie am analizat posibilitatea practică de a recupera o sumă
importantă de bani, aprox. un miliard de lei de la numita M.A.V. și de a-i
stabili activitatea ilegală pe care aceasta a săvârșit-o în raport de relațiile
ei cu S. și firma S. Am căzut de acord că este important să testăm intențiile lui
M.A. cu
privire la situația în care se
găsește inculpatul S. și dacă față
de obligațiile mari pe care le avea
va încerca să îl ajute în ușurarea situației lui în procesul penal. Astfel,
ne-am hotărât să o căutăm telefonic."
Este limpede că
atât martorul S. cât și martora F.
au fost nesinceri când
au relatat că în această împrejurare au fost căutați cu insistență de
inculpată, care le-ar fi lăsat mesaje la diverse persoane că "poate să-l
scape pe S.". Această
partea a
declarației a fost retractată în fața instanței, susținând că, o
asemenea
afirmație nu îi aparține și că infirmă cele susținute de
martorul S., care a relatat că nu a dat martorei
acest bilet, cu
instrucțiuni pentru inculpată, bilet care, dacă ar fi
fost scris de martorul S. s-ar fi aflat la dosarul cauzei.
Martora a mai relatat că nu știe ce a făcut martorul
S. cu cele aprox. 1 miliarde lei pe care și Ie-a
însușit prin
înșelăciune, lucru inexact,
având vedere atât calitatea lor de asociați
la o sumedenie de firme fantomă, cât și realația de concubinaj dintre
aceștia,
faptul că martora a fost nesinceră încercând să apere banii
pe care i-a obținut împreună cu martorul S. prin
înșelăciune.
Este demn de relevat faptul că, din 1996, martora F.C. nu a
lucrat decât o perioadă de câteva luni la un post radio, iar martorul S. de la
liberare, nu s-a angajat.
Coroborând declarațiile acestei martore cu cele
ale martorului S., declarații contradictorii, atât în cursul urmăririi penale,
cât și în cursul cercetării judecătorești, se constată numeroase inadvertențe
cu privire la împrejurările esențiale ale cauzei și anume: martorul a relatat
că "afacerea cu acțiunile C. a avut loc chiar în săptămâna premergătoare
arestării și am primit pe acțiuni suma de un miliard lei și o sută de milioane,
iar în mână am primit 800 milioane. Banii efectiv primiți i-am pus în casierie
fără acte și fără note contabile. După efectuarea acestei operațiuni de vânzare
nu a mai rămas nici un stoc de acțiuni C. nici pe numele meu și nici pe numele
vreunei persoane apropiate", însă din decizia Curții de Apel Cluj rezultă
că au fost sechestrate peste 51.000 acțiuni C. de la concubina sa, martora F.C.
Martorul a mai
relatat că: "în biroul anchetatorului, am avut o
întrevedere
cu asociata F.C. și șoferul P.F., pe care inculpata îl cunoștea mai bine, iar
aceștia mi-au spus că inculpata a venit la firmă, a luat legătura cu ei și,
Ie-a cerut un miliard lei ca să mă scoată și atunci m-am hotărât să fac
autodenunțul" și că atunci a scris biletul cu instrucțiuni pentru
inculpată, însă nici martora F.C., concubina sa și nici
martorul P.A. nu confirmă această împrejurare,
De asemenea, martorul a mai declarat în
cursul urmăririi
penale că i-a dat
inculpatei 300 milioane lei, deoarece acesta a uzat
de numele lui A.N. și
de P.D.S.R., însă în fața instanței a
relatat
că acești bani "reprezentau strict taxă de intrare în respectivul
club
de afaceri și care vizau asigurarea protecției vis-a-vis de afacerile nelegale
și pentru a nu suporta rigorile legii penale, astfel
că ar fi fost normal ca martorul să nu-i mai dea nici un ban inculpatei
pentru
acest lucru și să beneficieze de "protecția clubului" dacă, firește,
s-ar fi dat o sumă de bani și acest club ar fi existat, lucru ce
ar fi trebuit să se întâmple din perioada
iulie-septembrie 1995.
În ceea ce privește declarațiile celorlalți
martori, acestea nu se corelează cu declarațiile martorilor S. și F. Astfel,
martorii P.F., șoferul lui S., a relatat că acesta se cunoștea cu inculpata și
că între ei existau relații de afaceri, dar că
nu știe în concret pentru că niciodată nu a fost de față la discuțiile
lor
și nici martorul S. nu i-a
povestit și că cei doi s-au întâlnit la Timișoara.
Având în vedere probele administrate în
cauză, s-a reținut că nu se poate însuși concluzia instanței de judecată cum,
că,
inculpata a primit toți banii de la
martorul S., datorită relațiilor
de afaceri pe care aceștia le derulau.
Curtea de Apel Brașov, prin Decizia penală nr. 24/
AP din 26 ianuarie 2001, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 109 din 30 martie
2000
a Tribunalului Brașov.
Această soluție s-a dat cu opinia majorității,
în complet de divergență, unul din judecători având opinie separată, în sensul
că: apelul parchetului este admisibil în sensul desființării sentinței și
condamnării inculpatei în temeiul art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen., (pentru șase acte materiale, exceptându-se fapta de la
punctul B din rechizitoriu).
Parchetul, în termenul legal, a
declarat recurs, solicitând reaprecierea probelor și condamnarea inculpatei, cu
motivarea că este dovedită vinovăția inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzute de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia penală
nr. 2800 din 31 mai 2002, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 24/ AP din 26 ianuarie 2001
a Curții de Apel Brașov, a casat decizia penală sus-menționată și sentința
penală nr. 109 din 30 martie 2000 a Tribunalului Brașov și în baza art. 257 alin.
(1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpată la
2 ani închisoare.
Ulterior, ca urmare a pronunțării deciziei C.E.D.O.
la 29 martie 2007, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 și 41 din C.E.D.O.
cu ocazia soluționării recursului de către Curtea Supremă de
Justiție, condamnata a formulat cerere de
revizuire, în baza art. 408
1
C. proc. pen., împotriva
Deciziei nr. 2800 din 31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.
Prin Decizia nr. 544
din 29 septembrie 2008 a Completului de
9 judecători al
Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de revizuire
formulată de condamnata M.A.V., a fost desființată decizia atacată și s-a
trimis cauza secției penale pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul
de pe
lângă Curtea de Apel Brașov împotriva
Deciziei nr. 24 din 26 ianuarie
2001
a Curții de Apel Brașov.
Reinvestită cu soluționarea acestui recurs,
Înalta Curte constată următoarele:
Prin recursul parchetului,
s-a solicitat condamnarea
inculpatei pentru infracțiunea continuată pentru
care a fost trimisă în
judecată, exceptând fapta de la pct.
2 din rechizitoriu, care nu
constituie
infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.
Recursul
parchetului nu este fondat.
Din examinarea
lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au
evaluat
corect probele referitor la fapta și vinovăția imputată inculpatei, iar, apoi,
au concluzionat, în mod just, că se impune soluția de achitare.
Pentru a pronunța o soluție de achitare,
condamnare sau încetare a procesului penal, instanța trebuie să verifice, prin
operațiunea de administrare în cadrul cercetării judecătorești, în condițiile
celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecată -
oralitate, publicitate, nemijlocire și contradictorialitate-toate probele care
au servit drept temei de trimitere în judecată a unui inculpat. Numai după o
cercetare judecătorească completă, în
aceste
condițiile arătate, instanța poate evalua și aprecia care dintre
probe exprimă
adevărul și le va putea reține, motivat, ca suport al
hotărârii judecătorești de condamnare sau achitare.
Dacă în urma administrării tuturor probelor
necesare aflării adevărului și coroborării lor, acestea nu garantează
certitudinea vinovăției sau nevinovăției inculpatului, persistând, în
continuare, îndoiala, în baza principiului "in dubio pro reo",
instanța va dispune achitarea.
Or, în cauză, respectând toate
garanțiile mai sus-enunțate, care stau la baza unui proces echitabil, în sensul
dispozițiilor C.E.D.O., atât instanța de fond, cât și cea de apel, în complet
majoritar, au concluzionat, pe baza
probatoriului
administrat și perceput nemijlocit în ședință publică, că
acesta nu
oferă dovezi certe cu privire la vinovăția inculpatei, iar
caracterul contradictoriu al probelor trebuie
să-i profite inculpatei, în
virtutea principiului mai sus-menționat.
Din coroborarea și analiza tuturor probelor
administrate în ședință publică, se constată că instanța de fond a stabilit, în
mod corect, că faptele inculpatei nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât
sumele primite de aceasta i-au fost date cu titlu de remunerație pentru
prestarea unor servicii de altă natură decât aceea de a cumpăra influența unor
înalți funcționari publici.
Criticile parchetului, susținute atât
cu ocazia declarării apelului, cât și în recurs, referitoare la vinovăția
inculpatei, care rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatei cu celelalte
mijloace de probă strânse la urmărirea penală, nu pot fi primite, întrucât, pe
de o parte, declarațiile inculpatei și ale martorilor de la urmărirea penală nu
au servit și nu pot constitui decât drept temei de trimitere în judecată,
conform art. 200 C. proc. pen.,
iar, pe de
altă parte, aceste declarații au fost infirmate în mare parte
de declarațiile date în cursul cercetării
judecătorești, când, în condițiile respectării tuturor garanțiilor și
dispozițiilor unui proces echitabil, inculpata a precizat că a primit sumele de
bani drept
remunerație pentru serviciile
prestate, iar martorul denunțător că știa
din septembrie 1995 că
inculpata nu îl poate ajuta, neavând posibilitatea de a influența lucrurile.
Analizând aceste reveniri ale
inculpatei asupra declarațiilor de recunoaștere de la urmărirea penală, prin
prisma dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., se constată că ele se coroborează
cu fapte și împrejurări ce rezultă din declarațiile martorului denunțător, a
martorilor F.C., P.F. date în fața instanței de judecată și nu sunt confirmate
nici de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Pe de altă parte,
declarațiile de recunoaștere ale inculpatei
din cursul
urmăririi penale, chiar dacă au fost date în prezența unui apărător desemnat
din oficiu, nu pot fi avute în vedere, deoarece nu conferă suficiente garanții
de legalitate și echitabilitate, în sensul art. 6 din C.E.D.O., fiind luate,
conform declarațiilor inculpatei, în timpul nopții și chiar când se afla sub
efectul medicamentelor halucinogene ori sub imperiul amenințării cu transferul
dreptului de custodie asupra fiicei sale către fostul soț. Aceste susțineri,
nedovedite, dar necontestate și neinfirmate de alte probe, pun sub semnul
îndoielii legalitatea obținerii acestor mijloace de probă. Această concluzie se
impune cu atât mai mult cu cât și martorul P.F. (fila 162 verso-dosar tribunal)
a afirmat în fața instanței că a fost supus amenințărilor cu închisoarea în
cazul în care nu va coopera și că declarațiile sale de la urmărirea penală nu
corespund adevărului, afirmația că martorul S. i-ar
fi dat bani
inculpatei prin intermediul său fiindu-i "spusă la
poliție", iar martora
F.C. a confirmat
că "în perioada 1996 era presată și asaltată"
(fila 208,
verso, tribunal).
Or, având în vedere îndoiala asupra
legalității cadrului procesual în care au fost luate aceste declarații,
instanțele au ținut cont la pronunțarea hotărârilor de achitare a inculpatei
doar de probele administrate în ședința publică, nemijlocit și în condiții de
indepedență și imparțialitate.
Exercitându-și rolul activ, în vederea
aflării adevărului, instanța de fond a dispus ascultarea detaliată a inculpatei
și a tuturor martorilor din rechizitoriu, luând în considerare, contrar a ceea
ce susține parchetul, toate celelalte mijloace materiale de
probă: geanta de culoare grena, transportată de
martorul P. la
Timișoara și predată inculpatei, telefonul mobil cumpărat
de
denunțător pentru inculpată și
consemnările ridicate de la domiciliul
inculpatei cu ocazia percheziției
domiciliare.
Cu privire la aceste mijloace de probă,
se constată că s-a
reținut, în mod
corect, că nu pot fi avute în vedere ca suport probator al condamnării
inculpatei, deoarece bunurile din geanta de
voiaj
(o sticlă cu whisky, un cartuș de țigări, deodorante și un plic cu
suma
de 2-3 milioane lei) reprezentau cheltuielile făcute de inculpată cu
deplasările și o retribuție pentru tranzacțiile de afaceri efectuate, telefonul
mobil nu a fost identificat, iar, cu privire la
însemnările inculpatei nu s-a putut stabili cu certitudine că acestea îi
aparțineau, dat fiind că nu au fost prezentate instanței în original,
scrisul neputând fi expertizat grafologic.
Referitor la declarațiile martorei F.C.D. și
ale martorului cumpărător de trafic, S.I., s-a reținut în mod corect că sunt
contradictorii și nu pot fi coroborate cu celelalte mijloace de probă.
În mod corect, instanțele au acordat
semnificație minimă acțiunii de organizare a flagrantului la data de 3 aprilie
1996, având în vedere modul de stabilire a acestuia - în condițiile în care
denunțătorul era cercetat și arestat într-un alt dosar - și de atragere a
inculpatei în această acțiune.
De altfel, întreaga jurisprudență a C.E.D.O.,
sens în care menționăm cauza P. contra Greciei din 29 septembrie 2008, a
stabilit că, deși Convenția nu împiedică în stadiul instrucției provocarea unui
flagrant în funcție
de natura infracțiunii
care îl poate justifica, atâta timp cât activitatea
agentului este una
de provocare a infracțiunii și nimic nu indică faptul că, fără intervenția sa,
infracțiunea ar fi fost săvârșită, utilizarea acestei intervenții provocatoare
în cadrul procesului penal poae afecta în mod iremediabil caracterul echitabil
al procesului.
Pe de altă parte, în fața instanței de fond,
martorul denunțător a afirmat că din luna septembrie 1995, s-a întâlnit cu
ofițeri de la UM 0215, care i-au spus că inculpata nu îl poate ajuta, deoarece
"nu are cunoștințe și nici posibilități de a influența lucrurile",
iar, în legătură cu intervenția la Parchetul C.S.J. a arătat:
"știu că inculpata a nominalizat un
procuror, al cărui nume apărarea
des prin ziare, însă nu m-am bazat pe
acest lucru deoarece era un nume public".
Or, aceste afirmații șubrezesc latura
obiectivă a infracțiunii de trafic de influență presupus săvârșită de
inculpată. De esența infracțiunii de trafic de influență este tocmai
credibilitatea pe care o oferă făptuitorul cumpărătorului de trafic, prin aceea
că induce
acestuia falsa credință că are
influență asupra unui funcționar. Or, în
cauză, cumpărătorul de trafic,
S.I. nu se afla în eroare
asupra influenței
inculpatei, astfel că nu i-a fost înșelată încrederea,
deoarece cunoștea
faptul că inculpata nu poate interveni pe lângă un funcționar pentru a-l ajuta.
Reinvestită cu soluționarea recursului
declarat de parchet,
care nu a mai
invocat alte dovezi, Înalta Curte, deși a făcut numeroase demersuri pentru a
asigura prezența și ascultarea
nemijlocită
a inculpatei - în vederea obținerii probelor directe solicitate
de C.E.D.O. - acordând 7 termene în acest sens, a
constatat că nu se
poate administra această probă, dată fiind starea de
gravă de sănătate a inculpatei, așa cum rezultă din dovezile medicale depuse de
apărătorii aleși ai acesteia la dosar.
La ultimul termen de judecată, inculpata a depus, prin
apărătorii aleși, o declarație notarială, care deși are carcater extrajudiciar
poate fi reținută și avută în vedere ca o manifestare de voință a uzării de
dreptul la tăcere.
Așa fiind, instanțele au constatat în mod
corect, urmare administrării și coroborării tuturor probelor, că acestea nu
garantează certitudinea vinovăției inculpatei și că persistă îndoiala, care a
nu a fost înlăturată, astfel că se impune soluția de achitare, care urmează a
fi menținută.
În ce privește intervenția prescripției
răspunderii penale, invocată de apărătorul intimatei inculpate, se constată,
din analiza lucrărilor dosarului, că termenul prevăzut de lege nu s-a împlinit.
Potrivit textului art. 122 alin. (1) lit. c) C.
pen., termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., este de 12 ani.
Momentul de la care a început să curgă acest
termen se
calculează de la data săvârșirii
ultimului act component al infracțiunii continuate, adică de la 3 aprilie 1996.
Din acest moment, a fost pusă
în mișcare și exercitată acțiunea penală,
care s-a epuizat prin
pronunțarea hotărârii
judecătorești definitive, Decizia nr. 2800 din 31
mai 2002 a C.S.J.
Hotărârea definitivă pronunțată de instanța de recurs a reprezentat actul
procedural care a întrerupt cursul prescripției acțiunii penale.
Ulterior, în
temeiul art. 408
1
C. proc. pen.,
prin Decizia nr.
544 din 29 septembrie 2008 a Completului de 9 judecători, a fost admisă cererea
de revizuire formulată de inculpată, a fost desființată Decizia nr. 2800/2002
și trimisă cauza pentru rejudecarea recursului. Acest moment procesual, marcat
de repunerea cauzei pe rol și reinvestirea instanței de recurs cu soluționarea
recursului declarat de parchet, a reprezentat o "reînviere" a
acțiunii penale inițiale, care fusese întreruptă prin hotărârea definitivă.
Desființarea acestei hotărâri a dus la
continuarea
cursului termenului prescripției răspunderii penale, însă
timpul scurs
între rămânerea definitivă a hotărârii și desființarea ei, trimiterea cauzei
spre rejudecare și repunerea acesteia pe rol nu
intră în calculul acestui termen, pentru motivele mai sus-menționate.
Or,
adăugând intervalul de timp scurs până la rămânerea definitivă a hotărârii,
prin Decizia nr. 2800 din 31 mai 2002 a C.S.J. - 6 ani și aproximativ o lună -
și cel scurs de la repunerea cauzei pe rol pentru rejudecarea recursului, prin
Decizia nr. 544 din 29 septembrie 2008 până la momentul pronunțării prezentei
hotărâri - 1 an și o lună, nu se împlinește nici termenul de prescripție
generală a răspunderii penale.
În ce privește susținerea apărării inculpatei,
în sensul că
hotărârea definitivă nu a produs
nici un fel de efect, fiind desființată,
nu este întemeiată, întrucât
întreruperea prescripției se produce și atunci când instanța pronunță o
hotărâre, chiar nedefinitivă, asupra fondului cauzei.
Examinând hotărârea recurată și în
raport de alte temeiuri care pot fi luate în considerare din oficiu și
constatând că nu există nici unul dintre acele temeiuri care impun casarea din oficiu,
urmează ca recursul declarat de parchet să
fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 24/ AP din 26 ianuarie 2001
a Curții de Apel Brașov, secția penală, privind pe intimata inculpată M.A.V.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu
pentru apărarea intimatei inculpate, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul
M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie
2009.