ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3463/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 109 din 30 martie 2001, Tribunalul Brașov, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei M.A.V. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatei, respectiv, un autoturism H. (fila 25, vol. ll dos.urm.pen.) și a bunurilor descrise în procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător de la filele 76-82 vol. ll dosar urmărire penală.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpata M.A.V., în calitate de asociată la societăți comerciale din București, printre care și SC M.T.C. SRL București, a efectuat mai multe deplasări în municipiul Cluj-Napoca, în vederea recuperării unor sume de bani care trebuiau plătite de SC S. SA Cluj, reprezentând contravaloarea mărfii livrată de firma bucureșteană, însă SC S. SA fiind rău platnic, s-a impus efectuarea mai multor deplasări la Cluj, ocazie cu care inculpata a cunoscut pe martorul S.A.I. În aceste condiții, în anul 1993 și începutul anului 1994, inculpata a efectuat mai multe deplasări, ocazii cu care recupera valoarea contractelor încheiate cu SC S. SA, sume mici comparativ cu valoarea contractelor, martorul S. promițând de fiecare dată că va achita contravaloarea facturilor.

În aprilie 1995, inculpata a fost trimisă la Cluj tot pentru recuperarea datoriilor de la SC S. SA, s-a întâlnit cu martorul S. care i-a spus că va plăti mai târziu, pentru că are probleme financiare, iar în luna iunie 1995, inculpata a fost căutată de martor în București pentru plata unei părți din datorie, iar pentru suma primită, inculpata a eliberat o chitanță fiscală pe care a înmânat-o martorului. Cu această ocazie, martorul a propus inculpatei să-i furnizeze informații cu privire la prețul certificatului de proprietate care avea valoare fluctuantă, deoarece martorul își deschisese un birou pentru efectuarea unor tranzacții de acest gen, cu sediul în blocul S. București, ocazie cu care martorul i-a dat spre folosință inculpatei un telefon mobil, pentru a comunica mai ușor.

În luna iunie 1995, inculpata a fost căutată de martor, care s-a deplasat la București și i-a relatat că în urma unui control financiar la una din firmele sale i s-a întocmit dosar penal, că este foarte speriat și nu știe ce să facă și că intenționează să se sustragă urmăririi penale. Cu această ocazie, martorul S. a relatat inculpatei mai multe date din actul de control, precum și numele ofițerilor care anchetau cazul. După câteva zile, în ziarul E.M. a apărut un articol despre martor, care conținea o relatare a dosarului penal aflat în curs de instrumentare și care încrimina activitatea martorului S., privind modul de desfășurare a jocului de într-ajutorare de la Cluj.

S-a mai reținut că martorul S. a primit un telefon de la inculpată care i-a spus că îl poate ajuta în sensul neînceperii urmăririi penale și că nu își explică de unde cunoștea inculpata de existența dosarului, deoarece cu excepția lui și a ofițerilor care îl instrumentau, nimeni nu mai știa de existența acestui dosar și că pentru acest lucru i-a dat inculpatei suma de 10.000 DOLARI SUA, deși în cursul urmăririi penale a afirmat că i-a dat suma de 18000 DOLARI SUA și că nimeni nu a mai fost de față în momentul predării banilor către inculpată. Referitor la cel de al doilea act material petrecut în perioada iulie - septembrie 1995, martorul i-a propus inculpatei să-l ajute să intre într-un cerc de afaceri P.D.S.R.

din București pentru care trebuia să plătească o taxă, și chiar martorul a relatat că "cele 300 milioane reprezentau strict o taxă de intrare în respectivul club de afaceri" și că a tranzactionat certificate de proprietate fără însă a depăși suma de 300 milioane lei și că inculpata i-a prezentat niște persoane membre ale acestui club, însă nu își amintește numele lor. Cu privire la cel de-al treilea act material, din octombrie 1995, referitor la primirea în două tranșe a sumei de 45.000 DM pentru a se interveni la C.A., directorul Curții de Conturi Cluj, în scopul modificării rezultatelor controlului efectuat în perioada 8 septembrie - 22 septembrie 1995 la SC S. SA Cluj, bani pe care i-ar fi.

trimis la Timișoara prin intermediul martorului P.F., unde se afla inculpata: Inițial, martorul a declarat că nu s-a întâlnit cu inculpata la Timișoara, dar ulterior, a revenit și a relatat că în luna octombrie s-a deplasat la Timișoara pentru contractarea unui credit de la B., fiind necesară evaluarea unor bunuri ce urmau a fi gajate pentru obținerea creditului și că din pură coincidență s-a întâlnit cu inculpata la restaurantul Hotelului C. Martorul a mai relatat că destinația creditului era cumpărarea unei mori, a unei prese de ulei, popularea unei ferme de animale, ce urma a fi realizată pe parcurs și că știa de la bun început că nu va da creditului această destinație și că va folosi banii în scopuri personale.

Cu privire la aceste împrejurări, inculpata a relatat că în baza relațiilor comerciale pe care le avea cu martorul S. (furnizarea de informații referitoare la piața financiară, prospecția pieței mobiliare și imobiliare și că, pentru aceste prestații primea de la inculpată o remunerație lunară), spre sfârșitul verii 1995 a fost căutată de martor care i-a spus că dorește să deschidă un cont la B., motiv pentru care i-a recomandat pe administratorul de cont cu care a lucrat. De asemenea, inculpata a mai declarat că martorul i-a solicitat să poarte corespondență cu o firmă olandeză pentru import bovine de rasă superioară și să se deplaseze în Olanda pentru că angajații lui nu vorbesc fluent o limbă străină și cu aceeași ocazie, martorul i-a spus că i-au rezultat sume mari de bani din tranzacțiile cu certificate de proprietate și că ar dori să desfășoare împreună activități de import-export și să de deplaseze în străinătate pentru el.

în aceste condiții, la sfârșitul lunii septembrie 1995, martorul a sunat-o pe inculpată și i-a cerut să se deplaseze la Timișoara, pentru că avea oferte de contracte cu firme din Iugoslavia și Ungaria, unde s-au întâlnit, martorul fiind însoțit de două femei care aveau calitatea de inspector la B. și care se ocupau de depunerea garanției în vederea contractării unui credit de la această bancă. în această împrejurare, martorul S. i-a solicitat să efectueze deplasări la Belgrad și Budapesta pentru obținerea unor oferte de contracte și că nu are bani, dar o să-i deconteze toate cheltuielile ocazionate de aceste deplasări, pe care inculpata Ie-a efectuat, obținând oferte avantajoase de la firme de detergenți și cosmetice.

După efectuarea acestor deplasări, inculpata a revenit la Timișoara cu ofertele de la o firmă din Budapesta, urmând ca martorul să facă rost de bani pentru încheierea contractelor, însă acesta a sunat-o și i-a spus să se ducă în București și că va trimite pe șoferul său, martorul P.A. cu banii pentru decontarea cheltuielilor ocazionate de menționatele deplasări. Inculpata a mai arătat că, a doua zi, martorul P. s-a deplasat la Timișoara și i-a dat o geantă de voiaj, de culoare grena, în care se aflau: o sticlă cu whisky, un cartuș de țigări, câteva deodorante și un plic în care se aflau 2 sau 3 milioane lei, reprezentând cheltuieli făcute cu deplasările și o retribuție minimă pentru ea. Inculpata a făcut dovada acestor deplasări, cu xerocopii ale pașaportului.

Mai mult, dacă nu ar fi avut aceste relații de muncă, nu ar fi cunoscut aceste afaceri ale martorului S. Este de observat reaua credință a acestui martor, care a relatat că nu cunoștea de ce inculpata se află la Timișoara, că el, personal, nu a fost la Timișoara, după care a revenit și a relatat că totuși a efectuat o deplasare în acest oraș pentru obținerea creditului cu destinația mai sus-specificată și că avea de gând să utilizeze banii în scop personal și că s-a întâlnit cu inculpata din pură coincidență. Martorul a negat că a intenționat să desfășoare aceste contracte, însă în cadrul procesului penal, în urma căruia a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, s-a apărat spunând că intenționa să desfășoare afaceri comerciale cu Iugoslavia, așa cum rezultă din Decizia penală nr. 348/1997 a Curții de Apel Cluj - fila 226 dosar.

Mai mult, nu a făcut nici o referire la persoana lui C.A. - director al Curții de Conturi Cluj și că bonurile trimise și banii la Timișoara, prin intermediul martorului P. (într-o "borsetă vișinie") nu reprezentau 45.000 DM ce urmau a fi dați acestui director, cu decontarea cheltuielilor făcute de inculpată cu ocazia deplasărilor mai sus-menționate și o remunerație pentru aceasta. Martorul a relatat că nu a mai trimis inculpatei alte bunuri, însă, chiar inculpata a declarat că martorul i-a mai trimis, ca o atenție pentru efortul ei, o sticlă cu whisky, un cartuș de țigări și câteva deodorante.

Cu privire la cel de al patrulea act material, referitor la pretinderea de către inculpată a sumei de 10.000 DOLARI SUA de la martorul S., pentru a interveni la directorul Departamentului Veniturilor Statului din cadrul M.F., pentru a se aproba eșalonarea plății impozitului pe profit datorat de SC S. SA, în sumă de 1.103.710.879 lei, se reține că în decembrie 1995, Garda Financiară a procedat la efectuarea unui control la firmele martorului S., ocazie cu care s-a încheiat un proces-verbal de constatare prin care s-a dispus sancționarea firmei și plata impozitului pe profit, astfel că, martorul s-a deplasat la București, i-a arătat inculpatei M.A. documentele întocmite și aceasta i-a spus să întocmească o cerere către M.F.

pentru eșalonarea plății, ciorna acestei cereri fiind făcută împreună. Martorul a relatat că inculpata i-a pretins pentru acest serviciu suma de 150.000 DOLARI SUA, dar că nu i-a dat acești bani și că a întrerupt legătura cu inculpata pentru că suma i s-a părut prea mare și că ajutorul ei nu este suficient. Inculpata a declarat că a fost căutată de martor, care a venit în București, i-a spus de controlul efectuat și rezultatele acestuia, că avocații lui l-au sfătuit să nu plătească și a rugat-o să se intereseze la un specialist în finanțe și că, în acest context a întrebat un asemenea specialist pe nume L., care i-a spus că actul de control este corect întocmit și orice contestație ar fi zadarnică, dar că, potrivit legislației în vigoare (cu referire la Ordinul M.F.

nr. 412 din 09 aprilie 1993) se poate face o cerere de eșalonare a plății impozitului. Inculpata a mai relatat că și-a notat aceste date, precum și informații cu privire la modul în care trebuia redactată cererea și a dat acele notițe martorului S. și că nu a pretins pentru acest serviciu nici un ban. Este de precizat că la aceste discuții nu a mai participat nimeni în afara inculpatei și a martorului. În ceea ce privește cel de-al cincilea act material, referitor la primirea de către inculpată a sumei de 150.000 DOLARI SUA de la martor, pentru a nu se pune în practică perchezițiile autorizate de parchet la sediile firmelor martorului sunt de precizat următoarele: Martorul S. a relatat că: "în ianuarie 1996, am aflat din surse sigure, de pe plan local, că s-a emis mandat de percheziție pentru firmele mele și am apelat la inculpată ca mandatul să nu fie pus în executare și să nu mai fiu în atenția poliției, însă aceasta mi-a cerut 150.000 DOLARI SUA.

Am plecat la București imediat cu o primă tranșă, nu îmi amintesc exact ce sumă, m-am întâlnit cu inculpata în P.V., eu eram împreună cu șoferul- ne-a cazat la hotelul C.V. și ne-a spus să stăm acolo și am stat 4 zile, timp în care prin diverși curieri, în trei tranșe, a ajuns și diferența până la concurența sumei de 150.000 DOLARI SUA". Martorul a precizat că în trei tranșe a trimis inculpatei suma de 150.000 DOLARI SUA, prin diverși curieri, însă fără a preciza numele acestora, deși în cursul urmăririi penale, a declarat că i s-au remis acești bani personal, fără a fi nimeni de față când martorul s-a întâlnit cu inculpata și a relatat că nu știe nimic despre predarea unor sume de bani către inculpată.

Referitor la cel de-al șaselea act material, cu privire la pretinderea de către inculpată a sumei de 20.000 DOLARI SUA pentru intervenția la poliție și a nu se întâmpla nimic, urmare a controlului efectuat la firmele martorului de către Garda Financiară, martorul S. a declarat că nu a vrut să dea inculpatei această sumă, deși în declarația dată în cursul urmăririi penale a relatat că i-a remis și această sumă. Inculpata M.A. a declarat că, în luna ianuarie nu s-a întâlnit cu martorul S., iar în cursul lunii februarie, la începutul lunii a fost căutată de martor pentru intermedierea vânzării unui pachet de acțiuni și cumpărarea altor acțiuni la Hotelul B. și că nu au discutat alte aspecte decât cele legate de vânzarea unor acțiuni și cumpărarea altora, motiv pentru care s-a prezentat martorul T.C., care la acea dată avea calitatea de director al Hotelului B. și dorea să-și vândă acțiunile deținute la această societate.

Acest aspect este confirmat și de martorul S. care a declarat că, într-adevăr, a intenționat să vândă un stoc de acțiuni pe care le avea la SC C.A. SA și, că Ie-a vândut Fondului Român de Investiții la un preț situat cu mult peste prețul lor real, dar că inculpata, care dorea să intermedieze vânzarea contra comision, nu a avut nici o legătură cu această vânzare, fiind făcută "datorită unor acțiuni, unele pe plan local" conform declarației martorului S. De asemenea, martorul S. a mai relatat că, într-adevăr, inculpata i l-a prezentat pe martorul C.T., care intenționa să-și văndă acțiunile la Hotelul B., că au discutat condițiile vânzării, dar că aceasta nu s-a mai realizat din diverse motive, aspect confirmat și cu depoziția martorului C. T., atât în cursul urmăririi penale cât și cercetării judecătorești, fila 195, care a relatat că dorea să vândă acele acțiuni.

Este de precizat că martorul S. a vândut acțiunile deținute la SC C.A. în cursul lunii martie 1996, cu câteva zile înainte de a fi arestat, cu câteva miliarde lei. În ceea ce privește ultimul act material, referitor la pretinderea de către inculpată a sumei de un miliard lei pentru punerea în libertate a martorului S. și pentru a asigura schimbarea încadrării juridice din evaziune fiscală în înșelăciune, sunt de precizat următoarele: după arestarea martorului S.I., care a avut loc la data de 22 martie 1996, după trei reveniri ale martorului cu privire la această împrejurare, se constată că, de fapt, biletul către inculpată a fost scris la o săptămână după arestare și că se adresa martorei F.C.

și nu inculpatei, dar conține indicații pentru aceasta din urmă, fila 96: "în data de 21 martie 1996 am scris un bilețel către inculpată, prin care mă adresam acesteia și o rugam să intervină să-mi schimbe încadrarea juridică ca și cum acel bilet provenea din arest, însă în fapt, acel bilet l-am scris în biroul anchetatorului. pentru că deja făcusem un autodenunț. revin și arăt că biletul nu se adresa inculpatei ci asociatei mele F.C., dar conținea instrucțiuni pentru inculpată., revin și arăt că biletul l-am scris la o săptămână după arestare." În aceeași declarație (fila 67), martorul a mai relatat că în biroul anchetatorului a avut o întrevedere cu F.C. și P.A., care i-au comunicat că au fost căutați de inculpată și că Ie-a pretins un miliard de lei pentru punerea în libertate și că atunci a hotărât să facă autodenunțul, însă martora F.C.

a relatat că abia în luna aprilie l-a văzut pe martor în arestul poliției, când a fost chemată pentru declarații, la o lună după arestarea acestuia și că doar s-au salutat, fără a discuta nimic. De asemenea, nici martoruf P.A. nu confirmă împrejurarea relatată de martorul S., nici că ar fi fost căutat de inculpată care i-ar fi cerut bani "să-l scape" pe S. și nici că, împreună cu F.C. s-au dus la arestul poliției pentru a comunica martorului cele spuse de inculpată, că, "l-ar scăpa" contra sumei de un miliard și că, atunci când i s-a făcut propunerea de către lucrătorii de poliție, de a lua legătura cu inculpata (pentru organizarea flagrantului) acesta a privit spre martorul S., care la rândul său, a dat din cap aprobator, în sensul că să se ducă.

Este de precizat că martorul S.I.A., a fost condamnat prin sentința penală nr. 2163/1996 a Judecătoriei Cluj - Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 348/1997 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inducerea în eroare a unui număr foarte mare de persoane, determinându-le să încredințeze în administrarea SC S. SA Cluj o sumă minimă de 5 milioane lei, promițându-le un câștig de 10-12% lunar din suma încredințată, activitate începută la 30 martie 1993. La data de 20 ianuarie 1993, martorul a înființat SC H.C.

SRL Cluj Napoca, iar la data de 8 februarie 1993, prin această societate a înființat și desfășurat un circuit financiar denumit Circuit de Întrajutorare, respectiv, în termen de 90 zile de la depunere, se acordă deponentului un câștig de 9 ori mai mare, circuit care a funcționat până la data de 24 mai 1993. Începând cu luna august 1993, martorul a deschis, prin aceeași societate, un alt circuit de depunere, prin mandat poștal, care a funcționat până la finele anului 1993 și sporadic, în 1994. Se reține, în aceeași sentință de condamnare a martorului S., că acesta a achiziționat de pe piața neagră un număr mare de certificate de proprietate emise de fondurile proprietății private, potrivit Legii nr. 58/1991, privind privatizarea cu care a majorat capitalul social la un miliard lei și că încasarea sumelor de la deponenți se efectua de martorele C.M., M.N.

și uneori de F.C.; s-a reținut în aceasta sentință că: " după cum declară martorele și inculpatul, acestea au procedat la"instruirea personalului" indicându-se în ce mod să câștige încrederea persoanelor deponente. Astfel, personalul arăta deponenților că inculpatul încheia "afaceri sigure", fără a intra în detaliu, că are o firmă zootehnică, hotărâtor în ochii diferitelor persoane fizice fiind capitalul social de peste un miliard lei, cu care afirmau că sunt garantate investițiile". S-a reținut că majorarea de capital s-a făcut nu prin numerar, acestea fiind de 2.500.000 lei, ci prin subscrierea acestor certificate de proprietate cumpărate de pe piața neagră și convertite în acțiuni.

S-a mai reținut că, în cursul anului 1995, acesta a mai încasat și sume mari, în valută, pe baza unor contracte cu conținut similar, încasările fiind înregistrate personal de acest în evidențele proprii și că a rezultat un prejudiciu de 11.933.250.000 lei și s-au restituit 20.335.014.000 lei. S-a mai stabilit în aceeași sentință penală că: "din declarațiile martorilor audiați, inculpatul a jucat sume foarte mari de bani la cazinourile din Cluj, respectiv, sute de milioane lei. Inculpatul a recunoscut acest lucru, arătând că banii jucați proveneau din depunerile de la SC S. SA, motivând că a urmărit să aducă în stare de imposibilitate de plată Cazinoul M., urmărind apoi să-l cumpere la un preț scăzut". Tot din banii depuși la SIGO, inculpatul a cumpărat 6 autoturisme, marcă străină, în valoare de aprox.380.000.000 lei, astfel că, sume mari de bani au fost indisponibilizate în interesul inculpatului fără ca ele să fie investite.

De asemenea, acești bani, o parte au fost folosiți de inculpat la plata chiriei apartamentului unde domicilia, respectiv, 7 milioane lei.Inculpatul a mai achiziționat o fermă zootehnică în localitatea Berliște, județul Caraș-Severin cu suma de 15 milioane lei. și că SC S. SA a suferit un prejudiciu ele 200 milioane lei, în urma unor relații cu Circ. S-a reținut că din declarațiile martorului S. în cursul cercetării judecătorești, precum și declarațiile acestuia date în cursul urmăririi penale și ale martorei F.C. de la fila 210 -233 dosar, rezultă cu certitudine că martorul a luat din banii depunătorilor la circuitele financiare organizate de el, sume fabuloase, pe care Ie-a cheltuit în scop personal, achiziționarea de autoturisme, jocuri la cazinou, traiul de lux, achiziționarea unor firme, constituirea altora, achiziționarea de acțiuni pe numele său și pe numele martorei F. C. Chiar martorul S. și martora F.C.

au arătat că împreună au constituit mai multe firme fantomă (fila 96 dosar). Este de precizat că, în declarațiile date de martor în dosarul în care a fost începută urmărirea penală împotriva sa și în declarațiile date de martora F.C.

în aceeași fază a procesului penal, nu se menționează numele inculpatei și nici că i s-ar fi dat acesteia sume fabuloase în lei și în valută, pentru a fi ajutat în operațiile sale nelegale sau pentru a fi protejat de răspundere, acestea fiind făcute ulterior, martorul gândindu-se că ar putea obține de la inculpată sume fabuloase, care să-l ajute în recuperarea prejudiciului în propriul său dosar penal, care se cifrează la peste 11 miliarde lei, pentru a-și asigura diminuarea răspunderii penale și pentru a deturna manifestările publice existente în Cluj la acea dată împotriva sa și împotriva cooncubinei sale, martora F.C., astfel că a arătat că a fost înșelat de inculpată cu suma de peste un miliard lei, când de fapt, chiar înaintea arestării sale, cei doi (martorii S. și F.) au dosit suma de un miliard lei acțiuni la SC C.A.

SA Cluj în valoare de 800 milioane lei, urmând ca la o contabilizare generală, suma de un miliard lei să cadă în sarcina inculpatei, care, de fapt, urma să dosească și ea niște bani pentru aceștia, prin cumpărarea de acțiuni. Martorul S. a negat că ar fi existat manifestări publice în Cluj împotriva sa, însă martora F.C. a relatat că, în fața sediului firmei se adunau persoanele înșelate și că era amenințată de oamenii care doreau restituirea sumelor depuse. S-a mai reținut că esențiale pentru dezlegarea pricinii sunt declarațiile acestor doi martori: S. și F.C., declarații pline de contradicții atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești. Deosebit de relevantă este compararea declarațiilor martorei F.C.

date în cusui urmăririi penale, în cusul cercetării judecătorești și cele date în cursul procesului penal împotriva martorului S. - filele 210-218 dosar. Aceste trei declarații, date în împrejurări diferite și în faze diferite, prezintă versiuni diferite ale acelorași împrejurări. Nici o împrejurare nu este prezentată la fel în aceste declarații, iar declarația dată în fața instanței este plină de contradicții. De exemplu, martora, care este concubina martorului S., deși a fost asociată la toate firmele fantomă înființate împreună cu acesta, a negat inițial, că ar fi avut această calitate și că nu știe nimic despre acestea, însă când i-au fost prezentate actele din care rezulta această calitate, brusca recunoscut că, de fapt, a fost asociată la aceste firme.

Martora nu a fost sinceră nici cu privire la întinderea atribuțiilor de serviciu în firmele comune, cu privire la persoana căreia inculpata i-ar fi făcut propunerea de a-l ajuta pe S. cu privire la deținerea de acțiuni la firma C. în nume propriu. Astfel, martora a relatat că (fila 25 verso): "A doua zi după arestarea martorului am primit un mesaj că am fost căutată de inculpată, de la o angajată, respectiv, de la o angajată de la o altă firmă, care avea biroul față în față cu firma noastră, respectiv, martora P.C., pe care o cunoștea de mult și care mi-a comunicat să iau legătura cu inculpata. Precizează că martora P. nu știe ce se întâmplă și nu știa că martorul este arestat, pentru că nu citește ziarele, iar în continuare, fila 208 verso: "în ceea ce privește mesajul lăsat de inculpată la P.C., arăt că inculpata personal, s-a deplasat la Cluj și a vorbit cu P.C., care lucra la firma S.B.

și care mi-a spus că m-a căutat o țipă V. și pe care să o caut neapărat, că-l poate ajuta pe S., care a fost arestat, afirmație care m-a surprins. Eu personal, nu sunt prietenă cu P.C., ne cunoaștem dinainte, firmele fiind apropiate și nu știu de ce inculpata a făcut această afirmație față de P.C., cred că a făcut această afirmație pe motiv că firmele erau apropiate. Adevărul este că, mesajul mi-a fost transmis prin P.M., care i-a spus textual: "C. să ia legătura cu mine că pot să-l ajut pe S., acesta este mesajul.

Revin și arăt că ultima afirmație pe care am făcut-o reprezintă adevărul." Este surprinzătoare această declarație: fie martora P. nu știa că S. era arestat pentru că nu citea ziarele, fie martora știa și i-a comunicat mesajul inculpatei, fie acest mesaj i-a fost comunicat de P.M., martora în aceeași declarație a relatat trei variante diferite ale aceleiași împrejurări, deși în cursul urmăririi penale, moment situat cronologic mai aproape și când memoria împrejurărilor era proaspătă, a declarat că mesajul i-a fost transmis prin martora P.C., care ar fi lucrat la o altă firmă, însă realitatea demonstrată cu acte, că și martora P. a fost asociată cu S. și F.C., și avea interesul să își apere sumele de bani luate de la SC S. SA.

Martora F. a recunoscut acest lucru numai după ce s-au prezentat actele din care rezultă calitatea lor de coactionari, astfel că în fata instanței, a schimbat versiunea, în final, arătând că mesajul i-a fost transmis de către P.M. Martora a fost nesinceră și când, inițial a afirmat că, nu a deținut acțiuni la nici o firmă, după care a relatat că era asociată la toate firmele martorului.

De asemenea, a negat că ar fi deținut acțiuni la C., dar că S. a avut, dar nu știe ce a făcut cu ele, că nu cunoaște dacă martorul S. mai avea acțiuni la alte firme, dar la care era asociată împreună cu acestea, că nu-și aduce aminte de cei 800.000 lei obținuți din acțiunile lui S. din fondul de investiții și crede că din acești bani s-au efectuat plăți către deponenți, că nu au avut acțiuni la C. și că singurele acțiuni deținute erau la FPP Banat-Crișana, deși prin hotărârea de condamnare a martorului S. s-a aplicat un sechestru asigurător asupra a 51.404 acțiuni C. SA depusă la această societate de martora F.C.

și C.M.; martora a afirmat în mod repetat că nu deține acțiuni la C. și că pentru prima oară a auzit în instanță că ar fi deținut și i s-ar fi confiscat acele acțiuni (în urma depunerii deciziei penale respective), după care a retractat și a afirmat "știam că dețin acțiuni, dar nu în număr cum este trecut în sentință", după care, referitor la cele 800 milioane despre care nu știa nimic, a arătat că s-au făcut plăți, deși după arestarea martorului S. nu s-au mai făcut plăți. De asemenea, atât martorul S. cât și martora F. au arătat că numai ei doi aveau specimen de semnătură în bancă, iar acces la seif avea numai martorul S. În această situație, cum putea martora Falup, care nu avea acces la seif și nu cunoștea combinația acestuia, să ia sume fabuloase în valută din acest seif pe care să le trimită martorului S., care la rândul său să le remită inculpatei.

Martora a relatat cu siguranță, că martorul S., dădea sume mari de bani inculpatei pentru ca aceasta să-l ajute să nu plătească impozit, să nu se efectueze percheziția, să fie pus în libertate, dar niciodată nu a asistat la vreo discuție de acest gen între cei doi și nici nu a fost de față la remiterea banilor pe care ea îi dădea lui S. către inculpata. Deosebit de important este biletul pe care martorul S. l-ar fi trimis martorei F.C. cu indicații precise către inculpată. Cu privire la această împrejurare, în cursul urmăririi penale, fila 88 dos.urm.pen., martora relatează: "tot cu acea ocazie am analizat posibilitatea practică de a recupera o sumă importantă de bani, aprox. un miliard de lei de la numita M.A.V.

și de a-i stabili activitatea ilegală pe care aceasta a săvârșit-o în raport de relațiile ei cu S. și firma S. Am căzut de acord că este important să testăm intențiile lui M.A. cu privire la situația în care se găsește inculpatul S. și dacă față de obligațiile mari pe care le avea va încerca să îl ajute în ușurarea situației lui în procesul penal. Astfel, ne-am hotărât să o căutăm telefonic." Este limpede că atât martorul S. cât și martora F. au fost nesinceri când au relatat că în această împrejurare au fost căutați cu insistență de inculpată, care le-ar fi lăsat mesaje la diverse persoane că "poate să-l scape pe S.". Această partea a declarației a fost retractată în fața instanței, susținând că, o asemenea afirmație nu îi aparține și că infirmă cele susținute de martorul S., care a relatat că nu a dat martorei acest bilet, cu instrucțiuni pentru inculpată, bilet care, dacă ar fi fost scris de martorul S. s-ar fi aflat la dosarul cauzei.

Martora a mai relatat că nu știe ce a făcut martorul S. cu cele aprox. 1 miliarde lei pe care și Ie-a însușit prin înșelăciune, lucru inexact, având vedere atât calitatea lor de asociați la o sumedenie de firme fantomă, cât și realația de concubinaj dintre aceștia, faptul că martora a fost nesinceră încercând să apere banii pe care i-a obținut împreună cu martorul S. prin înșelăciune. Este demn de relevat faptul că, din 1996, martora F.C. nu a lucrat decât o perioadă de câteva luni la un post radio, iar martorul S. de la liberare, nu s-a angajat.

Coroborând declarațiile acestei martore cu cele ale martorului S., declarații contradictorii, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, se constată numeroase inadvertențe cu privire la împrejurările esențiale ale cauzei și anume: martorul a relatat că "afacerea cu acțiunile C. a avut loc chiar în săptămâna premergătoare arestării și am primit pe acțiuni suma de un miliard lei și o sută de milioane, iar în mână am primit 800 milioane. Banii efectiv primiți i-am pus în casierie fără acte și fără note contabile. După efectuarea acestei operațiuni de vânzare nu a mai rămas nici un stoc de acțiuni C. nici pe numele meu și nici pe numele vreunei persoane apropiate", însă din decizia Curții de Apel Cluj rezultă că au fost sechestrate peste 51.000 acțiuni C. de la concubina sa, martora F.C.

Martorul a mai relatat că: "în biroul anchetatorului, am avut o întrevedere cu asociata F.C. și șoferul P.F., pe care inculpata îl cunoștea mai bine, iar aceștia mi-au spus că inculpata a venit la firmă, a luat legătura cu ei și, Ie-a cerut un miliard lei ca să mă scoată și atunci m-am hotărât să fac autodenunțul" și că atunci a scris biletul cu instrucțiuni pentru inculpată, însă nici martora F.C., concubina sa și nici martorul P.A. nu confirmă această împrejurare, De asemenea, martorul a mai declarat în cursul urmăririi penale că i-a dat inculpatei 300 milioane lei, deoarece acesta a uzat de numele lui A.N.

și de P.D.S.R., însă în fața instanței a relatat că acești bani "reprezentau strict taxă de intrare în respectivul club de afaceri și care vizau asigurarea protecției vis-a-vis de afacerile nelegale și pentru a nu suporta rigorile legii penale, astfel că ar fi fost normal ca martorul să nu-i mai dea nici un ban inculpatei pentru acest lucru și să beneficieze de "protecția clubului" dacă, firește, s-ar fi dat o sumă de bani și acest club ar fi existat, lucru ce ar fi trebuit să se întâmple din perioada iulie-septembrie 1995. În ceea ce privește declarațiile celorlalți martori, acestea nu se corelează cu declarațiile martorilor S. și F. Astfel, martorii P.F., șoferul lui S., a relatat că acesta se cunoștea cu inculpata și că între ei existau relații de afaceri, dar că nu știe în concret pentru că niciodată nu a fost de față la discuțiile lor și nici martorul S. nu i-a povestit și că cei doi s-au întâlnit la Timișoara.

Având în vedere probele administrate în cauză, s-a reținut că nu se poate însuși concluzia instanței de judecată cum, că, inculpata a primit toți banii de la martorul S., datorită relațiilor de afaceri pe care aceștia le derulau. Curtea de Apel Brașov, prin Decizia penală nr. 24/ AP din 26 ianuarie 2001, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 109 din 30 martie 2000 a Tribunalului Brașov. Această soluție s-a dat cu opinia majorității, în complet de divergență, unul din judecători având opinie separată, în sensul că: apelul parchetului este admisibil în sensul desființării sentinței și condamnării inculpatei în temeiul art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (pentru șase acte materiale, exceptându-se fapta de la punctul B din rechizitoriu).

Parchetul, în termenul legal, a declarat recurs, solicitând reaprecierea probelor și condamnarea inculpatei, cu motivarea că este dovedită vinovăția inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia penală nr. 2800 din 31 mai 2002, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 24/ AP din 26 ianuarie 2001 a Curții de Apel Brașov, a casat decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 109 din 30 martie 2000 a Tribunalului Brașov și în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpată la 2 ani închisoare.

Ulterior, ca urmare a pronunțării deciziei C.E.D.O. la 29 martie 2007, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 și 41 din C.E.D.O. cu ocazia soluționării recursului de către Curtea Supremă de Justiție, condamnata a formulat cerere de revizuire, în baza art. 408 1 C. proc. pen., împotriva Deciziei nr. 2800 din 31 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Prin Decizia nr. 544 din 29 septembrie 2008 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de revizuire formulată de condamnata M.A.V., a fost desființată decizia atacată și s-a trimis cauza secției penale pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei nr. 24 din 26 ianuarie 2001 a Curții de Apel Brașov.

Reinvestită cu soluționarea acestui recurs, Înalta Curte constată următoarele: Prin recursul parchetului, s-a solicitat condamnarea inculpatei pentru infracțiunea continuată pentru care a fost trimisă în judecată, exceptând fapta de la pct. 2 din rechizitoriu, care nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. Recursul parchetului nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au evaluat corect probele referitor la fapta și vinovăția imputată inculpatei, iar, apoi, au concluzionat, în mod just, că se impune soluția de achitare.

Pentru a pronunța o soluție de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, instanța trebuie să verifice, prin operațiunea de administrare în cadrul cercetării judecătorești, în condițiile celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecată - oralitate, publicitate, nemijlocire și contradictorialitate-toate probele care au servit drept temei de trimitere în judecată a unui inculpat. Numai după o cercetare judecătorească completă, în aceste condițiile arătate, instanța poate evalua și aprecia care dintre probe exprimă adevărul și le va putea reține, motivat, ca suport al hotărârii judecătorești de condamnare sau achitare. Dacă în urma administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului și coroborării lor, acestea nu garantează certitudinea vinovăției sau nevinovăției inculpatului, persistând, în continuare, îndoiala, în baza principiului "in dubio pro reo", instanța va dispune achitarea.

Or, în cauză, respectând toate garanțiile mai sus-enunțate, care stau la baza unui proces echitabil, în sensul dispozițiilor C.E.D.O., atât instanța de fond, cât și cea de apel, în complet majoritar, au concluzionat, pe baza probatoriului administrat și perceput nemijlocit în ședință publică, că acesta nu oferă dovezi certe cu privire la vinovăția inculpatei, iar caracterul contradictoriu al probelor trebuie să-i profite inculpatei, în virtutea principiului mai sus-menționat. Din coroborarea și analiza tuturor probelor administrate în ședință publică, se constată că instanța de fond a stabilit, în mod corect, că faptele inculpatei nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât sumele primite de aceasta i-au fost date cu titlu de remunerație pentru prestarea unor servicii de altă natură decât aceea de a cumpăra influența unor înalți funcționari publici.

Criticile parchetului, susținute atât cu ocazia declarării apelului, cât și în recurs, referitoare la vinovăția inculpatei, care rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatei cu celelalte mijloace de probă strânse la urmărirea penală, nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, declarațiile inculpatei și ale martorilor de la urmărirea penală nu au servit și nu pot constitui decât drept temei de trimitere în judecată, conform art. 200 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, aceste declarații au fost infirmate în mare parte de declarațiile date în cursul cercetării judecătorești, când, în condițiile respectării tuturor garanțiilor și dispozițiilor unui proces echitabil, inculpata a precizat că a primit sumele de bani drept remunerație pentru serviciile prestate, iar martorul denunțător că știa din septembrie 1995 că inculpata nu îl poate ajuta, neavând posibilitatea de a influența lucrurile.

Analizând aceste reveniri ale inculpatei asupra declarațiilor de recunoaștere de la urmărirea penală, prin prisma dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., se constată că ele se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din declarațiile martorului denunțător, a martorilor F.C., P.F. date în fața instanței de judecată și nu sunt confirmate nici de celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Pe de altă parte, declarațiile de recunoaștere ale inculpatei din cursul urmăririi penale, chiar dacă au fost date în prezența unui apărător desemnat din oficiu, nu pot fi avute în vedere, deoarece nu conferă suficiente garanții de legalitate și echitabilitate, în sensul art. 6 din C.E.D.O., fiind luate, conform declarațiilor inculpatei, în timpul nopții și chiar când se afla sub efectul medicamentelor halucinogene ori sub imperiul amenințării cu transferul dreptului de custodie asupra fiicei sale către fostul soț.

Aceste susțineri, nedovedite, dar necontestate și neinfirmate de alte probe, pun sub semnul îndoielii legalitatea obținerii acestor mijloace de probă. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât și martorul P.F. (fila 162 verso-dosar tribunal) a afirmat în fața instanței că a fost supus amenințărilor cu închisoarea în cazul în care nu va coopera și că declarațiile sale de la urmărirea penală nu corespund adevărului, afirmația că martorul S. i-ar fi dat bani inculpatei prin intermediul său fiindu-i "spusă la poliție", iar martora F.C. a confirmat că "în perioada 1996 era presată și asaltată" (fila 208, verso, tribunal). Or, având în vedere îndoiala asupra legalității cadrului procesual în care au fost luate aceste declarații, instanțele au ținut cont la pronunțarea hotărârilor de achitare a inculpatei doar de probele administrate în ședința publică, nemijlocit și în condiții de indepedență și imparțialitate.

Exercitându-și rolul activ, în vederea aflării adevărului, instanța de fond a dispus ascultarea detaliată a inculpatei și a tuturor martorilor din rechizitoriu, luând în considerare, contrar a ceea ce susține parchetul, toate celelalte mijloace materiale de probă: geanta de culoare grena, transportată de martorul P. la Timișoara și predată inculpatei, telefonul mobil cumpărat de denunțător pentru inculpată și consemnările ridicate de la domiciliul inculpatei cu ocazia percheziției domiciliare.

Cu privire la aceste mijloace de probă, se constată că s-a reținut, în mod corect, că nu pot fi avute în vedere ca suport probator al condamnării inculpatei, deoarece bunurile din geanta de voiaj (o sticlă cu whisky, un cartuș de țigări, deodorante și un plic cu suma de 2-3 milioane lei) reprezentau cheltuielile făcute de inculpată cu deplasările și o retribuție pentru tranzacțiile de afaceri efectuate, telefonul mobil nu a fost identificat, iar, cu privire la însemnările inculpatei nu s-a putut stabili cu certitudine că acestea îi aparțineau, dat fiind că nu au fost prezentate instanței în original, scrisul neputând fi expertizat grafologic. Referitor la declarațiile martorei F.C.D. și ale martorului cumpărător de trafic, S.I., s-a reținut în mod corect că sunt contradictorii și nu pot fi coroborate cu celelalte mijloace de probă.

În mod corect, instanțele au acordat semnificație minimă acțiunii de organizare a flagrantului la data de 3 aprilie 1996, având în vedere modul de stabilire a acestuia - în condițiile în care denunțătorul era cercetat și arestat într-un alt dosar - și de atragere a inculpatei în această acțiune. De altfel, întreaga jurisprudență a C.E.D.O., sens în care menționăm cauza P. contra Greciei din 29 septembrie 2008, a stabilit că, deși Convenția nu împiedică în stadiul instrucției provocarea unui flagrant în funcție de natura infracțiunii care îl poate justifica, atâta timp cât activitatea agentului este una de provocare a infracțiunii și nimic nu indică faptul că, fără intervenția sa, infracțiunea ar fi fost săvârșită, utilizarea acestei intervenții provocatoare în cadrul procesului penal poae afecta în mod iremediabil caracterul echitabil al procesului.

Pe de altă parte, în fața instanței de fond, martorul denunțător a afirmat că din luna septembrie 1995, s-a întâlnit cu ofițeri de la UM 0215, care i-au spus că inculpata nu îl poate ajuta, deoarece "nu are cunoștințe și nici posibilități de a influența lucrurile", iar, în legătură cu intervenția la Parchetul C.S.J. a arătat: "știu că inculpata a nominalizat un procuror, al cărui nume apărarea des prin ziare, însă nu m-am bazat pe acest lucru deoarece era un nume public". Or, aceste afirmații șubrezesc latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență presupus săvârșită de inculpată. De esența infracțiunii de trafic de influență este tocmai credibilitatea pe care o oferă făptuitorul cumpărătorului de trafic, prin aceea că induce acestuia falsa credință că are influență asupra unui funcționar.

Or, în cauză, cumpărătorul de trafic, S.I. nu se afla în eroare asupra influenței inculpatei, astfel că nu i-a fost înșelată încrederea, deoarece cunoștea faptul că inculpata nu poate interveni pe lângă un funcționar pentru a-l ajuta. Reinvestită cu soluționarea recursului declarat de parchet, care nu a mai invocat alte dovezi, Înalta Curte, deși a făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența și ascultarea nemijlocită a inculpatei - în vederea obținerii probelor directe solicitate de C.E.D.O. - acordând 7 termene în acest sens, a constatat că nu se poate administra această probă, dată fiind starea de gravă de sănătate a inculpatei, așa cum rezultă din dovezile medicale depuse de apărătorii aleși ai acesteia la dosar.

La ultimul termen de judecată, inculpata a depus, prin apărătorii aleși, o declarație notarială, care deși are carcater extrajudiciar poate fi reținută și avută în vedere ca o manifestare de voință a uzării de dreptul la tăcere. Așa fiind, instanțele au constatat în mod corect, urmare administrării și coroborării tuturor probelor, că acestea nu garantează certitudinea vinovăției inculpatei și că persistă îndoiala, care a nu a fost înlăturată, astfel că se impune soluția de achitare, care urmează a fi menținută. În ce privește intervenția prescripției răspunderii penale, invocată de apărătorul intimatei inculpate, se constată, din analiza lucrărilor dosarului, că termenul prevăzut de lege nu s-a împlinit.

Potrivit textului art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., este de 12 ani. Momentul de la care a început să curgă acest termen se calculează de la data săvârșirii ultimului act component al infracțiunii continuate, adică de la 3 aprilie 1996. Din acest moment, a fost pusă în mișcare și exercitată acțiunea penală, care s-a epuizat prin pronunțarea hotărârii judecătorești definitive, Decizia nr. 2800 din 31 mai 2002 a C.S.J. Hotărârea definitivă pronunțată de instanța de recurs a reprezentat actul procedural care a întrerupt cursul prescripției acțiunii penale. Ulterior, în temeiul art. 408 1 C. proc.

pen., prin Decizia nr. 544 din 29 septembrie 2008 a Completului de 9 judecători, a fost admisă cererea de revizuire formulată de inculpată, a fost desființată Decizia nr. 2800/2002 și trimisă cauza pentru rejudecarea recursului. Acest moment procesual, marcat de repunerea cauzei pe rol și reinvestirea instanței de recurs cu soluționarea recursului declarat de parchet, a reprezentat o "reînviere" a acțiunii penale inițiale, care fusese întreruptă prin hotărârea definitivă. Desființarea acestei hotărâri a dus la continuarea cursului termenului prescripției răspunderii penale, însă timpul scurs între rămânerea definitivă a hotărârii și desființarea ei, trimiterea cauzei spre rejudecare și repunerea acesteia pe rol nu intră în calculul acestui termen, pentru motivele mai sus-menționate.

Or, adăugând intervalul de timp scurs până la rămânerea definitivă a hotărârii, prin Decizia nr. 2800 din 31 mai 2002 a C.S.J. - 6 ani și aproximativ o lună - și cel scurs de la repunerea cauzei pe rol pentru rejudecarea recursului, prin Decizia nr. 544 din 29 septembrie 2008 până la momentul pronunțării prezentei hotărâri - 1 an și o lună, nu se împlinește nici termenul de prescripție generală a răspunderii penale. În ce privește susținerea apărării inculpatei, în sensul că hotărârea definitivă nu a produs nici un fel de efect, fiind desființată, nu este întemeiată, întrucât întreruperea prescripției se produce și atunci când instanța pronunță o hotărâre, chiar nedefinitivă, asupra fondului cauzei.

Examinând hotărârea recurată și în raport de alte temeiuri care pot fi luate în considerare din oficiu și constatând că nu există nici unul dintre acele temeiuri care impun casarea din oficiu, urmează ca recursul declarat de parchet să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei penale nr. 24/ AP din 26 ianuarie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția penală, privind pe intimata inculpată M.A.V. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatei inculpate, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.