ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 728/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale

nr.297 din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Recurentul și partea

vătămată Ș.G. au lipsit. Primul a fost reprezentat de apărătorul desemnat din

oficiu, avocat L.R.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul,

sintetizând concluziile scrise depuse la dosar a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanței.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr.70 din 10 aprilie 2002, inculpatul B.D. a fost condamnat de

Tribunalul Buzău la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de

influență, prevăzută de art.257 alin.1 C.pen.

În

baza art.86

1

C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, conform prevederilor

art.86

2

C.pen., străgându-i atenția asupra consecințelor

nerespectării dispozițiilor art.86

4

C.pen.

A

fost confiscată, în temeiul art.257 alin.2 și art.256 alin.2 C.pen. o sumă de

bani și inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru

a pronunța astfel, prima instanță a reținut că, la jumătatea lunii septembrie

2000, inculpatul a efectuat unele lucrări de zidărie în gospodăria unor

persoane dintr-o comună din județul Buzău.

Cu această ocazie el a aflat că un cunoscut al familiei a fost

trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru

comiterea unei infracțiuni, iar dosarul avea termen la Judecătoria Buzău

într-una din zilele lunii octombrie 2000.

Ulterior, față de mai multe persoane, inculpatul a afirmat că

poate interveni pentru a aplica o pedeapsă cu închisoare a cărei executare să

fie suspendată condiționat, lăsând să se creadă că are influență asupra

judecătorului respectiv.

În vederea stabilirii condițiilor în care urma să aibă lor

intervenția, partea vătămată s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul

într-un local situat vis-a-vis de Tribunalul Buzău, unde i-a prezentat diverse

persoane despre care spunea că sunt avocați și care își exprimau părerea că în

cazul infracțiunilor respective, aplicarea unei pedepse cu suspendarea

condiționată a executării este greu de realizat.

În acest condiții și  împrejurări, inculpatul a creat convingerea

părții vătămate că se impunea intervenția pe lângă judecătorul respectiv.

Deoarece

termenul de judecată se apropia, partea vătămată a insistat ca inculpatul să

facă intervenția respectivă.

Fiind

de acord, acesta i-a cerut celui trimis în judecată 50 dolari SUA și valoarea

în lei a încă 50 dolari, din care a primit 1.500.000 lei.

Întrucât

la ședința de judecată ce a urmat cauza a fost amânată, partea vătămată s-a

convins că inculpatul nu a făcut nici o intervenție și la insistențele ei,

acesta i-a restituit suma pe care o primise.

Împotriva

soluției, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a declarat apel, susținând că

hotărârea nu este temeinică în ce privește cuantumul pedepsei și modul ei de

executare.

Apelul

a fost admis și prin decizia nr.297 din 24 iunie 2002 au fost înlăturate

prevederile art.86

1

, 86

3

și 86

4

C.pen., astfel

încât inculpatul urmează să execute pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de

detenție.

Împotriva

acestei soluții, inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul

a criticat decizia instanței de apel sub aspectul temeiniciei, în sensul că în

mod greșit s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa prin privare de

libertate.

Apărătorul

a susținut că la individualizarea pedepsei, instanțele trebuia să aibă în

vedere, pe lângă gravitatea faptei și persoana inculpatului.

Sub

acest aspect, el a arătat că recurentul este bolnav psihic care răspunde penal,

dar maladia de care suferă „tulburări de personalitate tip poliform” nu

prezintă remisie niciodată și necesită tratament, inclusiv internări lunare.

Față

de această situație, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Buzău.

Recursul

nu este fondat.

Analizând

decizia atacată se constată că este temeinică sub aspectul individualizării

pedepsei atât în ce privește cuantumul cât și modul ei de executare.

Astfel,

instanța a ținut seama de pericolul social sporit al faptei comise, precum și

modul în care a acționat inculpatul.

Astfel,

modul concret în care a acționat, ușurința cu care a indus în eroare pe partea

vătămată, făcând-o să creadă tot timpul că are influență asupra judecătorului,

dovedește abilitate în ceea ce prevede săvârșirea acestui gen de infracțiuni

(înșelăciune).

În

același timp, instanța a ținut seama și de atitudinea nesinceră pe care

recurentul a avut-o în timpul procesului penal, susținând că a primit banii

pentru serviciile pe care le-a făcut părții vătămate (a dus-o la arhiva

tribunalului și i-a prezentat diverși avocați) susținere care a fost contrazisă

de probele administrate în cauză.

Împrejurarea

că recurentul este bolnav psihic nu justifică aplicarea unei pedepse a cărei

executare să fie suspendată sub supraveghere, ținând seama de pericolul social

sporit al faptei și făptuitorului.

Mai

mult, în cauză s-a efectuat și o expertiză medicală care a concluzionat că atât

în momentul comiterii infracțiunii cât și după, inculpatul a avut și are

discernământul faptelor sale.

Rezolvarea

problemei medicale se poate realiza prin folosirea altor căi și mijloace

legale.

Ca

atare, pedeapsa, așa cum a fost individualizată, sub aspectul cuantumului și al

modului de executare, de către instanța de apel, corespunde criteriilor

menționate de art.72 C.pen. și este de natură să realizeze dispozițiile art.52

C.pen. în ceea ce privește rolul ei educativ și de prevenție generală.

În

consecință, recursul urmează să fie respins.

Cheltuielile

efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor

fi restituire de către recurent.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN UMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei nr.297 din 24 iunie

2002 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Obligă

pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se

include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 13 februarie 2003.