ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1487/2003

Deliberând asupra recursului de față

constată:

Prin sentința penală nr. 110 din 19

iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial, inculpatul Ș.I.C. a

fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

stupefiante, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 7 din

Legea nr. 78/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a menținut starea de arest care a

fost prelungită cu încă 30 de zile.

S-a dedus din durata pedepsei timpul

măsurilor privative de libertate de la 30 ianuarie 2002, la zi.

În baza art. 255 alin. ultim C.

pen., raportat la art. 256 alin. ultim C. pen., inculpatul a fost obligat să

restituie un telefon mobil marca Nokia 6210 și încărcătorul aferent numitului

S.I.C.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de fond a reținut în esență

că inculpatul în calitate de ofițer de poliție însărcinat cu cercetarea penală,

a pretins la data de 17 ianuarie 2002, de la martorul S.I.C. suma de 1500

dolari și apoi în cursul lunii ianuarie 2002, la date succesive – 17 ianuarie

2002 și 23 ianuarie 2002, a primit un telefon marca Nokia 6210 și încărcătorul

aferent, iar la 30 ianuarie 2002, a primit suma de 1000 dolari lăsând să se

creadă că are influență asupra funcționarilor de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 3, pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal în

care denunțătorul era cercetat.

S-a reținut că fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de

art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Sentința a fost atacată cu apel de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar și de inculpat.

În apelul procurorului s-a susținut

că pedeapsa nu a fost just individualizată și că se impune majorarea acesteia.

Inculpatul a susținut în principal

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

257 alin. (1) C. pen., astfel încât, se impune pronunțarea unei soluții de

achitare.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

să i se rețină circumstanțe atenuante și să i se reducă pedeapsa.

Prin decizia nr. 115 din 23

decembrie 2002, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondate apelurile

declarate.

S-a reținut că declarația martorului

S.I.C., audiat în apel, este edificatoare și de natură să înlăture fără nici o

rezervă susținerile inculpatului în sensul că a primit suma de bani cu titlu de

împrumut, urmând să o restituie ulterior.

Astfel, instanța de apel a reținut

că martorul a negat categoric existența unor relații de prietenie cu inculpatul

în virtutea cărora să-i fi dat acestuia telefonul, încărcătorul și suma de bani

și a precizat că suma de bani în valută nu a fost remisă cu titlu de împrumut

ci a fost pretinsă de inculpat cu motivarea că va determina pe procuror să dea

o soluție favorabilă în cauza penală în care era implicat. A mai arătat

martorul că în toate demersurile sale, inculpatul a lăsat să se înțeleagă că

are influență asupra procurorului care efectua urmărirea penală și-l poate

determina să dea o soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Instanța de apel a reținut în

concluzie că această declarație și celelalte probe fac dovada că inculpatul a

săvârșit infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1)

raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

S-a apreciat că pedeapsa a fost just

individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., sub acest

aspect fiind nefondate, atât criticile formulate de procuror, cât și cele

formulate de inculpat.

Inculpatul a declarat recurs

susținând că la judecarea cauzei pe fond a fost lipsit de apărare, că se impune

achitarea sa în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat să se rețină în favoarea sa

circumstanțe atenuante și în consecință să i se reducă pedeapsa.

Din examinarea cauzei rezultă că

este întemeiată susținerea inculpatului că la judecarea cauzei pe fond a fost

lipsit de apărare.

Astfel, din partea introductivă a

sentinței penale rezultă că după ce instanța a declarat terminată cercetarea

judecătorească și a dispus trecerea la dezbateri, avocații A.T. și G.V.,

apărători aleși ai inculpatului au refuzat să pună concluzii.

Această poziție a apărătorilor nu

constituie o simplă încălcare a obligațiilor asumate prin contractul de

asistență juridică ci este de natură să producă consecințe pe plan procesual,

întrucât reprezintă practic un refuz de a-l apăra pe inculpat.

Faptul că cei doi apărători au rămas

în sala de ședință în timpul în care inculpatul a avut ultimul cuvânt este

lipsit de relevanță, întrucât în mod evident dreptul la apărare nu se

realizează doar prin prezența fizică a avocatului.

Așa fiind, Curtea constată că la

judecarea cauzei în fond inculpatul a fost lipsit de apărare.

Întrucât asistența juridică era

obligatorie conform art. 171 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul fiind arestat

și instanța a judecat cauza fără a-i asigura apărarea, hotărârea este contrară

legii și în consecință este supusă casării conform art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

1

C. proc. pen.

Același caz de casare există și în

privința hotărârii instanței de recurs care, contrar dispozițiilor art. 371

alin. (2) C. proc. pen., nu a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept limitându-se la motivele invocate de inculpat și de procuror, astfel

încât, nu a sesizat că prima instanță a judecat cauza cu încălcarea dreptului

la apărare.

Așa fiind, se va admite recursul

inculpatului și se vor casa hotărârile pronunțate.

Întrucât, potrivit art. 197 alin.

(2) C. proc. pen., dispozițiile referitoare la asistarea inculpatului de către

apărător sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, cauza va fi trimisă spre

rejudecare primei instanțe conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen.

Casarea fiind determinată de

existența unei nulități absolute, este inutilă analiza celorlalte motive de

recurs invocate de inculpat, urmând ca prima instanță, cu ocazia rejudecării,

să aibă în vedere apărările menționate în argumentarea recursului. În acest

sens se va solicita Parchetului de pe lângă Tribunalului Militar Teritorial să

înainteze casetele originale pe care au fost înregistrate convorbirile și, dacă

este cazul, pe cele prelucrate pentru eliminarea zgomotelor de fond, precum și

autorizarea pe baza cărora au fost efectuate aceste înregistrări și vor fi

administrate orice probe vor fi necesare pentru aflarea adevărului.

Reținând că subzistă temeiurile

avute în vedere la arestarea inculpatului, se va menține această măsură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul Ș.I.C. împotriva deciziei penale nr. 115 din 23 decembrie 2002 a

Curții Militare de Apel.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 110 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial și trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial.

Menține starea de arest.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2003.