ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2083/2005

Asupra recursului în anulare

de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 156

din 14 octombrie 2002, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat

inculpatul lt. col. P.ȘT. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 81 C. pen., a

dispus suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani, constituind

termen de încercare.

În baza art. 257 alin. (2)

C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 dolari S.U.A. sau

echivalentul în lei la cursul din ziua executării.

S-a reținut că, făcându-l să

creadă că are influență asupra unui procuror în sensul de a-l determina să-i

aplice denunțătorului T.A. o amendă pentru fapta din 30 decembrie 2001,

comercializarea fără autorizație de petarde încadrate în categoria

explozibililor slabi, intrând sub incidența Legii nr. 126/1995 în care era

cercetat într-un dosar penal, inculpatul i-a pretins acestuia suma de 200 a

S.U.A.

Organizându-se prinderea în

flagrant a ofițerului de poliție, s-a descoperit în torpedoul mașinii acestuia

suma de 200 dolari S.U.A. capcanați, puși anterior acolo de denunțător.

În lumină UV au fost puse în

evidență puncte fluorescente pe fața degetului mijlociu de la mâna stângă a

inculpatului, pe fața externă a degetului arătător de la mâna dreaptă, pe

ambele fețe ale portchei-ului și pe fața externă a legitimației de serviciu.

Prin decizia penală nr. 58

din 11 noiembrie 2003, Curtea Militară de Apel a aluat act de retragerea

apelului declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva hotărârilor

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410

alin. (1) pct. 7

1

teza I C. proc. pen.

S-a susținut că suma de 200

dolari S.U.A. a fost restituită denunțătorului, așa încât în mod greșit s-a

dispus confiscarea de la inculpat.

În concluzie, procurorul

general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor

atacate și rejudecarea cauzei între aceste limite.

Recursul în anulare este

fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este adevărat că potrivit

art. 257 alin. (2), cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., banii, valorile

sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc,

inculpatul este obligat la plata echivalentului lor în lei.

În cauză însă cumpărătorul

de influență a denunțat fapta organului de urmărire penală, fără a mai aștepta

îndeplinirea serviciului ilegal „cumpărat”, anterior sesizării acestuia cu

privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, iar suma de 200

dolari S.U.A. folosiți la realizarea flagrantului au fost restituiți

denunțătorului.

Or, obligația de restituire

stabilită ca sancțiune sub forma confiscării în favoarea statului, în temeiul

dispozițiilor legale menționate, subzistă exclusiv în cazul în care faptul

juridic prin care patrimoniul inculpatului s-a mărit pe seama patrimoniului

cumpărătorului de influență este rezultatul neconfirmării ordinii existente, concomitent,

atât a făptuitorului cât și a persoanei care cumpără influența reală sau

presupusă a autorului infracțiunii de trafic de influență, ipoteză ce nu se

regăsește în cauză ca urmare a denunțării faptei înainte ca organul de urmărire

penală să fie sesizat.

Drept urmare, dispunând

confiscarea sumei de 200 dolari S.U.A., instanța a pronunțat o hotărâre supusă

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza I din același cod, invocat de procurorul general.

Ca atare se impune admiterea

recursului în anulare și rejudecarea cauzei în aceste limite.

Nu este întemeiată însă

cererea apărătorului inculpatului, privind extinderea recursului în anulare,

sub aspectele invocate, în raport de dispozițiile art. 40 C. proc. pen.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 414

1

C. proc. pen., cu

referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, Curtea va

admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la

greșita confiscare a sumei de 200 dolari S.U.A. în temeiul art. 257 alin. (2)

C. pen., va înlătura această dispoziție și va constata că suma menționată a

fost restituită denunțătorului în cursul urmăririi penale.

Celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 156 din 14 octombrie

2002 a Tribunalului Militar Teritorial și deciziei nr. 58 din 11 noiembrie 2003

a Curții Militare de Apel, privind pe inculpatul P.Șt.

Casează hotărârile atacate

numai cu privire la greșita confiscare, în temeiul art. 257 alin. (2) C. pen.,

a sumei de 200 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul zilei în

momentul executării, de la inculpatul P.Șt., dispoziție pe care o înlătură.

Constată că suma de 200

dolari S.U.A. a fost restituită denunțătorului Ț.A., conform dovezii din 9 mai

2002, întocmită de Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2005.