ÎCCJ, decizie (scj.ro #84388)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84388) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Trafic de influență. Confiscare Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Traficul de influență Indice alfabetic: Drept penal - trafic de influență - confiscare C. pen., art. 256 alin. (2), art. 257 Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (3) În cazul infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 C. pen., suma de bani pretinsă de inculpat nu este supusă confiscării, dacă a fost folosită pentru prinderea în flagrant delict a inculpatului și, ulterior, restituită denunțătorului, fapta fiind denunțată organului de urmărire penală înainte de sesizarea acestuia cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2083 din 25 martie 2005 Prin sentința penală nr. 156 din 14 octombrie 2002, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat inculpatul P.Ș., ofițer de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 257 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 de USD sau echivalentul în lei la cursul din ziua executării. Instanța a reținut că inculpatul, făcându-l să creadă pe denunțătorul T.A., cercetat într-un dosar penal, că are influență asupra unui procuror pentru a-l determina să-i aplice o amendă, i-a pretins acestuia suma de 200 de USD.
Organizându-se prinderea în flagrant delict a inculpatului, s-a descoperit în torpedoul mașinii acestuia suma de 200 de USD, puși anterior în acel loc de denunțător. Prin decizia penală nr. 58 din 11 noiembrie 2003, Curtea Militară de Apel a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat. Recursul în anulare declarat în cauză, cu privire la greșita confiscare a sumei de 200 de USD, întrucât aceasta a fost restituită denunțătorului, este fondat. Potrivit art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) din același cod, banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. În cauză, însă, cel care a dat banii a denunțat fapta organului de urmărire penală, înainte de sesizarea acestuia cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, iar suma de 200 de USD folosiți la realizarea flagrantului au fost restituiți denunțătorului.
Or, confiscarea, în temeiul prevederilor art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., poate fi dispusă numai în cazul în care fapta prin care patrimoniul inculpatului s-a mărit pe seama patrimoniului celui de la care a primit foloase este rezultatul neconformării ordinii juridice, atât a făptuitorului, cât și a persoanei care vrea să beneficieze de influența reală sau presupusă a autorului infracțiunii de trafic de influență, ipoteză ce nu se regăsește în cauză, ca urmare a denunțării faptei înainte ca organul de urmărire penală să fie sesizat. În consecință, recursul în anulare a fost admis și s-a dispus înlăturarea dispoziției privind confiscarea.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.