ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1756/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința nr. 47 din 18 noiembrie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București, în baza dispozițiilor art. 401, art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. și a Deciziei de îndrumare nr. XXXVI/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea condamnatului P.Ș. de revizuire a sentinței penale nr. 154 din 14 octombrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București, definitivă prin decizia penală nr. 613 din 31 ianuarie 2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală. Revizuentul - condamnat a fost obligat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Condamnatul P.Ș. a formulat cerere de revizuire a sentinței nr. 156 din 14 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în dosarul nr. 267/2002, rămasă definitivă prin retragerea apelului. Prin această sentință P.Ș. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (2) C. pen. și a fost confiscată suma de 200 de dolari primită de la denunțătorul T.A. Prin decizia nr. 2083/2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis recursul în anulare al procurorului general și casată hotărârea Tribunalului Militar Teritorial București și a Curții Militare de Apel sub aspectul greșitei confiscări a sumei de 200 de dolari.

Condamnatul a formulat mai multe cereri de revizuire. Cererea care face obiectul prezentei cauze, este întemeiată pe dispozițiile art. 394 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fiind invocate următoarele împrejurări de fapt: - neluarea în considerare de către instanța de fond a unor procese-verbale încheiate de U.M. 0962 București din care rezultă că surprinderea sa în flagrant a fost o provocare a denunțătorului, situație contrară art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Susține că suma de bani nu a fost primită de către dânsul ci a fost pusă de denunțător în torpedoul mașinii; - inadvertența intervalelor orare din cuprinsul acestor procese-verbale, sub aspectul desfășurării situației de fapt; - urmele fluorescente menționate în procesul-verbal de constatare a infracțiunii, ca găsite pe mâinile sale, nu s-au datorat contactului cu substanța fluorescentă de marcaj a banilor, ci unei afecțiuni dermatologice, vitiligo, aspect invocat dar neluat în considerare de instanța de fond, cu ocazia cercetării judecătorești.

Prima instanță a constatat că noua cerere de revizuire se referă la aceleași aspecte de fapt cu cele din memoriul trimis Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București în data de 25 februarie 2005, conținând detalii referitoare la cererea de revizuire nr. 347/111/2005 din 11 octombrie 2005, soluționată prin sentința penală nr. 73 din 04 decembrie 2007, în dosarul nr. 21/753/2007 a Tribunalului Militar Teritorial București (f.37-40). Prin această sentință (nr. 73 din 04 decembrie 2007) au fost analizate, în amănunt, toate cele patru puncte invocate (f.38-39), iar actuala cerere este o reluare a celor susținute anterior și asupra cărora instanța s-a pronunțat conform deciziei nr. XXXVI/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererile de revizuire în care există identitate de persoane, temei legal, motive și apărări cu altă cerere de revizuire soluționată, sunt inadmisibile.

Pentru acest considerent noua cerere de revizuire a fost respinsă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel condamnatul revizuient, motivele fiind formulate în scris (filele 2-3, 10-13 dos.inst.apel). Prin decizia penală nr. 1 din 25 ianuarie 2012, Curtea Militară de Apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul P.I.Ș. împotriva sentinței nr. 47 din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că, în urma deciziei nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Legea nr. 202/2010 a fost introdus art. 403 alin. (3) 1 în C. proc. pen., potrivit căruia : „Cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări”, condiții în care cererea de revizuire este inadmisibilă, iar apelul împotriva sentinței pronunțate este nefondat.

Referitor la necompetența după calitatea persoanei a instanței care a judecat în primă instanță cererea de revizuire, aspect invocat de apelantul condamnat, instanța a constatat că potrivit art. 401 C. proc. pen. cererea de revizuire intră în competența de soluționare a instanței care a judecat cauza în primă instanță, situație statuată și prin decizia nr. XXX/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, cu precizarea „chiar dacă, în momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu avea competența de a judeca fondul cauzei”. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea Militară de Apel, în termen legal, a formulat recurs revizuientul P.Ș., solicitând, prin apărătorul ales, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la o instanță civilă, competentă să soluționeze.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Judecarea cererii de revizuire în primă instanță este condiționată de verificarea motivelor invocate care se circumscriu dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., prin procedura admisibilității în principiu. Cu alte cuvinte, trebuie analizat dacă faptele și împrejurările invocate sunt noi sau au fost cunoscute de instanța care a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă. Pe de altă parte, potrivit art. 403 alin. (3) 1 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010, ca urmare a deciziei nr. XXXVI/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări.

Or, cum prima instanță a constatat că cererea de revizuire analizată este identică cu cea soluționată prin sentința nr. 73 din 4 decembrie 2007, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, potrivit reglementărilor susmenționate. Prin urmare, soluția pronunțată de instanța de apel în soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, nu putea fi decât de respingere a apelului, ca nefondat. În motivele de apel formulate s-a mai invocat necompetența, după calitatea persoanei, a instanței care a judecat în primă instanță cererea de revizuire întrucât, ulterior condamnării, categoria profesională din care făcea parte revizuientul a fost demilitarizată, iar polițiștii au dobândit calitatea de funcționari publici cu statut special.

Or, sub acest aspect, corect a constatat instanța de control judiciar că prima instanță nu a judecat fondul cauzei și că se putea pune problema competenței instanței după calitatea persoanei numai dacă se aprecia că cererea de revizuire este admisibilă în principiu. De asemenea, art. 401 C. proc. pen. prevede că este competentă să judece cererea de revizuire instanța care a judecat cauza în primă instanță, iar prin decizia nr. XXX/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că această situație persistă chiar dacă, în momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este temeinică și legală, iar recursul declarat de revizuient este nefondat, urmând a fi respins ca atare, cu obligarea recurentului revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.Ș. împotriva deciziei penale nr. 1 din 25 ianuarie 2012 a Curții Militare de Apel. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 mai 2012.