ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1650/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 864/ P din 5

octombrie 2000 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial

a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată în

stare de libertate a inculpatului sg. maj. F.F. pentru săvârșirea a două

infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) din același cod.

S-a reținut că, în noaptea de 2

aprilie 1997, aflat în serviciu împreună cu plt. M.I., inculpatul l-a oprit

pentru control pe cetățeanul moldovean C.R., aflat la volanul microbuzului,

încărcat cu marfă. După ce a examinat actele prezentate și autovehiculul,

inculpatul i-a cerut conducătorului auto 15 dolari S.U.A., pentru a nu-l amenda

contravențional și că șoferul a acceptat cererea pentru ca în acest fel să-și

poată continua cursa.

S-a mai reținut că după două

săptămâni, în noaptea de 17 aprilie 1997, același C.R. a fost oprit pentru

control de către inculpat, care era în ținută civilă.

După ce a controlat autovehiculul,

l-a întrebat pe B.A. dacă are declarații vamale pentru marfă, iar acesta i-a

răspuns că la vamă nu i s-a cerut să facă declarație vamală.

În continuare inculpatul i-a

reproșat lui B.A. (patronul firmei D.B., al cărei angajat era conducătorul auto

C.R.) că asigurarea pe care i-a prezentat-o are unele modificări și că trebuie

să plătească o amendă de 150.000 lei. B.A. a spus că nu are această sumă de

bani, iar inculpatul pentru a-i permite să plece i-a pretins suma de 20 dolari

S.U.A., sumă pe care până la urmă denunțătorul a fost nevoit să o plătească.

Aceste aspecte au fost percepute și

de martorii C.G. și A.S., aflați și ei în autovehiculul încărcat cu marfă.

În aceeași seară, în discuții cu

partenerul de afaceri martorul D.F., i-a relatat cele întâmplate și sfătuit de

acesta la 22 aprilie 1997, s-a prezentat la Poliția municipiului Vaslui unde a

reclamat cele petrecute.

Situația de fapt a fost reținută pe

baza denunțului făcut de B.A., declarațiilor martorilor C.R., C.G., A.S., D.F.,

procesului-verbal încheiat la recunoașterea din grup, declarațiilor inculpatului

și a subofițerilor A.A., C.F. și H.G.

Prin sentința nr. 34 din 27

decembrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial București, în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul F.F.

a fost achitat pentru cele două infracțiuni.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul

Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București care a criticat-o

pentru netemeinicie și nelegalitate.

S-a susținut prin motivele de apel

că printr-o interpretare trunchiată a probelor administrate în cauză s-a ajuns

la concluzia că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de

luare de mită.

Prin decizia nr. 25 din 28 februarie

2002, pronunțată de Curtea Militară de Apel, București, apelul parchetului a

fost respins ca nefondat.

Curtea a motivat că prima instanță a

administrat toate probele necesare aflării adevărului și le-a dat o justă și

completă apreciere, iar concluzia că inculpatul nu este vinovat a fost corect

trasă din materialul probator.

A reținut că susținerile

principalului martor pe care se bazează apărarea, respectiv B.A., potrivit

căruia inculpatul care era echipat în uniformă, în noaptea de 17 aprilie, este

una și aceeași persoană, cu cea care i-a pretins în noaptea de 3 aprilie, 15

dolari, sunt infirmate de toate celelalte probe administrate, care atestă că în

noaptea de 17 aprilie, inculpatul a exercitat serviciul îmbrăcat civil și s-a

aflat tot timpul în preajma subofițerului de poliție.

În fine este de remarcat că același

martor atunci când a fost pus să-l recunoască din grup pe cel care i-a pretins

bani, înainte de a se opri la inculpat a mai indicat alți patru subofițeri ca

fiind autori ai faptelor reclamate.

În termen legal, Parchetul Militar

de pe lângă Curtea Militară de Apel a declarat recurs, prin care solicită

casarea hotărârilor prin care s-a făcut o greșită aplicare a legii și

condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni de luare de mită cu care

instanțele au fost sesizate.

Examinând hotărârile atacate în

raport cu motivul de recurs invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.

Concluzia la care ajunge prima

instanță este urmarea interpretării trunchiate a probelor administrate și a

unor aspecte neelucidate sau mai bine spus nelămurite în cursul anchetei

judecătorești.

Din declarațiile date de B.A., C.R.,

C.G., A.S. și D.F., rezultă fără dubiu că cel care a pretins mită atât în seara

de 2 aprilie, cât și în seara de 17 aprilie este inculpatul.

Dacă B.A., în prima declarație nu

face referire la modul în care era îmbrăcat inculpatul, în toate celelalte

declarații referindu-se la fapta din 17 aprilie, a arătat că inculpatul era

îmbrăcat civil.

Martorul D.F. audiat la 22 aprilie

1997, a arătat că a mers cu B.A. să vadă care sunt polițiștii care i-au mită și

ajunși la locul cu pricina au găsit un polițist și 2 jandarmi, iar B:A. i-a

spus că un polițist lipsește. Audiat la 27 iunie 1997, D.F. repetă cele

declarate și face precizarea că B.A. i-a spus că unul din polițiștii din

patrulă era îmbrăcat civil în noaptea de 17 aprilie. A precizat că atunci când

au mers să-i arate care polițiști au luat banii, ajunși la locul unde se afla plutonierul

M.I. și cei doi jandarmi, B.A. la întrebarea dacă M.I. a luat bani a negat,

făcând precizarea că a dat banii celui care era în ținută civilă.

Este stabilit și chiar inculpatul a

spus că era îmbrăcat în civil, în noaptea de 17 aprilie, așa încât, prima

instanță a înlăturat greșit declarația martorului B.A., potrivit căruia

inculpatul era îmbrăcat în uniformă și în acea ținută i-a pretins bani.

Atât instanța de fond, cât și cea de

apel rețin pe baza declarațiilor unor martori polițiști și audiați că, B.A. a

fost ezitant când a arătat înspre inculpat, spunând că seamănă cu cel căruia îi

dăduse banii și că ar fi indicat și alte persoane.

Cele două instanțe nu au avut în

vedere însă actul scris (procesul-verbal) întocmit de organele de poliție în 22

aprilie 1997, când se consemnează că fiind introdus într-o sală în care se

găseau 18 polițiști, B.A. în fața martorilor asistenți l-a recunoscut primul pe

M.I. iar apoi pe inculpatul F.F.

S-a mai consemnat că în primul

moment denunțătorul a arătat că a dat banii lui M.I., însă după recunoașterea

lui F.F. a declarat în fața celor 18 subofițeri și a martorilor că banii i-a

dat lui F.F. și nu lui M.I., care era și el de față, împreună cu cei doi

jandarmi.

Un aspect neanalizat este cel

privind controlul autovehicului, dacă s-a făcut cum s-a făcut și dacă s-au

încheiat procese-verbale de contravenție.

Din rapoartele celor doi soldați

jandarmi din 18 aprilie 1997, I.C. și P.C., rezultă că plutonierul M.I., după

ce a controlat autovehiculul s-a deplasat în fața mașinii pentru ca

contravenientul să achite amenda. Martorul P.C. a consemnat „Domnul plutonier a

venit și ne-a spus că i-a dat amendă și au plecat în sector”.

Atâta timp cât martorii care îl

însoțeau pe B.A. au arătat că cel care i-a controlat a fost persoana îmbrăcată

în civil, iar plutonierul M.I. purta uniformă și câtă vreme nu există nici un

act de constatare a vreunei contravenții este evidentă încercarea de a-l apăra

pe inculpat.

Semnificativ este raportul șefului

Poliției Municipiului Vaslui lt. col. G.A. din 24 aprilie 1997 către I.P.J.

Vaslui.

În raport, se arată că din primele verificări

efectuate a rezultat faptul că, în noaptea de 17 aprilie 1997, de serviciu în

postul A.I., se afla plt. M.I. cu un jandarm, iar pentru întărirea

dispozitivului de pază acționa sg. maj. F.F. în civil cu un jandarm.

Subofițerii, deși nu au recunoscut fapta comisă, au confirmat că au oprit

mașina pentru control, în schimb nu au aplicat nici o sancțiune

contravențională.

În fine, se mai arată în raport, că

s-a procedat la recunoașterea din grup, iar B.A. l-a indicat pe M.I. și sg. maj.

F.F. ca fiind polițiștii cărora le-a dat 20 dolari S.U.A. și o cutie cu ness.

Rezultă din analiza probelor administrate

în cursul urmăririi penale și instanță că, inculpatul a pretins și primit la 2

ianuarie 1997 și 17 aprilie 1997, sume de bani în valută, în timpul efectuării

serviciului ordonat, astfel că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de

luare de mită.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385

15

alin. (2) lit. d) C.

proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă

Tribunalul Militar Teritorial și va casa hotărârile cu reținerea cauzei pentru

rejudecare.

Urmează ca în baza art. 254 alin.

(2) C. pen., inculpatul să fie condamnat la două pedepse de câte 3 ani

închisoare, pentru infracțiunile săvârșite.

Având în vedere că de la data

săvârșirii faptelor au trecut 6 ani, că inculpatul nu a mai săvârșit fapte

antisociale, iar înainte de săvârșirea infracțiunilor a avut o comportare

corectă în familie și societate, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi

atins și fără privare de libertate, urmând ca prin aplicarea art. 86

1

C. pen., să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixând

un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen.,

se va dispune confiscarea sumei de 35 dolari S.U.A. și va fi obligat inculpatul

la plata echivalentului în lei la data plății către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

Militară de Apel București împotriva deciziei penale nr. 25 din 28 februarie

2002 a Curții Militare de Apel București, privind pe intimatul inculpat

F.F.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 34 din 27 decembrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial București

cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului pentru două infracțiuni de

luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen.,

condamnă pe inculpatul F.F. la câte 3 ani închisoare și câte un an interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., contopește pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere pe un

termen de încercare de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare

inculpatul urmează să:

a)

se prezinte, în prima zi de marți a fiecărei luni,

la Judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de

instanță;

b)

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

c)

să comunice și să justifice schimbarea locului de

muncă;

d)

să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen.,

dispune confiscarea sumei de 35 dolari și obligă la plata echivalentului în lei

la cursul valutar de la data plății.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

aprilie 2003.