ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3678/2011

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3660 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1325/1/2011 s-a dispus admiterea contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat P.V. împotriva Deciziei penale nr. 215 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1868/1999.

A fost desființată Decizia penală nr. 215 din 18 ianuarie 1998 a Curții Supreme de Justiție, dispunându-se, judecarea de îndată a recursului declarat de inculpat, respectiv la data de 19 octombrie 2011.

Soluționând recursul declarat de inculpatul P.V., împotriva Deciziei penale nr. 204 din 22 aprilie 1999 a Curții de Apel Galați, urmare admiterii contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 386 din 16 noiembrie 1998 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 241/1999 s-a dispus, în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. condamnarea inculpatului P.V.  la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de închisoare.

În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 16 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare, cu un spor de 2 ani închisoare, inculpatul executând în final 18 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 C. pen. în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile după cum urmează:

- 9.100.000 lei către partea civilă A.M.;

- 3.000 dolari SUA sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul valutar de la data executării către partea civilă I.F.;

- 15.000.000 lei către partea civilă T.G.;

- 5.550.000 lei către partea civilă A.N.;

- 10.000.000 lei către partea civilă V.E.;

În baza disp. art. 191 în ref. la art. 189 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul către stat la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansat către Baroul de Avocați Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel s-au reținut următoarele:

Inculpatul P.V., administrator al firmei SC V. SRL care avea ca obiect de activitate vânzări-cumpărări de autoturisme, percepea pentru aceasta un comision de 5 - 10% din valoarea acestora.

Inculpatul a publicat în ziarul V.L. din Galați anunțuri cu privire la activitatea firmei sale și persoanele interesate de autoturisme ieftine și cu plata în rate îl contactau.

După ce era contactat de către aceștia, inculpatul le punea în legătură cu vânzătorii de autoturisme aflați atât în mun. Galați cât și în alte localități, vedeau autoturismele pe care le și verificau și dacă le convenea prețul îi plăteau inculpatului o treime încheind cu o bancă din mun. Galați un contract de împrumut pe care îl achitau în rate, intrând în posesia mașinii dorite și a actului de proprietate.

În ultima parte a activității sale, inculpatul a constatat că nu mai poate returna unor beneficiari suma de aproximativ 100 milioane lei.

Această situație s-a datorat, conform declarației inculpatului, unor împrumuturi acordate pe încredere unor persoane care au refuzat să le mai restituie, cât și a unor cheltuieli făcute în scop personal.

La o parte din aceștia, ca o consolare morală, atunci când a renunțat la activitatea pe care o desfășură, inculpatul le-a trimis câte o scrisoare prin care le-a cerut scuze pentru situația în care i-a adus, motivându-și comportarea față de ei, de cauze independente de voința sa, rugându-i totodată să-l ierte pentru ceea ce le-a făcut.

Cei aflați în această situație s-au adresat însă organului de poliție, care în urma cercetărilor a stabilit modalitatea și condițiile în care aceștia au fost înșelați.

V.E. a declarat că inițial a dat inculpatului, la 17 decembrie 1997, un comision de 500.600 lei și atunci când i s-a oferit spre cumpărare la alegere, un microbuz sau o mașină de teren, a mai dat un comision de 1.000.000 lei.

După mai multe amânări, părții vătămate i s-a oferit posibilitatea să vadă autoturismul pe care și l-a ales și care se afla în localitate, dar numai după ce a achitat un avans de 15.000.000 lei.

Cu această ocazie, inculpatul i-a spus că diferența până la o treime din valoarea autoturismului va fi acoperită cu un împrumut făcut pe numele său la B. Galați, lucru pe care însă nu l-a făcut și nici nu a intenționat să facă așa ceva.

După mai multe peregrinări prin mai multe locuri unde i se spunea în mod nereal că se află autoturismul cumpărat, constatând amânarea sistematică privind restituirea banilor pe care i-a dat, V.E. s-a adresat cu plângere organului de poliție.

De la inculpatul P.V. partea vătămată a aflat că poate cumpăra un autoturism marca V.T., uzat, cu suma de 37.000.000 lei. Inițial fiind de acord cu oferta lui P.V., partea civilă i-a dat acestuia pe bază de chitanță fiscală suma de 25.000.000 lei, urmând ca diferența să fie împrumutată de la B. Galați cu care însă nu s-a încheiat nici un contract.

Și această parte civilă, după ce a ajuns la concluzia că a fost înșelată de către inculpat s-a adresat cu plângere organului de poliție.

Pentru achiziționarea autoturismului respectiv inculpatul a primit de la partea civilă, la 7 februarie 1998, suma de 10.000.000 lei, urmând ca pentru diferența de până la 20.000.000 lei reprezentând jumătate din valoarea mașinii, să se apeleze la un împrumut bancar lucru care însă nu a avut loc pentru că inculpatul P.V. nu avea nici un interes să facă așa ceva.

Și în acest caz inculpatul, după ce sub diferite pretexte l-a amânat de mai multe ori, i-a trimis lui A.N. o scrisoare prin care, într-un mod voalat, și-a cerut scuze că l-a înșelat, rugându-l sub același formă să-l ierte și să nu-l denunțe organelor de poliție.

Inculpatul a fost de acord să ajute și, la cererea sa, a primit de la T.G., în avans, suma de 2.000.000 lei pentru care la 16 februarie 1998 a primit o chitanță fiscală.

Inițial, partea civilă, la indicația inculpatului, s-a deplasat la o firmă din București unde i s-a pretins suma de 2.500 dolari, lucru cu care aceasta nu a fost de acord și ca urmare a revenit în Galați.

În această situație, inculpatul i-a propus părții civile o altă variantă, printr-o firmă din Timișoara care a fost acceptată de aceasta astfel că i-a dat inițial, pe bază de chitanță fiscală, suma de 15.000.000 lei.

Deși a primit suma cerută, inculpatul nu a înmatriculat mașina părții vătămate, fapt pentru care aceasta a sesizat organele de poliție.

Inculpatul i-a spus că înmatricularea se va face printr-o firmă din București căreia i se va trimite actele, activitate pentru care, la 17 februarie 1998, a cerut și a primit de la partea civilă suma totală de 4.500.000 lei, pentru care a eliberat chitanțe fiscale.

După ce a primit banii și actele mașinii de la partea civilă P.M. au stabilit să se reîntâlnească după aproximativ 10 zile, timp în care firma din București care fusese contactată în acest scop, să procedeze la înmatricularea autoturismului părții civile.

Conform acestei înțelegeri, P.M. a declarat că l-a căutat pe inculpat de mai multe ori, fiind amânat de fiecare dată sub diferite pretexte și că, cu ocazia deplasărilor pe care le-a făcut la sediul acestuia, a întâlnit mai multe persoane aflate în aceeași situație ca el, și că, într-un final a fost nevoit să facă plângere împotriva acestuia.

După ce a primit, la 6 martie 1998, banii de la partea civilă, fără să mai desfășoare vreo activitate pentru aceasta, inculpatul, ca și în cazurile precedente, sub diferite pretexte l-a amânat de mai multe ori până când A.M. și-a dat seama că a fost înșelat și a făcut plângerea împotriva acestuia.

Aflând de la acesta că se ocupă cu intermedierea de vânzări-cumpărări de autoturisme, de fabricație străină, I.F. l-a rugat pe inculpat să-i găsească și ei o astfel de mașină. La cererea inculpatului, după câteva negocieri, partea civilă i-a dat acestuia, la data de 23 martie 1998, 1.800 dolari și 2150 DM, reprezentând echivalentul a 25.000.000 lei, pentru care i-a dat chitanțele fiscale de rigoare.

După ce a primit banii, inculpatul i-a spus părții civile că în următoarele zile va fi contactată de firma din București cu care s-au dus tratativele pentru a se stabili data și locul unde urma să-și primească autoturismul dorit, lucru care însă nu a mai avut loc și după mai multe amânări, dându-și seama că a fost înșelată, partea vătămată I.F. a făcut plângerea împotriva acestuia.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpatul P.V., solicitând desființarea acesteia și, în rejudecare, achitarea sa.

În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei și reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 204/A din 22 aprilie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul P.V.

A fost desființată Sentința penală nr. 386 din 16 noiembrie 1998 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o singură infracțiune continuată de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza textelor de lege enunțate s-a dispus condamnarea inculpatului P.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și nu cele prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., care reglementează concursul de infracțiuni.

Sub aspect probatoriu, instanța de apel a reținut că faptele reținute în sarcina inculpatului au fost dovedite, astfel că nu poate fi însușită critica acestuia în sensul pronunțării unei hotărâri de achitare.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul P.V. invocând incidența cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 21, 2, 17 și 14 C. proc. pen.

În principal, a solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului și achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât probele administrate nu demonstrează, dincolo de orice dubiu, vinovăția sa în raport de faptele reținute.

Totodată, a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și reducerea pedepsei.

În cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepsei, recurentul inculpat a solicitat a se avea în vedere atitudinea sa procesuală care poate fi circumscrisă dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, în parte, pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul judecății, rezultă că inculpatul P.V., în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada noiembrie 1997 - martie 1998, a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a promis că le va procura autoturisme de fabricație străină sau că le înlesnește înmatricularea unor astfel de autoturisme a căror an de fabricație era mai mare de 8 ani, cauzând un prejudiciu de 106.000.380 lei.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de înșelăciune se săvârșește în forma de vinovăție a intenției, făptuitorul își dă seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta cauzează o pagubă, urmare a cărei producere o dorește.

Pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu interesează dacă, datorită împrejurărilor concrete, victima a fost sau nu ușor de indus în eroare. Legea a urmărit, prin incriminarea acestei fapte, să apere, îndeosebi, persoanele credule, mai puțin prudente, întrucât tocmai acestea sunt mai expuse să ajungă victime ale infracțiunii.

În cauza dedusă judecății, se constată că inculpatul a dat publicității, în cotidianul V.L., că poate să intermedieze, în schimbul unui comision, cumpărarea unor autoturisme de proveniență străină.

Astfel, partea vătămată V.E. s-a întâlnit cu inculpatul căruia i-a dat, în data de 17 decembrie 1997, un comision de 500.000 lei pentru achiziționarea unui microbuz.

Inculpatul, după primirea comisionului, a amânat partea civilă succesiv, invocând diverse motive, după care i s-a promis posibilitatea să vadă autoturismul dar numai după achitarea unui avans de 15.000.000 lei, urmând ca restul sumei să fie acoperită de inculpat care urma să facă un împrumut, pe numele său, de la B. Galați.

Nu s-a realizat niciuna din promisiunile inculpatului, partea vătămată neputând vedea autoturismul oferit de inculpat, astfel că a solicitat restituirea sumelor pe care i le-a dat. Întrucât demersurile făcute de partea vătămată V.E. au rămas fără succes, acesta a formulat plângere la organele de poliție.

Aceeași modalitate de comitere a fost adoptată de inculpat și față de părțile vătămate D.I. și A.N., cărora le-a promis, în schimbul unui comision și a unui avans, cumpărarea unor autoturisme de proveniență străină.

Inculpatul nu a făcut niciun demers, în sensul celor promise, cauzându-le părților civile prejudicii de 25.000.000 lei, respectiv 10.000.000 lei.

A doua modalitate de inducere în eroare a constat în promisiunea făcută de inculpat părților vătămate, că le va înmatricula autoturisme care aveau o vechime mai mare de 8 ani, în schimbul unor sume de bani.

Astfel, în luna februarie 2008, inculpatul a primit de la partea vătămată P.M. - căruia i-a spus că înmatricularea se va face printr-o firmă din București - suma de 4.500.000 lei pentru care a și eliberat chitanțe fiscale.

Deși s-au înțeles să se întâlnească după 10 zile, acest lucru nu a mai fost posibil, fiind amânat de inculpat sub diverse pretexte, astfel că partea vătămată a formulat plângere penală.

În luna martie 1998 – urmare anunțurilor de publicitate făcute de inculpat în același cotidian V.L. – părțile vătămate A.M. și I.F. au luat legătura cu inculpatul care le-a promis că le va înlesni cumpărarea unui autoturism.

Nici de această dată inculpatul nu a respectat promisiunea, primind în schimb de la părțile vătămate suma de 9.000.0000 lei, respectiv 1800 dolari și 2150 DM.

Din declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală, rezultă că nu sunt contestate tranzacțiile încheiate cu părțile vătămate și că avea posibilitatea reală de a onora aceste contracte.

Intenția inculpatului de a induce în eroare părțile vătămate rezultă, pe de o parte, din modul de operare și din împrejurările comiterii faptelor.

Astfel, inculpatul promitea fiecărei părți vătămate, fie cumpărarea unui autoturism de proveniență străină, fie înmatricularea unor autoturisme care aveau o vechime mai mare de 8 ani în schimbul unor comisioane dar și al unui avans, după care inculpatul nu mai făcea demersurile necesare, utilizând banii în scop personal.

Pe de altă parte, intenția inculpatului de a înșela părțile vătămate rezultă din declarațiile date de acestea care, au încercat, după ce și-au dat seama că au fost induse în eroare, recuperarea sumelor date inculpatului dar nu au reușit, fiind amânate sub diverse motive.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că vinovăția inculpatului este dovedită, astfel încât nu se justifică achitarea sa.

Nu este fondată nici critica circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.

Astfel, potrivit disp. art. 177 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin Serviciul personal al unității la care lucrează.

În alin. (3) al aceluiași text, se prevede că „în caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită.”.

Or, în cauză, instanța de fond și apel a dispus citarea inculpatului la adresa indicată în faza de urmărire penală, fiind respectate astfel dispozițiile legale enunțate anterior.

Inculpatul era cel care avea obligația să încunoștiințeze instanța despre schimbarea adresei unde locuiește, neputând fi imputabilă instanței de judecată omisiunea inculpatului.

Nici solicitarea inculpatului, în sensul aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., nu poate fi însușită în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, solicitând achitarea sa.

Cât privește, latura civilă a cauzei, aceasta a fost corect soluționată de instanțe, recuperarea parțială a prejudiciului, neavând relevanță sub aspectul încadrării juridice a faptei, acest aspect urmând a fi avut în vedere la punerea în executare a hotărârii.

Recursul declarat de inculpat este însă fondat prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte va reține că de la data comiterii faptei și până la soluționarea cauzei a intrat în vigoare O.U.G. nr. 207 din 15 noiembrie 2000, potrivit cu care prin „consecințe deosebit de grave se înțelege crearea unei pagube mai mari de un miliard de lei”.

Cum în cauză, prejudiciul cauzat de inculpat este de 106.000.000 lei se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 215

1

, alin. (2) și alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, se vor avea în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. - fapta, prezentând un grad ridicat de pericol social, cauzând, la momentul comiterii faptei, un prejudiciu substanțial - aplicându-i inculpatului o pedeapsă de 8 ani închisoare.

I se va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 36 C. pen., se va scădea din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 4 februarie 2011 la 19 octombrie 2011.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Vor fi anulate formele de executare emise în cauză și se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul P.V., împotriva Deciziei penale nr. 204 din 22 aprilie 1999 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Casează în parte decizia penală recurată și Sentința penală nr. 386 din 16 octombrie 1998 a Tribunalului Galați, numai sub aspectul încadrării juridice dată faptei și rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., text de lege în baza căruia condamnă inculpatul P.V. la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Scade din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în detenție de la 4 februarie 2011 la 19 octombrie 2011.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

Anulează formele de executare emise în cauză și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2011.