ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 922/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 922/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată, următoarele:

Prin sentința penală nr. 157 din 18

februarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpații:

- P.I. la:

- 10 luni închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.;

- 8 luni închisoare, pentru

participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art.

31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3)

C. pen.;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, astfel

că în final, va executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului, iar din pedeapsa de executat s-a dedus perioada arestării

preventive de la 15 septembrie 2000, la zi.

- D.D.C. la:

- un an și 2 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută

de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3)

C. pen.;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, urmând

ca, în final, să execute 5 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

- C.G.R. la:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.;

- 4 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit.

b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 4

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

Din pedeapsa aplicată inculpatului

s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 11 august 2000 la 16

august 2000.

În temeiul art. 71 C. pen., pe

durata executării pedepselor, tuturor inculpaților, le-a fost interzis

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În temeiul art. 118 lit. d) C. pen.,

a dispus confiscarea de la inculpații P.I. și D.D.C. suma de câte 185.000.000

lei dobândită prin vânzarea autoturismului către partea vătămată C.S.

Conform art. 254 alin. (3), raportat

la art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul C.G.R. a

sumei de 3000 dolari S.U.A., depusă la B.N.R., sucursala municipiului

București, astfel cum s-a dispus prin procesul verbal din 17 august 2000,

întocmit de secția 3 poliție, lucrarea fiind înregistrată sub nr. 26702 din 17

august 2000.

În baza art. 348 C. proc. pen., a

dispus anularea înscrisurilor falsificate și anume:

- ordinul de plată nr. 107 din 28

iulie 2000;

- ordinul de plată nr. 6 din 14

iulie 2000;

- înscrisurile privind autoturismul

Leganza; contractul de vânzare-cumpărare nr. 10469 din 15 iulie 2000, precum și

actele subsecvente, respectiv facturile fiscale, carte de identitate, cererea

de înmatriculare, certificatul de înmatriculare, factura fiscală privind

înstrăinarea autoturismului către A.V. și fișa de înmatriculare;

- înscrisurile privind autoturismul

Leganza; contractul de vânzare-cumpărare nr. 10470 din 15 iulie 2000; precum și

actele subsecvente și anume: factura fiscală, cartea de identitate, cererile de

înmatriculare, certificatul de înmatriculare, contractul de vânzare-cumpărare

pentru un autovehicul folosit  și fișele de înmatriculare.

A dispus restabilirea situației

anterioare săvârșirii infracțiunilor.

A dispus ridicarea sechestrului

asigurator înființat asupra autoturismului Leganza prin procesul verbal din 7

august 2000, întocmit de I.G.P., Direcția Poliției Judiciare.

S-a dispus restituirea către partea

civilă SC R. SRL a celor două autoturisme Leganza seria șașiu

KLAYF69ZEXB178251, respectiv KLAYF69ZEYB254137, constatând că bunurile se află

în posesia acesteia.

A fost respinsă ca neîntemeiată

cererea de acordare a despăgubirilor formulate de partea civilă SC R. SRL.

S-a luat act că partea vătămată C.S.

nu s-a constituit parte civilă.

Prin aceeași hotărâre, inculpații au

fost obligați să plătească cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

următoarele sume: inculpatul C.G.R. 2.550.000 lei, iar inculpații P.I. și

D.D.G. câte 3.000.000 lei, din care sumele de câte 450.000 lei reprezentând onorarii

cuvenite pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

La data de 19 mai 2000, inculpatul

D.D.C. împreună cu numitul B.I. și cu încă două persoane, rămase necunoscute,

s-au înțeles cu numita R.S.I. să cesioneze acțiunile de la SC F.C.I.,

încheindu-se contractul nr. 857/2000.

R.S. i-a predat inculpatului D.D.C.

actele în original ale firmei, iar plata cesiunii și a taxelor notariale a fost

efectuată de B.I. în numele inculpatului D.D.C. Acesta din urmă a întocmit un

act adițional prin care devenea acționar unic al societății și administrator cu

drept de semnătură în bancă. Scopul cesiunii nu a fost desfășurarea unor

activități comerciale ci obținerea unor formulare de facturi fiscale, chitanțe

fiscale și carnete (file) C.E.C., documentații pe care să le folosească la

săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune.

Inculpatul D.D.C. a solicitat și

obținut deschiderea unui cont la SC B., Agenția Măgurele, precum și două

carnete cu file C.E.C. De asemenea, a cumpărat în numele SC F.C.I. SRL un

carnet de facturi fiscale și unul de chitanțe fiscale.

În luna iulie 2000, inculpatul P.I.,

împreună cu inculpatul D.D.C. l-au contactat pe inculpatul C.G.R., agent

comercial la SC R. SRL, solicitându-i să-i ajute să cumpere autoturisme. P.I.

i-a oferit lui C.G.R., pentru ajutor, suma de 2000 dolari S.U.A., însă

inculpatul C.G.R. a acceptat numai contra sumei de 3000 dolari S.U.A.

Pentru plata celor două autoturisme,

inculpații D.D.C. și P.I. au pregătit un ordin de plată pe contul și în numele

SC F.C.I. SRL pe care a aplicat o ștampilă falsă, asemănătoare cu cea a SC B.,

agenția Măgurele.

Inculpatul C.G.R. l-a contactat pe

numitul N.C. (director de vânzări la SC R. SRL) spunându-i că aduce doi clienți

pentru achiziționarea de autoturisme NUBIRA CDX. Pentru a nu crea suspiciuni,

inculpatul a cerut lui N.C. un comision mai mic, iar după ce acesta a fost de

acord, inculpatul C.G.R. s-a ocupat de achiziționarea autoturismelor cu toate

că intra în concediu de odihnă.

În acest sens, inculpatul C.G.R. a

avut mai multe convorbiri telefonice cu N.C. care îi comunică faptul că nu se

pot vinde foarte repede două autoturisme NUBIRA, situație în care inculpații

P.I. și D.D.C. au fost de acord să cumpere cele două autoturisme LEGANZA, cu

toate că acestea erau mai scumpe. Atât inculpatul C.G.R. cât și inculpatul

D.D.C. nu au formulat pretenții referitor la culoarea mașinii, singura cerere

fiind livrarea cât mai rapidă a acestora.

Ca urmare a inducerii în eroare cu

privire la posibilitatea de plată a contravalorii autoturismelor au fost

întocmite două contracte de vânzare-cumpărare pentru două autoturisme Leganza

la data de 15 iulie 2000, fiind semnată de numita R.V., pentru SC R. SRL și de

inculpatul D.D.C., pentru SC F.C.I. SRL.

Conform procedurii, în cazul

plăților cu ordin de plată sau file C.E.C. predarea efectivă a autoturismului,

a cărții de identitate și autorizației provizorii de circulație nu se face

decât după întoarcerea banilor în contul vânzătorului.

La data de 28 iulie 2000, inculpatul

C.G.R. a revenit la sediul SC R. SRL, însoțit de inculpatul D.D.C. pentru a

ridica autoturismele. Având unele bănuieli, N.C. a verificat mai atent ordinul

de plată și a constatat că numărul de cont însemnat pe ordin nu corespundea cu

cel din actele SC F.C.I. SRL, iar suma în cifre nu corespundea cu cifra în

litere. În această situație, N.C. a refuzat să predea autoturismele, iar cei

doi inculpați au plecat spunând că vor aduce un ordin de plată corect

completat.

În cursul zilei următoare, numitul

N.C. nu a mai primit nici un semna din partea clientului, însă inculpatul

C.G.R. l-a sunat interesându-se dacă s-a efectuat sau nu tranzacția. N.C. l-a

sunat pe D.D.C., iar acesta din urmă i-a comunicat că se va prezenta în cursul

zilei de luni 31 iulie 2000 pentru finalizarea tranzacției.

În dimineața zilei de 31 iulie 2000,

inculpatul P.I. l-a sunat pe N.C., comunicându-i că vorbește în numele

inculpatului D.D.C. și va veni în numele acestuia să ridice autoturismul.

Anterior, în discuțiile purtate de

inculpații C.G.R. și D.D.C. și N.C., cei doi au comunicat că adevăratul client

este de fapt o altă persoană, fiind vorba despre „un om serios”, făcând

referire la inculpatul P.I. Inculpații D.D.C. și P.I. au prezentat un al doilea

ordin de plată care avea aplicată o ștampilă falsă în care era consemnat prețul

ambelor autoturisme, iar după predarea acestui ordin de plată au ridicat

autoturismele în sumă de 879.180.920 lei.

Conform procedurilor interne ale SC

R. SRL, în cazul vânzării de autoturisme cu plata prin virament, cărțile de

identitate ale mașinii nu se eliberează cumpărătorului până nu se confirmă

intrarea banilor în cont. Pentru a ocoli această procedură, inculpatul C.G.R.

s-a prezentat la numita G.C., căreia i-a solicitat și a primit alături de

cărțile de identitate ale altor autoturisme al căror preț era achitat și

cărțile de identitate pentru cele două autoturisme Leganza, cu toate că nu era

confirmată plata. Inculpatul C.G.R. a predat cărțile de identitate,

inculpatului P.I., primind de la inculpații D.D.C. și P.I. suma de 3000 dolari

pentru ajutorul dat la achiziționarea autoturismelor.

Reprezentanții SC R. SRL au introdus

ordinul de plată nr. 6 din 14 iulie 2000 în bancă, aflând cu această ocazie că

acesta era fals, ștampila aplicată pe ordin nefiind ștampila băncii, iar în

contul SC F.C.I. SRL nu există disponibil.

După obținerea celor două

autoturisme, inculpații P.I. și D.D.C., împreună cu numitul B.I. au trecut la

valorificarea acestora în județul Galați.

Cei trei s-au deplasat cu unul din

autoturismele Leganza la numitul C.S., oferindu-i spre vânzare cel de-al doilea

autoturism pe care îl duseseră în comuna Dărmănești la numitul C.S. Deși

inculpatul P.I. i-a cerut lui C.S. 440.000.000 lei, C.S. a fost de acord să-l

cumpere cu un preț de numai 370.000.000 lei, și după ce va fi înmatriculat.

În acest sens, inculpații P.I. și

D.D.C. au folosit un formular de factură fiscală seria BACD nr. 0696918 ce

aparținea SC C.E.C. SRL în care au consemnat că în data de 18 iulie 2000 SC

F.C.I. SRL i-a vândut inculpatului P.I. autoturismul Leganza de culoare bej cu

suma de 360.000.000 lei. Această factură, falsă, a fost folosită pentru

înșelarea numitului C.S., iar ulterior pentru înmatricularea autoturismului pe

numele inculpatului P.I., După înmatriculare, inculpatul P.I. a întocmit actul

de vânzare-cumpărare cu numitul C.S., după care inculpatul P.I. s-a ocupat și

de înmatricularea autoturismului pe numele cumpărătorului.

În ceea ce privește cel de-al doilea

autoturism, inculpatul P.I. și numitul B.I. l-au oferit inițial spre vânzare

numitului S.C., dar acesta nu a fost de acord să-l cumpere.

În această situație, inculpatul P.I.

l-a convins pe numitul A.V. să-l ajute, în sensul de a înmatricula autoturismul

pe numele său, după care acesta să-l vândă, inculpatul P.I., promițându-i

pentru acest serviciu suma de 2-3.000.000 lei.

După ce a obținut acordul lui A.V.,

inculpatul P.I. a întocmit o factură fiscală din cele emise de SC C.E.C. SRL în

care au consemnat vânzarea-cumpărarea autoturismului Leganza de către SC F.I.

SRL către A.V., împrejurare care nu corespunde adevărului. Totodată, inculpatul

P.I. i-a dat lui A.V. și o chitanță falsă în care se consemna că SC F.C.I. SRL

a primit de la numitul A.V. suma de 360.500.000 lei.

În baza celor două documente, false,

autoturismul a fost înmatriculat pe numele lui A.V.

Autoturismul Leganza a fost

recuperat de la A.V. în timp ce acesta definitiva formele legale.

Partea vătămată SC R. SRL s-a

constituit parte civilă cu suma de 1.057.184.920 lei reprezentând

contravaloarea celor două mașini în sumă de 879.184.920 lei; suma de

170.000.000 lei plătită lui C.S., precum și cheltuielile de deplasare pentru

recuperarea autoturismelor în sumă de 8.000.000 lei, urmând ca aceste valori să

fie actualizate în funcție de rata inflației, solicitând, de asemenea, și plata

dobânzilor aferente.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații C.G.R.

și P.I..

Parchetul a criticat hotărârea

primei instanțe cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate

inculpaților P.I. și D.D.C., solicitând majorarea acestora pe considerentul că

faptele prezintă un sporit grad de pericol social, având în vedere și

împrejurarea că aceștia, într-un interval scurt de timp, au comis 6 și

respectiv 3 infracțiuni în concurs real, precum și faptul că sunt cercetați în

alte două cauze pentru săvârșirea de fapte similare, iar în timpul procesului

penal au fost nesinceri.

Inculpatul P.I. a criticat aceeași

hotărâre, în principal, cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se

dispune achitarea, întrucât nu se face vinovat de faptele imputate, iar, în

subsidiar cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă,

solicitând reducerea acesteia.

Inculpatul C.G.R., a criticat

hotărârea primei instanțe cu privire la severitatea pedepsei aplicate,

solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare,

precum și la modalitatea de executare a acesteia, solicitând ca în cauză să se

facă aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., ori art. 86

1

C. pen.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 599/ A din 8 octombrie 2000, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpații P.I. și C.G.R.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că „Materialul probator administrat în cauză a fost

corect perceput și în detaliu analizat de către prima instanță, aceasta

ajungând în mod corect la concluzia vinovăției inculpaților pentru faptele ce

li se impută prin rechizitoriu, fiind înlăturate totodată motivat apărările

acestora”.

S-a mai arătat că apelanții

inculpați au avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal,

recunoscând o parte din situația de fapt (cum este cazul inculpatului P.I. care

a susținut că s-a ocupat de vânzarea autoturismelor fără însă a recunoaște

săvârșirea tuturor faptelor pentru care a fost trimis în judecată) sau negând

infracțiunile ce s-au reținut prin rechizitoriu (cum este cazul inculpatului

C.G.R.).

Cu privire la inculpatul P.I. s-a

motivat de către instanța de apel că „chiar dacă acesta a susținut că nu a luat

niciodată legătura cu inculpatul C.G.R. (pe care l-ar fi cunoscut pentru prima

dată la organele de poliție) din materialul probator administrat în cauză

rezultă o situație de fapt contrară. Astfel, inculpatul C.G.R. în primele

declarații date la urmărirea penală l-a indicat pe inculpatul P.I. ca fiind

persoana care, împreună cu inculpatul D.D.C., l-au contactat în vederea

achiziționării celor două autoturisme recunoscându-l chiar în cursul

cercetărilor după planșele foto, după cum inculpatul D.D.C. a arătat în fața

instanței că, „chiar dacă inculpatul P.I. nu l-a însoțit la SC R. SRL, acesta a

știut tot timpul ce se întâmpla, stând în preajma numitului B.I. cu care se

sfătuia în legătură cu achiziționarea autoturismelor și apoi cu valorificarea

lor.”

Referitor la inculpatul C.G.R. s-a

arătat că „acesta a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal

recunoscând inițial faptele comise pentru ca apoi să revină fără a fi însă

consecvent în legătură cu justificările date pentru suma de 3000 dolari S.U.A.,

primită de la inculpații D.D.C. și P.I., pentru a-i ajuta pe aceștia să intre

în posesia celor două autoturisme Leganza”.

S-a conchis că „probatoriul

administrat în cauză demonstrează vinovăția inculpatului C.G.R. pentru faptele

pentru care a fost trimis în judecată, respectiv ajutorul dat celorlalți doi

inculpați pentru a induce în eroare societatea la care era angajat, în vederea

dobândirii a două autoturisme achitate cu ordine de plată false, ajutor pentru

care a pretins și primit suma de 3000 dolari S.U.A.”, acesta fiind acela care

„a intermediat vânzarea-cumpărarea autoturismelor prin prezentarea inculpatului

D.D.C. directorului de vânzări al SC R. SRL, martorul N.C., el fiind cel care a

intervenit pentru eliberarea cărților de identitate, deși plata prin virament a

autoturismelor nu fusese confirmată, ajutându-i astfel pe inculpați, în

schimbul sumei de bani pretinsă și primită să intre în mod fraudulos în posesia

celor două autoturisme”.

Referitor la critica comună

formulată de parchet și inculpați, privind individualizarea pedepselor, s-a

arătat că nu sunt întemeiate, prima instanță apreciind în mod corect asupra

periculozității faptelor comise și a datelor ce caracterizează pe fiecare

inculpat în parte, pedepse care în cuantumul și modalitatea de executare

stabilită, sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., astfel

încât nu se impune nici majorarea, așa cum s-a cerut de către parchet și nici

reducerea ori schimbarea modalității de executare cum au solicitat inculpații.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații P.I., C.G.R. și D.D.C.

Inculpatul D.D.C. nu și-a motivat

recursul declarat, însă cu ocazia judecării cauzei s-a luat în discuție

inadmisibilitatea acestuia, aspect asupra căruia se va reveni cu detaliile

necesare.

Inculpatul P.I. a criticat decizia

instanței de apel cu privire la încadrarea juridică a faptei, solicitând a se

constata că vinovăția sa nu poate fi reținută decât pentru complicitate la

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și nu de complicitate

la infracțiunea de înșelăciune, cum în mod greșit au hotărât instanțele.

Inculpatul C.G.R., a criticat

aceeași hotărâre cu privire la:

- nelegalitatea deciziei atacate,

întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare, constând în aceea că în mod

nejustificat i-a fost respinsă cererea de amânare a judecării apelului, în

vederea angajării unui apărător ales;

- pedeapsa aplicată, pe care o

consideră prea severă, solicitând redozarea acesteia prin reaprecierea

criteriilor de individualizare;

- modalitatea de executare a

pedepsei, în sensul de a se dispune suspendarea executării condiționate a

acesteia ori prin executarea acesteia la locul de muncă.

Asupra recursurilor de față:

a) Recursul declarat de inculpatul

D.D.C. este inadmisibil.

Potrivit art. 385

1

alin.

ultim C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora

persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a

fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că împotriva sentinței penale nr. 157 din 18 februarie

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, au declarat apel numai

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații P.I. și C.G.R.

Se mai constată că apelul declarat

de parchet, deși viza și pe inculpatul D.D.C., a fost respins, ca nefondat, de

către instanța de apel.

Prin urmare, în aceste condiții

hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță a rămas definitivă pentru

inculpat la data expirării termenului de apel.

Inculpatul însă ar fi putut uza de

calea de atac a recursului numai în situația în care era admis apelul declarat

de parchet și prin aceasta i se făcea o situația mai grea decât cea avută la

judecata în fond și numai în legătură cu noua situație creată.

Cum situația sa nu s-a schimbat cu

nimic prin respingerea apelului declarat de parchet, urmează a se constata,

pentru considerentele arătate, că recursul declarat de inculpatul D.D.C. este

inadmisibil și a fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. a) C. proc. pen.

b) Critica formulată de inculpatul

P.I. potrivit căreia fapta sa trebuia încadrată în complicitate la infracțiunea

de fals în înscrisuri sub semnătură privată în loc de înșelăciune, nu este

fondată.

Activitățile desfășurate de inculpat

constând, mai întâi, în ajutorul dat inculpatului D.D.C. de a induce în eroare

societatea SC R. SRL, în vederea obținerii celor două autoturisme Leganza, prin

folosirea unor ordine de plată false, urmare a cărui fapt s-a cauzat numitei

societăți un prejudiciu important, ajutor pe care l-a dat în deplină cunoștință

de cauză și apoi de a induce în eroare pe numitul C.S. cu ocazia vânzării unuia

din autoturismele Leganza obținută fraudulos de la SC R. SRL, întrunesc în

primul caz elementele constitutive ale complicității la înșelăciune, iar în cel

de-al doilea caz de înșelăciune.

Prin urmare probele de la dosar

confirmând această stare de fapt, în raport cu care s-a făcut și încadrarea

juridică a faptelor, critica formulată de inculpat sub acest aspect (al

încadrării juridice a faptelor de înșelăciune) este nefondată, iar recursul

declarat pe acest considerent este de asemenea nefondat.

c) Nici criticile formulare de

inculpatul C.G.R. nu sunt fondate.

Susținerea acestuia în conformitate

cu care judecata în apel a avut loc cu încălcarea dreptului său la apărare nu

poate fi primită.

Se constată din actele de la dosar

că numitul inculpat, anterior judecății apelului, a solicitat instanței de apel

acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător ales, cu toate că

acesta avea asigurată apărarea prin desemnarea unui apărător din oficiu.

La termenul următor, fără nici o

justificare convingătoare, inculpatul a mai cerut acordarea unui termen tot

pentru același motiv și anume angajarea unui apărător ales.

Constatând că inculpatul a încercat

să folosească cu rea credință dreptul procesual în discuție, pe bună dreptate

instanța nu a mai dat curs cererii acestuia și a procedat la judecarea cauzei,

apărarea fiind asigurată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu.

Cât privește cea de a doua critică,

respectiv reindividualizarea pedepsei și schimbarea modalității de executare a

acesteia este, de asemenea, nefondată.

Se constată că prima instanță a

făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., menținând un echilibru

între pericolul social al faptelor și datele ce caracterizează persoana

inculpatului, căruia i-a aplicat pentru fiecare faptă în parte, pedepse în

limitele prevăzute de textele incriminatoare, fără a putea fi considerate

excesive, iar pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare reprezentând pedeapsa cea

mai grea din concurs, fără aplicarea unui spor, nu poate fi apreciată ca

severă.

Nici critica prin care se cere

schimbarea modalității de executare a pedepsei nu este fondată.

Săvârșind fapte cu un sporit grad de

pericol social, alături de alte două persoane, precum și poziția procesuală a

inculpatului, nesincer, duce la concluzia că executarea pedepsei prin privare

de libertate se impune pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen.

De altfel, dispunerea suspendării

condiționate a executării pedepsei (art. 81 C. pen.) ori a executării la locul

de muncă (art. 86

7

C. pen.) nu este posibil a se dispune având în

vedere că urmează a se menține pedeapsa aplicată de prima instanță, situație în

care nu este îndeplinită condiția referitoare la cuantumul pedepsei, în cazul

concursului de infracțiuni.

În consecință, pentru considerentele

arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.D.C. este

inadmisibil și a fi respins ca atare în temeiul art. 385

9

alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., iar recursurile declarate de inculpații P.I. și C.G.R.

sunt nefondate și a fi respinse în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul D.D.C. și ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații P.I. și C.G.R. împotriva deciziei penale nr. 599 A din 8 octombrie

2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate,

pentru inculpatul P.I. timpul arestării preventive de la 15 septembrie 2000, la

17 februarie 2004, iar pentru inculpatul C.G.R., timpul reținerii și al

arestării preventive de la 11 august 2000, la 16 august 2000

Obligă pe recurenții inculpați

D.D.C. și P.I. la plata sumelor de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care, sumele de câte 400.000 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, iar pe recurentul inculpat C.G.R. la plata, cu același

titlu, a sumei de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 februarie 2004.