Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
5 martie 2004

Decizia nr. 1306/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 185/2001 a Tribunalului Militar Teritorial București

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 185 din 17 octombrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial București, au fost condamnați inculpații:

DECIDE Admite recursurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și de inculpatul T.C.F., împotriva deciziei nr. 102 din 17 octombrie 2001 a Curții Militare de Apel. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 185 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București, după cum urmează: - dispoziția de achitare a inculpaților S.I. și B.N., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; - B.L. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; - M.L.A., M.O., M.C., M.I., M.M., M.H., M.L., R.C., B.C., M.X., M.G.

și M.Y., pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.; - neaplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind pe inculpatul T.C.F. 1. Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului S.I. în pedepsele componente și anume: - 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, condamnă pe inculpatul S.I. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca numitul inculpat să execute pedeapsa cea mai grea și anume 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de un an și 6 luni închisoare, astfel că în final, urmează să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Deduce din pedeapsa pe care inculpatul S.I. urmează să o execute, timpul arestării preventive de la 2 octombrie 1999, până la 14 decembrie 1999 și de la 4 iulie 2000, până la punerea efectivă în libertate.

2. În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, condamnă pe inculpatul B.N. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de un an închisoare, astfel că, în final, va executa pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Deduce din pedeapsa de executat, timpul arestării preventive de la 2 octombrie 1999, până la 14 decembrie 1999 și de la 4 iulie 2000, până la punerea efectivă în libertate.

3. Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului B.L. în pedepsele componente și anume: - 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - 10 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (1) C. pen., raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; - 6 luni închisoare, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 26, raportat la art. 291, teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și - un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. În baza art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, condamnă pe inculpatul B.L.

la 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 3 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, astfel că, în final, să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Deduce din pedeapsa de executat, timpul reținerii și al arestării preventive de la 30 septembrie 1999, până la 14 decembrie 1999. 4. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpata M.L.A. la un an închisoare. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.

Face aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen. 5. În baza art. 255 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpații: M.O., M.C., M.I., M.M., M.H., M.L., R.C., B.C., M.X., M.G. și M.Y., la câte un an și 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate numiților inculpați, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. Face aplicarea art. 359 C. proc. pen. 6. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată că pedeapsa de un an și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului T.C.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., este grațiată, în întregime, condiționat. Atrage atenția inculpatului asupra nerespectării dispozițiilor art. 7 din aceeași lege.

Inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În baza art. 254 alin. (3) C. pen., dispune confiscarea de la: - inculpatul S.I., a sumei de 96.000.000 lei; - inculpatul B.N., a sumei de 15.000.000 lei și 1500 mărci germane sau echivalentul în lei a acestei din urmă sume, la data executării și de la - inculpatul B.L., a sumei de 19.500.000 lei. Obligă pe recurenții inculpați să plătească aceste sume statului. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.I., B.N. și B.D., împotriva aceleiași decizii. Obligă pe inculpații S.I. și B.D. să plătească statului sumele de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu a acestora, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe inculpatul B.N.

la plata sumei de 1.200.000 lei cu același titlu. Onorariile de avocat, în sumă de câte 400.000 lei, cuvenite pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați B.L., B.M., C.I., R.C. și C.X., se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.