ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2912/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 125 din 30

mai 2001, pronunțată de Tribunalul Maramureș, inculpatul M.I. a fost condamnat

după cum urmează:

- în baza art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice din art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 257 C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de

înșelăciune în convenții (pct. 1 rechizitoriu);

- în baza art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice din art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 257 C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., la un an și 6 luni închisoare (pct. 2

rechizitoriu);

- în baza art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice din art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 257 C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., la un an și 8 luni închisoare (pct. 3

rechizitoriu).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani

închisoare în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. și art.

998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile după cum

urmează:

- 3.736 mărci germane sau

echivalentul în lei la data plății către partea civilă V.T.;

- 2.200 mărci germane sau

echivalentul în lei la data plății către partea civilă V.Z.;

- 2.600 mărci germane sau

echivalentul în lei la data plății și 1.250.000 lei către partea civilă L.A.

Inculpatul a fost de asemenea

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt, pe baza declarațiilor

părților vătămate V.T., V.Z. și L.A. și ale martorilor B.T., P.V. și P.L. coroborate

și cu declarațiile inculpatului, instanța a reținut următoarele:

În perioada iunie – iulie 1998,

inculpatul M.I. a vândut câte un autoturism de proveniență străină, cu o

vechime mai mare de 8 ani, părților vătămate V.T., V.Z. și L.A.

Pentru a determina părțile vătămate

să cumpere mașinile, inculpatul a afirmat mincinos că acestea sunt în curs de

înmatriculare și că în 2 – 3 zile, cel mult o săptămână va intra în posesia

actelor și numerelor definitive de înmatriculare.

Inculpatul a recunoscut că a vândut

fiecare autoturism la prețul unei mașini înmatriculate pe persoană fizică, iar

părțile vătămate au precizat că dacă ar fi știut că afirmațiile inculpatului nu

sunt adevărate nu ar fi cumpărat autoturismele.

S-a mai reținut că inculpatul a

primit ca preț de la partea vătămată V.T. 3.000 mărci germane, iar ulterior, a

mai cerut și primit încă 736 mărci germane, pretextând că banii îi sunt

necesari pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de înmatricularea

autoturismului.

De la partea vătămată V.Z. a primit

la data încheierii convenției 1.800 mărci germane și apoi, sub același pretext,

ca în cazul precedent, a mai cerut și primit încă 400 mărci germane, iar de la

partea vătămată L.A. a încasat cu ocazia vânzării autoturismului 2.600 mărci

germane și ulterior, invocând noi cheltuieli legate de înmatriculare, a mai

primit 1.250.000 lei.

S-a reținut că în fața instanței

părțile vătămate au precizat că inculpatul nu le-a pretins bani pentru a

rezolva problema înmatriculării, prevalându-se de vreo influență asupra unor

funcționari competenți să rezolve o astfel de solicitare.

Așa fiind, s-a reținut că faptele

inculpatului întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de

înșelăciune în convenții în formă continuată impunându-se schimbarea încadrării

juridice din trei infracțiuni de înșelăciune, în convenții, în concurs cu trei

infracțiuni de trafic de influență.

Curtea de Apel Cluj prin decizia

penală nr. 334 din 25 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului obligându-l la plata cheltuielilor judiciare.

Instanța de apel a reținut că

situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor au

fost corect stabilite, fiind neîntemeiată susținerea inculpatului că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, fiind vorba

numai de existența unor raporturi contractuale.

S-a apreciat, de asemenea, că s-a

făcut o justă individualizare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul,

cât și modalitatea de executare.

Inculpatul a declarat recurs

susținând că se impune achitarea sa, întrucât nu a intenționat să înșele

părțile vătămate care au fost de acord cu înmatricularea mașinilor pe numele

unor societăți non-profit.

În subsidiar s-a solicitat aplicarea

art. 86

1

C. pen., având în vedere cuantumul redus al prejudiciilor,

faptul că inculpatul este bolnav și nu are antecedente penale.

Recursul își găsește temeiul în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și respectiv 14 C. proc.

pen., dar nu este fondat.

Din analiza actelor dosarului,

respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor L.A., B.T. și

G.G., coroborate și cu declarațiile inculpatului rezultă cu certitudine că

acesta din urmă a indus în eroare pe părțile vătămate cu ocazia încheierii

convențiilor de vânzare-cumpărare, iar ulterior le-a menținut în eroare afirmând

mincinos că înmatricularea mașinilor este în curs de derulare pe numele unei

fundații umanitare, și în acest fel a păgubit părțile vătămate obținând pentru

sine un folos material injust.

Astfel, rezultă că fiecăreia dintre

părțile vătămate inculpatul i-a spus că a început formalitățile de

înmatriculare a mașinii pe numele fundației non-profit „G.”, iar pentru a le

întări convingerea că este așa le-a prezentat un act de donație.

Mai mult decât atât, inculpatul a

insistat să se ocupe el de aceste formalități afirmând că în 2-3 zile, cel mult

într-o săptămână acestea vor fi finalizate și se va obține înmatricularea

definitivă a acestora. În momentul în care, văzând că se tergiversează

înmatricularea mașinilor, au solicitat inculpatului să se ocupe ele de această

problemă, acesta a refuzat.

De asemenea, din declarația

martorului G.G., fondatorul Fundației Umanitare „G.” rezultă că la solicitarea

inculpatului a fost de acord să accepte o singură donație, pentru un

autoturism, dându-i inculpatului acceptul în alb, doar ștampilat și actele

fundației.

Este, de asemenea, de subliniat

faptul că nici un moment inculpatul nu a adus la cunoștință părților vătămate

că înmatricularea mașinilor va fi întârziată datorită modificării legislației

care impunea îndeplinirea altor formalități.

Toate aceste împrejurări dovedesc

intenția inculpatului de a induce și de a menține în eroare părțile vătămate

pentru a obține un folos material injust.

Cum părțile vătămate nu ar fi

cumpărat mașinile în condițiile și la prețul solicitat de inculpat dacă ar fi

cunoscut faptul că este nereală, susținerea acestuia că problema înmatriculării

este în curs de finalizare, se constată că sunt întrunite în fiecare caz în

parte toate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în convenții

în formă continuată.

Împrejurarea că părțile vătămate

cunoșteau faptul că mașinile pot fi înmatriculate numai pe numele unei

societăți non-profit nu are nici o relevanță pentru existența infracțiunii,

inducerea în eroare referindu-se tocmai la faptul că este în curs de finalizare

înmatricularea în aceste condiții, având la baza unor contracte de donație ce

s-au dovedit a fi nereale.

Este neîntemeiat și motivul de

recurs vizând greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei,

întrucât aprecierea că scopul pedepsei poate fi realizat numai prin executarea

acesteia în regim de detenție este corectă.

În raport de modalitatea concretă,

de săvârșire a faptelor, de perseverența infracțională de care a dat dovadă

inculpatul și de faptul că acesta nu a luat nici o măsură pentru acoperirea

pagubelor, Curtea apreciază că pronunțarea condamnării poate constitui un

avertisment pentru inculpat și chiar fără executarea pedepsei, nu va mai

săvârși infracțiuni. Așa fiind, nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea

art. 86

1

C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere.

Examinând cauza și în raport de

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că

nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare din

oficiu, în recursul inculpatului.

Față de toate considerentele expuse

recursul va fi respins ca nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 334 din 25 octombrie

2001 a Curții de Apel Cluj.

Obligă recurentul la 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 iunie 2003.