ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2875/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 648 din 30 noiembrie 1999, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul M.V.

la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) din același cod, la 3 ani închisoare, pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) din același cod, la 12 ani închisoare, pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) din același cod, la 2 ani închisoare, pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod, la 13 ani închisoare pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod, la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 37 lit. b) din același cod și la 3 ani închisoare, pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 13 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului. Pe latură civilă, în baza art. 14, art. 15 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata, în solidar cu coinculpații D.M., R.C., S.M. și G.V., următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile: - 624.665 lei părții civile SC S. SA; - 21.240.000 lei părții civile SC T. SA; - 27.284.845 lei părții civile SC O.I.I. SRL; - 66.562.797 lei părții civile SC R. SA; - 21.850.535 lei părții civile SC R.A.R. SA; - 7.179.828 lei părții civile SC P.V.

SA; - 353.603.048 lei părții civile R.A.T.R. F.Ț.; - 153.931.345 lei părții civile SC O.A.B. SA. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La data de 25 ianuarie 1994, inculpatul și coinculpatul D.M., acesta din urmă fiind asociat unic al SC E. SRL, au achiziționat de la SC S. SA, 660 kg deșeuri aluminiu, plata convenindu-se a se face cu fila C.E.C., valoare 624.665 lei. La 2 februarie 1994, B.R.D. a refuzat plata, motivele constituind lipsa disponibilului în contul cumpărătorului și semnătură necorespunzătoare specimenului. La 30 septembrie 1996, inculpatul, prezentându-se ca fiind reprezentant legal al SC A.I. SRL, a cerut livrarea de către SC T. SA, a cantității de 18.000 kg bitum, în valoare de 21.240.000 lei, ulterior, el, împreună cu coinculpatul S.M.

depunând un ordin de plată nr. 7 din 10 octombrie 1996, cu valoarea mărfii, document ce purta viza B.I.R. La 9 octombrie 1996, B.I.R. a refuzat onorarea ordinului de plată, constatându-se că acesta era fals. Inculpatul, în compania coinculpatului D.M., la data de 29 septembrie 1996, atribuindu-și calitatea de reprezentant al SC A. SRL, a solicitat SC O.I.I. SRL Târgoviște, cumpărarea cantității de 18 tone oțel, în valoare de 27.284.845 lei, pentru achitare, predând ordinul de plată nr. 25 din 22 octombrie 1996, completat în fals. Aceiași inculpați, la data de 4 aprilie 1997, s-au prezentat la sediul SC R. SA și-au declinat calitatea falsă de reprezentanți ai SC G.C.I. SRL și au solicitat livrarea unor produse în valoare de 66.562.797 lei, pentru achitarea ei remițând ordinul de plată nr. 205, datat 4 aprilie 1997. La 3 iunie 1997, B.I.R.

a refuzat onorarea plății ordinului, pe considerentul că societatea emitentă nu figura printre clienții săi. La 9 aprilie 1997, cei doi inculpați, pretinzând a fi reprezentanți ai SC Z.C.I. SRL, au solicitat furnizorului SC R.A.R. SA Ploiești, cantitatea de 24 tone bitum, în valoare de 21.850.535 lei, pentru plata ei depunând ordinul nr. 67 datat 9 aprilie 1997. Și de această dată, la 23 iunie 1997, B.I.R. a făcut cunoscut furnizorului că ordinul de plată este fals, iar emitentul nu era client al său. La 22 iulie 1997, inculpatul, în compania coinculpatului D.M., atribuindu-și calitatea de reprezentant al SC R. SA, a cerut livrarea de către SC G. SA Boldești - Scăieni, a unei cantități de geam în valoare de 32.205.172 lei, pentru plata ei folosindu-se fila C.E.C., falsă.

B.C.R., la 29 iulie 1997 a refuzat plata filei C.E.C., motivând că ea nu aparținea SC R. SA. La 21 ianuarie 1998, inculpatul, folosind calitatea de administrator al SC M. SRL, societate căreia i-a atribuit un sediu fictiv, a încheiat cu SC O.A.B. SA, un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect produse din carne, în valoare de 175.931.345 lei. O parte din valoarea mărfii, respectiv, suma de 20.000.000 lei a fost achitată în numerar, iar pentru diferență, inculpatul a emis fila C.E.C. B.C.R. a refuzat onorarea filei C.E.C. pentru lipsă disponibil bănesc și a comunicat inactivitatea societății încă de la sfârșitul anului 1997. Produsele cumpărate în modalitățile expuse au fost vândute unor persoane sau societăți, fără ca acestea să fi cunoscut proveniența lor.

Împotriva acestei sentințe, la data de 28 martie 2002, inculpatul, prin avocat, a declarat apel, solicitând și repunerea în termenul legal. Prin decizia penală nr. 515 din 22 august 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpat. Pentru a pronunța hotărârea, instanța de apel a reținut că potrivit art. 365 C. proc. pen., partea care a lipsit de la judecată cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Instanța a mai reținut că din adresa 1/DI/13/47121/2001 din 26 iunie 2002 a Ministerului Justiției, Direcția Relații Internaționale și Drepturile Omului, rezultă că, în urma propunerii Tribunalului București, s-a solicitat extrădarea din Franța a inculpatului, în vederea executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin sentința apelată și că autoritățile franceze au dispus arestarea provizorie, în vederea extrădării, la data de 29 noiembrie 2001, dată când inculpatului i s-a adus la cunoștință și hotărârea apelată. Ca atare, instanța a decis că inculpatul era în drept să declare apel peste termen, în cel mult 10 zile de la data de 29 noiembrie 2001, când a început executarea pedepsei în Franța.

Împotriva hotărârii instanței de apel, inculpatul a declarat recurs, motivele invocate fiind greșita aplicare a legii, judecata a avut loc fără participarea inculpatului, aceasta fiind obligatorie, potrivit legii și judecata în apel a avut loc fără citarea legală a inculpatului, sau acesta, deși legal citat, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. Recursul declarat de inculpat este fondat, pentru considerentele ce urmează: Inculpatul, imediat după pronunțarea sentinței primei instanțe, a plecat în Franța, astfel că el nu a mai participat, personal, la declararea și derularea căii de atac a apelului, acesta fiind formulat de avocat. Potrivit prevederilor art. 420 și următoarele C. proc.

pen., pedeapsa închisorii, se pune în executare prin emiterea mandatului de executare. Alin. (3) al art. 422 din același cod, prevede că dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul nu este găsită, se iau măsuri pentru darea în urmărire. Ca atare, inculpatul a fost arestat provizoriu în Franța, la 29 noiembrie 2001, el fiind predat autorităților române la 24 februarie 2003. Instanța de apel a cunoscut situația inculpatului. În cauză, potrivit prevederilor celui de-al doilea Protocol Adițional la convenția Europeană de Extrădare (Strasbourg, 17 martie 1978), ratificat de România prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, art. 16, partea solicitată (Republica Franceză), poate dispune doar arestarea provizorie a persoanei căutată în vederea executării unei pedepse.

Același protocol stipulează în art. 3 pct. 2: „când partea solicitată comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în lipsa sa, partea solicitantă (România), nu va considera această comunicare ca o notificare atrăgând efecte față de procedura penală în acest stat.” Ca atare, procedura de comunicare a sentinței primei instanțe, în ce-l privește pe inculpat, se consideră a fi îndeplinită în momentul începerii executării pedepsei. În aceeași ordine de idei, cum hotărârea privindu-l pe inculpatul M.V. se pune în executare numai de autoritățile române și numai pe teritoriul României, sentința penală nr. 648 din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția I penală, i-a fost comunicată acestuia la 24 februarie 2003, când el a fost predat autorităților române și când a început executarea pedepsei.

Instanța de apel a fost în cunoștință că inculpatul M.V. a fost dat în urmărire generală cu Ordinul I.G.P. nr. S/296564/2000. Rezultă că inculpatul, declarând apel la 28 martie 2002, începerea executării pedepsei neputând fi anterioară datei de 24 februarie 2003, când a fost predat autorităților din România, calea de atac a fost formulată în termen. Pentru motivul expus, recursul declarat de inculpat fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va fi admis și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.V., împotriva deciziei penale nr. 515/ A din 22 august 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată și trimite dosarul la Curtea de Apel București, în vederea judecării apelului declarat de inculpatul M.V., împotriva sentinței penale nr. 648 din 30 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția I penală. Menține starea de arest a inculpatului. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.