ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3134/2004

CAMERA DE CONSILIU

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin adresa nr. 6/30769 din 29

aprilie 2004, Inspectoratul de Poliție al județului Neamț a solicitat Curții de

Apel București avizul cu privire la necesitatea arestării provizorii în vederea

extrădării active a condamnatului D.C., care se sustrage executării unei

pedepse, localizat în Serbia.

Prin încheierea nr. 10/ F din 14 mai

2004, Curtea de Apel București a dispus arestarea provizorie a condamnatului

D.C., în vederea extrădării acestuia pentru executarea pedepsei de 2 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 200 din 30 martie 1998 a

Judecătoriei Urziceni, definitivă prin neapelare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966,

comunicând de îndată această soluție Biroului Național Interpol și Ministerului

Justiției.

Împotriva acestei hotărâri Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate deoarece, potrivit art. 41 și art. 33 din Legea nr. 296/2001

privind extrădarea, instanța nu era competentă să dispună arestarea provizorie.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 40 din Legea nr.

296/2001 privind extrădarea, în cadrul extrădării active, respectiv atunci când

solicitarea extrădării se face de către statul român unui stat străin,

procedura are caracter administrativ și confidențial, finalizându-se cu

semnarea cererii de către ministrul justiției.

În ipoteza în care extrădarea se

impune în condiții de urgență, potrivit art. 41 din aceeași lege, curtea de

apel competentă, în acest caz Curtea de Apel București, va solicita prin Biroul

român pentru Interpol sau pe altă cale legală, arestarea provizorie a

urmăritului, înștiințând despre aceasta Ministerul Justiției.

În această procedură sunt aplicabile

în mod corespunzător dispozițiile art. 33 din lege.

În consecință, curtea de apel nu

dispune arestarea provizorie a condamnatului, împotriva acestuia în cauză

existând pe teritoriul național ordin de arestare dat prin mandatul de

executare nr. 362 din 17 aprilie 1998 al Judecătoriei Urziceni, ci, sesizată,

solicită luarea acestei măsuri de către autoritățile competente ale statului pe

teritoriul căruia se află urmăritul.

Această solicitare se trimite, în

speță, Biroului român pentru Interpol în vederea punerii celui în cauză în

urmărire internațională și arestare provizorie.

Sesizarea Ministerului Justiției

după solicitarea arestării provizorii, așa cum prevede art. 41 din lege, se

impune, întrucât această măsură poate fi cerută, ca în cazul condamnatului D.C.,

chiar înainte de formularea cererii de extrădare, asigurând astfel inițierea

procedurii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 296/2001.

În sfârșit, solicitarea prevăzută de

art. 41 din Legea nr. 296/2001, de competența curții de apel, are natura

juridică și trebuie să aibă și conținutul cererii de arestare provizorie

prevăzută de art. 33 din aceeași lege.

Pentru cele ce preced, admițând

recursul parchetului, va fi casată încheierea nr. 10/ F din 14 mai 2004 a

Curții de Apel București, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru examinarea

și soluționarea sesizării Inspectoratului de Poliție al jud. Neamț, în

procedura specială, confidențială, prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii nr. 10/ F

din 14 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

în dosarul nr. 1525/2004, privind pe condamnatul D.C.

Casează hotărârea atacată și trimite

cauza la Curtea de Apel București pentru soluționarea sesizării Inspectoratului

de Poliție al județului Neamț, în procedură administrativă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

iunie 2004.