ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe

rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3341/89/2009 și declinată în favoarea Curții

de Apel Iași, prin sentința nr. 303/ CA din 07 decembrie 2009, reclamanta R.O.D.

a chemat în judecată pe pârâtul M.S. pentru a se dispune anularea Ordinul M.S. nr.

970/2009, prin care a fost eliberată nelegal din funcția publică de conducere

de director executiv adjunct financiar-contabil al D.S.P. Vaslui, repunerea în

situația anterioară și obligarea pârâtului la plata diferenței de salariu

indexată cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că, la data de 19 mai 2009, a fost eliberată în mod abuziv și nelegal

din funcția publică de conducere de director executiv adjunct

financiar-contabil al D.S.P. Vaslui prin Ordinul M.S.P. nr. 970/2009.

A mai arătat reclamanta că, odată cu

eliberarea din funcție a fost retrogradată pe funcția de execuție de consilier

clasa

I

gradul superior treapta

I

de salarizare, compartimentul buget

din cadrul aceleiași instituții fără să i se fi cerut acceptul scris sau

verbal, sau să fi fost cercetată disciplinar sau sancționată potrivit Legii nr.

188/1999, modificată-republicată.

Reclamanta a mai susținut că, în

perioada cât a îndeplinit funcția de director executiv adjunct

financiar-contabil, și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu

prevăzute în fișa postului și în mod permanent a obținut performanțe

profesionale, beneficiind de premii în bani la nivelul instituției, dar și

aprecieri pozitive la nivelul ordonatorului principal de credite, respectiv M.S.

Reclamanta a mai precizat faptul că a

parcurs pașii prevăzuți de legea contenciosului administrativ și a formulat

plângere prealabilă, la care a primit răspuns negativ concretizat prin adresa nr.

lB5208 din 16 iunie 2009, prin care i-au fost prezentate aspecte de ordin

general care nu au legătură cu calitatea sa de funcționar public și procedurile

prevăzute de lege pentru astfel de situații.

Cu toate acestea, Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, a formulat din nou revenire la

plângerea prealabilă anterioară, înaintată tot M.S., plângere la care însă nu a

primit răspuns.

Totodată, a susținut că măsura dispusă

de ministrul sănătății prin Ordinul nr. 970/2009 este abuzivă și

nelegală,deoarece nu au fost respectate prevederile Legii nr. 188/1999

modificată și republicată, cu privire la aducerea la cunoștință a măsurii,

motivarea acesteia, încadrarea pe un post inferior, nu s-a acordat

posibilitatea ocupării postului imediat următor în ordine ierarhic inferioară

deși exista această posibilitate, nu au fost respectate prevederile art. III pct.

ll din O.U.G. nr. 37/ 2009 și nici prevederile art. 99 din legea funcționarilor

publici;

Reclamanta a mai arătat că întrucât

O.U.G. nr. 37/2009, norma în baza căreia a fost înființată funcția de director

coordonator adjunct, a fost declarată neconstituțională, efectele ei fiind

înlăturate, Ordinul nr. 970/2009, de eliberare din funcție, este nul.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat

inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii

reclamantei, arătând, în esență, că funcția de director adjunct financiar

contabil a fost desființată odată cu apariția O.U.G nr. 37/2009, iar urmare a

concursurilor ulterioare, funcția contractuală de director adjunct financiar

contabil al D.S.P.J. Vaslui a fost ocupată de către o altă persoană, care a

încheiat, conform legii, contract de management.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din

Legea nr. 554/2004, reclamanta a dovedit efectuarea procedurii prealabile.

Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii prin

sentința civilă nr. l31/ CA din 19 mai 2010. A admis acțiunea formulată de

reclamanta R.O. în contradictoriu cu M.S., a anulat Ordinul nr. 970/2009 și a

dispus repunerea reclamantei în funcția deținută anterior și plata drepturilor

bănești reprezentând diferența de salariu indexată cu indicele de inflație.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că eliberarea din funcția publică de conducere a reclamantei s-a

făcut strict în executarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, fără a avea la bază

alte considerente care să tină de exercitarea atribuțiilor reale aferente

funcției, de eventuale disfuncționalități înregistrate în activitatea

reclamantei.

S-a constatat, din analiza actului

normativ atacat și a rațiunilor pentru care acesta a fost emis, că înlocuirea

unei funcții publice de conducere a unui serviciu public cu o funcție

contractuală (director coordonator al serviciului public deconcentrat,

atribuită prin numire directă, cu contract de management), pune în discuție

însăși legalitatea conducerii și coordonării respectivului serviciu public

care, prin natura sa, presupune exercitarea unor atribuții și responsabilități

în realizarea unor prerogative de putere publică.

Deși O.U.G. nr. 37/2009 a fost emisă

în scopul declarat al „îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii

cheltuielilor bugetare”, prima instanță a constatat că reclamantei din prezenta

cauză, care a ocupat funcția publică de conducere, nu i s-au imputat, prin

ordinul atacat, deficiențe manageriale sau de coordonare a serviciului public,

iar pretinsa reducere a cheltuielilor bugetare prin înlocuirea denumirii

funcției de conducere și a condițiilor de ocupare a acesteia, nu este în nici

un mod justificată.

A mai reținut prima instanță că

Ordinul contestat de către reclamantă este în vădită contradicție și cu

dispozițiile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999,

conform cărora încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția

publică are loc doar în cazul în care instituția publică își reduce personalul

ca urmare a reorganizării activității prin reducerea postului ocupat de

funcționarul public, ori, în cazul de față, nu a operat o reorganizare în

sensul art. 100 alin. (l) din Legea nr. 188/1999 și nu s-a justificat reducerea

postului.

Postul înființat în locul celui ocupat

de reclamantă este unul cu aceleași atribuții și cu aceleași condiții aparente

de ocupare, ceea ce vădește încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (5) din

Legea nr. 188/1999.

Împrejurarea că prin ordinul contestat

s-a dispus reîncadrarea reclamantei pe altă funcție nu poate fi interpretat ca

o achiesare benevolă a acesteia la măsurile luate împotriva sa prin aplicarea unui

act neconstituțional și nu trage inadmisibilitatea acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice și invocând

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a susținut, în

esență, că în mod greși prima instanță a admis cererea reclamantei, ordinul

contestat fiind emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, art. m alin. (l).

Potrivit acestor dispoziții „(1)

Funcțiile publice, funcțiile publice specifice si posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administrației publice centrale

din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta

ordonanța de urgenta, care face parte integranta din aceasta, precum si

adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării

în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta”.

Din interpretarea firească a acestui

text de lege rezultă fără echivoc că funcțiile publice de conducere de director

executiv și director executiv adjunct au fost desființate.

Ca atare, instituția publică nu a avut

nici un drept de opțiune, astfel că desființarea funcției s-a produs ope legis cu

consecința încetării raporturilor de serviciu ale reclamantei.

Recurentul a mai arătat că nu se poate

aprecia că efectele unei decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității

unei ordonanțe de Guvern ar retroactiva și pentru perioada anterioară

momentului publicării deciziei în M. Of., întrucât acest aspect nu rezultă din

dispozițiile art. 147 din Constituția României.

Astfel că, a susținut recurentul, deși

reclamanta a fost vătămată în drepturile și interesele sale legitime prin

O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituțională, nu se poate dispune anularea

ordinului de eliberare din funcție și nici reintegrarea reclamantei sau plata

drepturilor salariale.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (l)

din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitate unei legi

sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare est

definitivă și obligatorie.

Efectele deciziei Curții

Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza

în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, și pe de altă parte,

prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (l) și 4 din

Constituție și art. 31 alin. (l) și (3) din Legea nr. 47/1992, și în alte

cauze.

În cauză, reclamanta R.O.D. a ocupat

funcția publică de conducere de director executiv adjunct financiar-contabil al

D.S.P. Vaslui, conform Ordinului nr. 464/2008 al M.S.P.

Prin Ordinul nr. 970/2009 al M.S.,

emis în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta a fost eliberată din

funcție începând cu data de 22 mai 2009 și încadrată în funcția publică de

execuție de consilier clasa 1, gradul superior treapta 1 de salarizare, în

cadrul D.S.P. Vaslui - compartiment buget.

Împotriva acestui din urmă ordin

reclamanta a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea actului

administrativ, la care a primit răspuns nefavorabil.

Din conținutul ordinului atacat

rezultă cu claritate că eliberarea din funcția publică de conducere a

reclamantei s-a făcut strict în executarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, fără

a avea la bază alte considerente, care să tină de exercitarea atribuțiilor

reale aferente funcției, de eventuale disfuncționalități înregistrate în

activitatea reclamantei.

Din conținutul dispozițiilor art.

II

alin. (l) – (4) din O.U.G. nr. 37/2009,

privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, rezultă că au

fost desființate posturile deținute de funcționarii publici, respectiv

directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în locurile

acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director

coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite în urma câștigării unui

concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de

credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează

serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercita funcțiile în baza

unui „contract de management” încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe

o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de

muncă”.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată

prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor

publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. 6) din

Constituția României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 „afectând”

statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale,

stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. 3)

lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici

se reglementează prin lege organică.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată

prin O.U.G. nr. 105/2009, iar Curtea Constituțională a constatat

neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 (M. Of. nr. 758/6.11.2009).

Așadar, după cum corect a reținut și

prima instanță, funcția publică de conducere ocupată de reclamant prin concurs,

a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și ulterior declarată

neconstituțională.

Mai mult decât atât, au fost înfrânte

dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră

„principiul stabilității”, principiu ce stă la baza exercitării funcției

publice și prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea

raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru

a conferi eficiență și viabilitate principiului mobilității”.

Trebuie observat, deci, că legiuitorul

a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public

împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor

publice, ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului public

pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilității

angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea,

cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor

de muncă.

În acest sens, Curtea Constituțională

prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit

într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel

dispozițiile art. 115 alin. 6) din Constituție”.

Iată deci că fundamentarea Ordinului

emis și contestat de reclamanta-recurentă pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009

nu-i conferă caracterul de legalitate. în plus, faptul că nu cuprinde o reală

motivare a măsurii dispuse, limitându-se doar la a arăta că funcția avută în

vedere se desființează, fără a se indica circumstanțele concrete ale

desființării funcției ori caracterul imputabil reclamantului raportat la cele

dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalității acestuia.

Trebuie precizat, totodată, că reglementările

cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și dispozițiile art. 20 din Constituție,

prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire

la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează

dreptul la muncă.

Nefondate sunt și toate celelalte

critici, câtă vreme în ceea ce privește opțiunea reclamantului-intimat de a

accepta numirea într-o altă funcție publică de execuție, aceasta a fost evident

impusă de desființarea poziției anterioare deținute, realizată printr-un act

normativ adoptat cu nesocotirea normelor constituționale și într-un atare

context acceptul este lipsit de relevanță juridică.

Totodată, în ceea ce privește

desființarea funcției deținută de reclamantul-intimat, astfel cum a susținut

recurentul, Înalta Curte reamintește că desființarea postului respectiv s-a

realizat în baza unei ordonanțe, declarată neconstituțională, astfel că nu se

mai poate susține că o astfel de măsură mai este fundamentată legal și

generatoare de efecte juridice.

În consecință, față de considerente

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Sănătății împotriva Sentinței nr. 131 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 martie 2011.