ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1522/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3341/89/2009 și declinată în favoarea Curții de Apel Iași, prin sentința nr. 303/ CA din 07 decembrie 2009, reclamanta R.O.D. a chemat în judecată pe pârâtul M.S. pentru a se dispune anularea Ordinul M.S. nr. 970/2009, prin care a fost eliberată nelegal din funcția publică de conducere de director executiv adjunct financiar-contabil al D.S.P. Vaslui, repunerea în situația anterioară și obligarea pârâtului la plata diferenței de salariu indexată cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, la data de 19 mai 2009, a fost eliberată în mod abuziv și nelegal din funcția publică de conducere de director executiv adjunct financiar-contabil al D.S.P.

Vaslui prin Ordinul M.S.P. nr. 970/2009. A mai arătat reclamanta că, odată cu eliberarea din funcție a fost retrogradată pe funcția de execuție de consilier clasa I gradul superior treapta I de salarizare, compartimentul buget din cadrul aceleiași instituții fără să i se fi cerut acceptul scris sau verbal, sau să fi fost cercetată disciplinar sau sancționată potrivit Legii nr. 188/1999, modificată-republicată. Reclamanta a mai susținut că, în perioada cât a îndeplinit funcția de director executiv adjunct financiar-contabil, și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului și în mod permanent a obținut performanțe profesionale, beneficiind de premii în bani la nivelul instituției, dar și aprecieri pozitive la nivelul ordonatorului principal de credite, respectiv M.S.

Reclamanta a mai precizat faptul că a parcurs pașii prevăzuți de legea contenciosului administrativ și a formulat plângere prealabilă, la care a primit răspuns negativ concretizat prin adresa nr. lB5208 din 16 iunie 2009, prin care i-au fost prezentate aspecte de ordin general care nu au legătură cu calitatea sa de funcționar public și procedurile prevăzute de lege pentru astfel de situații. Cu toate acestea, Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, a formulat din nou revenire la plângerea prealabilă anterioară, înaintată tot M.S., plângere la care însă nu a primit răspuns.

Totodată, a susținut că măsura dispusă de ministrul sănătății prin Ordinul nr. 970/2009 este abuzivă și nelegală,deoarece nu au fost respectate prevederile Legii nr. 188/1999 modificată și republicată, cu privire la aducerea la cunoștință a măsurii, motivarea acesteia, încadrarea pe un post inferior, nu s-a acordat posibilitatea ocupării postului imediat următor în ordine ierarhic inferioară deși exista această posibilitate, nu au fost respectate prevederile art. III pct. ll din O.U.G. nr. 37/ 2009 și nici prevederile art. 99 din legea funcționarilor publici; Reclamanta a mai arătat că întrucât O.U.G. nr. 37/2009, norma în baza căreia a fost înființată funcția de director coordonator adjunct, a fost declarată neconstituțională, efectele ei fiind înlăturate, Ordinul nr. 970/2009, de eliberare din funcție, este nul.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei, arătând, în esență, că funcția de director adjunct financiar contabil a fost desființată odată cu apariția O.U.G nr. 37/2009, iar urmare a concursurilor ulterioare, funcția contractuală de director adjunct financiar contabil al D.S.P.J. Vaslui a fost ocupată de către o altă persoană, care a încheiat, conform legii, contract de management. Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a dovedit efectuarea procedurii prealabile. Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii prin sentința civilă nr. l31/ CA din 19 mai 2010. A admis acțiunea formulată de reclamanta R.O.

în contradictoriu cu M.S., a anulat Ordinul nr. 970/2009 și a dispus repunerea reclamantei în funcția deținută anterior și plata drepturilor bănești reprezentând diferența de salariu indexată cu indicele de inflație. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că eliberarea din funcția publică de conducere a reclamantei s-a făcut strict în executarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, fără a avea la bază alte considerente care să tină de exercitarea atribuțiilor reale aferente funcției, de eventuale disfuncționalități înregistrate în activitatea reclamantei.

S-a constatat, din analiza actului normativ atacat și a rațiunilor pentru care acesta a fost emis, că înlocuirea unei funcții publice de conducere a unui serviciu public cu o funcție contractuală (director coordonator al serviciului public deconcentrat, atribuită prin numire directă, cu contract de management), pune în discuție însăși legalitatea conducerii și coordonării respectivului serviciu public care, prin natura sa, presupune exercitarea unor atribuții și responsabilități în realizarea unor prerogative de putere publică. Deși O.U.G.

nr. 37/2009 a fost emisă în scopul declarat al „îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare”, prima instanță a constatat că reclamantei din prezenta cauză, care a ocupat funcția publică de conducere, nu i s-au imputat, prin ordinul atacat, deficiențe manageriale sau de coordonare a serviciului public, iar pretinsa reducere a cheltuielilor bugetare prin înlocuirea denumirii funcției de conducere și a condițiilor de ocupare a acesteia, nu este în nici un mod justificată.

A mai reținut prima instanță că Ordinul contestat de către reclamantă este în vădită contradicție și cu dispozițiile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, conform cărora încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția publică are loc doar în cazul în care instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității prin reducerea postului ocupat de funcționarul public, ori, în cazul de față, nu a operat o reorganizare în sensul art. 100 alin. (l) din Legea nr. 188/1999 și nu s-a justificat reducerea postului. Postul înființat în locul celui ocupat de reclamantă este unul cu aceleași atribuții și cu aceleași condiții aparente de ocupare, ceea ce vădește încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Împrejurarea că prin ordinul contestat s-a dispus reîncadrarea reclamantei pe altă funcție nu poate fi interpretat ca o achiesare benevolă a acesteia la măsurile luate împotriva sa prin aplicarea unui act neconstituțional și nu trage inadmisibilitatea acțiunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice și invocând art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurentul-pârât a susținut, în esență, că în mod greși prima instanță a admis cererea reclamantei, ordinul contestat fiind emis în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009, art. m alin. (l). Potrivit acestor dispoziții „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice si posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanța de urgenta, care face parte integranta din aceasta, precum si adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta”. Din interpretarea firească a acestui text de lege rezultă fără echivoc că funcțiile publice de conducere de director executiv și director executiv adjunct au fost desființate.

Ca atare, instituția publică nu a avut nici un drept de opțiune, astfel că desființarea funcției s-a produs ope legis cu consecința încetării raporturilor de serviciu ale reclamantei. Recurentul a mai arătat că nu se poate aprecia că efectele unei decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unei ordonanțe de Guvern ar retroactiva și pentru perioada anterioară momentului publicării deciziei în M. Of., întrucât acest aspect nu rezultă din dispozițiile art. 147 din Constituția României. Astfel că, a susținut recurentul, deși reclamanta a fost vătămată în drepturile și interesele sale legitime prin O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituțională, nu se poate dispune anularea ordinului de eliberare din funcție și nici reintegrarea reclamantei sau plata drepturilor salariale.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitate unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare est definitivă și obligatorie. Efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, și pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (l) și 4 din Constituție și art. 31 alin. (l) și (3) din Legea nr. 47/1992, și în alte cauze.

În cauză, reclamanta R.O.D. a ocupat funcția publică de conducere de director executiv adjunct financiar-contabil al D.S.P. Vaslui, conform Ordinului nr. 464/2008 al M.S.P. Prin Ordinul nr. 970/2009 al M.S., emis în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta a fost eliberată din funcție începând cu data de 22 mai 2009 și încadrată în funcția publică de execuție de consilier clasa 1, gradul superior treapta 1 de salarizare, în cadrul D.S.P. Vaslui - compartiment buget. Împotriva acestui din urmă ordin reclamanta a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea actului administrativ, la care a primit răspuns nefavorabil. Din conținutul ordinului atacat rezultă cu claritate că eliberarea din funcția publică de conducere a reclamantei s-a făcut strict în executarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, fără a avea la bază alte considerente, care să tină de exercitarea atribuțiilor reale aferente funcției, de eventuale disfuncționalități înregistrate în activitatea reclamantei. Din conținutul dispozițiilor art. II alin. (l) – (4) din O.U.G.

nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, rezultă că au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici, respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în locurile acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite în urma câștigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercita funcțiile în baza unui „contract de management” încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de muncă”.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. 6) din Constituția României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 „afectând” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. 3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, iar Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 (M. Of. nr. 758/6.11.2009). Așadar, după cum corect a reținut și prima instanță, funcția publică de conducere ocupată de reclamant prin concurs, a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și ulterior declarată neconstituțională. Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilității”, principiu ce stă la baza exercitării funcției publice și prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului mobilității”.

Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă. În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. 6) din Constituție”.

Iată deci că fundamentarea Ordinului emis și contestat de reclamanta-recurentă pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate. în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a măsurii dispuse, limitându-se doar la a arăta că funcția avută în vedere se desființează, fără a se indica circumstanțele concrete ale desființării funcției ori caracterul imputabil reclamantului raportat la cele dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalității acestuia. Trebuie precizat, totodată, că reglementările cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și dispozițiile art. 20 din Constituție, prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.

Nefondate sunt și toate celelalte critici, câtă vreme în ceea ce privește opțiunea reclamantului-intimat de a accepta numirea într-o altă funcție publică de execuție, aceasta a fost evident impusă de desființarea poziției anterioare deținute, realizată printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor constituționale și într-un atare context acceptul este lipsit de relevanță juridică. Totodată, în ceea ce privește desființarea funcției deținută de reclamantul-intimat, astfel cum a susținut recurentul, Înalta Curte reamintește că desființarea postului respectiv s-a realizat în baza unei ordonanțe, declarată neconstituțională, astfel că nu se mai poate susține că o astfel de măsură mai este fundamentată legal și generatoare de efecte juridice.

În consecință, față de considerente arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței nr. 131 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.