ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6018/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7341 din 5 decembrie 2011, judecând cauza, în fond, după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, pe cale de consecință, a constatat calitatea pârâtului P.P. de lucrător al securității. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noțiunea de lucrător al Securității ca fiind „orice persoană care având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit în per.

1945 – 1989 a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului” Din înscrisurile aflate la dosar, respectiv Nota de constatare din 6 august 2009 , precum și a înscrisurilor atașate acesteia și din adresele S.R.I. a rezultat că pârâtul și-a desfășurat activitatea în perioada 1977 -1989 în cadrul Direcției a III Serviciul 3 din cadrul Ministerului de Interne și în cadrul Securității orașului C. în calitate de șef al acestuia. Astfel, a avut pe rând gradul de locotenent , locotenent major și respectiv maior și în această calitate a dispus urmărirea mai multor persoane pt.

activități ostile orânduirii socialiste și a inițiat măsuri informativ operative împotriva acestora cu privire la comportarea persoanelor urmărite, la anturajul acestora , așa cum rezultă din dosarul de urmărire informativă nr. 1105865. Totodată, din înscrisurile aflate la dosar s-a reținut că pârâtul în calitatea pe care o avea a dispus verificarea informativă a unui medic care fusese condamnat anterior pentru activitate contrarevoluționară luând mai multe măsuri pentru a afla atitudinea acestuia la locul de muncă, la domiciliu, activitățile acestuia, astfel încât activitățile desfășurate de pârât au fost de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale ale omului recunoscute și garantate de legislație în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și la libertatea opiniilor prev. de art. 28 din Constituția României din 1965 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturi civile și politice, dreptul la viață privată prev. la art. 33 din Constituție și art. 17 din Pactul Internațional.

Instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute motivele invocate de pârât prin întâmpinare în sensul că funcția deținută era disciplinar administrativă și nu operativă și că activitățile pe care le îndeplinea la nivelul județului Olt erau pe linie de muncă și că în mod greșit reclamantul apreciază că activitatea sa îngrădea anumite drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din nota informativă din 18 martie 1977 semnată olograf de pârât rezultă că în calitate de ofițer al fostei Securități a dispus instruirea unei persoane ca informator pt. supravegherea numitului V.I., iar notele de informare au fost primite de către pârât pe care le-a și semnat, de asemenea, a fost semnat olograf și planul de verificare informativă privind pe medicul C.E.

din care rezultă supravegherea informativă a acestuia prin mijloace specifice respectiv interceptarea corespondenței , introducerea mijloacelor de tehnică operativă la domiciliul persoanei urmărite și introducerea unui informator la locul de muncă al acestuia. S-a apreciat că este evident, că prin activitatea desfășurată în calitatea de ofițer al fostei Securități, pârâtul a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, ceea ce a adus prejudicii persoanelor urmărite. De asemenea, nu au fost reținute nici susținerile pârâtului privind activitatea sa de prevenire a unor activități de spionaj, care ar fi putut justifica astfel îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Astfel fiind, Curtea de Apel a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în sensul că pârâtul în calitate de ofițer al fostei Securități a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la secretul corespondenței și viață privată și a dreptului la libertatea conștiinței și a religiei. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul P.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în cazul cetățeanului român D.V.R.D., semnalat ca vizitator al Ambasadei Franței din București, totodată membru al coloniei franceze din București, și care lucra într-o instituție în care se concentrau date secrete de stat, instanța de fond confundă faza urmăririi penale cu faza actelor premergătoare - reglementată în art. 774 din C. proc.

pen. în vigoare la acea dată, atunci când susține că «în condițiile în care nu s-a făcut nicio dovadă că măsurile dispuse au fost aferente unor activități specifice de urmărire penală pentru prevenirea săvârșirii unor infracțiuni de către cetățenii străini», apreciindu-se că aceste măsuri au dus la îngrădirea drepturilor numitului D.V.R.D. Recurentul a precizat că măsurile informative dispuse în anul 1977 în cazul menționat sunt circumscrise fazei actelor premergătoare și constau în verificări preliminare în dosarul de problemă pentru a se stabili existența unor date sau indicii temeinice privind posibile acțiuni de spionaj-trădare în care acesta putea fi implicat. Aceste măsuri, așa cum atestă datele și informațiile din arhiva C.N.S.A.S.

anexate cauzei, au vizat clarificarea acestor indicii, apărarea secretului de stat și protejarea cetățeanului român D.V.R.D., și nu au vizat supravegherea unor diplomați francezi, pentru prevenirea săvârșirii unor infracțiuni, așa cum în mod greșit a înțeles instanța de fond. De asemenea, recurentul a arătat că acesta a fost contactat și pregătit contrainformativ, prilej cu care i s-au pus în vedere prevederile legale pe care avea obligația să le respecte cu prilejul vizitelor la Ambasada Franței - cuprinse în Legea nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat și H.C.M. nr. 18/1972 privind modul de stabilire a relațiilor cetățenilor români cu ambasadele străine acreditate la București, precum și a vulnerabilităților la care se expunea, în ipoteza unor eventuale relații cu diplomații francezi, derulate în afara cadrului oficial.

Deoarece nu au rezultat date și indicii privind potențiale acțiuni de spionaj-trădare în care să fie implicat cetățeanul român D.V.R.D., verificările preliminare s-au finalizat prin clasarea dosarului la arhivă. Faza activității de verificări preliminare, descrisă mai sus, nu trebuie confundată cu cea a urmăririi informative, care presupunea confirmarea datelor și indiciilor inițiale privind potențiale acțiuni de spionaj-trădare, și consta în măsuri informativ-operative de documentare și care se finaliza prin sesizarea organelor de urmărire penală pentru a se lua măsurile legale. Recurentul a mai precizat că cetățeanul D.V.R.D.

nu a cerut să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului și nu a solicitat verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Totodată, la alin. (9) al aceluiași art., se face precizarea că exercitarea drepturilor menționate la alin. (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială și autentică.

Recurentul consideră că instanța de fond nu a luat în considerare că, procedând astfel, se încalcă dreptul altor cetățeni care au dosare în arhivele fostei Securități preluate de C.N.S.A.S., de a-și exprima liber opțiunea de a avea acces la propriul dosar și de a cere sau nu să afle identitatea ofițerilor care au contribuit cu informații la completarea dosarului și să solicite sau nu verificarea calității de lucrător al Securității pentru aceștia, C.N.S.A.S. neavând posibilitatea de a se subroga în drepturile cetățenilor amintiți, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008. În cazul cetățeanului român V.I. instanța de fond a susținut că, într-un document întocmit în data de 18 martie 1977 s-a dispus instruirea unui informator în vederea supravegherii acestuia și a primit notele ulterioare de la acest informator, fără a demonstra dacă prin aceste activități i-au fost îngrădite numitului V.I.

drepturi și libertăți fundamentale. Recurentul apreciază că datele și documentele existente la dosarul cauzei relevă că activitatea sa, în cazul cetățeanului român V.I., s-a limitat la a descrie vizita acestuia la consulatul francez, iar datele și informațiile obținute nu se referă la manifestările acestuia, ci la activitatea unor diplomați străini suspecți de spionaj, cu care a intrat în contact, astfel că nu se poate reține vreo încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia, în înțelesul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, așa cum de altfel nici instanța de fond nu a făcut precizări și nu a adus argumente în acest sens. Documentele intitulate «Planul de măsuri de verificare informativă » și « Raportul cu propuneri de verificare informativă » privind pe numitul C.E.

nu au fost întocmite olograf, așa cum în mod eronat susține instanța de fond, acesta nu s-a implicat în niciun fel în realizarea activităților menționate în cele două documente. Aceste documente au fost întocmite și semnate olograf de ofițerul de caz - lt. P.N. - care avea competențe operative pe linia Serviciului 1 din Securitatea jud. Olt, subordonat Direcției I. din D.S.S., ofițer care de altfel și-a asumat responsabilitatea materializării celor 6 măsuri cuprinse în plan. Documentele respective au fost aprobate de It. col. S.S., șeful Serviciului 1, și avizate de lt. col. N.D., din Direcția I. a D.S.S. la data de 03 februarie 1989, prin rezoluția «de acord cu măsurile propuse». Totodată, la dosarul cauzei sunt anexate un număr de patru informații obținute de lt.

P.N. de la sursa « M. » și care se referă la doctorul C.F., demonstrând că acesta avea responsabilitatea cazului. Recurentul mai arată că din moment ce nu a întocmit și semnat documentele respective și nu s-a implicat în materializarea măsurilor informativ-operative propuse, deoarece nu avea competențe pe acest profil, nu putea să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale numitului C.E., așa cum greșit susține instanța de fond. Cu privire la acest caz, recurentul precizează că instanța de fond nu a urmat îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia din 02 decembrie 2010, în sensul de a se analiza, eventual pe calea procedurii verificării de scripte, apărările prin care se arată că nu este autorul înscrisurilor invocate împotriva sa, încălcându-se astfel dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. De asemenea, se mai susține că prin hotărârea recurată, instanța de fond a încălcat principiul rolului activ, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nu a pus în discuție cererea de probe. Recurentul consideră că a făcut dovada că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, de lucrător al Securității ce a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Intimatul-reclamant C.N.S.A.S. a susținut că recurentul-pârât ar fi încălcat drepturile și libertățile cetățeanului D.V.R.D., fără ca acesta însuși să fi cerut să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului și să fi solicitat verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Totodată, la alin. (9) al aceluiași art., se face precizarea că exercitarea drepturilor menționate la alin. (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială și autentică.

Conform art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. În ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căreia cererea de verificare nu îndeplinește condițiile pentru a justifica promovarea acțiunii în contencios, Înalta Curte constată că la cerere, verificarea poate fi făcută exclusiv în condițiile art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, potrivit cărora: „(7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. (8) De drepturile prevăzute la alin. (1)-(7) beneficiază soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorii săi testamentari.

De aceste drepturi beneficiază în primul rând soțul supraviețuitor și după aceea rudele în ordinea proximității legăturii de rudenie. În cazul rudelor de același grad, au acces la dosar toți în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar, este nevoie de consimțământul tuturor”. De asemenea, potrivit art. 27 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008 a C.N.S.A.S.: „(1) Petiționarul îndreptățit, luând cunoștință de conținutul dosarului, poate solicita în scris C.N.S.A.S. demararea procedurilor pentru a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.

(2) C.N.S.A.S. comunică petiționarului îndreptățit identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului, numai dacă aceasta poate fi stabilită cu certitudine” . Pe baza cererii prin care se solicită stabilirea identității lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, depusă la Direcția comunicare, Direcția investigații întocmește o notă de constatare a identității lucrătorilor sau colaboratorilor Securității. nota de constatare a identității va conține atât numele real și celelalte date de identitate, cât și numele conspirativ, acolo unde este cazul. Dacă lucrătorul sau colaboratorul Securității a deținut mai multe nume conspirative, nota de constatare a identității va consemna distinct fiecare situație în parte.

De asemenea, se vor consemna documentele și informațiile identificate în cursul desfășurării investigațiilor, care au condus la stabilirea identității persoanei. (4) nota de constatare a identității se înaintează Colegiului C.N.S.A.S., prin secretarul acestuia.

Colegiul C.N.S.A.S., în maximum 15 zile de la înregistrarea la Secretariat, ia în discuție nota de constatare a identității și, după caz : a) aprobă nota de constatare și dispune Direcției comunicare redactarea, în termen de 15 zile lucrătoare, a unei comunicări către petiționarul îndreptățit, prin care i se transmit datele de identitate ale colaboratorului sau lucrătorului Securității, precum și numele conspirative, acolo unde este cazul ; b) infirmă nota de constatare și dispune Direcției investigații reluarea procedurilor specifice de investigare a fondului arhivistic și/sau a corespondenței cu foștii deținători de arhivă și cu Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, pentru identificarea documentelor și informațiilor necesare soluționării cererii . Deci, cu alte cuvinte, din interpretarea dispozițiilor legale citate, rezultă că în procedura de urmat se succed două cereri: - cererea prin care se solicită stabilirea identității lucrătorilor Securității și colaboratorilor acesteia care au desfășurat activități la instrumentarea dosarului persoanei îndreptățite să formuleze cererea art. 27 alin. (3) din Regulament și,

- o a doua cerere formulată de persoana îndreptățită prin care să se solicite verificarea existenței sau inexistenței calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului său art. 27 alin. (5) din Regulament. Înalta Curte constată că, în cauză nu există cerere pentru demararea procedurii de verificare, conf. art. 3 lit. v) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată și completată prin Legea nr. 293/2008., situație în care prima instanță a realizat o interpretare greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) și (9) din O.U.G. nr. 24/2008. În cazul cetățeanului român V.I., instanța de fond a susținut că, într-un document întocmit în data de 18 martie 1977, s-a dispus instruirea unui informator în vederea supravegherii acestuia și s-au primit notele ulterioare de la acest informator, fără a demonstra dacă prin aceste activități i-a fost îngrădit numitului V.I.

drepturi și libertăți fundamentale. În realitate, datele și documentele existente la dosarul cauzei relevă că activitatea în cazul cetățeanului român V.I. s-a limitat la a descrie vizita acestuia la consulatul francez, iar datele și informațiile obținute nu se referă la manifestările acestuia, ci la activitatea unor diplomați străini suspecți de spionaj, cu care a intrat în contact, astfel că nu se poate reține vreo încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale acestuia, în înțelesul art. 2 lit a) din O.U.G. nr. 24/2008, așa cum de altfel nici instanța de fond nu a făcut precizări și nu a adus argumente temeinice în acest sens. În acest caz, instanța de fond, în mod greșit și-a însușit punctul de vedere al intimatului-reclamant, fără a realiza măcar o analiză sumară a documentelor menționate.

În ceea ce privește rapoartele de verificare pentru numitul C.E., Înalta Curte constată că acestea nu au fost semnate de recurent, după cum rezultă din documentele aflate la dosarul de fond, astfel că nu are legătură cu activitatea recurentului, aspect neobservat de instanța de fond. Din examinarea prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că pentru a se stabili calitatea de lucrător al Securității, trebuie întrunite cumulativ două condiții, respectiv persoana să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității și în perioada 1945-1989 să fi desfășurat activități care au avut drept consecință suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste.

Pentru a stabili calitatea de lucrător, instanța are obligația legală de a stabili vinovăția persoanei respective, pe baza materialului probator depus de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În speța analizată, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală în raport de probatoriul administrat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, din care rezultă că pârâtul nu a desfășurat activități care să fi condus la suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Înalta Curte, are în vedere și faptul că prin Decizia nr. 843/2011, Decizia nr. 530/2009 și Decizia nr. 1522/2011 ale Curții Constituționale, s-a statuat că O.U.G.

nr. 24/2008 urmărește deconspirarea, prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul P.P. împotriva sentinței civile nr. 7341 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie 2013.