ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6018/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6018/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7341 din 5 decembrie

2011, judecând cauza, în fond, după casare, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, pe cale de

consecință, a constatat calitatea pârâtului P.P. de lucrător al securității.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 definesc noțiunea de lucrător al Securității ca fiind „orice

persoană care având calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al

Miliției cu atribuții pe linie de securitate, inclusiv ofițer acoperit în per.

1945 – 1989 a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi

și libertăți fundamentale ale omului”

Din înscrisurile

aflate la dosar, respectiv Nota de constatare din 6 august 2009 , precum și a

înscrisurilor atașate acesteia și din adresele S.R.I. a rezultat că pârâtul

și-a desfășurat activitatea în perioada 1977 -1989 în cadrul Direcției a III

Serviciul 3 din cadrul Ministerului de Interne și în cadrul Securității

orașului C. în calitate de șef al acestuia.

Astfel, a avut pe rând

gradul de locotenent , locotenent major și respectiv maior și în această calitate

a dispus urmărirea mai multor persoane pt. activități ostile orânduirii socialiste

și a inițiat măsuri informativ operative împotriva acestora cu privire la comportarea

persoanelor urmărite, la anturajul acestora , așa cum rezultă din dosarul de urmărire

informativă nr. 1105865.

Totodată, din înscrisurile

aflate la dosar s-a reținut că pârâtul în calitatea pe care o avea a dispus verificarea

informativă a unui medic care fusese condamnat anterior pentru activitate contrarevoluționară

luând mai multe măsuri pentru a afla atitudinea acestuia la locul de muncă, la domiciliu,

activitățile acestuia, astfel încât activitățile desfășurate de pârât au fost de

natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale ale omului recunoscute și garantate

de legislație în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la libertatea de exprimare

și la libertatea opiniilor prev. de art. 28 din Constituția României din 1965 și

art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturi civile și politice, dreptul

la viață privată prev. la art. 33 din Constituție și art. 17 din Pactul Internațional.

Instanța de fond a apreciat

că nu pot fi reținute motivele invocate de pârât prin întâmpinare în sensul că funcția

deținută era disciplinar administrativă și nu operativă și că activitățile pe care

le îndeplinea la nivelul județului Olt erau pe linie de muncă și că în mod greșit

reclamantul apreciază că activitatea sa îngrădea anumite drepturi și libertăți fundamentale

ale omului.

Din nota informativă din

18 martie 1977 semnată olograf de pârât rezultă că în calitate de ofițer al fostei

Securități a dispus instruirea unei persoane ca informator pt. supravegherea numitului

V.I., iar notele de informare au fost primite de către pârât pe care le-a și semnat,

de asemenea, a fost semnat olograf și planul de verificare informativă privind pe

medicul C.E. din care rezultă supravegherea informativă a acestuia prin mijloace

specifice respectiv interceptarea corespondenței , introducerea mijloacelor de tehnică

operativă la domiciliul persoanei urmărite și introducerea unui informator la locul

de muncă al acestuia.

S-a apreciat că este evident,

că prin activitatea desfășurată în calitatea de ofițer al fostei Securități, pârâtul

a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului recunoscute

și garantate de legislația în vigoare la acea dată, ceea ce a adus prejudicii persoanelor

urmărite.

De asemenea, nu au fost

reținute nici susținerile pârâtului privind activitatea sa de prevenire a unor activități

de spionaj, care ar fi putut justifica astfel îngrădirea unor drepturi și libertăți

fundamentale.

Astfel fiind, Curtea de

Apel a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 în sensul că pârâtul în calitate de ofițer al fostei Securități a adus

atingere dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, dreptul la

secretul corespondenței și viață privată și a dreptului la libertatea conștiinței

și a religiei.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâtul P.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că sentința recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii,

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în cazul cetățeanului

român D.V.R.D., semnalat ca vizitator al Ambasadei Franței din București, totodată

membru al coloniei franceze din București, și care lucra într-o instituție în care

se concentrau date secrete de stat, instanța de fond confundă faza urmăririi penale

cu faza actelor premergătoare - reglementată în art. 774 din C. proc. pen. în vigoare

la acea dată, atunci când susține că «în condițiile în care nu s-a făcut nicio dovadă

că măsurile dispuse au fost aferente unor activități specifice de urmărire penală

pentru prevenirea săvârșirii unor infracțiuni de către cetățenii străini», apreciindu-se

că aceste măsuri au dus la îngrădirea drepturilor numitului D.V.R.D.

Recurentul a precizat

că măsurile informative dispuse în anul 1977 în cazul menționat sunt circumscrise

fazei actelor premergătoare și constau în verificări preliminare în dosarul de problemă

pentru a se stabili existența unor date sau indicii temeinice privind posibile acțiuni

de spionaj-trădare în care acesta putea fi implicat.

Aceste măsuri, așa cum

atestă datele și informațiile din arhiva C.N.S.A.S. anexate cauzei, au vizat clarificarea

acestor indicii, apărarea secretului de stat și protejarea cetățeanului român D.V.R.D.,

și nu au vizat supravegherea unor diplomați francezi, pentru prevenirea săvârșirii

unor infracțiuni, așa cum în mod greșit a înțeles instanța de fond.

De asemenea, recurentul

a arătat că acesta a fost contactat și pregătit contrainformativ, prilej cu care

i s-au pus în vedere prevederile legale pe care avea obligația să le respecte cu

prilejul vizitelor la Ambasada Franței - cuprinse în Legea nr. 23/1971 privind apărarea

secretului de stat și H.C.M. nr. 18/1972 privind modul de stabilire a relațiilor

cetățenilor români cu ambasadele străine acreditate la București, precum și a vulnerabilităților

la care se expunea, în ipoteza unor eventuale relații cu diplomații francezi, derulate

în afara cadrului oficial. Deoarece nu au rezultat date și indicii privind potențiale

acțiuni de spionaj-trădare în care să fie implicat cetățeanul român D.V.R.D., verificările

preliminare s-au finalizat prin clasarea dosarului la arhivă.

Faza activității de verificări

preliminare, descrisă mai sus, nu trebuie confundată cu cea a urmăririi informative,

care presupunea confirmarea datelor și indiciilor inițiale privind potențiale acțiuni

de spionaj-trădare, și consta în măsuri informativ-operative de documentare și care

se finaliza prin sesizarea organelor de urmărire penală pentru a se lua măsurile

legale.

Recurentul a mai precizat

că cetățeanul D.V.R.D. nu a cerut să afle identitatea lucrătorilor Securității și

a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului

și nu a solicitat verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii

sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, așa cum prevăd dispozițiile

art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Totodată, la alin. (9) al aceluiași art.,

se face precizarea că exercitarea drepturilor menționate la alin. (7) se face personal

sau prin reprezentant cu procură specială și autentică.

Recurentul consideră că

instanța de fond nu a luat în considerare că, procedând astfel, se încalcă dreptul

altor cetățeni care au dosare în arhivele fostei Securități preluate de C.N.S.A.S.,

de a-și exprima liber opțiunea de a avea acces la propriul dosar și de a cere sau

nu să afle identitatea ofițerilor care au contribuit cu informații la completarea

dosarului și să solicite sau nu verificarea calității de lucrător al Securității

pentru aceștia, C.N.S.A.S. neavând posibilitatea de a se subroga în drepturile cetățenilor

amintiți, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008.

În cazul cetățeanului

român V.I. instanța de fond a susținut că, într-un document întocmit în data de

18 martie 1977 s-a dispus instruirea unui informator în vederea supravegherii acestuia

și a primit notele ulterioare de la acest informator, fără a demonstra dacă prin

aceste activități i-au fost îngrădite numitului V.I. drepturi și libertăți fundamentale.

Recurentul apreciază că

datele și documentele existente la dosarul cauzei relevă că activitatea sa, în cazul

cetățeanului român V.I., s-a limitat la a descrie vizita acestuia la consulatul

francez, iar datele și informațiile obținute nu se referă la manifestările acestuia,

ci la activitatea unor diplomați străini suspecți de spionaj, cu care a intrat în

contact, astfel că nu se poate reține vreo încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale ale acestuia, în înțelesul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, așa

cum de altfel nici instanța de fond nu a făcut precizări și nu a adus argumente

în acest sens.

Documentele intitulate

«Planul de măsuri de verificare informativă » și « Raportul cu propuneri de verificare

informativă » privind pe numitul C.E. nu au fost întocmite olograf, așa cum în mod

eronat susține instanța de fond, acesta nu s-a implicat în niciun fel în realizarea

activităților menționate în cele două documente.

Aceste documente au fost

întocmite și semnate olograf de ofițerul de caz - lt. P.N. - care avea competențe

operative pe linia Serviciului 1 din Securitatea jud. Olt, subordonat Direcției

I.

din D.S.S.,

ofițer care de altfel și-a asumat responsabilitatea materializării celor 6 măsuri

cuprinse în plan. Documentele respective au fost aprobate de It. col. S.S., șeful

Serviciului 1, și avizate de lt. col. N.D., din Direcția

I.

a D.S.S. la data de 03

februarie 1989, prin rezoluția «de acord cu măsurile propuse».

Totodată, la dosarul cauzei

sunt anexate un număr de patru informații obținute de lt. P.N. de la sursa « M.

» și care se referă la doctorul C.F., demonstrând că acesta avea responsabilitatea

cazului.

Recurentul mai arată că

din moment ce nu a întocmit și semnat documentele respective și nu s-a implicat

în materializarea măsurilor informativ-operative propuse, deoarece nu avea competențe

pe acest profil, nu putea să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale

numitului C.E., așa cum greșit susține instanța de fond.

Cu privire la acest caz,

recurentul precizează că instanța de fond nu a urmat îndrumările date de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia din 02 decembrie 2010, în sensul de a

se analiza, eventual pe calea procedurii verificării de scripte, apărările prin

care se arată că nu este autorul înscrisurilor invocate împotriva sa,

încălcându-se

astfel dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, se mai susține

că prin hotărârea recurată, instanța de fond a încălcat principiul rolului activ,

prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nu a pus în discuție

cererea de probe.

Recurentul consideră că

a făcut dovada că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, de lucrător al Securității ce a desfășurat activități prin care a suprimat

sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Intimatul-reclamant C.N.S.A.S.

a susținut că recurentul-pârât ar fi încălcat drepturile și libertățile cetățeanului

D.V.R.D., fără ca acesta însuși să fi cerut să afle identitatea lucrătorilor Securității

și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului

și să fi solicitat verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii

sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, așa cum prevăd dispozițiile

art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. Totodată, la alin. (9) al aceluiași art.,

se face precizarea că exercitarea drepturilor menționate la alin. (7) se face personal

sau prin reprezentant cu procură specială și autentică.

Conform art. 2 din O.U.G.

nr. 24/2008 lit. a) lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea

de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie

de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități

prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

În ceea ce privește susținerea

recurentului potrivit căreia cererea de verificare nu îndeplinește condițiile pentru

a justifica promovarea acțiunii în contencios, Înalta Curte constată că la cerere,

verificarea poate fi făcută exclusiv în condițiile art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G.

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, potrivit

cărora:

„(7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost

urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor

Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea

dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru

ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura

este aceeași și pentru lucrătorii Securității identificați în urma verificărilor

din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. (8) De drepturile prevăzute

la alin. (1)-(7) beneficiază soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al patrulea

inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorii săi testamentari. De aceste drepturi

beneficiază în primul rând soțul supraviețuitor și după aceea rudele în ordinea

proximității legăturii de rudenie. În cazul rudelor de același grad, au acces la

dosar toți în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar,

este nevoie de consimțământul tuturor”.

De asemenea, potrivit

art. 27 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008 a C.N.S.A.S.:

„(1)

Petiționarul îndreptățit, luând cunoștință de conținutul dosarului, poate solicita

în scris C.N.S.A.S. demararea procedurilor pentru a afla identitatea lucrătorilor

Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea

dosarului și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru

ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.

(2)

C.N.S.A.S. comunică petiționarului îndreptățit identitatea lucrătorilor Securității

și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului,

numai dacă aceasta poate fi stabilită cu certitudine”

.

Pe

baza cererii prin care se solicită stabilirea identității lucrătorilor Securității

și a colaboratorilor acesteia, depusă la Direcția comunicare, Direcția investigații

întocmește o notă de constatare a identității lucrătorilor sau colaboratorilor Securității.

nota de constatare a identității va conține atât numele real și celelalte date de

identitate, cât și numele conspirativ, acolo unde este cazul. Dacă lucrătorul sau

colaboratorul Securității a deținut mai multe nume conspirative, nota de constatare

a identității va consemna distinct fiecare situație în parte. De asemenea, se vor

consemna documentele și informațiile identificate în cursul desfășurării investigațiilor,

care au condus la stabilirea identității persoanei.

(4)

nota de constatare a identității se înaintează Colegiului C.N.S.A.S., prin secretarul

acestuia. Colegiul C.N.S.A.S., în maximum 15 zile de la înregistrarea la Secretariat,

ia în discuție nota de constatare a identității și, după caz

:

a)

aprobă nota de constatare și dispune Direcției comunicare redactarea, în termen

de 15 zile lucrătoare, a unei comunicări către petiționarul îndreptățit, prin care

i se transmit datele de identitate ale colaboratorului sau lucrătorului Securității,

precum și numele conspirative, acolo unde este cazul

;

b)

infirmă nota de constatare și dispune Direcției investigații reluarea procedurilor

specifice de investigare a fondului arhivistic și/sau a corespondenței cu foștii

deținători de arhivă și cu Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, pentru

identificarea documentelor și informațiilor necesare soluționării cererii

.

Deci, cu alte cuvinte,

din interpretarea dispozițiilor legale citate, rezultă că în procedura de urmat

se succed două cereri:

- cererea prin care se

solicită stabilirea identității lucrătorilor Securității și colaboratorilor acesteia

care au desfășurat activități la instrumentarea dosarului persoanei îndreptățite

să formuleze cererea art. 27 alin. (3) din Regulament și,

- o a doua cerere formulată

de persoana îndreptățită prin care să se solicite verificarea existenței sau inexistenței

calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit

la instrumentarea dosarului său art. 27 alin. (5) din Regulament.

Înalta Curte constată

că, în cauză nu există cerere pentru demararea procedurii de verificare, conf.

art. 3 lit. v) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată și completată prin Legea nr. 293/2008.,

situație în care prima instanță a realizat o interpretare greșită a prevederilor

art. 1 alin. (1), (7) și (9) din O.U.G. nr. 24/2008.

În cazul cetățeanului

român V.I., instanța de fond a susținut că, într-un document întocmit în data de

18 martie 1977, s-a dispus instruirea unui informator în vederea supravegherii acestuia

și s-au primit notele ulterioare de la acest informator, fără a demonstra dacă prin

aceste activități i-a fost îngrădit numitului V.I. drepturi și libertăți fundamentale.

În realitate, datele și

documentele existente la dosarul cauzei relevă că activitatea în cazul cetățeanului

român V.I. s-a limitat la a descrie vizita acestuia la consulatul francez, iar datele

și informațiile obținute nu se referă la manifestările acestuia, ci la activitatea

unor diplomați străini suspecți de spionaj, cu care a intrat în contact, astfel

că nu se poate reține vreo încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale

ale acestuia, în înțelesul art. 2 lit a) din O.U.G. nr. 24/2008, așa cum de altfel

nici instanța de fond nu a făcut precizări și nu a adus argumente temeinice în acest

sens.

În acest caz, instanța

de fond, în mod greșit și-a însușit punctul de vedere al intimatului-reclamant,

fără a realiza măcar o analiză sumară a documentelor menționate.

În ceea ce privește rapoartele

de verificare pentru numitul C.E., Înalta Curte constată că acestea nu au fost semnate

de recurent, după cum rezultă din documentele aflate la dosarul de fond, astfel

că nu are legătură cu activitatea recurentului, aspect neobservat de instanța de

fond.

Din examinarea prevederilor

art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că pentru a se stabili calitatea de

lucrător al Securității, trebuie întrunite cumulativ două condiții, respectiv persoana

să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității și în perioada 1945-1989

să fi desfășurat activități care au avut drept consecință suprimarea sau îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii

totalitar comuniste.

Pentru a stabili calitatea

de lucrător, instanța are obligația legală de a stabili vinovăția persoanei respective,

pe baza materialului probator depus de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității.

În speța analizată, instanța

de fond a pronunțat o soluție nelegală în raport de probatoriul administrat de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, din care rezultă că pârâtul nu

a desfășurat activități care să fi condus la suprimarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Înalta Curte, are în vedere

și faptul că prin Decizia nr. 843/2011, Decizia nr. 530/2009 și Decizia nr. 1522/2011

ale Curții Constituționale, s-a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea,

prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție

politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora

și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă,

pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile

lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul

că va respinge cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul P.P. împotriva sentinței civile nr. 7341 din 5 decembrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității,

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie

2013.