ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2175/2017

Ședința publică din data de 9 iunie 2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității acestuia din urmă de colaborator al Securității.

Prin sentința civilă nr. 773 din 18 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect "constatarea calității de lucrător/colaborator al securității - O.U.G. nr. 24/2008".

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanță a respins acțiunea, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Interpretarea dată acestor prevederi de drept material de considerentele sentinței atacate este, în opinia recurentului, eronată, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurentul arată că atât timp cât sentința atacată cuprinde motive contradictorii, în speță devine incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ.

Recurentul critică faptul că prima instanță a reținut că nu ar fi îndeplinite cumulativ condițiile necesare pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Referitor la condiția denunțării unor atitudini potrivnice regimului comunist, prima instanță a admis că practicarea religiei s-a dovedit, în anumite circumstanțe, ca fiind potrivnică regimului, dar, cu toate acestea, sentința atacată arată că "probatoriul din cauză nu conturează concluzia că pârâtul ar fi denunțat atitudini/activități potrivnice regimului comunist", situație care atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ., atât timp cât considerentele sunt contradictorii.

În opinia recurentului, jurisprudența (din care a citat Deciziile nr. 1477/11.03.2011, nr. 324/21.01.2011, nr. 4808/19.10.2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție) a demonstrat că denunțarea apartenenței la un cult minoritar reprezenta denunțarea unei atitudini potrivnice regimului comunist.

Subliniază recurentul că sentința atacată a încălcat și aplicat greșit prevederile de drept material ale art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ., atât timp cât prima instanță nu s-a raportat strict la atitudinea morală și la gradul de informare, din momentul furnizării informației, ale intimatului-pârât, ci a ținut cont de un aspect nerelevant în speță - cum este gradul de informare a ofițerilor Securității.

Recurentul punctează faptul că legiuitorul nu cere existența unei pluralități de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Intimatul-pârât A. a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul-reclamant a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că sentința atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la îndeplinirea în speță a condiției denunțării unor atitudini potrivnice regimului comunist.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Or, în conținutul cererii de recurs formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu au fost identificate susțineri pertinente referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b din Noul C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Verificând conținutul hotărârii atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Așa cum se poate observa din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a prezentat motivele pentru care a înțeles să respingă acțiunea recurentului-reclamant, analizând fiecare dintre aspectele susținute de acesta ca și temei al acțiunii sale, iar împrejurarea că aceasta a înțeles să dea valoare susținerilor pârâtului din întâmpinare nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nemotivată.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantului.

Ca atare, toate criticile recurentului-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susținerile și criticile înfățișate de recurentul-reclamant subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanța de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății.

Instanța de fond a fost sesizată cu acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care s-a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de "colaborator" al Securității.

Instanța de fond a respins acțiunea, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.

Criticile din recurs ce vizează soluția instanței de fond sunt nefondate.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de Securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b noțiunea de colaborator al Securității.

Potrivit art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, "colaborator" al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În raport de dispozițiile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, cele trei condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securității sunt următoarele:

- persoana să fi furnizat informații lucrătorilor Securității;

- prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informațiile respective să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Așadar, este de necontestat că pentru constatarea calității de colaborator al securității în sensul art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă dovedirea recrutării și efectuării unor instructaje specifice, ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că respectiva persoană a furnizat informații, indiferent sub ce formă, prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reține în persoana intimatului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pe care își întemeiază acțiunea reclamantul și la care s-a făcut referire în acțiune și apoi în cuprinsul cererii de recurs.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, intimatul-pârât a fost recrutat ca informator al Securității, având numele conspirativ "B.", aspect ce rezultă din angajamentul din 27.08.1988, semnat personal de pârât și dat în fața organelor de securitate ale Inspectoratului Județean Suceava - Securitatea Orașului Rădăuți, astfel cum rezultă din raportul din 27.08.1988 depus la dosar.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că intimatul-pârât a furnizat informații Securității, însă nu se desprinde în mod suficient de caracterizat cerința privind denunțarea de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.

În acest sens, s-a făcut referire în considerentele sentinței recurate la mențiunea pârâtului din nota informativă din 18.01.1989, respectiv mențiunea ofițerului de securitate din 23.02.1989, curtea subliniind că acestea se rezumă la următoarele consemnări:

- singura mențiune asumată individual de pârât, prin nota informativă din 18.01.1989, cuprinde mențiunea "…Sursa, prin atribuțiuni de serviciu, a sesizat în una din zile în camera sa o biblie tipărită (scris mărunt) cu aspecte ale Sectei Z., așezată la vedere pe noptieră. Sursa arată că aceasta/./nu a fost văzută în anturajul unor elemente suspecte și nici căutată de anumite persoane de care sursa să-și fi dat seama că sunt sectante. Sursa observă că discută corect cu colegii de serviciu, nu încearcă să desfășoare activitate de prozelitism."

Instanța a constatat în mod corect, pe de o parte, că aspectul relevat de pârât nu era necunoscut organelor de securitate, dimpotrivă motivul pentru care anterior, în anul 1988, fusese începută activitatea de supraveghere informativă față de aceasta, fusese acela că, sub acoperire religioasă, ar desfășura activități dușmănoase.

A apreciat instanța că, raportat la această suspiciune a organelor de securitate, potrivit căreia persoana supravegheată ar desfășura activități dușmănoase la adresa statului, "sub acoperire religioasă", afirmația pârâtului este vădit nerelevantă și lipsită de orice fel de urmări, fie și potențiale, dovadă fiind și nota ofițerului referitoare la această notă informativă.

În ceea ce privește mențiunea făcută de ofițerul C. în Raportul informativ din 23.02.1989, curtea a reținut în mod corect caracterul echivoc ar exprimării ofițerului atunci când a precizat că "Sursa cunoaște că ar fi sectantă, deoarece când domicilia la C.S.Ș. RĂDĂUȚI a văzut-o în cameră citind o biblie."

Instanța a ținut seama și de faptul că în cuprinsul aceluiași raport se regăsește asigurarea pârâtului potrivit căreia: "La serviciu cea în cauză este în relații bune cu toate colegele, este volubilă și socială, ne putându-i-se reproșa nimic în comportamentul său. Sursa nu a auzit-o să aibă nemulțumiri de ordin politic și nici manifestări dușmănoase."

În raport de înscrisurile existente la dosar, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se poate astfel desprinde ideea că pârâtul ar fi afirmat despre numita D. că ar fi sectantă, aceasta putând fi concluzia ofițerului derivând din singurul aspect care poate fi atribuit nemijlocit pârâtului, anume că ar fi văzut-o citind o biblie, fiind foarte probabil aspectul relevat și în nota informativă din ianuarie, mai sus pomenită.

Astfel, în mod corect a reținut Curtea de apel că probatoriul din cauză nu conturează concluzia că pârâtul ar fi denunțat atitudini/activități potrivnice regimului comunist.

Înalta Curte constată că din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că afirmațiile pârâtului, reținute în notele raport depuse la dosar, nu pot fi apreciate ca denunțând activități ori atitudini potrivnice regimului comunist, de natură să vizeze drepturi și libertăți fundamentale, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

Astfel, din conținutul înscrisurilor anterior precizate, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b, pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securități.

Înalta Curte arată că în Decizia nr. 843/2011, Decizia nr. 530/2009 și Decizia nr. 1522/2011 ale Curții Constituționale, s-a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea, prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru a verifica dacă notele depuse de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în susținerea acțiunii îndeplinesc condițiile legii și din perspectiva interpretării instanței de contencios constituțional, respectiv dacă a existat vinovăție și dacă s-au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului este necesar a se analiza notele respective.

Analiza notelor informative redactate de intimat nu relevă furnizarea unor elemente care să fi atras încălcarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aspectele expuse în acele note nu au legătură cu activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Reclamantul a mai invocat în susținerea acțiunii unele informații furnizate de pârât și care au fost consemnate de ofițerul de securitate, însă astfel de informații nu pot constitui temei al aprecierii calității de colaborator al Securității, întrucât sintagma "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", din cuprinsul art. 2 lit. b teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012.

Potrivit Deciziei nr. 672/2012 a Curții Constituționale a României, notele sau rapoartele întocmite de ofițerii de Securitate nu produc efecte și consecințe juridice, întrucât nu pot fi evaluate în mod real, ținând seama de natura și veridicitatea informațiilor consemnate, gradul de implicare în activitatea de colaborare, ori circumstanțele colaborării.

Mai mult, informațiile respective conțin doar aprecieri generale ale ofițerului de securitate, și nu informații concrete furnizate de pârât și care să poată fi analizate din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.

A primi interpretarea excesivă dată de recurent noțiunilor de activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și de îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce nu poate fi acceptat.

În consecință, constatând că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri care să demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informații de natură să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, Înalta Curte apreciază că în persoana intimatului-pârât nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea în persoana acestuia a calității de colaborator al Securității.

În cauza de față, probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securității, așa cum au fost analizate în precedent, demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 773 din 18 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2017.