ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3280/2017

Ședința publică din data de 27 octombrie 2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.12.2014 sub nr. x/2014, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca instanța să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe acesta.

Prin sentința civilă nr. 1071 din 16.04.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanță a respins acțiunea, încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Interpretarea dată acestor prevederi de drept material de considerentele sentinței atacate este, în opinia recurentului, eronată, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, recurentul arată că atât timp cât sentința atacată cuprinde motive contradictorii, în speță devine incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ.

Recurentul critică faptul că prima instanță a reținut că, în speță, nu ar putea fi reținută calitatea de colaborator al Securității, întrucât nu ar fi îndeplinită condiția referitoare la denunțarea unor atitudini sau activități potrivnice regimului comunist, câtă vreme "simpla mențiune referitoare la "comuniști", ar fi "prea generală".

Arată recurentul că, în speță, tocmai faptul că persoana denunțată asocia anumite tare comportamentale cu convingerile comuniste dovedește că respectiva persoană nu îi agrea pe cei care îmbrățișau doctrina comunistă, ceea ce nu poate duce decât la concluzia că persoana denunțată era o adversară a comunismului.

Prin urmare, arată recurentul, interpretarea dată de prima instanță, referitor la aspectul anterior analizat, este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

În ceea ce privește denunțarea domnului M. (care era cetățean britanic), prima instanță a admis, pe de o parte, că denunțurile vizate de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 se puteau referi și la cetățenii altor state, dar a arătat, pe de altă parte, că, atât timp cât victima denunțului nu era cetățean român, "nu era de așteptat a manifesta vreo atitudine de atașament față de statul comunist". De asemenea, prima instanță a arătat că simpla referire la opiniile unui cetățean britanic care nu locuia permanent în România nu ar fi putut duce, în mod necesar și automat, la o încălcare a drepturilor sale.

În opinia recurentului, aceste considerente (referitoare la denunțarea domnului M.) sunt vădit contradictorii, ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ.

Subliniază recurentul că, pe de o parte, prima instanță a admis că și cetățenii altor state puteau fi victime ale denunțurilor vizate de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, dar, pe de altă parte, a folosit un argument care contrazice prima constatare.

În acest sens, se reține în motivele de recurs că prima instanță a arătat că, atât timp cât victima denunțului nu era cetățean român, "nu era de așteptat a manifesta vreo atitudine de atașament față de statul comunist", or, dacă acest considerent al sentinței atacate ar fi menținut, ar însemna că, practic, în privința niciunui cetățean străin nu ar mai putea fi reținută calitatea de colaborator al Securității, întrucât despre toți cetățenii străini denunțați Securității se va putea afirma că, întrucât "nu era cetățean român, nu era de așteptat vreo atitudine de atașament față de statul comunist".

În opinia recurentului, prin acest ultim considerent analizat, sentința atacată nu își contrazice numai propria concluzie (prin care afirmase că denunțarea cetățenilor străini poate duce la reținerea calității de colaborator al Securității), ci contrazice și practica judecătorească în materie care este în același sens.

Astfel, cetățenii străini puteau fi și ei victimele încălcărilor unor drepturi fundamentale, cum ar fi interceptarea corespondenței, filajul, urmărirea cu ajutorul informatorilor (cum este cazul în speță) ș.a., important fiind art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 nu distinge cu privire la cetățenia victimelor denunțurilor.

Prin urmare, arată recurentul, considerentele criticate anterior nu atrag doar motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ., ci și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

De asemenea, contradictorii sunt și considerentele sentinței atacate cu privire la vizarea îngrădirii drepturilor domnului M., ceea ce atrage, o dată în plus, incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte, prima instanță arată că atât timp cât domnul M. era cetățean britanic și locuia în Anglia nu ar fi existat perspectiva unei încălcări a drepturilor sale de către Securitate, "deoarece posibilitatea de a fi afectat de activitatea Securității și de acțiunea acesteia nu se configurează în prezent", iar, în același paragraf al sentinței se arată, pe de altă parte, că pe nota informativă analizată ofițerul de Securitate a adnotat că se impunea efectuarea de verificări cu privire la familia M.

Practic, prima instanță arată, pe de o parte, că nota informativă nu ar fi putut produce nicio consecință în privința domnului M., iar, pe de altă parte, arată că astfel de consecințe erau mai mult decât plauzibile, câtă vreme pe nota informativă analizată ofițerul de Securitate a făcut respectiva adnotare, în opinia recurentului contradicția fiind evidentă și în această situație.

Precizează recurentul că, în al doilea rând, considerentele anterior analizate atrag și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ., instanța încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu distinge în privința gravității îngrădirii unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Arată recurentul că nu era necesar, potrivit art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, ca informațiile să fie apte a produce consecințe majore, cum ar fi încarcerarea persoanei denunțate, fiind suficient pentru reținerea calității de colaborator al Securității ca informațiile să aibă aptitudinea de a produce noi ingerințe în viața personală ori familială a persoanei denunțate, cu consecința vizării îngrădirii dreptului la viață privată.

În speță, verificările referitoare la familia M., dispuse în urma notei analizate, dovedesc cu prisosință, în opinia recurentului, că și cetățenii străini care nu locuiau în România puteau face obiectul unor ingerințe în viața personală ori familială, cu consecința vizării îngrădirii dreptului la viață privată. Aceste ingerințe erau posibile prin mijlocirea informatorilor Securității aflați în străinătate, așa cum rezultă tot din prezenta cauză.

Prin urmare, se arată în motivele de recurs, atât timp cât a considerat că o "simplă informare" nu putea echivala cu vizarea îngrădirii unui drept fundamental, prima instanță a distins acolo unde legiuitorul nu a distins.

Și din acest punct de vedere sentința atacată atrage motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ., încălcând și aplicând greșit prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.

Mai arată recurentul că, deși în speță prima instanță a reținut că un cetățean britanic ar putea fi, în principiu, victima unui denunț relevant din perspectiva art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, sentința atacată a arătat că reținerea calității de colaborator al Securității este posibilă numai dacă cetățenii străini denunțați aparțin unor state membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau Uniunii Europene, ori cetățenilor străini care, după 1945, au avut cetățenie română.

Subliniază recurentul că, deși acest argument al primei instanțe nu a fost, în speță, determinant în respingerea acțiunii, și în privința acestui considerent prima instanță a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, încălcând și aplicând greșit prevederile de drept material ale art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

În realitate, orice cetățean străin putea fi victima unui denunț relevant din perspectiva art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, prevedere care nu distinge sub acest aspect. În plus, chiar cetățenii denunțați pot dobândi sau renunța la cetățenia unui stat.

În opinia recurentului, eroarea de la care pornește raționamentul sentinței atacate este determinată de faptul că prima instanță a considerat că beneficiarii activității de verificare a persoanelor care fac parte din categoriile menționate de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 ar fi exclusiv persoanele urmărite și persecutate de Securitate, precum și urmașii acestora.

Pentru acest motiv, hotărârile pronunțate de instanță în această materie sunt publicate în Monitorul Oficial al României și se pun la "dispoziția mijloacelor de informare în masă", potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008. Dacă beneficiarii activității de verificare ar fi fost doar persoanele care pot avea acces la propriul dosar, este evident că legiuitorul nu ar fi impus un astfel de nivel de publicitate.

În consecință, arată recurentul că, și pentru motivul anterior expus, soluția primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor de drept material ale art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Punctează recurentul că legiuitorul nu cere, pentru reținerea calității de colaborator al Securității, existența unei pluralități de informații, fiind suficient și un singur denunț, cu îndeplinirea condițiilor legale.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2.03.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că sentința atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la îndeplinirea în speță a condiției denunțării unor atitudini potrivnice regimului comunist.

În acest sens a arătat recurentul că, pe de o parte, prima instanță a admis că și cetățenii altor state puteau fi victime ale denunțurilor vizate de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, dar, pe de altă parte, a folosit un argument care contrazice prima constatare, reținând că atât timp cât victima denunțului nu era cetățean român, "nu era de așteptat a manifesta vreo atitudine de atașament față de statul comunist",

Recurentul a arătat că sunt contradictorii și considerentele sentinței atacate cu privire la vizarea îngrădirii drepturilor domnului M., deoarece, pe de o parte, prima instanță a arătat că atât timp cât domnul M. era cetățean britanic și locuia în Anglia nu ar fi existat perspectiva unei încălcări a drepturilor sale de către Securitate, "deoarece posibilitatea de a fi afectat de activitatea Securității și de acțiunea acesteia nu se configurează în prezent", iar, în același paragraf al sentinței s-a arătat, pe de altă parte, că pe nota informativă analizată ofițerul de Securitate a adnotat că se impunea efectuarea de verificări cu privire la familia M.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Or, în conținutul cererii de recurs formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu au fost identificate susțineri pertinente referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b din Noul C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Verificând conținutul hotărârii atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Așa cum se poate observa din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a prezentat motivele pentru care a înțeles să respingă acțiunea recurentului-reclamant, analizând fiecare dintre aspectele susținute de acesta ca și temei al mențiunilor sale, iar împrejurarea că aceasta a înțeles să dea valoare susținerilor pârâtului din întâmpinare nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nemotivată.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantului.

Ca atare, toate criticile recurentului-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susținerile și criticile înfățișate de recurentul-reclamant subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanța de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății.

Instanța de fond a fost sesizată cu acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care s-a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de "colaborator" al Securității.

Instanța de fond a respins acțiunea, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.

Criticile din recurs ce vizează soluția instanței de fond sunt nefondate.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de Securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b noțiunea de colaborator al Securității.

Potrivit art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, "colaborator" al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În raport de dispozițiile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, cele trei condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securității sunt următoarele:

- persoana să fi furnizat informații lucrătorilor Securității;

- prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informațiile respective să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Așadar, este de necontestat că pentru constatarea calității de colaborator al securității în sensul art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă dovedirea recrutării și efectuării unor instructaje specifice, ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că respectiva persoană a furnizat informații, indiferent sub ce formă, prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reține în persoana intimatului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pe care își întemeiază acțiunea reclamantul și la care s-a făcut referire în acțiune și apoi în cuprinsul cererii de recurs.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității.

Curtea de apel a arătat că se va putea constata o calitate de colaborator al Securității doar în cazul acelor persoane care prin conduita lor au adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale proprii cetățenilor anume nominalizați prin art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, care pot fi, după caz, cetățeni români, cetățeni străini care după 1945 au avut cetățenie română, precum și cetățeni ai țărilor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau ai unui stat membru al Uniunii Europene, aceștia fiind singurele subiecte ale protecției legale și reparației morale, stabilind granițele domeniului de aplicare al O.U.G. nr. 24/2008.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că sentința recurată nu cuprinde nici considerente contradictorii și nu a fost dată nici cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, astfel cum a susținut în mod nefondat recurentul-reclamant.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă, astfel cum a reținut și instanța de fond, faptul că intimatul-pârât a furnizat informații Securității, însă nu se desprinde în mod suficient de caracterizat cerința privind denunțarea de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Curtea a subliniat faptul că reclamantul și-a întemeiat motivarea pe o singură notă informativă dată de pârât la data de 06.10.1969, că partea pârâtă nu a contestat nici redactarea și nici conținutul său, însușindu-și-le prin întâmpinarea formulată în cauză, iar, prin răspunsul la întâmpinare, pârâtul a limitat în mod expres învestirea instanței de judecată exclusiv la conținutul acesteia în analiza calității pârâtului de colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.

Din analiza conținutului acestei note, Curtea de apel a reținut că nu apreciază că intenția pârâtului ar fi fost de a transmite existența vreunei activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist cu privire la dna. M., ci, dimpotrivă, pârâtul a arătat că aceasta a manifestat o atitudine moderată și rezervată în a comenta despre acel regim politic, simpla mențiune referitoare la "comuniști" fiind prea generală spre a se putea admite opinia reclamantului.

În ceea ce îl privește pe dl. M, menționat în nota analizată, în mod corect a reținut instanța de fond că analiza condiției unor atitudini și acțiuni potrivnice implică mai multă exigență și rigoare în abordare și doar în ipoteza informării asupra unei manifestări active și explicite a dlui. M. împotriva regimului totalitar comunist ar fi îndeplinită condiția în discuție, ceea ce în cauză nu a rezultat.

Astfel, rezultă cu evidență că probatoriul administrat în cauză nu conturează concluzia că pârâtul ar fi denunțat atitudini/activități potrivnice regimului comunist.

Înalta Curte constată că din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că afirmațiile pârâtului, reținute în nota raport depusă la dosar, nu pot fi apreciate ca denunțând activități ori atitudini potrivnice regimului comunist, de natură să vizeze drepturi și libertăți fundamentale, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

Astfel, din conținutul înscrisului anterior precizat rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b, pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securități.

Înalta Curte arată că în Decizia nr. 843/2011, Decizia nr. 530/2009 și Decizia nr. 1522/2011 ale Curții Constituționale, s-a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea, prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru a verifica dacă notele depuse de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în susținerea acțiunii îndeplinesc condițiile legii și din perspectiva interpretării instanței de contencios constituțional, respectiv dacă a existat vinovăție și dacă s-au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului este necesar a se analiza notele respective.

Analiza notei informative redactate de intimat și invocată de recurentul-reclamant în susținerea cererii sale, nu relevă furnizarea unor elemente care să fi atras încălcarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aspectele expuse în această notă neavând legătură cu activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Se poate observa că nota menționată anterior cuprinde informații care nu au fost de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului în sensul normei indicate, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

A primi interpretarea excesivă dată de recurent noțiunilor de activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și de îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce nu poate fi acceptat.

În consecință, constatând că situația de fapt expusă de reclamantul-recurent nu este confirmată de înscrisuri care să demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informații de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod just că în persoana intimatului-pârât nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea în persoana acestuia a calității de colaborator al Securității.

În cauza de față, probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securității, așa cum au fost analizate în precedent, demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 1071 din 16.04.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.