ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 339/2015

Decizia nr. 339/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2009 din 16 noiembrie 2009, reclamantul A. a solicitat instanței să constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul B.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „colaborator al Securității".

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul B. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin cererea depusă de pârât la termenul din 17 noiembrie 2010 au fost invocate următoarele excepții: excepția inadmisibilității și excepția prematurității acțiunii pentru lipsa avizului scris al Direcției Juridice din cadrul A., excepția tardivității înregistrării Notei de constatare emisă la 25 martie 2009 și aprobată la 06 octombrie 2009 în Colegiul A. față de dispozițiile art. 35 alin. (5) din Hotărârea nr. 2/2008 privind adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a A. și excepția tardivității înregistrării acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin încheierea din 02 martie 2011, Curtea a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității, considerând că avizul direcției juridice nu este cerut imperativ prin O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința civilă nr. 4087 din 08 iunie 2011, Curtea a admis acțiunea reclamantului și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul B.

Sentința de mai sus a fost casată prin Decizia nr. 453 din 30 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea deciziei de casare s-a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția tardivității înregistrării notei de constatare în raport de dispozițiile art. 35 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea A. nr. 2/2008 și pe excepția tardivității acțiunii în raport de dispozițiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2008 și art. 37 alin. (1) din același regulament.

De asemenea, s-a reținut și că instanța de fond nu a analizat apărările formulate pe fondul cauzei de către pârât, nu a verificat existența laturii subiective a activității de colaborare și nu a avut în vedere jurisprudența Curții Constituționale și Decizia nr. 672/2012 prin care s-au constatat ca fiind neconstituționale sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Cauza a fost înregistrată spre rejudecare la Curtea de Apel București sub nr. x/2/2009* din 28 martie 2013.

La termenul din 11 septembrie 2013, pârâtul a renunțat la excepția tardivității introducerii acțiunii, Curtea luând act de renunțare, astfel cum rezultă din practicaua sentinței pronunțate.

Prin sentința civilă nr. 2525 din 11 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția tardivității înregistrării Notei de constatare, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (5) din Hotărârea A. nr. 2/2008 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a A., Colegiul A. are obligația de a lua în discuție nota de constatare în termen de 15 zile de la înregistrarea la secretariatul colegiului.

Curtea a apreciat că termenul de mai sus este un termen de recomandare, care nu este stabilit printr-o dispoziție legală, ci printr-un act administrativ emis chiar de către reclamant și care reglementează organizarea și funcționarea A., astfel că nu atrage decăderea Colegiului A. din dreptul de a aproba nota de constatare, ci doar o răspundere disciplinară a persoanelor vinovate de nerespectarea acestui termen.

Prin urmare, Curtea a respins excepția tardivității înregistrării Notei de constatare, invocată de pârât, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că din notele informative invocate de reclamant nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să poată fi considerat colaborator al Securității.

S-a mai reținut de către instanță că reclamantul a mai invocat în susținerea acțiunii unele informații furnizate de pârât și care au fost consemnate de ofițerul de securitate, însă astfel de informații nu pot constitui temei al aprecierii calității de colaborator al Securității, întrucât sintagma

"relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012.

Curtea a constatat că informațiile respective conțin doar aprecieri generale ale ofițerului de securitate și nu informații concrete furnizate de pârât și care să poată fi analizate din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Față de considerentele de mai sus, Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul B., motiv pentru care a respins acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanță a respins acțiunea aplicând eronat definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității (în cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008), pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.

Arată recurentul că prima instanță a reținut în mod greșit că persoanele denunțate prin cele două note invocate „nu se manifestă împotriva regimului totalitar comunist și invocă unele aspecte personale", respectiv că „nu se poate reține că pârâtul și-a dat seama și a urmărit producerea unor consecințe negative".

Recurentul subliniază faptul că persoana denunțată prin nota analizată nu își exprima exclusiv o nemulțumire personală, ci viza în mod evident și cauza care generase „cea mai mare lovitură din viața sa", după cum caracteriza cel denunțat demolarea casei sale, iar această cauză era politica de „sistematizare" dusă de regim.

Mai arată recurentul că intimatul avea discernământul necesar pentru a cunoaște care erau rigorile impuse de regimul comunist și cunoscute de toți cetățenii țării și pentru a conștientiza că denunțarea unei atitudini neagreate de regim expunea persoana denunțată aversiunii autorităților și unor posibile verificări sau chiar sancțiuni.

Precizează recurentul că intimatul ar fi trebuit să aibă o atitudine precaută, să încerce protejarea celui la care se referea în nota sa, să ia în considerare și ipoteza în care Securitatea nu îl urmărea pe cel denunțat și să nu ofere informații care erau de natură să îl expună pe acesta unor posibile sancțiuni.

Subliniază recurentul că definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența unei pluralități de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț, care să îndeplinească cele două condiții, pentru reținerea acestei calități.

Prin urmare, consideră că se impunea admiterea acțiunii și reținerea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul B.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Instanța de fond a fost sesizată cu acțiunea formulată de A., prin care s-a solicitat să se constate calitatea pârâtului B. de „colaborator” al Securității.

Instanța de fond a respins acțiunea, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.

Criticile din recurs ce vizează soluția instanței de fond sunt nefondate.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de Securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, „colaborator” al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În raport de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cele trei condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securității sunt următoarele:

- persoana să fi furnizat informații lucrătorilor Securității;

- prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- informațiile respective să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Așadar, este de necontestat că pentru constatarea calității de colaborator al securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă dovedirea recrutării și efectuării unor instructaje specifice, ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că respectiva persoană a furnizat informații, indiferent sub ce formă, prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reține în persoana intimatului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pe care își întemeiază acțiunea reclamantul și la care s-a făcut referire în acțiune și apoi în cuprinsul cererii de recurs.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, recurentul-pârât

a fost recrutat ca informator al Securității, având numele conspirativ „y”, aspect ce rezultă din angajamentul din 24 noiembrie 1983 semnat personal de pârât și dat în fața organelor de securitate ale Inspectoratului Județean Gorj - Securitate - Serviciul 1, astfel cum rezultă din raportul din 24 noiembrie 1983 depus la dosar.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că recurentul-pârât a furnizat informații Securității, însă acestea nu au vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel, reclamantul a făcut trimitere la o serie de note informative semnate de pârât cu numele conspirativ „y”, printre care și notele din 03 februarie 1987 și 28 aprilie 1987, care se referă la exprimarea unor nemulțumiri personale ale unor colegi de serviciu ai pârâtului din Spitalul Județean Gorj, cu privire la faptul că unuia dintre ei i s-a demolat o casă în urmă cu 5 ani de zile, iar celuilalt i s-a refuzat aprobarea efectuării unei călătorii în străinătate.

În cuprinsul notei din 03 februarie 1987, pârâtul informează ofițerul de securitate că „în discuțiile purtate cu medicul x de la pediatrie - Spitalul Județean Gorj, a sesizat faptul că acesta, în urmă cu aproximativ 5 ani de zile, i s-a demolat casa din Tg. Jiu, afirmând că a suferit cea mai mare lovitură din viața sa și acest fapt l-a nemulțumit. De asemenea organele locale puteau să-l ajute în acest sens. În continuare a arătat că a avut prilejul să facă unele excursii în străinătate unde a văzut pe viu cum stau lucrurile și modul în care își desfășoară activitatea unii foști colegi de-ai săi care au părăsit țara, afirmând că o duc destul de greu, și pentru el, acest lucru nu l-ar putea face deoarece îl leagă părinții, rudele cât și modul în care este cotat în calitate de medic”.

În cealaltă notă, din 28 aprilie 1987, pârâtul informează organele de securitate că „în discuțiile purtate cu asistenta medicală x de la med. II a rezultat faptul că a fost în cooperare în străinătate de unde și-a procurat unele lucruri și a dorit să meargă din nou, însă nu i s-a aprobat. De asemenea, arată că mai deține ceva valută și ar intenționa să efectueze o călătorie în străinătate cu actualul soț însă îi este teamă că nu va obține aprobare”.

De altfel, chiar din mențiunile ofițerului de securitate făcute pe cele două note informative, rezultă că urmărirea celor două persoane de către organele de securitate are la bază cu totul alte informații decât cele furnizate de pârât. Astfel, medicul x avea deja dosar de urmărire informativă întrucât fusese sursă la Biroul III, iar asistenta medicală x fusese anterior semnalată că întreține relații neoficiale cu cetățeni străini.

Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că exprimările unor astfel de nemulțumiri în cadrul unor discuții între colegi nu pot fi considerate „

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist”, astfel cum prevede art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care cele două persoane nu se manifestă împotriva regimului totalitar comunist, ci invocă unele aspecte personale de care sunt nemulțumite.

De asemenea, în mod corect a apreciat Curtea de apel

că nu se poate reține că pârâtul și-a dat seama și a urmărit producerea unor consecințe negative față de aceste persoane, constând în îngrădirea drepturilor și a libertăților acestora, prin furnizarea respectivelor informații.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că afirmațiile pârâtului, reținute în notele raport depuse la dosar, nu pot fi apreciate ca denunțând activități ori atitudini potrivnice regimului comunist, de natură să vizeze drepturi și libertăți fundamentale, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

Astfel, din conținutul înscrisurilor anterior precizate, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securități.

Înalta Curte arată că în Decizia nr. 843/2011, Decizia nr. 530/2009 și Decizia nr. 1522/2011 ale Curții Constituționale, s-a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea, prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru a verifica dacă notele depuse de A. în susținerea acțiunii îndeplinesc condițiile legii și din perspectiva interpretării instanței de contencios constituțional, respectiv dacă a existat vinovăție și dacă s-au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului este necesar a se analiza notele respective.

Analiza notelor informative redactate de intimat nu relevă furnizarea unor elemente care să fi atras încălcarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aspectele expuse în acele note nu au legătură cu activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Reclamantul a mai invocat în susținerea acțiunii unele informații furnizate de pârât și care au fost consemnate de ofițerul de securitate, însă astfel de informații nu pot constitui temei al aprecierii calității de colaborator al Securității, întrucât sintagma

"relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 672/2012.

Potrivit Deciziei nr. 672/2012 a Curții Constituționale a României, notele sau rapoartele întocmite de ofițerii de Securitate nu produc efecte și consecințe juridice, întrucât nu pot fi evaluate în mod real, ținând seama de natura și veridicitatea informațiilor consemnate, gradul de implicare în activitatea de colaborare, ori circumstanțele colaborării.

Mai mult, informațiile respective conțin doar aprecieri generale ale ofițerului de securitate, și nu informații concrete furnizate de pârât și care să poată fi analizate din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se poate observa că toate materialele menționate anterior cuprind informații care nu au fost de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului în sensul normei indicate, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

A primi interpretarea excesivă dată de recurent noțiunilor de activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și de îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce nu poate fi acceptat.

În consecință, constatând că situația de fapt expusă de reclamantul-recurent nu este confirmată de înscrisuri care să demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informații de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod just că în persoana intimatului-pârât nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea în persoana acestuia a calității de colaborator al Securității.

În cauza de față, probele administrate în susținerea acțiunii pentru a se dovedi calitatea de colaborator al securității, așa cum au fost analizate în precedent, demonstrează că pârâtul nu și-a asumat calitatea de colaborator, că nu a furnizat informații prin care să fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond în mod corect a respins acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2525 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2015.