ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2016

HOTĂRÂRE
11.02.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 04.04.2011, sub nr. x/2/2011 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a formulat acțiune în constatare, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

La termenul din data de 29.03.2012, pârâtul a invocat excepția tardivității formulării cererii de constatare a calității de colaborator, arătând că așa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul instanței, Nota de constatare a fost adoptată la data de 20.05.2010, iar acțiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.04.2011, la aproape 1 an de zile de la data aprobării.

Instanța analizând excepția tardivității, a respins-o, arătând că O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede nici un termen pentru CNSAS de a introduce la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București acțiunea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, de la data adoptării Notei de constatare, iar dispozițiile din Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS nu pot adăuga la lege.

Prin Sentința nr. 2.296 din 30 martie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția tardivității invocată de pârâtul A. și a constatat calitatea acestuia de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâtul A., invocând dispozițiile art. 304

1

și ale art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Prin Decizia nr. 1.271 din 12 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2.296 din 30 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.06.2015, sub nr. x/2/2015, revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 2.296 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 30.03.2012, în dosarul cu nr. x/2/2011, solicitând admiterea în principiu a cererii, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, să se constate că nu are și nu a avut niciodată calitatea de colaborator al securității.

În drept, revizuentul a invocat dispozițiile art. 322 alin. (5) din C. proc. civ.

La primul termen de judecată din data de 30.06.2015, revizuentul și-a precizat obiectul cererii în sensul că solicită revizuirea Deciziei civile nr. 1.271 din 12.03.2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect față de care Curtea a reținut cauza în pronunțare cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale.

Prin Sentința nr. 1.939 din 30.06.2015, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de către revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

A fost invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în justificarea căruia s-a făcut referire la scrisoarea care poartă semnătura părintelui B., în conținutul căreia acesta își exprimă regretul cu privire la situația creată, mărturisind că a fost obligat să scrie unele lucruri neadevărate despre revizuent de către fosta securitate.

Examinând actele dosarului Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectivul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cele date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, însă numai în cazurile și condițiile stabilite de legiuitor.

În cazul revizuirii dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac și la faptele pe care se întemeiază cererea, astfel cum prevede art. 326 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri din categoria celor circumscrise obiectului acestei căi de atac, cum este și cazul în speță, se poate cere dacă după pronunțarea ei s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În această situație este necesară, așadar, îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor impuse de text, pentru chiar admisibilitatea revizuirii, respectiv invocarea unui înscris doveditor care a existat la data pronunțării hotărârii, dar a fost descoperit ulterior acestei date, neputând fi prezentat în procesul respectiv fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții și, evident, ca aceasta să aibă un caracter determinat în judecarea cauzei, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut, ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții.

Această ultimă condiție nu este îndeplinită în cazul care înscrisul nu atestă o altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în acte anterioare care au fost analizate de instanță.

Înscrisul nou invocat de revizuent nu îndeplinește cerințele impuse de text pentru admisibilitatea cererii de revizuire, fiind constituit ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat și atestând situații identice cu cele cuprinse în actele anterioare, analizate de instanța de recurs.

Prin urmare, pe baza acestuia nu ar putea fi stabilită o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de recurs, chiar dacă ar îndeplini cerința preexistenței lui și descoperirii la o dată ulterioară pronunțării hotărârii, întrucât s-ar nesocoti puterea de lucru judecat a acesteia.

Pentru toate aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă ca fiind inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1.271 din 12 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2016.

Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3252/2016
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantu
ÎCCJ 2016-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3250/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.11.2011, reclamantul Con
ÎCCJ 2015-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2392/2015
de la publicarea lor. Acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se introduce la Secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, fiind scutită de taxă de timbru. Hot
ÎCCJ 2011-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1316/2017
Decizia nr. 1316/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea formulată la data de 28 iunie 2010, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliu
ÎCCJ 2017-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2017
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data
Sursă