ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3250/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.11.2011, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Prin sentința civilă nr. 4442 din 02 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității de reprezentant al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată și excepția lipsei semnăturii de pe acțiunea în constatare formulată, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., criticând-o în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ.

În esență, recurentul-pârât a arătat că, deși a probat că cererea de chemare în judecată poartă o semnătură diferită de cea a Președintelui C.N.S.A.S., instanța de fond a respins excepția fără o reală motivare, pe baza unei sumare afirmații, încălcând astfel dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, a arătat că instanța de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant printr-o motivare eronată, neobservând că reprezentarea în această cauză s-a realizat în baza unei delegații emise de directorul Direcției Juridice a C.N.S.A.S. - persoană ce nu avea calitatea de reprezentant legal al acestei instituții, într-o formă diferită de împuternicirea de reprezentare juridică expres prevăzută în Anexa 3 din Legea nr. 514/2003.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, fiind dată fără obligatoria verificare de scripte, care să justifice convingerea instanței privind legătura dintre înscrisurile prezentate de C.N.S.A.S. și situația sa; că judecătorul fondului a ignorat decizia Curții Constituționale nr. 899 din 6 iulie 2010 care statuează că stabilirea calității de colaborator al Securității trebuie să fie rezultatul unei minuțioase analize din partea instanței asupra întregului material probator depus de C.N.S.A.S.

Recurentul a mai criticat sentința atacată arătând că, prin atitudinea manifestată, instanța de fond nu i-a asigurat garanțiile unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 alin. (1) CEDO, în condițiile în care a admis acțiunea C.N.S.A.S. fără administrarea absolut obligatorie a verificării de scripte.

Prin Decizia nr. 1484 din 21.03.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 4442 din 02 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a reținut că pârâtul a contestat legătura sa cu organele Securității, arătând că nu a semnat niciun angajament de recrutare și nu a semnalat fapte de natura celor descrise în nota de constatare întocmită.

S-a mai reținut că atât în întâmpinarea formulată, cât și în concluziile scrise depuse la data de 28.06.2012, pârâtul a tăgăduit scrisul și semnătura existente pe notele informative atașate în copie la dosar, astfel că potrivit dispozițiilor art. 178 C. proc. civ., instanța avea obligația de a păși la verificarea acestora.

A apreciat Înalta Curte că judecătorul fondului a respins cererea pârâtului privind comunicarea de către reclamant a copiilor certificate de pe înscrisurile pe care le consideră probe (materialele informative), trecând la soluționarea pe fond a cauzei.

Înalta Curte a reținut că, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, constatarea calității de colaborator al Securității trebuie să fie rezultatul unei cercetări minuțioase din partea instanței asupra întregului material probator depus de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, o asemenea soluție fiind corespunzătoare îndatoririi legale a judecătorilor de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

A apreciat Înalta Curte că, în prezenta cauză, la pronunțarea sentinței recurate instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor formulate de părți, în condițiile în care pârâtul a susținut că scrisul și semnătura existente pe notele informative nu îi aparțin, iar la dosar nu a fost identificat un angajament de colaborare.

Instanța de control judiciar a stabilit că instanța de fond urmează a analiza îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, după administrarea probatoriului și ținând cont de dispozițiile art. 178, 179 C. proc. civ., care o obligă să pășească la verificarea înscrisurilor contestate de recurentul-pârât.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată cu nr. x/2/2011*, iar, având în vedere dispozițiile art. 314 din C. proc. civ., coroborate cu art. 178-179 din C. proc. civ. și considerentele deciziei de casare, Curtea a pus în vedere reclamantului să depună la dosar originalele înscrisurilor contestate de pârât, la termenul din data de 13.01.2015 fiind depuse la Registrul de Valori al secției, vol. II din Dosar nr. x/8448, unde au fost identificate înscrisurile defăimate a fi false.

La data de 16.03.2015, pârâtul a depus o declarație dată olograf și una tehnoredactată, ambele purtând încheierea de legalizare de semnătură nr. 2586/C-1900 din 02 martie 2015, dată în fața Consulatului General al României la Trieste - Italia.

Prin încheierea din data de 08.04.2015, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru efectuarea unei expertize grafoscopice, prin încheierea din data de 28.04.2015 fiind înaintat dosarul către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București.

Prin adresa din 18 mai 2015, Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București a solicitat mai multe piese în comparație de aceeași factură cu cele în litigiu, care să provină cu certitudine de la persoana în cauză, de preferat contemporane actului/actelor contestate.

Prin încheierea din data de 23.06.2015, Curtea a pus în vedere pârâtului să depună la dosarul cauzei înscrisuri, piese în comparație, așa cum s-a solicitat prin adresa din 18 mai 2015 a Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București.

La data de 07.09.2015 pârâtul a depus la dosarul cauzei răspunsul S.C. I. S.A., din care rezultă că în perioada 17.09.1982-03.01.1983 a lucrat în această unitate, însă nu au fost găsite înscrisuri întocmite olograf de pârât.

Prin încheierea din data de 06.10.2015, Curtea a dispus emiterea unei adrese către S.C. I. S.A., pentru a comunica în original dosarul de personal al pârâtului, prin adresa din 28 octombrie 2015 această societate comunicând dosarul solicitat.

În ședința publică din data de 15.12.2015, Curtea, având în vedere adresa INEC, a pus în discuție dacă se impune trimiterea dosarului pentru efectuarea expertizei.

Pârâtul, prin avocat, a arătat că nu există nici măcar un rând sau o semnătură din partea pârâtului, iar transmiterea dosarului nu ar avea alt efect decât prelungirea procedurii, având în vedere că expertiza nu se poate efectua în baza înscrisurilor prezentate. Mai arată că pârâtul nu s-a opus administrării probei cu expertiză și că este tăgăduit atât scrisul, cât și semnătura, iar în sprijinul efectuării expertizei au fost depuse înscrisurile redactate în fața Consulatului din Trieste.

Curtea, în raport de precizările părților, constatând că nu se poate efectua expertiza grafoscopică, urma să verifice, pe baza înscrisurilor de la dosar, susținerile acestora cu privire la tăgăduirea scrierii și semnăturii de pe anumite înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 3433 din 18.12.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

A reținut instanța de fond că, deși la dosarul cauzei nu există dovada că pârâtul ar fi semnat vreun angajament cu organele de securitate, din actele depuse de reclamantă, care stau la baza emiterii Notei de constatare, aflate în dosarul personal al informatorului "B.", nr. R 108448, deschis la data de 06.04.1984 de IJ Arad, rezultă că pârâtul, operator hidro în cadrul Centralei Electrice de Termoficare Arad, a fost recrutat de organele de securitate pentru supravegherea informativă a unor angajați din cadrul Centralei, împrejurare ce rezultă din Raportul cu propunerea de recrutare în calitate de informator a pârâtului din data de 25.03.1985, în care se menționează că acesta, la acea dată, în vârstă de 21 de ani, era "pretabil", raport întocmit de cpt. C. din cadrul IJ Arad, Serviciul 2.

S-a mai reținut în considerentele sentinței recurate că din cuprinsul Raportului privind modul cum a decurs recrutarea, din data de 28.03.1985, rezultă că pârâtul a acceptat fără rezerve disponibilitatea de a semnala unele situații din sectorul său de activitate, ofițerul consemnând că "i-am luat un angajament scris în legătură cu păstrarea secretului colaborării, am stabilit de comun acord numele conspirativ "B.", apoi am trecut la efectuarea unui instructaj (…)".

Instanța de fond a reținut că la dosarul cauzei se află mai multe Note informative semnate "B.", în vol. II nr. R 108448, și primite de către ofițerii de securitate din cadrul Serviciului 2 IJ Arad, în care pârâtul relatează afirmații ale numitului D., referitoare la avaria de la Cernobîl și glumele studenților legate de acest incident, despre intențiile numiților E., F. și G., de a pleca fraudulos din țară, despre anumite fapte ale numitului H., semnalat ca auditor al postului de radio Europa Liberă, precum și faptul că la dosarul cauzei sunt mai multe Note de analiză a activității informatorului "B.", din care rezultă că organele de securitate erau mulțumite de colaborarea cu pârâtul, consemnând că a furnizat informații cu valoare informativă deosebită, propunând continuarea colaborării, care a încetat în anul 1988, potrivit Raportului din data de 09.06.1988.

A apreciat Curtea de apel că informațiile furnizate de pârât denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât priveau comportamentul colegilor de serviciu, care se aflau în vizorul organelor de securitate, pentru intenții de a pleca fraudulos din țară, audierea postului de Radio "Europa Liberă", sau cu un comportament considerat dușmănos care nu corespundea politicii de atunci, acesta oferind detalii și informații, apreciate ca foarte utile de către ofițerii de securitate cu care colabora.

Instanța a reținut că este îndeplinită și a treia condiție, care se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum susține în mod întemeiat reclamantul, aceste informații au vizat încălcarea dreptului la viață privată și liberă circulație.

Curtea a mai reținut că, în fond după casare, a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize grafoscopice, încuviințând această probă, pârâtul nedepunând înscrisuri contemporane anilor 1987-1988, fiind imposibil de a se efectua această expertiză, potrivit adresei nr. x din 18 mai 2015 emise de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, care a solicitat mai multe piese în comparație de aceeași factură cu cele în litigiu, care să provină cu certitudine de la persoana în cauză, de preferat contemporane actului/actelor contestate.

În raport de faptul că nu au fost găsite înscrisuri întocmite olograf sau semnate de către pârât la dosarul de personal al pârâtului, precum și în raport de poziția pârâtului de la ultimul termen de judecată, care a arătat că nu există nici măcar un rând sau o semnătură din partea acestuia, iar transmiterea dosarului nu ar avea alt efect decât prelungirea procedurii, constatând că expertiza nu se poate efectua în baza înscrisurilor prezentate, Curtea a apreciat că nu poate reține elemente din care să rezulte că cele două Note informative nu au fost scrise și semnate de pârât, prin urmare acestea bucurându-se de prezumția de legalitate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

Astfel, instanța de judecată sesizată, urmare a aprobării Notei de constatare, analizând cererea în raport de ansamblul probator administrat în cauză, a apreciat că reclamantul a făcut dovada susținerilor sale, astfel încât a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre nelegală, nesocotind hotărârea instanței de casare, fiind, astfel, incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Subliniază recurentul că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece:

- nu a respectat indicațiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, nepășind la verificarea înscrisurilor în considerarea cărora a constatat calitatea recurentului de colaborator al Securității, afirmând, netemeinic și nelegal, că au fost îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004;

- a încălcat Decizia Curții Constituționale nr. 899 din 6 iulie 2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, constatând calitatea recurentului de colaborator al Securității fără administrarea prealabilă a probatoriului;

- a atribuit recurentului Notele informative prezentate de către CNSAS fără nici un suport probator, afirmând, în absența indicării unui temei legal, faptul că aceste documente se bucură de prezumția de legalitate.

Subliniază recurentul că instanța de fond i-a atribuit calitatea de colaborator al Securității în baza unor Note informative pe care acesta le-a tăgăduit pe toată durata litigiului, fără să se fi administrat probatoriul cerut de instanța de control judiciar și fără să se fi analizat îndeplinirea condițiilor impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004.

Punctează recurentul că, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond nu avea un drept de apreciere și nu putea să ceară părților să își exprime punctul de vedere privind administrarea probelor, inclusiv asupra necesității efectuării unei expertize grafoscopice.

Arată că, deși a continuat să tăgăduiască cele consemnate în înscrisurile prezentate de către reclamantă și, având în vedere proba olografă depusă la dosarul cauzei, a solicitat să se constate că nu este autorul Notelor informative, neavând calitatea de colaborator al Securității, instanța de fond a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare, amânând pronunțarea la termenele din 31.03.2015, 3.04.2015, după care, la termenul din 8.04.2015, a dispus repunerea cauzei pe rol și efectuarea unei expertize grafologice.

Recurentul subliniază că a demonstrat că o expertiză grafologică nu servește soluționării cauzei, precizând că nu se opune efectuării unei expertize grafoscopice, iar reclamantul a solicitat, din nou, proba de scris și semnătură în fața instanței, precum și prezentarea unor acte din perioada 1987-1988.

Recurentul critică faptul că, fără ca în prealabil să fi solicitat pârâtului scrierea unui text sub dictare, instanța de fond a dispus să se înainteze întregul dosar al cauzei către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București pentru efectuarea expertizei grafoscopice, iar, în absența cunoașterii obiectivului expertizei, aspectelor contestate și a incriminării actelor contestate, laboratorul a restituit instanței de fond dosarul cauzei, însoțit de adresa din 18 mai 2015 din care rezultă fără echivoc că nu s-a condiționat efectuarea expertizei de prezentarea unor piese de comparație contemporane cu actele contestate.

Cu toate acestea, instanța de fond i-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei piese de comparație, de preferat contemporane actelor contestate, sub sancțiunea decăderii din probă, fără să motiveze temeiul legal al unei asemenea sancțiuni.

Precizează recurentul că, având cunoștință de poziția expertului exprimată în adresa din 18 mai 2015, a arătat că transmiterea întregului dosar ar prelungi procedura, stăruind să se expertizeze înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, iar judecătorul fondului, denaturând cuprinsul adresei anterior menționate, a concluzionat greșit că este imposibil a se efectua această expertiză deoarece pârâtul nu a depus înscrisuri contemporane anilor 1987-1988.

În opinia recurentului, expertiza judiciară nu a fost realizată deoarece instanța de fond nu a dispus-o, conform normelor de procedură aplicabile.

Apreciază recurentul că, nefiind efectuată o expertiză grafoscopică, expertul nu a putut formula un raport în considerarea căruia judecătorul fondului și părțile să poată formula concluzii, în baza cărora să se poată constata că acesta a fost colaborator al Securității.

Subliniază recurentul că reținerea unei situații de fapt, nefundamentată pe administrarea probelor indicate de instanța de control judiciar, obliga judecătorul fondului la o prezentare detaliată atât a argumentelor care au condus la înlăturarea probatoriului, cât și a motivelor de fapt și de drept în baza cărora a constatat calitatea acestuia de colaborator al Securității.

Se mai arată în motivele de recurs că, în lumina indicațiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și a jurisprudenței Curții Constituționale, se poate observa că judecătorul fondului:

- a ignorat indicațiile instanței de control judiciar și a refuzat să uzeze de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului;

- a încălcat principiile generale de drept, în temeiul cărora instanța de judecată administrează dovezi care să ducă la dezlegarea pricinii și, în final, la înfăptuirea justiției;

- a atribuit înscrisurilor prezentate de către reclamantă o prezumție de legalitate, fără arătarea temeiurilor legale pe care le-a avut în vedere;

- a nescotit faptul că într-o acțiune în constatare a calității de colaborator, promovată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția.

În opinia recurentului, contrar celor reținute de judecătorul fondului, reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale, deoarece este nelegală și profund anticonstituțională atribuirea Notelor informative "pe bază de deducție".

Arată recurentul că dacă, respectând indicațiile înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul fondului ar fi ajuns la concluzia că raportul de expertiză criminalistică a scrisului nu ar fi fost concludent, putea și trebuia să dispună administrarea altor probe, inclusiv testimoniale, pentru a stabili faptele materiale privitoare la scrierea și semnarea Notelor informative.

Se mai arată în motivele de recurs că, greșind prin trimiterea întregului dosar spre expertizare, fără indicarea obiectivelor expertizei și a pieselor de comparație, judecătorul fondului trebuia să respecte indicațiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și să pășească la verificarea înscrisurilor, iar, dacă nu era lămurit, să dispună ca verificarea să se facă prin expertiză judiciară.

Arată recurentul că respectarea principului contradictorialității impunea ca toate măsurile dispuse de instanță să fi fost fundamentate pe mijloace de probă administrate în cursul judecății, care au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii, în care părțile au avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la fiecare probă admisă.

În opinia recurentului, prin hotărârea pronunțată instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat acestuia prin art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, renunțând nemotivat la examinarea efectivă a probelor.

Punctează recurentul că, astfel, judecătorul fondului a încălcat art. 169 alin. l C. proc. civ., care consacră principiul nemijlocirii, privitor la obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii.

Subliniază recurentul că, în mod greșit, instanța de fond a refuzat efectuarea expertizei grafoscopice, atribuind acestuia paternitatea înscrisurilor, fără administrarea nici unei probe relevante sub acest aspect.

În opinia recurentului, sentința s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 177 și următoarele C. proc. civ., întrucât, atunci când acesta nu și-a recunoscut scrisul și semnătura, instanța de fond trebuia să pășească la verificarea înscrisurilor, iar dacă nu ar fi fost edificată trebuia să dispună expertizarea acestora, fără a fi fost limitată la dispunerea oricărui alt probatoriu relevant.

Arată recurentul că instanța de fond a nesocotit dispozițiile imperative ale art. 178 alin. l C. proc. civ., deoarece nu a pășit la verificarea înscrisului redactat și semnat de către recurent în fața Consulatului României din Trieste, nu i-a solicitat să scrie și să semneze sub dictare în fața sa, putând, doar în ipoteza unui refuz al acestuia, să socotească o recunoaștere a scrisului, a constat greșit "că expertiza grafoscopică nu se poate efectua", afirmând, fără temei, că a verificat înscrisurile pe baza actelor depuse la dosar.

Totodată, arată recurentul, judecătorul fondului a nesocotit indicația Înaltei Curți de Casație și Justiție privind obligația de a analiza îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, care trebuia realizată numai după administrarea probatoriului.

Punctează recurentul că simplul fapt că autorul Notelor informative - oricine ar fi fost acesta - ar fi furnizat informații, nu este suficientă pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securității, nefiind îndeplinite celelalte două condiții, ca informațiile să denunțe activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Concluzionează recurentul că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative de procedură, nesocotind indicațiile instanței de control judiciar și deciziile Curții Constituționale, încălcând, astfel, dreptul recurentului-pârât la un proces echitabil, garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, recurentul-pârât a fost supus verificărilor sub aspectul posibilei calități de colaborator al Securității, având în vedere calitatea acestuia de deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

După finalizarea acestor verificări, intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare nr. DI/I/1166 din 26.05.2011, în baza căreia a sesizat instanța de contencios administrativ cu prezenta acțiune în constatarea calității recurentului-pârât de colaborator al Securității, acțiune la care a atașat înscrisurile doveditoare.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității, respectiv:

- persoana să fi furnizat organelor de Securitate "informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității";

- informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității.

Astfel, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din semnificația dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității" rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.

Astfel, persoana trebuia să furnizeze informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, recurentul a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității la data de 27.03.1985, pentru supravegherea informativă a angajaților din Centrala Electrică de Termoficare Arad și respectiv din Întreprinderea Comercială de Stat de Alimentație.

Recurentul a semnat angajament, având numele conspirativ de colaborator "B.".

Astfel cum în mod corect a reținut Curtea de apel, deși angajamentul pârâtului nu se mai regăsește în dosar nr. x/8448 (cota C.N.S.A.S.), în opisul volumului 1 al acestui dosar există mențiunea că acesta s-ar fi aflat în acest volum, la fila 5.

De asemenea, din cuprinsul Raportului privind modul cum a decurs recrutarea, din data de 28.03.1985, rezultă că pârâtul a acceptat fără rezerve disponibilitatea de a semnala unele situații din sectorul său de activitate, situație în care i s-a luat un angajament scris în legătură cu păstrarea secretului colaborării, s-a stabilit de comun acord numele conspirativ "B." și s-a trecut la efectuarea unui instructaj.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, la dosarul cauzei se află mai multe Note informative semnate "B.", în vol. II nr. R 108448, și primite de către ofițerii de securitate din cadrul Serviciului 2 IJ Arad, în care pârâtul relatează afirmații ale numitului D., referitoare la avaria de la Cernobîl și glumele studenților legate de acest incident, despre intențiile numiților E., F. și G., de a pleca fraudulos din țară, despre anumite fapte ale numitului H., semnalat ca auditor al postului de radio Europa Liberă, precum și faptul că la dosarul cauzei sunt mai multe Note de analiză a activității informatorului "B.", din care rezultă că organele de securitate erau mulțumite de colaborarea cu pârâtul, consemnând că a furnizat informații cu valoare informativă deosebită, propunând continuarea colaborării, care a încetat în anul 1988, potrivit Raportului din data de 09.06.1988.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că, într-adevăr, în perioada 1985-1988, recurentul-pârât a furnizat informații Securității, care au vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel cum s-a reținut în mod corect în considerentele sentinței recurate, recurentul-pârât a furnizat note informative de interes operativ, în conformitate cu sarcinile primite la instructajul făcut de Securitate, informațiile vizând probleme importante pentru Securitate, precum activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât priveau comportamentul colegilor de serviciu, care se aflau în vizorul organelor de securitate pentru intenții de a pleca fraudulos din țară, audierea postului de Radio "Europa Liberă", sau cu un comportament considerat dușmănos, care nu corespundea politicii de atunci, acesta oferind detalii și informații, apreciate ca foarte utile de către ofițerii de securitate cu care colabora.

Aceste informații sunt privite ca potrivnice regimului și considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terți, cu privire la care pârâtul a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat și de valoarea operativă care le-a fost acordată.

Instanța de fond a reținut în mod corect că este îndeplinită și a treia condiție, care se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum a susținut în mod întemeiat reclamantul.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază că furnizarea informațiilor către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele, constând în supravegherea lor informativă și, drept urmare, încălcarea dreptului la viața privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și a dreptului la libera circulație, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității.

Instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât potrivit cărora instanța de fond a încălcat, prin sentința pronunțată, Decizia Curții Constituționale nr. 899 din 6 iulie 2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, prin aceea că a constatat calitatea recurentului de colaborator al Securității fără administrarea prealabilă a probatoriului, respectiv fără a dispune efectuarea unei expertize grafoscopice.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că judecătorul fondului și-a exercitat rolul activ, a încercat suplimentarea probatoriului prin efectuarea expertizei de specialitate, punând în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize grafoscopice și încuviințând această probă, efectuând toate diligențele pentru a obține depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate în completare de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, respectiv a unor înscrisuri de comparație de aceeași factură cu cele în litigiu, care să provină cu certitudine de la persoana în cauză, de preferat contemporane actului/actelor contestate, demersuri în urma cărora a fost atașat dosarul de personal al recurentului-pârât.

De altfel, în raport de faptul că nu au fost găsite înscrisuri întocmite olograf sau semnate de către pârât la dosarul de personal al acestuia, precum și în raport de poziția pârâtului de la ultimul termen de judecată, care a arătat că nu există nici măcar un rând sau o semnătură din partea acestuia iar transmiterea dosarului nu ar avea alt efect decât prelungirea procedurii, Curtea a apreciat în mod întemeiat că expertiza nu se poate efectua în baza înscrisurilor prezentate și că nu poate reține elemente din care să rezulte că cele două Note informative nu au fost scrise și semnate de pârât, prin urmare acestea bucurându-se de prezumția de legalitate.

Recurentul a susținut că notele de constatare au fost atribuite prin deducție de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în mod contrar Deciziei nr. 50/2008 a Curții Constituționale, în care s-a reținut că această autoritate administrativă nu poate desfășura activități jurisdicționale.

Înalta Curte constată că decizia invocată nu este incidentă în cauză, deoarece ipotezele sunt diferite, iar notele informative avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate nu au fost atribuite prin deducție, astfel cum a afirmat recurentul-pârât, ci au fost date chiar de către acesta.

Instanța de control judiciar consideră că nu sunt fondate în cauza de față celelalte susțineri ale recurentului, în legătură cu faptul că instanța de fond ar fi ignorat indicațiile instanței de control judiciar și ar fi refuzat să uzeze de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului, ar fi încălcat principiile generale de drept, în temeiul cărora instanța de judecată administrează dovezi care să ducă la dezlegarea pricinii și, în final, la înfăptuirea justiției, ar fi atribuit înscrisurilor prezentate de către reclamantă o prezumție de legalitate fără arătarea temeiurilor legale pe care le-a avut în vedere și ar fi nescotit faptul că într-o acțiune în constatare a calității de colaborator, promovată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția.

În raport de argumentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentului referitoare la faptul că instanța de fond ar fi încălcat dispozițiile art. 169 alin. (1) C. proc. civ., care consacră principiul nemijlocirii, deoarece a refuzat efectuarea expertizei grafoscopice, atribuind recurentului paternitatea înscrisurilor contestate fără administrarea nici unei probe relevante sub acest aspect, respectiv dispozițiile imperative ale art. 177 și art. 178 alin. (1) și urm. C. proc. civ., deoarece nu a pășit la verificarea înscrisurilor contestate prin comparație cu înscrisurile depuse la dosar de către pârât.

În opinia Înaltei Curți, sunt nefondate și criticile formulate de recurent cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, din toate probele administrate în cauză rezultând cu prisosință faptul că în speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

În concluzie, instanța de control judiciar apreciază ca fiind nefondate susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea normelor imperative de procedură, cu nesocotirea indicațiilor instanței de control judiciar și a deciziilor Curții Constituționale, încălcând astfel dreptul acestuia la un proces echitabil, drept garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 3433 din 18 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.