ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.11.2011, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Prin sentința civilă nr. 4442/02.07.2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității de reprezentant al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată și excepția lipsei semnăturii de pe acțiunea în constatare formulată, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., criticând-o în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurentul-pârât a arătat că, deși a probat că cererea de chemare în judecată poartă o semnătură diferită de cea a Președintelui C.N.S.A.S., instanța de fond a respins excepția fără o reală motivare, pe baza unei sumare afirmații, încălcând astfel dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, a arătat că instanța de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant printr-o motivare eronată, neobservând că reprezentarea în această cauză s-a realizat în baza unei delegații emise de directorul Direcției Juridice a C.N.S.A.S. - persoană ce nu avea calitatea de reprezentant legal al acestei instituții, într-o formă diferită de împuternicirea de reprezentare juridică expres prevăzută în Anexa 3 din Legea nr. 514/2003.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, fiind dată fără obligatoria verificare de scripte, care să justifice convingerea instanței privind legătura dintre înscrisurile prezentate de C.N.S.A.S. și situația sa; că judecătorul fondului a ignorat decizia Curții Constituționale nr. 899/6.07.2010 care statuează că stabilirea calității de colaborator al Securității trebuie să fie rezultatul unei minuțioase analize din partea instanței asupra întregului material probator depus de C.N.S.A.S.

Recurentul a mai criticat sentința atacată arătând că, prin atitudinea manifestată, instanța de fond nu i-a asigurat garanțiile unui proces echitabil, prevăzute de art. 6 alin. (1) CEDO, în condițiile în care a admis acțiunea C.N.S.A.S. fără administrarea absolut obligatorie a verificării de scripte.

Prin Decizia nr. 1484 din 21.03.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 4442 din 02 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată cu nr. x/2011*, iar prin sentința civilă nr. 3433 din 18.12.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 3250 din 18 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 3433 din 18 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că, în speță, sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității.

Astfel, s-a reținut faptul că, într-adevăr, recurentul a fost recrutat în calitate de colaborator al Securității la data de 27.03.1985, pentru supravegherea informativă a angajaților din Centrala Electrică de Termoficare Arad și respectiv din B., semnând angajament, având numele conspirativ de colaborator "C." și, deși angajamentul pârâtului nu se mai regăsește în dosarul x (cota C.N.S.A.S.), în opisul volumului 1 al acestui dosar există mențiunea că acesta s-ar fi aflat în acest volum, la fila 5.

De asemenea, din cuprinsul Raportului privind modul cum a decurs recrutarea, din data de 28.03.1985, rezultă că pârâtul a acceptat fără rezerve disponibilitatea de a semnala unele situații din sectorul său de activitate, situație în care i s-a luat un angajament scris în legătură cu păstrarea secretului colaborării, s-a stabilit de comun acord numele conspirativ "C." și s-a trecut la efectuarea unui instructaj.

Înalta Curte a constatat, în acord cu instanța de fond, că din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că, într-adevăr, în perioada 1985-1988, recurentul-pârât a furnizat informații Securității, care au vizat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel cum s-a reținut în mod corect în considerentele sentinței recurate, recurentul-pârât a furnizat note informative de interes operativ, în conformitate cu sarcinile primite la instructajul făcut de Securitate, informațiile vizând probleme importante pentru Securitate, precum activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât priveau comportamentul colegilor de serviciu, care se aflau în vizorul organelor de securitate pentru intenții de a pleca fraudulos din țară, audierea postului de Radio "D.", sau cu un comportament considerat dușmănos, care nu corespundea politicii de atunci, acesta oferind detalii și informații, apreciate ca foarte utile de către ofițerii de securitate cu care colabora.

Aceste informații sunt privite ca potrivnice regimului și considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terți, cu privire la care pârâtul a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat și de valoarea operativă care le-a fost acordată.

Instanța de fond a reținut în mod corect că este îndeplinită și a treia condiție, care se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum a susținut în mod întemeiat reclamantul.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, a apreciat că furnizarea informațiilor către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele, constând în supravegherea lor informativă și, drept urmare, încălcarea dreptului la viața privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și a dreptului la libera circulație, fiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității.

De asemenea, instanța de control judiciar a apreciat că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât potrivit cărora instanța de fond a încălcat, prin sentința pronunțată, Decizia Curții Constituționale nr. 899 din 6 iulie 2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, prin aceea că a constatat calitatea recurentului de colaborator al Securității fără administrarea prealabilă a probatoriului, respectiv fără a dispune efectuarea unei expertize grafoscopice.

Înalta Curte a constatat că judecătorul fondului și-a exercitat rolul activ, a încercat suplimentarea probatoriului prin efectuarea expertizei de specialitate, punând în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize grafoscopice și încuviințând această probă, efectuând toate diligențele pentru a obține depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate în completare de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, respectiv a unor înscrisuri de comparație de aceeași factură cu cele în litigiu, care să provină cu certitudine de la persoana în cauză, de preferat contemporane actului/actelor contestate, demersuri în urma cărora a fost atașat dosarul de personal al recurentului-pârât.

De altfel, în raport de faptul că nu au fost găsite înscrisuri întocmite olograf sau semnate de către pârât la dosarul de personal al acestuia, precum și în raport de poziția pârâtului de la ultimul termen de judecată, care a arătat că nu există nici măcar un rând sau o semnătură din partea acestuia, iar transmiterea dosarului nu ar avea alt efect decât prelungirea procedurii, Curtea a apreciat în mod întemeiat că expertiza nu se poate efectua în baza înscrisurilor prezentate și că nu poate reține elemente din care să rezulte că cele două Note informative nu au fost scrise și semnate de pârât, prin urmare acestea bucurându-se de prezumția de legalitate.

În fine, a constatat instanța de control judiciar că nu sunt fondate în cauza de față celelalte susțineri ale recurentului, în legătură cu faptul că instanța de fond ar fi ignorat indicațiile instanței de control judiciar și ar fi refuzat să uzeze de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului, ar fi încălcat principiile generale de drept, în temeiul cărora instanța de judecată administrează dovezi care să ducă la dezlegarea pricinii și, în final, la înfăptuirea justiției, ar fi atribuit înscrisurilor prezentate de către reclamantă o prezumție de legalitate fără arătarea temeiurilor legale pe care le-a avut în vedere și ar fi nesocotit faptul că într-o acțiune în constatare a calității de colaborator, promovată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția.

Contestația în anulare

Împotriva Deciziei nr. 3250 din 18 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal recurentul a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 317 - 321 C. proc. civ., contestație în anulare.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat, în esență, că prin recursul declarat împotriva sentinței nr. 3433 din 18 decembrie 2015 a solicitat ca rejudecarea cauzei să se facă pe baza administrării unui probatoriu care să stabilească adevărul în cauză.

Contrar acestei cereri, instanța de recurs a apreciat că instanța de fond a procedat în mod corect când a constatat calitatea sa de colaborator al Securității fără administrarea unui probatoriu care să stabilească adevărul în cauză.

Prin aceasta, instanța de control judiciar a omis judecarea recursului, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analizând cuprinsul contestației în anulare, se constată că contestatorul a invocat formal dispozițiile art. 317 - 321 C. proc. civ., nedezvoltând motivele invocate în sensul dispozițiilor precitate, în realitate criticile aduse hotărârii atacate constituindu-se într-un veritabil recurs la recurs.

Conform art. 317 și art. 318 din C. proc. civ. din 1865:

"Art. 317. - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Art. 318. - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, motivele contestației în anulare fiind expres și limitativ prevăzute de dispozițiile citate, care sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

În cauză, se observă că susținerile cuprinse în contestația în anulare se referă la interpretarea și aplicarea dispozițiilor incidente cu privire la raportul juridic dedus judecății, aspecte care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 din C. proc. civ. din 1865, ci reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei.

Motivele invocate vizează nemulțumirea acestuia față de soluția pronunțată, aducând în discuție, în esență, aceleași chestiuni care au fost soluționate.

De asemenea, examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanța de recurs a răspuns punctual la motivele de recurs, considerentele pentru care au fost înlăturate criticile formulate fiind arătate pe larg în decizie.

Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010), ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca, în cadrul unei căi extraordinare de atac, să nu se realizeze o nouă judecare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3250 din 18 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2017.