ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3252/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe numitul A.

Prin sentința nr. 6061 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fiind constatată existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A.

Prin Decizia nr. 2040 din 2 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 6061/2012 a Curții de Apel București, sentință ce a fost casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei enunțate s-a reținut că instanța de fond nu a analizat susținerea reclamantului privind îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și nici apărările invocate prin întâmpinare de către pârât.

În rejudecare, instanța de fond, prin sentința nr. 2971 din 5 noiembrie 2014, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fiind constată calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului A..

Împotriva sentinței civile nr. 2971/2014 a declarat recurs pârâtul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând pe fond, să se dispună respingerea acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Un prim aspect invocat în recursul declarat a vizat faptul că în ședința publică din 10 octombrie 2014 au fost puse concluzii pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2000 și a O.U.G. nr. 24/2004, dar în sentința recurată nu s-a făcut nici o mențiune, deși în ședința publică instanța s-a pronunțat în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect.

Recurentul a reiterat excepția de neconstituționalitate, aratând că prin Decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată, iar Legea nr. 187/1999 și O.U.G. nr. 16/2006 au fost declarate neconstituționale, dar atât O.U.G. nr. 24/2008 cât și Legea nr. 293/2008 copiază prevederile din actele juridice declarate neconstituționale, păstrând motivele de neconstituționalitate constatate prin Decizia nr. 51/2008.

Prin Decizia nr. 468 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul-pârât A. și a respins recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 2971 din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, faptul că motivul de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru pretinsa nemotivare a sentinței, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și a O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs ce se încadrează pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi reținut, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă că recurentul-pârât a invocat în fața instanței de fond excepția de neconstituționalitate a actelor normative enunțate, pentru ca instanța să se pronunțe și să motiveze o eventuală soluție de admitere sau respingere a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte a reținut că, după casarea cu trimitere a cauzei, dispusă prin Decizia nr. 2040 din 2 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 4 septembrie 2014, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 29 octombrie 2014, când, în ședință publică, pârâtul fiind prezent, nu a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, fapt ce rezultă din încheierea de ședință aflată la fila 12 din dosarul de fond.

S-a reținut și faptul că nici prin concluziile scrise depuse în perioada de amânare a pronunțării recurentul nu a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și O.U.G. nr. 24/2008, alegațiile recurentului cu referire la încălcarea "prevederilor pct. 6

Prin recursul declarat, recurentul-pârât a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008 și a Legii nr. 293/2008, solicitând instanței de recurs să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția invocată.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008 și a Legii nr. 293/2008, acte care în opinia recurentului copiază prevederile unor acte normative declarate neconstituționale, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 51/2008, instanța a constatat că cererea nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 pct. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 29 pct. 5 din actul normativ indicat, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța de control judiciar a apreciat că nici motivul de recurs privind inadmisibilitatea acțiunii promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu poate fi reținut, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, s-a reținut că procedura de verificare în cauza de față a fost declanșată în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 24/2005, la cererea formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 înregistrată sub nr. P 7031 din 25 mai 2010, iar susținerea inadmisibilității prin raportare la Legea nr. 341/2004, Legea recunoașterii față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, nu poate fi reținută.

S-a avut în vedere faptul că procedura de verificare a fost efectuată în raport de aceste dispoziții legale având în vedere calitatea pârâtului de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, așa cum rezultă din actele de la dosar, cererea de verificare nr. P 7031/2010 vizând un număr de 15.434 luptători ai revoluției române, numele recurentului-pârât figurând la nr. 2273.

Instanța a reținut faptul că, deși recurentul a arătat că angajamentul dat a fost semnat din motive politice sub presiunea organelor de Securitate, din probatoriul administrat nu rezultă că angajamentul sau notele informative au fost date în condițiile art. 2 lit. b) teza a doua, pentru a beneficia de neimpunitatea determinată de anumite împrejurări prevăzute de dispozițiile legale evocate.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că din materialele informative furnizate rezultă că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2000, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale arătate.

S-a reținut că informațiile furnizate vizau îngrădirea libertății de exprimare și a libertății de opinie, drepturi garantate prin Constituția României din 1965 - cel puțin la nivel declarativ - și aveau în mod real aptitudinea de a atrage consecințe negative pentru persoanele vizate prin notele furnizate, astfel că este evident că notele informative prin conținutul lor concret vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, informațiile fiind apte de a atrage consecințe negative pentru persoanele vizate.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că activitatea desfășurată de recurentul-pârât nu a vizat persoane urmărite penal, nu a vizat aspecte de siguranță națională având ca scop menținerea regimului totalitar, conducând totodată la îngrădirea drepturilor și libertăților, recunoscute prin Constituție, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, apărările recurentului fiind irelevante în contextul legislativ menționat.

Împotriva acestei Decizii a formulat cerere de revizuire recurentul A., precizând că temeiul juridic al cererii sale este art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Revizuentul solicită admiterea revizuirii, casarea deciziei atacate, judecarea cauzei pe fond și respingerea acțiunii reclamantului.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul A. a reiterat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și a O.U.G. nr. 24/2008.

I. Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și a O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și a O.U.G. nr. 24/2008.

În raport de stadiul în care se află litigiu, respectiv în calea de atac extraordinară a revizuirii, o excepție de neconstituționalitate ar putea fi invocată, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, doar cu privire la prevederile care guvernează această cale de atac, or autorul excepției vizează considerente care privesc fondul cauzei.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 293/2008 și O.U.G. nr. 24/2008, ca inadmisibilă.

II. Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilității și al faptelor pe care se întemeiază, prin prisma motivelor invocate de revizuent, în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în cazul judecării unei cereri de revizuire "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, neputând fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Din interpretarea logico juridică a acestor prevederi legale rezultă, fără putință de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

Or, cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a fost îndreptată împotriva Deciziei nr. 468 din 23 februarie 2016, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2971 din 05 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, fiind astfel în prezența unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțată de instanța de recurs, dar care prin respingerea recursului nu a evocat fondul în soluționarea respectivei căi de atac, ci a menținut soluția instanței de fond.

Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită, prin care a fost respins recursul ca nefondat, nu face parte dintre hotărârile care evocă fondul, astfel că în cazul de față nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Pe de altă parte, în accepțiunea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisuri doveditoare noi sunt cele care existau la data judecății și care au fost reținute de partea potrivnică, ori nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Astfel, printre condițiile de admisibilitate a acestui caz de revizuire se numără și aceea ca înscrisul să nu fi fost cunoscut și folosit în proces, pentru că, în caz contrar, cercetarea lui în cadrul revizuirii ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii.

De asemenea, este necesar ca înscrisul să fie determinant, adică apt să conducă la pronunțarea unei soluții contrare celei atacate.

În cauză, revizuentul a indicat, ca înscris nou în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., declarația ofițerului de securitate dl. B., declarație dată în prezența apărătorului revizuentului la data de 2.11.2016.

Înalta Curte constată că această declarație nu reprezintă un înscris nou în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind un înscris care nu exista la data judecății, reprezentând doar o încercare de a administra proba testimonială în faza revizuirii.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că în cauza dedusă judecății nu au intervenit modificări în materialul probator pe care s-a sprijinit instanța de control judiciar în dosar nr. x/2012*, modificări care ar fi influențat hotărârea ce s-a bazat pe acel material probator.

Având în vedere considerentele prezentate anterior, precum și caracterul limitativ al dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., rezultă fără putință de tăgadă inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 293/2008 și a O.U.G. nr. 24/2008, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 468 din 23 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare pe soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Irevocabilă pe soluția de respingere a cererii de revizuire.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2016.