ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 220/CA din 14 decembrie 2009,

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea introdusă de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.S.,

a anulat

Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009,

emis de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția de director

adjunct la Direcția Economică, Evidență Contribuabili din cadrul Casei Județene

de Pensii Vaslui. Prin aceeași sentință, instanța a luat act de renunțarea de

către

reclamantă la capătul de cerere referitor la achitarea drepturilor

salariale și de faptul că aceasta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în

esență, faptul că reclamanta C.R. a fost numită prin Decizia nr. 594 din 24

iunie 2005, emisă de Casa Națională de Pensii. în funcția publică de conducere

de director executiv adjunct la Direcția economică din cadrul Casei Județene de

Pensii Vaslui, funcție din care a fost eliberată în baza

Ordinului nr. 451 din 23 aprilie 2009, emis de C.N.P.A.D.S.

ca urmare a desființării acesteia

conform prevederilor O.U.G. nr.

37/2009.

În termenul de preaviz, reclamanta a solicitat, la

data de 15 mai 2009. să i se aprobe

ocuparea

postului vacant de auditor, cerere căreia nu i s-a dat curs, prin Ordinul nr.

750 din 22 mai 2009 dispunându-se mutarea definitivă a acesteia pe funcția

publică de execuție de

consilier în cadrul Casei Județene de Pensii

Vaslui.

S-a reținut totodată faptul că împotriva actului de

eliberare din funcție, reclamanta a formulat plângere prealabilă, la care a

primit un răspuns negativ.

Raportat la această situație de fapt. curtea de apel

a constatat ca fiind dovedit faptul că reclamanta a fost numită în condițiile

Legii nr. 188/1999 într-o funcție publică de conducere, că ea a fost eliberată

din această funcție prin actul administrativ contestat și că pe data la care a

expirat preavizul dat prin Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009, pârâta a numit,

prin Ordinul 1266 din 25 mai 2009 pe M.D.M. în funcția de director adjunct la

Direcția Economică, Evidență Contribuabili din cadrul Casei Județene

de Pensii Vaslui, încheind un contract de

management asimilat contractului individual de

muncă, pe durată

determinată.

Reținând apoi, că Ordinul nr. 451 din 23 aprilie 2009

a fost emis de pârâtă în temeiul și în vederea aplicării dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/2009. a cărei lege de aprobare a fost declarată ca neconstituțională

prin decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, curtea de apel a apreciat

că toate actele emise în baza și în vederea

aplicării

O.U.G. nr. 37/2009 trebuie să aibă aceeași soartă ca ordonanța însăși, din

moment ce autoritatea ce este desemnată garant al supremației Constituției a

stabilit fără echivoc, că

„legea care aprobă o ordonanță de urgență

neconstituțională este ea însăși neconstituțională", pârâta

nemaiputându-și afirma legalitatea actului emis atâta timp cât întreaga

construcție normativă pe care el s-a sprijinit a fost desființată în cadrul

controlului de constituționalitate.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, a declarat recurs pârâta.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a

susținut, în esență, faptul că în mod eronat instanța a admis acțiunea

reclamantei pentru motivul că decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7

octombrie 2009 afectează atât valabilitatea O.U.G. nr. 37/2009, cât și a

actelor emise în temeiul acestui act normativ.

Recurenta a susținut astfel, că

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea

Constituțională se aplică numai pentru viitor, ceea

ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existența cauzei de

nulitate era în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ, O.U.G. nr. 37/2009 producând efecte până la data

abrogării sale prin O.U.G. nr. 105/2009 - efecte valabile indiferent de soluția

Curții Constituționale pronunțată prin

decizia nr. 1257 din 7 octombrie

2009.

A mai susținut recurenta, că

eliberarea intimatei-reclamante din funcția publică de

conducere ocupată nu a fost rezultatul voinței

arbitrare a instituției pârâte, ci a fost consecința desființării acestei

funcții prin efectul art. III alin, (1) din O.U.G. nr. 37/2009; că eliberarea

reclamantei din funcția publică s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art.

97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, în sensul că

acordul de voință al acesteia nu era necesar pentru legala eliberare din

funcția publică deținută; și că funcția

publică

deținută de reclamantă fiind desființată prin prevederile unui act normativ

aflat în vigoare, în mod nelegal instanța de fond a obligat pârâta la

reintegrarea reclamantei pe un

post care nu mai există după data de 23

mai 2009, dată la care expira termenul de preaviz.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum

se va arăta în continuare.

Astfel, prin Ordinul nr. 451

din 23 aprilie 2009 emis de președintele Casei Naționale de

Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale,

intimata-reclamantă. după un preaviz de 30 de zile. a fost eliberată din

funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Casei Județene de

Pensii Vaslui - Direcția economică, evidență contribuabili.

Măsura desființării postului de director executiv,

dispusă prin ordinul menționat, a fost întemeiată în drept de către autoritatea

emitentă, pe dispozițiile art. III alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice

locale.

Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 a fost însă

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții

Constituționale, publicată în M.Of. nr. 758

din

6 noiembrie 2009. Curtea Constituțională, reține în motivarea acestei decizii

ca prin

reglementările sale. O.U.G. nr. 37/2009. ..afectează statutul

juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale,

stabilit prin Legea nr. 188/1999,

republicată, adoptată de Parlament privind prevederile

art. 73 alin. (3)

lit. j)

din

Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se

reglementează

prin lege organică.

Prin conținutul reglementării,

reține Curtea Constituțională, Guvernul a intervenit

într-un domeniu pentru care nu avea competența

materială. încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod

temeinic și legal prima instanță, dând forță juridică principiului potrivit

căruia între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de

subordonare, a constatat că ordinul nr. 451/2009, nu poate fi menținut ca

legal, acesta trebuind a fi înlăturat din circuitul juridic ca efect al

înlăturării, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009, din ordinea

juridică internă a actului normativ cu putere de lege, în temeiul căruia acest

ordin a fost adoptat.

Susținerea recurentei potrivit căreia Decizia nr.

1257/2009 a Curții Constituționale

nu poate

produce efecte în ceea ce privește ordinul atacat în cauză, fiind pronunțată

ulterior

emiterii acestuia, este nefondată.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează

efectele juridice la 45 de

zile

de la publicarea deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest

interval. Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata

acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție,

deciziile Curții Constituționale se publică în M.Of.; de la data publicării,

deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții

Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt

de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte. în situația în

care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare

directă și imediată, întreaga procedură de control a

constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate

In legătură cu acest aspect, poate fi amintită și

decizia Curții Constituționale

nr. 186/1999

în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea

directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura

prevederile neconstituționale.

dacă legiuitorul nu a procedat la

modificarea sau abrogarea acestora.

Mai mult, potrivit art. 9

alin. (1)

și (5) din Legea nr. 554/2004.

modificată, persoana

vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz.

obligarea unei

autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

operațiuni

administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4),

situația acțiunilor formulate de o

persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții

legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut

faptul că, în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la

data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic

aceleași prevederi declarate neconstituționale.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 9 alin. (4)

din Legea contenciosului

administrativ,

efectele deciziei instanței constituționale se extind și asupra celorlalte

cauze

având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul

O.U.G. nr. 37/2009.

în ceea ce privește motivele de recurs prin care

recurenta a arătat că prima instanță a ignorat faptul că eliberarea reclamantei

din funcția publică de conducere ocupată nu a fost rezultatul voinței arbitrare

a instituției pârâte, ci a fost consecința desființării acesteia prin efectul

art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, și că această funcție fiind

desființată

prin prevederile respectivului

act normativ, în mod nelegal ar fi obligat-o la reintegrarea

intimatei-reclamante

pe un post care, practic, nu mai există. Înalta Curte constată că acestea sunt

de asemenea nefondate, având la bază dispozițiile aceleiași ordonanțe de

urgență, or, uni eadem est ratio, eadem solutio esse debet.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte va

constata că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

R

espinge recursul declarat de Casa Națională de

Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale împotriva sentinței nr. 220/ CA din 14 decembrie

2009 a Curții de Apel Iași, secția

contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iunie 2010.