ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2935/2013

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. Dosar 443/45/2011, reclamanta C.R. a solicitat obligarea pârâtei C.N.P.P. la punerea în executare a Sentinței nr. 220/ CA din 14 decembrie 2009, amendarea acesteia pentru refuzul nejustificat de punere în executare a sentinței și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, începând cu data de 1 iunie 2010. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 451/2009, emis de pârâtă, s-a dispus încetarea raportului său de serviciu. Prin Sentința nr. 220/CA/2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3872/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus anularea ordinului mai sus indicat și reintegrarea reclamantei în funcția deținută.

A susținut reclamanta că, deși a solicitat de mai multe ori repunerea în funcția deținută, instituția publică pârâtă a refuzat să dea curs solicitării. La termenul din data de 9 iunie 2011, s-a depus la dosar o cerere modificatoare, prin care s-a precizat obiectul acțiunii în sensul că solicită aplicarea Președintelui C.N.P.A.S. a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere; despăgubiri pentru întârzierea punerii în executare a hotărârii în cuantum de 36.000 lei; Obligarea C.N.P.A.S. la plata salariilor restante cuvenite, începând cu data de 1 iunie 2010 și până la data formulării prezentei cereri. La data de 9 august 2011, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanta a fost reintegrată în funcția deținută.

S-au invocat excepțiile de netimbrare, a lipsei de interes a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.N.P.P. Prin încheierea din 15 septembrie 2011 a fost respinsă excepția netimbrării. La termenul din 15 septembrie 2011, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecata cererii privind aplicarea unei amenzi Președintelui C.N.P.P. Prin încheierea de la termenul din 6 octombrie 2011, instanța a luat act de renunțarea la judecată. La data de 21 octombrie 2011, reclamanta a depus la dosar o nouă cerere precizatoare în care a arătat că înțelege să se mai judece doar cu C.N.P.P. S-a mai arătat că daunele solicitate au caracterul unor daune morale și sunt în cuantum de 36.000 lei.

La data de 22 noiembrie 2011, s-a depus la dosar, de către reclamantă, o a patra cerere precizatoare în care reclamanta a arătat că prin acțiune a înțeles să solicite: - plata de despăgubiri pentru întârzierea punerii în executare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 460/45/2009 în cuantum de 36.000 lei. - plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate începând cu data de 1 iunie 2010 (momentul în care Sentința civilă nr. 220/CA/2009 a rămas irevocabilă) și până la data introducerii prezentei acțiuni – 18 mai 2011 ( data promovării prezentei acțiuni), conform art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 14 din Legea nr. 285/2010”. Instanța a pus în discuție utilitatea efectuării unei expertize contabile, însă reclamanta a refuzat administrarea acestei probe.

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 36 din 3 februarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive. A admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru punerea în întârziere în executare a Sentinței nr. 220/CA/2009 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2872/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, despăgubiri pentru întârziere egale cu contravaloarea drepturilor bănești neîncasate de reclamantă în perioada 1 iulie 2010 – 31 martie 2011, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație calculat până la momentul plății efective.

A respins restul solicitărilor. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin Sentința nr. 220/ CA din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 2872 din 1 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus anularea Ordinului nr. 451/2009, reintegrarea reclamantei în funcția deținută, luându-se act de renunțarea acesteia la cererea privind achitarea drepturilor salariale. Deși potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 pârâta C.N.P.P.

avea obligația să respecte obligația dispusă prin hotărârea judecătorească și să o reîncadreze pe reclamantă în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr. 451/2009, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabilă a hotărârii, aceasta a dispus repunerea în funcția deținută abia la data de 31 martie 2011 prin Ordinul nr. 661/2011. Potrivit dispoziției art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care termenul de 30 de zile nu este respectat, i se cuvine reclamantului despăgubiri pentru întârziere. Prin urmare, instanța a apreciat că instituția publică pârâtă este obligată la plata, către reclamantă, a despăgubirilor de întârziere, apreciind cuantumul acestora ca reprezentând contravaloarea drepturilor salariale pe care reclamanta ar fi trebuit să le obțină în perioada 1 iulie 2010 și până la data de 31 martie 2011, sumă actualizată cu indicele de inflație.

Instanța a respins ca neîntemeiată cealaltă solicitare a reclamantei din ultima precizare a acțiunii, privind plata de despăgubiri, în această materie legiuitorul înțelegând să acorde pentru nerespectarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii în materia contenciosului administrativ doar daune de întârziere. Excepțiile privind lipsa de interes și lipsa calității procesuale pasive a Președintelui C.N.P.P. a rămas fără obiect, având în vedere modificările aduse cererii de chemare în judecată. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârât C.N.P.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice și invocând prevederile art. 304 pct. 9, art. 304 1 C. proc.

civ. A susținut recurenta că prima instanță în mod eronat a respins excepția invocată referitoare la netimbrarea acțiunii, având în vedere că obiectul acțiunii deduse judecății este evaluabil în bani și reclamanta trebuia să timbreze în conformitate cu art. 2 lit. c) Legea nr. 146/1997. Totodată recurenta a precizat că instanța de fond, în mod greșit, a admis acțiunea reclamantei, obligând instituția la acordarea unor despăgubiri materiale pentru întârziere, egale cu contravaloarea drepturilor bănești neîncasate de reclamantă în perioada 1 iulie 2010 - 31 martie 2011, având în vedere că reclamanta a renunțat la capetele de cerere referitoare la achitarea drepturilor salariale, precum și la cheltuielile de judecată ocazionate cu soluționarea Dosarului civil nr. 460/45/2009.

Recurenta a mai criticat sentința atacată și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1200 lei. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor expuse în continuare: Prin cererea formulată în prezenta cauză, așa cum a fost precizată prin ultima cerere din data de 22 noiembrie 2011, reclamanta a solicitat: - plata de despăgubiri pentru întârzierea punerii în executare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 460/45/2009 în cuantum de 36.000 lei.

- plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate începând cu data de 1 iunie 2010 (momentul în care Sentința civilă nr. 220/CA/2009 a rămas irevocabilă) și până la data introducerii prezentei acțiuni – 18 mai 2011, conform art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 14 din Legea nr. 285/2010. Prin Sentința nr. 36 din 3 februarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat C.N.P.P. la plata către reclamantă a despăgubirilor pentru punerea în întârziere în executare a Sentinței nr. 220/CA/2009 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2872/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, despăgubiri pentru întârziere egale cu contravaloarea drepturilor bănești neîncasate de reclamantă în perioada 1 iulie 2010 – 31 martie 2011, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație calculat până la momentul plății efective.

Prin aceeași hotărâre, instanța a respins cealaltă solicitare a reclamantei privind plata de despăgubiri reținând că, în această materie, legiuitorul a înțeles să acorde pentru nerespectarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii doar daune de întârziere. Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică în raport cu dispozițiile Sentinței civile nr. 220/ CA din 14 decembrie 2009, conținutul cererii reclamantei și dispozițiile legale în materia contenciosului administrativ. Astfel, prin Sentința civilă nr. 220/ CA din l4 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea Ordinului nr. 451 din 23 aprilie 2009 emis de C.N.P.A.S.

și reintegrarea acesteia în funcția de director executiv adjunct la Direcția Economică, Evidență Contribuabili din cadrul Casei Județene de Pensii Vaslui. Totodată, prin aceeași hotărâre instanța a luat act de renunțarea de către reclamantă la capătul de cerere referitor la achitarea drepturilor salariale. Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2872 din 1 iunie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Rezultă din cele de mai sus, că solicitarea reclamantei la acordarea de despăgubiri, constând din drepturile salariale aferente, cerere formulată în temeiul art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 14 din Legea nr. 285/2010, este total nejustificată, având în vedere cererea de renunțare la aceste drepturi, consfințită prin Sentința nr. 220/CA/2009 a Curții de Apel Iași.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că celălalt capăt de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru întârzierea punerii în executare a Sentinței nr. 220/CA/2009 a fost respins de prima instanță, reclamanta neformulând recurs împotriva Sentinței nr. 36 din 3 februarie 2012 a Curții de Apel Iași, pe acest aspect. În fine, Înalta Curte respinge criticile formulate de recurenta pârâtă referitoare la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, apreciind că sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 și de asemenea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică sub aspectul soluționării excepției lipsei de interes și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.N.P.P.

În consecință, având în vedere considerentele mai sus enunțate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. Va menține dispozițiile privind respingerea excepției lipsei de interes și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.N.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.P.P. împotriva Sentinței nr. 36 din 3 februarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei C.R., ca neîntemeiată. Menține dispozițiile privind respingerea excepției lipsei de interes și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2013.