ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.09.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5166/2012

HOTĂRÂRE
11.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5166/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

cererea formulată de petenta C. Câmpeni Societate Cooperativă la data de 31

octombrie 2008 împotriva Primăriei Orașului Câmpeni - Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 10/2001, și înregistrată inițial sub Dosar nr. 6332/107/2008 la

Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, s-a

solicitat obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ, respectiv a

dispoziției de soluționare a notificării, prin care să se pronunțe asupra

cererii înregistrate la intimată sub nr. 6534 din 30 iunie 2003, având ca

obiect revendicarea unui imobil teren intravilan din Câmpeni.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

societatea cooperativă a revendicat mai multe imobile teren și imobile

construcții care au fost demolate, revendicări care au fost soluționate

favorabil prin Dispoziția nr. 335/2008, emisă de Primăria Orașului Câmpeni.

La soluționarea cererilor nu s-a avut în

vedere și notificarea depusă ulterior cererii inițiale și înregistrată la

aceeași autoritate locală sub nr. 6534/2003.

Prin Adresa nr. 31 din 13 martie 2008,

societatea cooperativă se adresează Comisiei pentru aplicarea Legii 10/2001,

din cadrul Primăriei Orașului Câmpeni, solicitând soluționarea capătului de

cerere respectiv.

Prin Adresa nr. 3747 din 15 aprilie 2008,

primăria a refuzat emiterea unui act administrativ prin care să soluționeze

cererea de revendicare a imobilului înscris în CF X a localității Câmpeni nr.

top. A, B, C și D, în suprafața totală de 240 mp, dar nu a emis decizii de

respingere a acesteia, ci numai o adresă prin care a specificat faptul că

cererea de revendicare nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, sub

aspectul că nu este înaintată prin executor judecătoresc.

Chiar dacă acea notificare nu a îndeplinit

condițiile de formă privind înaintarea prin executor judecătoresc, Comisia avea

obligația de a restitui notificarea cu motivația respectivă în vederea

întocmirii acesteia cu respectarea tuturor condițiilor dispuse de lege privind

forma și conținutul acesteia.

Procedând altfel, Comisia nu a dat

posibilitatea persoanei îndreptățite la revendicare să își completeze cererea

cu toate elementele prevăzute de procedura instituită de lege, în final, prin

nesoluționarea notificării în cadrul procedurii administrative, societatea

cooperativă putând fi pusă în situația de a pierde dreptul de restituire în

natură sau la despăgubiri pentru terenul proprietatea societății cooperative

înscris în CF X Câmpeni în suprafață de 240 mp.

Procedura prealabilă conform art. 4 din Legea

nr. 554/2004 a fost realizată prin Adresa nr. 31 din 13 martie 2008,

înregistrată la Primăria Orașului Câmpeni la data de 17 martie 2008 și Adresa

nr. 3747 din 15 aprilie 2008, emisă de Primăria Orașului Câmpeni - Comisia de

aplicare a Legii 10/2001.

Prin Încheierea nr. 5/CAF din 13 ianuarie

2009, Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ, a admis

excepția de necompetență materială și a transpus cauza spre competentă

soluționare la secția civilă de pe lângă acest tribunal.

La secția civilă, cauza a fost înregistrată

sub Dosar civil nr. 179/107/2009.

Prin Sentința civilă nr. 1360 din 14

octombrie 2010, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis acțiunea civilă și a

obligat pârâta să emită dispoziție de soluționare a notificării completate prin

cererea nr. 6534 din 30 iunie 2003 formulată de reclamantă.

Prin Decizia civilă nr. 36/A din 18 martie

2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul pârâtei

împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a desființat-o, trimițând cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a reținut, în esență, că există o contrarietate între dispozitiv și motivare,

în sensul că trebuie fixat cadrul procesual față de împrejurarea că prima

instanță s-a pronunțat în contradictoriu cu Comisia Locală Câmpeni pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001, dar și aspectul legat de solicitarea reclamantei,

care trebuie verificată, dacă reprezintă o cerere completatoare sau o

notificare, situație în care se va verifica dacă îndeplinește condițiile

prevăzute de lege și a fost formulată în termen și dacă pârâta trebuia să se

pronunțe asupra ei printr-o dispoziție, într-un sens sau altul.

Prin Sentința civilă nr. 1241 din 2 iunie

2010 Tribunalul Alba, secția civilă, în rejudecare, a admis acțiunea și a

obligat pârâta să emită o decizie sau dispoziție motivată de soluționare a

cererii reclamantei înregistrată la Primăria Orașului Câmpeni sub nr. 6534 din

30 iunie 2003.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond

a reținut că, prin Notificarea nr. 131 N/2001 formulată prin executor

judecătoresc la data de 16 august 2001, înregistrată sub nr. 5249 din 17 august

2001, F. Alba - în numele Cooperativei de consum Câmpeni, a solicitat

restituirea imobilelor înscrise în CF Y Câmpeni, nr. top. E, F, G, H, I, J, K,

L, M. Această notificare a fost soluționată prin Dispozițiile nr. 569 din 15

martie 2004, 849 din 3 septembrie 2004, 328 din 18 aprilie 2005, 395 din 7

iunie 2006 și 335 din 19 februarie 2008, emise de Primarul Orașului Câmpeni.

Cererea nr. 802/2003, înregistrată sub nr.

6534/2003, prin care s-a solicitat imobilul înscris în CF nr. X Câmpeni, nr.

top. A, N, O și P a fost depusă la dosarul notificării în data de 30 iunie

2003.

Instanța de fond a mai reținut că,

într-adevăr, conform art. 22 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită

la restituire trebuie să notifice persoana juridică deținătoare prin

intermediul executorului judecătoresc, însă legiuitorul nu prevede nicio

sancțiune pentru situațiile în care expedierea s-a făcut sub forma unei cereri

trimise prin poștă sau depuse direct la sediul unității deținătoare a

imobilului.

Cererea de restituire a unui imobil este

asimilată notificării, în cazul în care este însoțită de acte cu condiția ca,

din cuprinsul ei și actele anexate să rezulte elemente de identificare a persoanei

îndreptățite, a imobilului a cărui restituire se cere și valoarea aproximativă

a acestuia.

Cererea adresată direct pârâtei cuprinde

absolut toate elementele de identificare și evaluare provizorie, astfel că și

în cazul în speță se poate face asimilarea cu notificarea.

S-a apreciat astfel, de către prima instanță,

că solicitarea reclamantei din Dosarul nr. 6332/107/2008 este o cerere nouă, și

nu o precizare a notificării înregistrate inițial sub nr. 13/N/2001, deoarece

din conținutul acestora detaliat mai sus, conform înscrierilor din cartea

funciară, rezultă că se dorește restituirea a două imobile diferite.

Nu s-a luat în considerare astfel apărarea

pârâtei că prin deciziile emise s-a avut în vedere și această precizare la

notificarea inițială întrucât a fost înregistrată și ea sub același număr de

dosar intern 39/2001, deoarece în motivarea și dispozitivul deciziilor nu se

face referire expresă la această cerere care are un alt număr de înregistrare

și se referă la alt imobil înscris în CF nr. X Câmpeni, nr. top.A, N, O și P,

iar răspunsul dat prin Dispozițiile nr. 569 din 15 martie 2004, 849 din 3

septembrie 2004, 328 din 18 aprilie 2005, 395 din 7 iunie 2006 și 335 din 19

februarie 2008 se restituie în natură sau se propune acordarea de despăgubiri prin

echivalent numai pentru cele din CF Y Câmpeni, nr. top. E, F, G, H, I, J, K, L,

M.

Împrejurarea că a doua notificare se referă

la alt imobil rezultă și din actele ce au stat la baza exproprierii în care

anterior luării acestei măsuri prin Decretul nr. 235 din 22 august 1988 s-a

solicitat avizul antecesoarei reclamantei care a identificat că cele două

imobile au numere administrative diferite și sunt înscrise în cărți funciare

distincte.

În mod normal, ca formă firească de

respectare a legii, notificarea formulată de către reclamantă în condițiile

art. 21 din forma inițială a Legii nr. 10/2001 trebuia urmată de o dispoziție

emisă de Primăria Orașului Câmpeni potrivit prevederilor obligatorii ale art.

23 din aceeași formă a aceluiași act normativ, dispoziție care putea fi

contestată în justiție în condițiile prescrise de art. 24 alin. (7) și alin.

(8) din legea enunțată.

Împotriva acestei sentinței a declarat apel

pârâta Primăria Orașului Câmpeni, arătând că în cuprinsul hotărârii nu se face

nicio precizare cu privire la cadrul procesual sau la calitatea de pârâtă a

Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, contrar deciziei de casare.

Pârâta a mai arătat că primăria nu are

calitate procesuală pasivă, ci primarul, iar instanța de fond nu s-a pronunțat

nici dacă solicitarea reclamantei reprezintă o cerere constatatoare sau o

notificare.

Or, Cererea nr. 6534 din data de 30 iunie

2003, a fost depusă la dosarul notificării, soluționat prin Dispoziția nr.

335/2008, sub forma unei simple cereri și nu se mai impune emiterea unei noi

dispoziții.

Prin Decizia civilă nr. 138 din 2 septembrie

2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul

pârâtei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a reținut că, în rejudecare, Tribunalul Alba a respectat întocmai dispozițiile

Deciziei civile nr. 36/A/2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, contrar

susținerilor pârâtei, din considerentele sentinței rezultând, fără echivoc,

motivele care au format convingerea instanței și care au condus la soluția

dată.

Prima instanță a arătat că solicitarea

reclamantei nr. 802/2003, înregistrată sub nr. 6534/2003 este o cerere nouă,

deci o notificare, și nu o precizare a notificării înregistrată sub nr.

131N/2001 întrucât din conținutul acesteia rezultă că se dorește restituirea a

două imobile diferite.

De asemenea, corect instanța de fond a

reținut că prin deciziile emise de către pârâtă nu s-a avut în vedere și

această cerere întrucât în motivarea și dispozițiile deciziilor nu se face

referire expresă la cererea din 2003.

Întrucât s-a stabilit corect că cerea

reclamantei este o notificare, pârâta are obligația legală să răspundă acesteia

în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, context în care se va

verifica respectarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea 10/2001, cum de

altfel, a reținut prima instanță.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

pârâta Primăria Orașului Câmpeni, arătând, în esență, că instanța de apel nu a

analizat cele trei aspecte pe care decizia de casare le-a impus a fi verificate,

și anume, să se pronunțe dacă solicitarea reclamantei reprezintă o cerere

completatoare sau o notificare, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege

și dacă a fost formulată în termen.

Recurenta-pârâtă mai arată că obligația de

soluționare a notificării revine primarului, iar nu primăriei, și că din

considerentele hotărârii de fond nu rezultă dacă solicitarea reclamantei este o

cerere completatoare sau o notificare, aspect care nu a fost lămurit nici de

către instanța de apel.

Recursul este nefondat, pentru următoarele

argumente:

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz,

de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 23, unitatea deținătoare

este obligată să se pronunțe, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție

motivată, asupra cererii de restituire în natură".

Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea

obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire

se raportează fie la data depunerii notificării, fie la data depunerii actelor

doveditoare, respectiv, dacă persoana îndreptățită a depus, odată cu

notificarea, toate actele de care înțelege să se prevaleze în dovedirea cererii

de restituire, termenul va curge de la data depunerii notificării, iar dacă

actele doveditoare nu au fost depuse odată cu notificarea, termenul va curge de

la data depunerii acestora.

Raportând dispozițiile Legii nr. 10/2001 la

dispozițiile constituționale și comunitare privind accesul la justiție și

dreptul la soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei, rezultă că lipsa

răspunsului entității deținătoare la notificarea cu care a fost sesizată

reprezintă un refuz tacit de restituire, ce urmează a fi sancționat ca atare de

instanța de control judiciar, prin obligarea de emitere a dispoziției

respective.

Din probele existente la dosar nu a rezultat

că pârâta ar fi cerut reclamantei să completeze documentele pe care și-a

întemeiat cererea de restituire, pentru a opera prorogarea termenului în

discuție, iar atitudinea sa culpabilă, în sensul eludării dispozițiilor

referitoare la obligativitatea emiterii deciziei/dispoziției, îndreptățește

instanța ca, în virtutea limitelor în care a fost învestită și a rolului activ,

să impună acesteia să răspundă notificării.

În speță, recurenta-pârâtă a fost învestită,

printre altele, și cu soluționarea cererii de restituire a reclamantei,

înregistrată sub nr. 6534/2003, pe care a refuzat să o soluționeze, pe motiv că

cererea de revendicare nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, sub

aspectul că nu este înaintată prin executor judecătoresc.

În cadrul procesual determinat de învestirea

instanțelor cu cererea de obligare a pârâtei să emită dispoziție de restituire,

aceasta a arătat că instanțele nu au verificat aspectele indicate prin decizia

de casare pronunțată în cauză, respectiv, dacă solicitarea reclamantei

reprezintă o cerere completatoare sau o notificare, dacă îndeplinește

condițiile prevăzute de lege și dacă a fost formulată în termen.

Recurenta-pârâtă ignoră însă faptul că în

executarea obligației legale ce-i incumbă în temeiul Legii nr. 10/2001, de

soluționare a cererii de restituire cu care a fost învestită, nu are nicio

importanță dacă o astfel de cerere este o „precizare" sau o

„completare" la o solicitare anterioară, o cerere „nouă", dacă

îndeplinește condițiile prevăzute de lege sau nu, dacă este tardivă sau

formulată în termen.

Recurentei-pârâte îi revine obligația de a

răspunde la solicitarea respectivă, urmând ca aspectele mai sus menționate să

fie avute în vedere la modalitatea de soluționare a cererii, respectiv, să se

reflecte în soluția adoptată, de admitere sau de respingere.

În atare situație, atitudinea pârâtei, în

sensul eludării dispozițiilor referitoare la obligativitatea emiterii

dispoziției, în mod corect au îndreptățit instanțele anterioare să impună

acesteia să răspundă cererii cu care a fost învestită în procedura

administrativă de restituire a Legii nr. 10/2001.

Referitor la nelămuririle recurentei-pârâte

privind calitatea procesuală pasivă în cauză, art. 21 alin. (4) din Legea nr.

10/2001 stabilește că „în cazul imobilelor deținute de unitățile

administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către

persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv,

a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui

consiliului județean".

Aceste dispoziții legale se coroborează cu

cele conținute în art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind

administrația publică locală, potrivit cărora „primarul reprezintă unitatea

administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu

persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție",

precum și cu cele conținute în art. 68 alin. (1) din același act normativ, potrivit

cărora „în exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții cu caracter

normativ sau individual".

Persoanele juridice de drept public, și anume

unitățile administrativ-teritoriale (comunele, orașele, municipiile, județele)

stau în justiție prin reprezentanții lor legali, respectiv primarii sau

prefecții.

În cauză, unitatea deținătoare învestită cu

soluționarea notificării este primăria, care, obligată fiind la emiterea

dispoziției de restituire (de admitere sau de respingere), va emite această

dispoziție prin primar, conform textelor legale mai sus evocate.

Pentru aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta Primăria Orașului Câmpeni - Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.

10/2001 împotriva Deciziei nr. 138/2011 din 2 septembrie 2011 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11

septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5205/2012
Asupra cauzei de față constată următoarele, Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 22 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr. 3501/107/2009, reclamanții D.D. și D.H. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Câmp
ÎCCJ 2013-10-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4586/2013
în condițiile în care prin Decizia civilă nr. 153/A/2007 a Curții de Apel Alba Iulia chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor reparatorii pr
ÎCCJ 2012-05-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3308/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia civilă nr. 6346 din 25 noiembrie 2010, a admis recursul declarat de reclamanții C.A. și C.I. împotr
ÎCCJ 2011-04-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3453/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova, secția comerciala și de contencios administrativ, reclamanta A.M.E. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Mun. Câmpina și Prim
ÎCCJ 2007-01-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 797/2007
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 6813/2004, reclamantul C.N. a solicitat în contradictoriu cu Primăria
Sursă