ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5205/2012

Asupra cauzei de față

constată următoarele,

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de

22 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr.  3501/107/2009,

reclamanții D.D. și D.H. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Câmpeni,

să fie obligată aceasta la plata contravalorii a 197 m.p. teren fără

construcții și la plata chiriei pentru terenul în litigiu, pe care pârâta are

amplasat blocul, din anul 1996 până la zi.

Prin sentința civilă nr.

1883/2009 prima instanță a respins acțiunea reclamanților, reținând

următoarele:

Reclamanții figurează

înscriși ca proprietari asupra terenului de sub A+1, în suprafață de 197 m.p.

Acest teren a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 235 din 22

august 1988, prin expropriere, împreună cu imobilele.

Pe terenul înscris în

C.F. Câmpeni se află edificată o parte din construcția pe care a dobândit-o prin

cumpărare, societatea pârâtă.

Terenul nu se află în

patrimonial pârâtei, ci în patrimonial privat al Orașului Câmpeni și în

administrarea Consiliului Local Câmpeni, jud. Alba.

Reclamanții au

formulat acțiune în revendicare împotriva pârâtei, cererea acestora fiind

respinsă de Judecătoria Câmpeni, prin sentința civilă nr. 610 din 02 iunie 1999,

pronunțată în dosarul nr. 339/1998 și confirmată prin decizia civilă nr. 1582/

A din 08 octombrie 1999 a Tribunalului Alba, și prin decizia civilă nr. 107/12/01/2000

a Curții de Apel Alba Iulia.

Reclamanții au

adresat Primarului Orașului Câmpeni o cerere de retrocedare și a acestui

imobil, în temeiul Legii 10/2001. Prin dispoziția nr. 727/2004, primarul

orașului Câmpeni a soluționat notificarea reclamanților, constatând că terenul

în litigiu nu poate fi retrocedat în natură deoarece este ocupat de

construcții, reclamanții fiind îndreptățiți la titluri de valoare. Reclamanții

au atacat această dispoziție în instanță, iar Tribunalul Alba, prin sentința

civilă nr. 850 din 04 august 2004, pronunțată în dosarul nr. 2189/2004, a

modificat-o doar în ceea ce privește suprafața de teren expropriată și valoarea

terenul. Primarul Or. Câmpeni a atacat cu apel această sentință, care a fost

soluționat de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 9821/2004, prin decizia

civilă nr. 565/ A din 21 aprilie 2005, în sensul că a fost admis, stabilindu-se

suprafața reală a terenului expropriat la 340 m.p. Cele două hotărâri au rămas

irevocabile prin decizia civilă nr. 2141/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin renunțarea pârâtei Primăria Or. Câmpeni la judecarea recursului.

Ca urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul expropriat, în temeiul Legii 10/2001.

Prima instanță a considerat

că reclamanții nu mai pot solicita plata contravalorii terenului în litigiu,

întrucât despăgubirile stabilite conform Legii nr. 10/2001 reprezintă chiar

contravaloarea acestui teren la prețul de piață de la momentul notificării

Primăriei, întrucât ar constitui o dublă valorificare a dreptului reclamanților

pe calea Legii 10/2001, atât prin despăgubiri primite prin dispoziția

primarului și hotărâri judecătorești, cât și prin raportare la deținătorul

construcției - pârâta în cauză.

S-a reținut, de asemenea,

incidența art. 225 C. proc. civ., reclamanții neprezentându-se la interogatoriu

deși au fost citați cu această mențiune.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții, care au solicitat casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi luate în considerare

dovezile depuse de aceștia.

În expunerea

motivelor, reclamanții au susținut că prima instanță nu a avut în vedere

probele depuse în vederea soluționării cauzei, respectiv decretul de

expropriere, Hotărârea Consiliului Local Câmpeni nr. 54/1993 prin care s-a

aprobat comasarea și intabularea imobilelor ce au aparținut reclamanților,

încheierea de intabulare a dreptului Statului Român, extrasul funciar,

răspunsul Regiei Autonome M. Of., sentința civilă nr. 933/2002 a Tribunalului

Alba.

Pârâta a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat (filele

4-6).

Prin încheierea din

23 aprilie 2010, instanța de apel a dispus suspendarea cauzei până la

soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 9601/2003 aflat pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, care vizează același imobil și notificarea formulată în

baza legii nr. 10/2001 (fila 25).

La data de 30 mai 2011

apelanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin decizia nr. 139

din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, a respins

apelul declarat de reclamanții D.D. și D.H. împotriva sentinței civile nr. 1883/2009

pronunțată de Tribunalul Alba.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea, a reținut următoarele:

Imobilul a cărui

contravaloare o solicită reclamanții prin acțiunea de față a fost expropriat

prin Decretul nr. 235/1988, așa cum rezultă din anexa la acest decret, aspect

necontestat de apelanții-reclamanți. Acest imobil a făcut obiectul notificării

formulate de reclamanții în temeiul Legii nr. 10/2001. Notificarea a fost

soluționată de către Primarul orașului Câmpeni prin dispoziția nr. 727/2004,

care a fost atacată de către reclamanți.

Prin sentința civilă nr.

850/2004, Tribunalul Alba, a modificat dispoziția primarului, stabilind

cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții atât pentru

teren cât și pentru construcții, despăgubiri care reprezintă contravaloarea

imobilelor expropriate prin decretul menționat mai sus. Hotărârea tribunalului

a fost menținută în căile de atac sub aspectul despăgubirilor.

Ca urmare,

reclamanții se află în posesia unui titlu executoriu având ca obiect tocmai

contravaloarea imobilelor expropriate, între care și suprafața în litigiu. În

aceste condiții, cererea reclamanților, de obligare a pârâtei la plata

contravalorii suprafeței de 197 mp, nu este fondată, prin această ajungându-se

la o îmbogățire fără justă cauză a reclamaților.

Instanța de fond a

analizat toate probele aflate la dosar, având în vedere extrasul funciar,

decretul de expropriere precum și hotărârile pronunțate atât în procedura

judiciară prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât și în acțiunile de drept comun

promovate de reclamanți în contradictoriu cu pârâta sau cu alte persoane.

Pe cale de

consecință, s-a constatat nefondat apelul reclamanților, sentința atacată fiind

legală și temeinică.

S-a reținut că intimata

pârâtă a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 1.690 lei,

onorariul de avocat, achitată la fond. Prima instanță, respingând acțiunea, a

prevăzut în mod expres în dispozitivul acțiunii că nu acordă cheltuieli de

judecată. Pârâta nu a înțeles să atace hotărârea în ce privește neacordarea

cheltuielilor de judecată, astfel că în apel, nu se mai impune a fi analizate

aceste chestiuni. Cum intimata nu a făcut dovada efectuării de cheltuieli în

apel, nu s-au acordat asemenea cheltuieli.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții D.D. și D.H., invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, care nu au fost structurate, în raport de temeiul juridic

invocat, s-a susținut că instanțele au analizat cauza, în mod nelegal, prin

raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care au făcut

dovada dreptului de proprietate iar pârâta n-a putut opune un titlu valabil.

De asemenea,

recurenții au invocat încălcarea dreptului la apărare și a principiului

contradictorialității, în condițiile în care instanța de apel a interzis

mandatarului acestora să participe la dezbaterile orale ale cauzei și a respins

cererea de amânare în vederea angajării unui apărător.

Au susținut

recurenții că instanța nu a avut în vedere probele noi administrate și nu a

motivat în fapt și în drept hotărârea pronunțată, decizia și încheierea din 2

septembrie 2011 nefiind semnate de membrii completului și grefier.

Recursul nu este

fondat.

Critica privind

greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 68 alin. (4) C. proc.

civ., cu consecința încălcării dreptului la apărare și a principiului

contradictorialită

ț

ii, este nefondată.

Restricția

mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în

instanță nu constituie o împiedicare a accesului la justiție

ș

i o încălcare a

dreptului la apărare, întrucât partea însăși poate să participe la dezbateri și

poate pune concluzii înaintea instanței, iar mandatarul are posibilitatea să

formuleze cereri și să propună probe în tot cursul procesului, precum și

dreptul de a depune concluzii scrise.

Posibilitatea

reprezentării prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 și 68 din C. proc.

civ., care stabilesc condițiile de exercitare a acestui mandat.

Aceste condiții,

precum și limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea

mandatarului de a pune concluzii în numele părții, reprezintă opțiuni ale

legiuitorului, care potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția

României, stabilește regulile privind procedura de judecată.

Instanța de apel a

analizat legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond,

prin raportare la acțiunea formulată și precizată de reclamanți, la data de 2

decembrie 2009, obiectul acesteia fiind obligarea la plata contravalorii celor

197 mp ocupați de pârâtă și obligarea la plata contravalorii chiriei pentru

același teren, nefiind schimbat obiectul cererii de chemare în judecată.

Faptul că instanța a

reținut că reclamanții au beneficiat de acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu constituie o schimbare a obiectului

judecății.

Instanța de apel a

analizat și reținut starea de fapt pe baza probatoriilor administrate, și care

nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului, decât în condițiile

depunerii de înscrisuri, care să contrazică starea de fapt, reținută în etapele

procesuale anterioare, fapt carte nu s-a realizat în cauză.

Instanța a motivat în

fapt și în drept soluția pronunțată, recurenții nedezvoltând argumente

pertinente în susținerea acestei critici, fondată pe dispozițiilor art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

Se constată totodată,

că motivele de recurs, fondate pe dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 7 C. proc.

civ., sunt invocate în mod formal, nefiind dezvoltate motive de recurs care să

susțină incidența în cauză a acestora.

Cazul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este totodată aplicabil

hotărârilor de control judiciar prin care se păstrează în întregime soluțiile

pronunțate, respingându-se calea de atac, întrucât, în aceste situații,

instanța nu rejudecă cererile de chemare în judecată pentru a da mai mult decât

s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Nefondată este și

critica privind nelegalitatea hotărârii, prin lipsa semnăturilor de pe hotărâre

și încheierea de amânarea pronunțării, acestea fiind semnate de către magistrați

și grefier.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a

se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții D.D. și D.H. împotriva deciziei nr. 139 din 6

septembrie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2012.