ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3119/2011

Asupra recursului civil de față, constată: Prin sentința civilă nr. 950 din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă, a fost admisă contestația formulată de petenta G.M., în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Alba Iulia și în consecință, a fost anulată în parte dispoziția nr. AA/2007 emisă de intimat și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 270 m.p. din imobilul teren înscris în CF Alba Iulia cu nr. top nou X, constituind lotul nr. 2 colorat în verde în completarea la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză pentru termenul din 11 februarie 2009, de către expertul L.I., cu cheltuieli de judecată. A fost menținută dispoziția atacată pentru restul suprafeței de 165 m.p.

În motivarea sentinței, s-a arătat că, prin dispoziția contestată în cauză, s-a recunoscut dreptul petentei la măsuri reparatorii pentru suprafața de 465 m.p. teren ce a format obiectul notificării adresate în baza Legii nr. 10/2001, imobil ce a reprezentat proprietatea reclamantei și a defunctului său soț și care a fost preluat de stat în temeiul deciziei de expropriere nr. 76/1984 a Consiliului Popular Alba. Întrucât terenul este ocupat de blocuri și de amenajări de utilitate publică necesare exploatării acestora, unitatea deținătoare a apreciat că nu poate fi restituit în natură. Pe baza expertizei topografice efectuate în cursul judecății, tribunalul a constatat că doar o suprafață de 195 m.p.

este ocupată, afectată fiind bunei utilizări a postului de transformare și a blocului C5, precum și unei părți din trotuarul aferent străzii I.H., diferența de 270 m.p. fiind liberă de construcții. Tribunalul a apreciat, în aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că se impune restituirea în natură a suprafeței de 270 m.p. Instanța nu a luat în considerare completarea nr. 2 la raportul de expertiză, prin care expertul a micșorat suprafața restituibilă în natură cu 101 m.p., care, deși nu este afectată de construcții autorizate, dar care, în timpul prezentului proces, a fost amenajată de către pârâtă cu destinația parcare. Apelul declarat de către Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 71A din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a arătat că, pentru verificarea susținerilor apelantului referitoare la faptul că parte din suprafața de 270 m.p. nu poate fi restituită în natură, a fost dispusă o completare la raportul de expertiză topografică, pentru a se arăta expres și în detaliu rețelele de utilitate publică existente pe terenul în discuție. Din raportul de expertiză inițial coroborat cu concluziile expertului din completările întocmite în apel, rezultă că suprafața de 270 m.p. este liberă, nefiind ocupată de construcții de suprafață și nici de rețele de utilitate publică. Semnele convenționale pe aliniamentul dintre pct. P – 12 de pe planul de situație relevă existența unui gard din plasă de sârmă, iar rețelele de utilitate publică se regăsesc pe suprafețe învecinate cu suprafața de 270 m.p.

Astfel, postul T. și blocul C3 se regăsesc pe cealaltă parcelă cu nr. top nou Y în suprafață de 195 m.p., nu pe cea restituită de prima instanță. Întrucât parcarea la care face referire apelantul a fost amenajată ulterior formulării notificării de către reclamantă, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanță a considerat că întreaga suprafață de 270 m.p. poate fi restituită în natură. Este adevărat că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, atunci când persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de rambursare stabilit. Apelantul a omis ca, în dispoziția emisă, să facă referire la obligația contestatoarei de a rambursa suma menționată și nici nu a cerut instanței de fond să se pronunțe pe o asemenea solicitare.

În condițiile în care prima instanță nu a fost învestită cu o astfel de cerere de către pârât, acesteia nu i se poate imputa încălcarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, a arătat instanța de apel. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: - În mod greșit, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 270 m.p., deoarece imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu de expropriere în baza Decretului nr. 87/1979 pentru edificarea unor blocuri de locuințe, care s-au materializat, primindu-se, totodată, despăgubiri în cuantum de 697,50 RON.

Suprafața expropriată a fost de 465 m.p. pentru ca, ulterior, prin Ordinul Prefectului nr. RR/1998, s-a atribuit reclamantei o parcelă de 254 m.p. - Instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care, din ansamblul probator administrat, rezultă că suprafața de 296 m.p., înscrisă sub nr. Y este ocupată, doar parcela de 169 m.p. cu nr. X putând face obiectul restituirii. Suprafața de 270 m.p. restituită în natură este ocupată de construcții (blocul C3, post T., stradă și parcare), deci afectată de servituți legale și amenajări de utilitate publică. - În mod greșit, instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 10/2001.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Prin dispoziția nr. AA din 11 iunie 2007 emisă de pârât în procedura Legii nr. 10/2001, s-a recunoscut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenul de 465 m.p., constând în despăgubiri ce urmează a fi acordate în procedura Legii nr. 247/2005. A fost respinsă solicitarea de restituire în natură a terenului, deoarece terenul este ocupat de blocuri și de amenajări de utilitate publică. Soluționând contestația, prima instanță a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de 270 m.p., menținând decizia contestată în ceea ce privește diferența de 195 m.p.

teren, iar instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe. Pe baza expertizei efectuate în faza apelului, prin decizia recurată s-a constatat că terenul de 270 m.p. nu este ocupat de construcții autorizate ori de amenajări de utilitate publică, iar situația de fapt astfel reținută nu poate fi reevaluată, pe baza probatoriului administrat, de către această instanță de control judiciar, ale cărei atribuții sunt limitate la verificarea legalității deciziei prin prisma cazurilor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu și a temeiniciei hotărârii recurate. În acest context, nu vor fi primite susținerile recurentului tinzând la schimbarea situației de fapt astfel reținute. Se constată, însă, că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a legii, în raport tocmai de situația faptică stabilită.

Respingerea solicitării de restituire în natură de către unitatea deținătoare a fost motivată pe dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, temei juridic ce ar fi trebuit a fi verificat prioritar în cadrul contestației. În acest context, se constată ca fiind fondat motivul de recurs vizând incidența dispozițiilor art. 11 alin. (4), pentru considerente ce urmează a fi expuse.

Imobilul proprietatea reclamantei a fost preluat de către stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 87/1979, pentru construirea de blocuri de locuințe, ca atare, sunt aplicabile prevederile art. 11 care reglementează tocmai regimul juridic al măsurilor reparatorii cuvenite în situația unor terenuri expropriate anterior anului 1989. Cu toate că art. 11 alin. (3) permite restituirea în natură a suprafețelor de teren libere de construcții - și pe care nu se află amenajări de utilitate publică, această posibilitate este înlăturată dacă lucrările de utilitate publică ce au determinat exproprierea ocupă funcțional întregul teren expropriat, caz în care măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, astfel cum prevede explicit art. 11 alin. (4). Pe acest temei, chiar dacă există suprafețe de teren libere de construcții, acestea nu pot fi restituite în natură.

Nu s-a contestat în cauză că blocurile de locuințe pentru care a fost preluat terenul reclamantei au fost edificate, iar ocuparea „funcțională” a terenului nu înseamnă numai amprenta la sol a blocurilor construite și nici afectarea unor servituți legale sau unor amenajări de utilitate publică, atât timp cât de această ultimă ipoteză menționată se preocupă alin. (3) al art. 11. Faptul că prin construcția blocurilor de locuințe nu a fost ocupată întreaga suprafață de teren expropriată nu înseamnă că terenul nu ar fi fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat, întrucât, în toate cazurile, blocurile de locuințe se proiectează și se construiesc cu păstrarea unor distanțe oarecare între ele (care variază conform proiectelor de sistematizare).

Suprafețele rămase între blocuri sunt susceptibile de a fi amenajate pentru a deservi nevoile locatarilor din zonă - ca spații verzi sau pentru diferite alte utilități publice (parcări, spații de joacă, alei de acces, etc.), chiar dacă nu sunt efectiv amenajate ca atare (dacă ar fi existat această destinație, imposibilitatea restituirii în natură s-ar fi întemeiat pe dispozițiile art. 11 alin. (3), fără a fi necesară recurgerea la art. 11 alin. (4). O dovadă a posibilei destinații de utilitate publică este împrejurarea că, în timpul prezentului proces, o suprafață de 101 m.p. din terenul de 270 m.p. restituit în natură de către prima instanță a fost amenajată de către pârâtă cu destinația parcare.

În aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) cu referire la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, o asemenea circumstanță nu ar fi constituit un impediment la restituirea în natură, astfel cum a considerat și instanța de apel, însă în contextul art. 11 alin. (4), confirmă aprecierea realizării scopului exproprierii. În mod similar și diferența de 169 m.p., constatată a fi liberă de construcții ori de amenajări de utilitate publică, amplasată fiind în vecinătatea blocurilor de locuințe, este susceptibilă de a fi folosită de locatarii blocurilor și amenajată ca atare. Astfel, se constată că întreaga suprafață de 270 m.p. nu poate fi restituită în natură, în aplicarea art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care se impune respingerea contestației împotriva dispoziției unității deținătoare prin care a fost respinsă solicitarea reclamantei de restituire în natură.

Drept urmare, motivul de recurs relativ la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, privind rambursarea s umei reprezentând valoarea despăgubirii primite la momentul exproprierii nu are obiect, deoarece norma este incidentă doar în situația în care s-ar fi dispus restituirea în natură a terenului expropriat, ceea ce nu este cazul în speță. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în tot decizia recurată, admițând apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței nr. 950 din 10 iunie 2009 a Tribunalului Alba, secția civilă. În consecință, în aplicarea art. 296 C. proc.

civ., va schimba în tot sentința atacată, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr. 71/A din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Modifică în tot decizia recurată și în consecință: Admite apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței nr. 950 din 10 iunie 2009 a Tribunalului Alba, secția civilă. Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că respinge contestația ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2011.