ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3119/2011

Asupra recursului civil

de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 950 din 10 iunie 2009

pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă, a fost admisă contestația formulată

de petenta G.M., în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Alba Iulia

și în consecință, a fost anulată în parte dispoziția nr. AA/2007 emisă de intimat

și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 270 m.p. din imobilul teren

înscris în CF Alba Iulia cu nr. top nou X, constituind lotul nr. 2 colorat în verde

în completarea la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză pentru termenul

din 11 februarie 2009, de către expertul L.I., cu cheltuieli de judecată.

A fost menținută dispoziția

atacată pentru restul suprafeței de 165 m.p.

În motivarea sentinței,

s-a arătat că, prin dispoziția contestată în cauză, s-a recunoscut dreptul petentei

la măsuri reparatorii pentru suprafața de 465 m.p. teren ce a format obiectul notificării

adresate în baza Legii nr. 10/2001, imobil ce a reprezentat proprietatea reclamantei

și a defunctului său soț și care a fost preluat de stat în temeiul deciziei de expropriere

nr. 76/1984 a Consiliului Popular Alba.

Întrucât terenul este

ocupat de blocuri și de amenajări de utilitate publică necesare exploatării acestora,

unitatea deținătoare a apreciat că nu poate fi restituit în natură.

Pe baza expertizei topografice

efectuate în cursul judecății, tribunalul a constatat că doar o suprafață de 195

m.p. este ocupată, afectată fiind bunei utilizări a postului de transformare și

a blocului C5, precum și unei părți din trotuarul aferent străzii I.H., diferența

de 270 m.p. fiind liberă de construcții.

Tribunalul a apreciat,

în aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că se impune restituirea în

natură a suprafeței de 270 m.p.

Instanța nu a luat în

considerare completarea nr. 2 la raportul de expertiză, prin care expertul a micșorat

suprafața restituibilă în natură cu 101 m.p., care, deși nu este afectată de construcții

autorizate, dar care, în timpul prezentului proces, a fost amenajată de către pârâtă

cu destinația parcare.

Apelul declarat de către

Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței menționate a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 71A din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a arătat că, pentru verificarea susținerilor apelantului

referitoare la faptul că parte din suprafața de 270 m.p. nu poate fi restituită

în natură, a fost dispusă o completare la raportul de expertiză topografică, pentru

a se arăta expres și în detaliu rețelele de utilitate publică existente pe terenul

în discuție.

Din raportul de expertiză

inițial coroborat cu concluziile expertului din completările întocmite în apel,

rezultă că suprafața de 270 m.p. este liberă, nefiind ocupată de construcții de

suprafață și nici de rețele de utilitate publică. Semnele convenționale pe aliniamentul

dintre pct. P – 12 de pe planul de situație relevă existența unui gard din plasă

de sârmă, iar rețelele de utilitate publică se regăsesc pe suprafețe învecinate

cu suprafața de 270 m.p.

Astfel, postul T. și blocul

C3 se regăsesc pe cealaltă parcelă cu nr. top nou Y în suprafață de 195 m.p., nu

pe cea restituită de prima instanță.

Întrucât parcarea la care

face referire apelantul a fost amenajată ulterior formulării notificării de către

reclamantă, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanță a considerat că

întreaga suprafață de 270 m.p. poate fi restituită în natură.

Este adevărat că, în conformitate

cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, atunci când persoana îndreptățită

a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei

sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de

rambursare stabilit.

Apelantul a omis ca, în

dispoziția emisă, să facă referire la obligația contestatoarei de a rambursa suma

menționată și nici nu a cerut instanței de fond să se pronunțe pe o asemenea solicitare.

În condițiile în care prima instanță nu a fost învestită cu o astfel de cerere de

către pârât, acesteia nu i se poate imputa încălcarea dispozițiilor art. 12 din

Legea nr. 10/2001, a arătat instanța de apel.

Împotriva deciziei menționate,

a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia, criticând-o pentru nelegalitate

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

- În mod greșit, s-a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 270 m.p., deoarece imobilul în litigiu a trecut

în proprietatea statului cu titlu de expropriere în baza Decretului nr. 87/1979

pentru edificarea unor blocuri de locuințe, care s-au materializat, primindu-se,

totodată, despăgubiri în cuantum de 697,50 RON. Suprafața expropriată a fost de

465 m.p. pentru ca, ulterior, prin Ordinul Prefectului nr. RR/1998, s-a atribuit

reclamantei o parcelă de 254 m.p.

- Instanța de apel a ignorat

dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care, din

ansamblul probator administrat, rezultă că suprafața de 296 m.p., înscrisă sub

nr. Y este ocupată, doar parcela de 169 m.p. cu nr. X putând face obiectul restituirii.

Suprafața de 270 m.p. restituită în natură este ocupată de construcții (blocul C3,

post T., stradă și parcare), deci afectată de servituți legale și amenajări de utilitate

publică.

- În mod greșit, instanța

de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 10/2001.

Examinând decizia recurată

în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin dispoziția nr. AA

din 11 iunie 2007 emisă de pârât în procedura Legii nr. 10/2001, s-a recunoscut

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenul

de 465 m.p., constând în despăgubiri ce urmează a fi acordate în procedura Legii

nr. 247/2005. A fost respinsă solicitarea de restituire în natură a terenului, deoarece

terenul este ocupat de blocuri și de amenajări de utilitate publică.

Soluționând contestația,

prima instanță a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de 270 m.p., menținând

decizia contestată în ceea ce privește diferența de 195 m.p. teren, iar instanța

de apel a confirmat soluția primei instanțe.

Pe baza expertizei efectuate

în faza apelului, prin decizia recurată s-a constatat că terenul de 270 m.p. nu

este ocupat de construcții autorizate ori de amenajări de utilitate publică, iar

situația de fapt astfel reținută nu poate fi reevaluată, pe baza probatoriului administrat,

de către această instanță de control judiciar, ale cărei atribuții sunt limitate

la verificarea legalității deciziei prin prisma cazurilor de recurs prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., nu și a temeiniciei hotărârii recurate.

În acest context, nu vor

fi primite susținerile recurentului tinzând la schimbarea situației de fapt astfel

reținute.

Se constată, însă, că

instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a legii, în raport tocmai de situația

faptică stabilită.

Respingerea solicitării

de restituire în natură de către unitatea deținătoare a fost motivată pe dispozițiile

art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, temei juridic ce ar fi trebuit a fi verificat

prioritar în cadrul contestației.

În acest context, se constată

ca fiind fondat motivul de recurs vizând incidența dispozițiilor art. 11 alin.

(4), pentru considerente ce urmează a fi expuse.

Imobilul proprietatea

reclamantei a fost preluat de către stat prin expropriere, în baza Decretului

nr. 87/1979, pentru construirea de blocuri de locuințe, ca atare, sunt aplicabile

prevederile art. 11 care reglementează tocmai regimul juridic al măsurilor reparatorii

cuvenite în situația unor terenuri expropriate anterior anului 1989.

Cu toate că art. 11

alin. (3) permite restituirea în natură a suprafețelor de teren libere de construcții

- și pe care nu se află amenajări de utilitate publică, această posibilitate este

înlăturată dacă lucrările de utilitate publică ce au determinat exproprierea ocupă

funcțional întregul teren expropriat, caz în care măsurile reparatorii se stabilesc

în echivalent pentru întregul imobil, astfel cum prevede explicit art. 11 alin.

(4).

Pe acest temei, chiar

dacă există suprafețe de teren libere de construcții, acestea nu pot fi restituite

în natură.

Nu s-a contestat în cauză

că blocurile de locuințe pentru care a fost preluat terenul reclamantei au fost

edificate, iar ocuparea „funcțională” a terenului nu înseamnă numai amprenta la

sol a blocurilor construite și nici afectarea unor servituți legale sau unor amenajări

de utilitate publică, atât timp cât de această ultimă ipoteză menționată se preocupă

alin. (3) al art. 11.

Faptul că prin construcția

blocurilor de locuințe nu a fost ocupată întreaga suprafață de teren expropriată

nu înseamnă că terenul nu ar fi fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost

preluat, întrucât, în toate cazurile, blocurile de locuințe se proiectează și se

construiesc cu păstrarea unor distanțe oarecare între ele (care variază conform

proiectelor de sistematizare).

Suprafețele rămase între

blocuri sunt susceptibile de a fi amenajate pentru a deservi nevoile locatarilor

din zonă - ca spații verzi sau pentru diferite alte utilități publice (parcări,

spații de joacă, alei de acces, etc.), chiar dacă nu sunt efectiv amenajate ca atare

(dacă ar fi existat această destinație, imposibilitatea restituirii în natură s-ar

fi întemeiat pe dispozițiile art. 11 alin. (3), fără a fi necesară recurgerea la

art. 11 alin. (4).

O dovadă a posibilei destinații

de utilitate publică este împrejurarea că, în timpul prezentului proces, o suprafață

de 101 m.p. din terenul de 270 m.p. restituit în natură de către prima instanță

a fost amenajată de către pârâtă cu destinația parcare.

În aplicarea dispozițiilor

art. 11 alin. (3) cu referire la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, o asemenea

circumstanță nu ar fi constituit un impediment la restituirea în natură, astfel

cum a considerat și instanța de apel, însă în contextul art. 11 alin. (4), confirmă

aprecierea realizării scopului exproprierii.

În mod similar și diferența

de 169 m.p., constatată a fi liberă de construcții ori de amenajări de utilitate

publică, amplasată fiind în vecinătatea blocurilor de locuințe, este susceptibilă

de a fi folosită de locatarii blocurilor și amenajată ca atare.

Astfel, se constată că

întreaga suprafață de 270 m.p. nu poate fi restituită în natură, în aplicarea

art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care se impune respingerea

contestației împotriva dispoziției unității deținătoare prin care a fost respinsă

solicitarea reclamantei de restituire în natură.

Drept urmare, motivul

de recurs relativ la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, privind rambursarea

s

umei reprezentând

valoarea despăgubirii primite

la momentul exproprierii nu are obiect, deoarece norma este

incidentă doar în situația în care s-ar fi dispus restituirea în natură a terenului

expropriat, ceea ce nu este cazul în speță.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul și în baza art. 312 cu referire la art.

304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în tot decizia recurată, admițând apelul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței nr. 950 din 10 iunie

2009 a Tribunalului Alba, secția civilă.

În consecință, în aplicarea

art. 296 C. proc. civ., va schimba în tot sentința atacată, în sensul respingerii

contestației ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr. 71/A din 30 aprilie

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Modifică în tot decizia

recurată și în consecință:

Admite apelul declarat

de pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței nr. 950 din 10 iunie

2009 a Tribunalului Alba, secția civilă.

Schimbă în tot sentința

atacată, în sensul că respinge contestația ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2011.