ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 949 din 12 septembrie 2007 a Tribunalului Alba a fost admisă contestația formulată de petenta A.V. împotriva dispoziției nr. 430 din 30 august 2004 emisă de Primarul municipiului Alba lulia, a fost anulată dispoziția atacată și a fost obligat pârâtul la emiterea unei noi dispoziții de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale pentru suprafața imposibil de restituit și de restituire în natură a suprafețelor identificate prin raportul de expertiză întocmit de exp. F.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că intimatul a emis dispoziția atacată cu nerespectarea dispozițiilor art. 1 și art. 7 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme s-a făcut dovada că este posibilă restituirea în natură a unei părți din imobilele preluate abuziv, identificate prin expertiza efectuată în cauză, iar în ce privește imobilele pentru care nu este posibilă restituirea în natură petenta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, însă nu sub forma despăgubirilor bănești, așa cum a solicitat, deoarece acestea nu au avut destinația de locuință, ci în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Alba Iulia, susținând că în mod greșit prima instanță a dispus restituirea în natură a suprafeței de 3.043 mp, deoarece prin notificare reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafață de 7.195 mp, iar nu restituirea în natură și că, pe de altă parte, suprafața de 3.043 mp nu este liberă, scopul exproprierii fiind atins prin construirea de blocuri și canale, instalații, alei, spații verzi, astfel încât dispozițiile art. 11 alin. (3) și( )4 din Legea nr. 10/2001 nu au fost încălcate.

Prin decizia nr. 34/A din 12 martie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința atacată și a anulat dispoziția nr. 430/2004, obligând pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea în lei la data plății a sumei de 572.103 euro pentru imobilele — terenuri în suprafață totală de 7.195 mp, care nu pot fi restituite în natură. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că primul motiv de apel, referitor la greșita restituire în natură a suprafeței de 3.043 mp, în condițiile în care prin notificare reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafață de 7.195 mp, nu poate fi primit, cu motivarea că reclamanta nu și-a modificat cererea atâta vreme cât prin notificare a solicitat, de fapt, restituirea unei suprafețe de teren similare.

A constatat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 și, întemeindu-se pe concluziile raportului de expertiză care a identificat lucrările realizate pe fiecare suprafață pentru care s-a solicitat restituirea în natură (rețele electrice de apă și canalizare, lampadare pentru iluminatul public stradal, cămine de vizitare a rețelelor de apă-canal, alei de comunicație, loc de joacă, spații verzi, etc), a concluzionat că întreaga suprafață de 7.195 mp este afectată de amenajări de utilitate publică în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. In ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, a stabilit că în raport de decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la neaplicarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acesteia, acesta este cel din expertiza întocmită la fond, respectiv 572.103 euro, contravaloarea în lei la data plății.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe. A invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată în apel cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, atunci când stabilește, fără legătură cu probele administrate, că existând câteva cămine de vizitare și câteva lampadare terenul nu ar putea fi restituit în natură. Acestea se circumscriu perimetrului terenului, fiind situate pe conturul său și urmărind, în general, căile de acces. Cât privește rețeaua de canalizare, pe care expertul nu a identificat-o, nu este de natură a împiedica restituirea în natură, întrucât este vorba despre o sarcină a imobilului pe care recurenta înțelege să și-o asume.

A susținut că prin decizia atacată s-a aplicat greșit legea, pentru că în cauză nu a fost atins scopul exproprierii, respectiv construirea unui ansamblu de locuințe, realizarea unui spațiu verde sau a unui loc de joacă neputând fi circumscrise acestui scop. Apreciază că pentru terenul neafectat de construcții primează regula restituirii în natură și că numai în mod excepțional se pot acorda despăgubiri bănești. De asemenea, susține că intenția pârâtului de a da destinația de parc unei părți din terenul liber nu poate avea relevanță în ce privește necesitatea restituirii în natură a terenului, care în prezent este liber. Analizând recursul în limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Mai întâi, trebuie observat că reclamanta a înțeles să invoce și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Verificând hotărârea atacată se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Concluzia existenței rețelelor electrice și de canalizare ce străbat terenul a cărui restituire se solicită nu este în contradicție cu probele administrate, ci se sprijină pe aceste probe.

Astfel, după ce instanța de apel analizează raportul de expertiză dispus a fi efectuat în rejudecare după casare, arătând care sunt lucrările realizate pe fiecare parcelă și reținând că pe fiecare suprafață de teren există unul sau mai multe cămine de vizitare a rețelelor de apă și canalizare, dar și lampadare pentru iluminatul public, în mod firesc a concluzionat că pe teren, în ansamblu său, sunt situate rețelele pentru a căror vizitare s-au construit căminele, precum și rețele electrice care alimentează lampadarele. Pe cale de consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu va fi primit. Totodată, ca nefondată va fi respinsă și critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4) C. proc.

civ., respectiv neatingerea scopului exproprierii, cu consecința restituirii în natură a terenului rămas liber. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001: ”(3) In cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autoritate, cea afectată dispozițiilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

(4) In cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil". Așadar, Curtea are de analizat proporția în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul în litigiu și de stabilit dacă există teren liber în sensul vizat de Legea nr. 10/2001. Prima instanță a constatat că din cele patru parcele de teren ce formează suprafața totală de 7.195 mp, pot fi restituite suprafețe libere de 104 mp, 260 mp, 1.287 mp și respectiv 1.392 mp, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de exp. F.I. Verificând raportul de expertiză întocmit și schița anexată (dosar fond) se poate constata că suprafața de 3.043 mp, propusă a fi restituită în natură se situează în mijlocul ansamblului rezidențial format din blocuri, garaje, parcări, mărginite de străzi, identificat ca fiind cvartalul din Alba Iulia, cartierul Cetate.

In completarea acestui raport de expertiză, probă dispusă în apel, expertul a stabilit că lucrările de sistematizare pe verticală a terenului au fost efectuate cu ocazia amplasării și construirii blocurilor din cvartal, a aleilor de acces pietonale și auto, ziduri de sprijin, fântână arteziană, rețele de iluminat, rețele de apă și canalizare, lucrări efectuate înaintea anului 2005 (dosar apel). In același timp, a identificat pe fiecare suprafață propusă a fi restituită cămine de vizitare, lampadare, dar și alei pietonale, trotuare, loc de joacă pentru copii, etc. Din economia Legii nr. 10/2001 se poate observa că realizarea scopului exproprierii nu are un înțeles restrictiv, neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, de vreme ce legea nu permite restituirea în natură în situația în care lucrările ocupă funcțional întregul teren sau când acesta ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale.

Sintagma „amenajări de utilitate publică", definită de dispozițiile art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 are în vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, respectiv căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi. Astfel, căile de comunicație, căminele de vizitare, lampadarele, spațiul de joacă și spațiul verde constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor legale, fiind destinate accesului spre locuințe, precum și folosinței normale a ansamblului de blocuri existent în zonă. Faptul că pe o porțiune de teren nu există construcții nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a acelui teren reclamanților, atâta vreme cât el face parte dintr-un spațiu conceput și amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității.

Așadar, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se face distincția între noțiunile de „teren liber" și „ teren liber ce poate fi restituit în natură", știut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectațiunii sale. In cauză, restituirea suprafeței de 3.043 mp, situată, așa cum anterior s-a observat în centrul acestui ansamblu rezidențial, ar fi de natură a afecta funcțional spațiul conceput a deservi nevoile comunității In același timp, reamenajarea unui parc, în sensul amplasării unui loc de joacă pentru copii, chiar și după soluționarea notificării reclamantei, nu poate avea semnificația schimbării destinației terenului expropriat, respectiv nerealizarea scopului exproprierii.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.E.M. împotriva deciziei civile nr. 34/A din 12 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.