ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6120/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6120/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând asupra recursului
civil de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 623/2007 a Tribunalului
Alba s-a admis în parte acțiunea reclamantei G.V. împotriva dispoziției nr. RR/2006
emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia și a fost anulată în parte dispoziția
în ce privește suprafața de teren restituită în natură și suprafața de teren pentru
care se propune acordarea despăgubirilor în sensul că a fost obligat Primarul Municipiului
Alba Iulia să restituie în natură reclamantei suprafața de 609,10 m.p. teren alături
de suprafața de 179 m.p. teren restituit, teren identificat prin completarea la
raportul de expertiză tehnică din 18 aprilie 2006, ce face parte integrantă din
hotărâre.
A mai fost obligat Primarul
Municipiului Alba să înainteze propunerea pentru acordarea de despăgubiri pentru
suprafața de 215,90 m.p. teren în favoarea reclamantei.
S-a dispus completarea
art. 3 al dispoziției nr. RR/2006 în sensul descrierii construcției demolate astfel:
casă de locuit compusă din 5 încăperi, 2 holuri, anexe gospodărești construită din
cărămidă pe fundație de piatră acoperită cu țigle, și au fost menținute celelalte
dispoziții.
Pentru a pronunța această
hotărâre au fost reținute următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. RR/2006
emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia s-a restituit în natură petentei G.V.
teren în suprafață totală de 179 m.p. ce a făcut parte inițial din CF nr. X Alba
Iulia, s-a dispus subrogarea petentei Consiliului Local în contractele de concesiune
pe care aceasta le-a încheiat cu diferite persoane fizice și s-a propus acordarea
de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața
de 825 m.p. teren și pentru construcțiile demolate.
Din conținutul acestei
dispoziții rezultă că reclamanta a formulat notificarea în termenul legal și a dovedit
calitatea de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001.
Singura discuție care
se poartă este asupra întinderii suprafeței de teren ce poate fi retrocedată în
natură.
Terenul în litigiu a fost
înscris în CF nr. X Alba Iulia nr. top A și B în suprafață de 1.004 m.p.
Pe acest teren a existat
construită o casă de locuit și anexe gospodărești.
Întregul imobil a fost
expropriat în anul 1970, iar construcția a fost demolată. Pe o parte din teren s-a
construit un bloc de locuințe, căi de acces și utilități. O parte din teren a fost
parcelat și concesionat unor terțe persoane pentru construcția de garaje.
Contractele de concesiune
astfel cum au fost identificate și precizate expres în art. 1 din dispoziția
nr. RR/2006 a Primarului Municipiului Alba Iulia au fost cedate în favoarea petentei.
Pentru a stabili suprafața
de teren liberă de construcții s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică,
raport completat ulterior ca urmare a obiecțiunilor formulate de petentă.
Potrivit acestei lucrări
rezultă că terenul înscris sub nr. top A și B au fost comasate în nr. top C, care
ulterior s-a parcelat în mai multe parcele. Expertul a apreciat ca liberă de orice
fel de construcții o suprafață de 434,98 m.p., respectiv parte din Blocul S 2C,
terenul concesionat pentru garaje, o parte dintr-un atelier auto. Prin completarea
la raportul de expertiză tehnică s-a arătat că pe terenul cu nr. top C în suprafață
de 20,92 m.p. a fost încheiat un contract de concesiune de Consiliul local cu o
terță persoană, dar pe acest teren nu s-a ridicat construcția pentru care s-a efectuat
concesionarea.
De asemenea, terenul din
fața garajelor nu a fost cuprins în suprafața de teren retrocedabilă întrucât acesta
reprezintă calea de acces la aceste garaje. În situația în care nu se ține cont
de aceste aspecte suprafața retrocedabilă în natură este de 609,10 m.p.
Situația de fapt a terenului
revendicat se prezintă astfel:
Terenul a fost expropriat
în anul 1970, pe acest teren s-a construit parțial un bloc de locuințe, un atelier
de prestări servicii, iar o parte a fost concesionat unor persoane fizice pentru
construirea de garaje. Din schițele efectuate de expert și depuse la dosarul de
fond rezultă că pe terenul expropriat nu s-au amenajat spații verzi și nici nu s-a
ridicat o construcție de utilitate publică - parcare amenajată. Terenul a fost folosit
pentru construcția blocului de locuințe, căi de acces și alei betonate pentru acesta,
parțial construcția unui atelier, diferența de suprafață neconstruită este nebetonată,
fără a fi cuprinsă în programul de sistematizare a orașului cu o destinație certă
de utilitate publică: spații verzi, piață, parcare, etc. Dimpotrivă parte din acest
teren a fost concesionat unor persoane fizice care au devenit proprietari asupra
garajelor construite. În atare situație se apreciază că reclamanta nu poate fi prejudiciată
prin nerestituirea în natură a terenului care nu servește în concret unei utilități
publice și cu atât mai mult nici bugetul statului nu poate fi împovărat cu plata
unor despăgubiri pentru teren ce urmează a fi utilizat de un număr limitat de persoane
fizice devenite proprietare asupra garajelor. Aspectele legate de accesul la garajele
construite pe terenul concesionat pot fi rezolvate între proprietarii garajelor
și proprietarul terenului retrocedat, în acest sens neexistând nici un impediment
în ce privește retrocedarea în natură.
Pentru acest considerent,
Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este fondată în sensul restituirii
în natură a suprafeței de 609,10 m.p., așa cum a fost identificată prin completarea
la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert A.G., alături de suprafața
de 179 m.p. teren deja restituit și care face obiectul contractului de concesiune
cedată reclamantei.
În ce privește suprafața
de teren ce nu poate fi restituită în natură fiind ocupată de construcții și utilități
publice, Tribunalul a apreciat că măsura dispusă de Primarul Municipiului Alba Iulia
de a înainta propuneri pentru despăgubiri este temeinică și legală.
În cauză nu s-a făcut
dovada existenței terenurilor intravilane libere de orice sarcini la dispoziția
Primarului Municipiului pentru a putea fi acordate în compensație pentru terenul
ce nu poate fi restituit în natură.
În ce privește suprafața
pentru care reclamanta va primi despăgubiri Tribunalul a reținut următoarele:
Pentru acest considerent,
Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este fondată în sensul restituirii
în natură a suprafeței de 609,10 m.p., așa cum a fost identificată prin completarea
la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert A.G., alături de suprafața
de 179 m.p. teren deja restituit și care face obiectul contractului de concesiune
cedată reclamantei.
În ce privește suprafața
de teren ce nu poate fi restituită în natură fiind ocupată de construcții și utilități
publice, Tribunalul a apreciat că măsura dispusă de Primarul Municipiului Alba Iulia
de a înainta propuneri pentru despăgubiri este temeinică și legală.
În cauză nu s-a făcut
dovada existenței terenurilor intravilane libere de orice sarcini la dispoziția
Primarului Municipiului pentru a putea fi acordate în compensație pentru terenul
ce nu poate fi restituit în natură.
În ce privește suprafața
pentru care reclamanta va primi despăgubiri Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a indicat inițial
o suprafață a terenului expropriat de 1004 m.p. În CF X suprafața pentru cele două
topografice este de 279 stânjeni pătrați, echivalent a 1.004 m.p.
Inițial imobilul a fost
înscris în CF Z Alba Iulia nr. top C, D în suprafață de 324 m.p. și 1.003 m.p.,
iar parcela cu nr. top A și B grădină are suprafață de 324 m.p. și a rămas intabulată
pe vechiul proprietar. Corelând înscrierile din cartea funciară Z și din cartea
funciară X Alba Iulia rezultă că terenul revendicat de reclamantă a avut inițial
suprafața de 1.004 m.p.
Reclamanta nu justifică
o suprafață de teren în plus față de aceasta.
Din acest teren reclamantei
i s-a restituit în natură 179 m.p., iar prin hotărârea pronunțată Tribunalul a apreciat
că-i mai poate fi restituită în natură suprafața de 609,10 m.p., rezultând în total
suprafața de 788,10 m.p., rămânând de restituit prin despăgubiri suprafața de 215,90
m.p. teren.
Pe terenul în litigiu
a fost edificată o casă de locuit descrisă în cartea funciară astfel: casă cu 4
camere, 2 bucătării și o pivniță de 324 m.p.
Reclamanta a indicat inițial
o suprafață a terenului expropriat de 1.004 m.p. În CF X suprafața pentru cele două
topografice este de 279 stânjeni pătrați, echivalent a 1.004 m.p.
Inițial imobilul a fost
înscris în CF Z Alba Iulia nr. top C, D în suprafață de 324 m.p. și 1003 m.p., iar
parcela cu nr. top E și F grădină are suprafață de 324 m.p. și a rămas intabulată
pe vechiul proprietar. Corelând înscrierile din cartea funciară Z și din cartea
funciară X Alba Iulia rezultă că terenul revendicat de reclamantă a avut inițial
suprafața de 1.004 m.p.
Reclamanta nu justifică
o suprafață de teren în plus față de aceasta.
Din acest teren reclamantei
i s-a restituit în natură 179 m.p., iar prin hotărârea pronunțată Tribunalul a apreciat
că-i mai poate fi restituită în natură suprafața de 609,10 m.p., rezultând în total
suprafața de 788,10 m.p., rămânând de restituit prin despăgubiri suprafața de 215,90
m.p. teren.
Pe terenul în litigiu
a fost edificată o casă de locuit descrisă în cartea funciară astfel: casă cu 4
camere, 2 bucătării și o pivniță de 324 m.p.
Din depoziția martorului
audiat, a rezultat că această construcție era dispusă în formă de L cu trei camere
la stradă și două camere spre curte, anexe gospodărești, holuri, edificată pe fundație
de piatră, zidărie din cărămidă și acoperiș din țiglă. Această descriere coincide
cu înscrierile din cartea funciară în sensul că martorul a enumerat încăperile locuinței
fără a putea stabili și destinația acestora. Construcția fiind demolată, prin dispoziția
atacată s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute de Titlul VII
din Legea nr. 247/2005, sub acest aspect dispunând instanța a fi completată dispoziția
în sensul descrierii imobilului demolat.
Împotriva acestei sentințe
a declarat apel pârâtul iar prin decizia civilă nr. 277/A/2007 Curtea de Apel Alba
Iulia a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria Municipiului Alba
Iulia prin Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 623
din 16 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. 778/107/2006, apelanții
Primăria Municipiului Alba Iulia și Primarul Municipiului Alba Iulia fiind obligați
să plătească intimatei G.V. suma de 700 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
decizie Curtea a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 11
alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, în situația în care construcțiile
expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea
ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură
a porțiunii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate,
cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților
urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
În speță, instanța de
fond a aplicat corect aceste dispoziții legale.
Din completarea la raportul
de expertiză tehnică rezultă că terenul dispus a se restitui în natură este teren
liber în sensul dispozițiilor citate mai sus.
Susținerile apelantului
în sensul că suprafața de teren este construită, afectată servituților legale și
altor amenajări de utilitate publică nu a fost primită față de concluziile raportului
de expertiză topografică.
Aceasta rezultă fără echivoc
și din planul de amplasament al imobilului.
Împrejurarea că terenul
este betonat nu echivalează cu o lucrare de construire cum netemeinic a susținut
apelantul.
Împotriva acestei decizii
a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia prin primar iar prin decizia
civilă nr. 6890 din 12 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis
recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia prin primar, decizia
nr. 277/A/2007 a Curții de Apel Alba Iulia fiind casată, iar cauza trimisă spre
rejudecarea apelului la aceeași instanță.
În motivarea instanței
supreme se arată că instanțele de fond nu au clarificat suficient starea de fapt,
respectiv dacă raportat la actele dosarului terenul poate fi considerat liber în
sensul legii.
În plus, instanțele trebuiau
să verifice dată fiind amplasarea acestuia dacă nu este afectat servituților din
punct de vedere al rețelelor subterane, dacă terenul aparține domeniului public
de interes local.
În consecință, instanța
supremă a dispus suplimentarea probatoriului pentru a se stabili față de amplasamentul
terenului dacă împrejurarea că nu este afectat în întregime de construcția blocului
de locuințe îl situează în categoria terenurilor libere, dacă există amenajări subterane,
de natură să greveze terenul servituților legale și se va lămuri inadvertența în
legătură cu întinderea suprafeței de teren, precum și incidența art. 3 lit. c) din
Legea nr. 50/1991.
În rejudecare, dosarul
a fost înregistrat sub indicativul 778.1/107/2006.
Astfel prin decizia civilă
nr. 134 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondat
apelul Primăriei Municipiului Alba Iulia reținându-se următoarele considerente:
Imobilul din litigiu a
fost înscris în CF X Alba Iulia în suprafață de carte funciară de 100,4 m.p. În
urma măsurătorilor a rezultat o suprafață reală de 1.301,53 m.p.
În ceea ce privește diferența
dintre suprafața scriptică și cea reală, este de notorietate faptul că în sistem
de carte funciară mențiunile din cartea funciară garantează numai proprietatea nu
și întinderea dreptului de proprietate. Astfel, datorită inexistenței la data notărilor
în cartea funciară a unor instrumente de măsurare de precizie, precum și faptului
că s-a trecut uneori strict matematic de la unitățile de măsurare reprezentate de
stânjeni și iugări în metrii pătrați fără o verificare în teren a suprafeței deținute
în proprietate, s-a ajuns la situația, întâlnită în majoritatea cazurilor, deci
nu cu titlu de excepție, ca suprafața înscrisă în cartea funciară să nu coincidă
cu suprafața efectiv deținută de proprietarii tabulari. Evident că astfel de situații
se regăsesc numai în cazul înscrierilor făcute înainte de apariția tehnicii moderne
de calcul al suprafețelor, deci la notările anterioare anilor 1989. În speță, expertul
a identificat o suprafață reală mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară,
instanța fondului acordând măsuri în echivalent raportat la suprafața de carte funciară
a terenului, însă această dispoziție nu a fost atacată de către reclamantă, singura
în măsură să se considere vătămată de acest aspect, în cauză declarând apel doar
pârâta. În consecință, chiar dacă această instanță ar aprecia că reclamanta este
îndreptățită, raportat la suprafața reală a terenului, la măsuri reparatorii prin
echivalent pentru o suprafață de teren mai mare decât cea stabilită de instanța
de fond, Curtea nu poate face acest lucru, întrucât s-ar agrava situația apelantei
în propria sa cale de atac, ceea ce nu este posibil [art. 296 C. proc. civ.].
Cu privire la incidența
în cauză a art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991 expertul menționează că potrivit
acestor dispoziții aleile și zonele verzi trebuie să obțină autorizație de construcție,
deci intră în categoria terenurilor construite.
Terenul pe care expertul
îl consideră liber și deci posibil de restituit în natură este în suprafață de 609,10
m.p. și este zonă betonată.
La stabilirea acestei
suprafețe expertul nu a luat în considerare zonele verzi și aleile betonate din
jurul blocului S2C și zona pe care s-au concesionat și construit garajele (terenul
de sub aceste garaje a fost restituit reclamantei de către pârâtă prin dispoziția
atacată).
În cadrul completării
II la raportul de expertiză, expertul a luat în considerare, având în vedere comunicările
făcute de societățile furnizoare de utilități publice, amenajările subterane care
ar putea afecta terenul solicitat a fi restituit în natură. În urma confruntării
schițelor trimise de aceste societăți cu harta de carte funciară expertul concluzionează
că „în urma amplasării tuturor rețelelor conform anexei nr. 3 se poate observa că
pe suprafața propusă nu trece decât în partea de nord vest o conductă de canalizare
cu diametrul de B150 și se mai află o gură de scurgere apă pluvială. În rest, toate
conductele și cablurile electrice trec în afara acestei zone”.
Față de aceste concluzii
instanța trebuie să stabilească dacă în cauză sunt sau nu aplicabile dispozițiile
art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestor dispoziții,
dacă terenul este afectat de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică,
măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, restituindu-se în natură numai
terenul rămas liber.
Sub acest aspect, în Normele
metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se fac anumite precizări cu
privire la ce trebuie să se înțeleagă prin teren liber, precum și prin amenajări
de utilitate publică.
Astfel, la art. 10.3 din
Norme se precizează că în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării
are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate
terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului
solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența
pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea),
existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă,
gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.
În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita
numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe
de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Legiuitorul a definit
sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” în
sensul că sunt avute în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități
publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi
nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.),
dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor
de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea
acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor,
este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute
în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare
a teritoriului și de urbanism.
Nu se poate contesta că
pe terenul solicitat a fi restituit în natură se află o conductă de apă și canalizare,
această conductă intrând în categoria amenajărilor de utilitate publică, însă față
de împrejurarea că această conductă este situată doar pe o latură a terenului, la
distanță foarte mică de limita suprafeței de teren, instanța apreciază că prin restituirea
întregului teren a cărui suprafață expertul a stabilit-o la 609,10 m.p. nu se încalcă
aceste dispoziții, nefiind afectată servitutea legală reglementată de legiuitor
și nici dispozițiile legale mai sus menționate, în sensul că nu afectează accesul
și utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Faptul că terenul identificat
de către expert este betonat nu poate duce la concluzia că nu poate fi restituit
în natură, deoarece aceste plăci din beton nu pot fi asimilate cu căile de acces
sau existența unor amenajări subterane.
Față de cele menționate,
se constată că instanța fondului în mod corect a stabilit că terenul în suprafață
de 609,10 m.p. poate fi restituit în natură, astfel că soluția pronunțată este temeinică
și legală. A mai reținut instanța de apel că o remarcă se impune totuși cu privire
la întinderea suprafeței de teren, și anume faptul că în suprafața de 609,10 m.p.
identificată de către expert și pentru care instanța a dispus restituirea în natură
este cuprinsă și suprafața terenului concesionat cu nr. top. G în suprafață de 20,92
m.p., teren care prin dispoziția atacată emisă de pârâtă a fost restituit în natură.
Această mențiunea se impunea pentru a nu se ajunge ca această suprafață de 20,92
m.p. să fie restituită de două ori în natură.
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia solicitând modificarea
ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii
instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurenta susține
că în mod greșit s-a dispus restituirea suprafeței de 609 m.p., în condițiile în
care din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că terenul nu este liber,
ci este afectat de amenajări de utilitate publică fiind nesocotite dispozițiile
art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în condițiunile în care din expertiza efectuată,
în cauză rezultă că terenul este străbătut de o conductă de canalizare și cămin
de vizitare colectare a apei pluviale.
Se mai susține că terenul
expropriat a fost utilizat în întregime scopului stabilit prin expropriere.
Recurenta mai susține
și încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991, în condițiile
în care deși se constată că imobilul din litigiu intră în categoria terenurilor
construite, totuși se dispune restituirea lui.
În drept au fost invocate
dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata prin notele de
ședință depuse s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată
prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
Înalta Curte reține că recursul este nefondat.
Instanța de apel în rejudecare,
ca efect al casării cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 6890 din
12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dat eficiență dispozițiile
art. 315 C. proc. civ., conformându-se recomandărilor obligatorii date prin decizia
de casare sus menționată.
Astfel în rejudecare s-a
suplimentat probatoriul, prin administrarea probei cu expertiză efectuată de ing.
A.G.
Expertul a avut în vedere
și schițele trimise de societățile furnizoare de utilități publice, și toate informațiile
furnizate de acestea, și în urma confruntării lor cu harta de carte funciară a concluzionat
că terenul de 609,10 m.p. poate fi restituit.
De altfel este de reținut
că instanța de apel analizează toate aspectele legate de situația faptică și juridică
a terenului raportat la concluziile expertizei tehnice, la noțiunea de amenajări
de utilitate publică și la dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991.
Din perspectiva celor
expuse, susținerile recurentului sunt nefondate și nefiind întrunite cerințele
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr. 134/A
din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 septembrie 2011.