ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6120/2011

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 623/2007 a Tribunalului Alba s-a admis în parte acțiunea reclamantei G.V. împotriva dispoziției nr. RR/2006 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia și a fost anulată în parte dispoziția în ce privește suprafața de teren restituită în natură și suprafața de teren pentru care se propune acordarea despăgubirilor în sensul că a fost obligat Primarul Municipiului Alba Iulia să restituie în natură reclamantei suprafața de 609,10 m.p. teren alături de suprafața de 179 m.p. teren restituit, teren identificat prin completarea la raportul de expertiză tehnică din 18 aprilie 2006, ce face parte integrantă din hotărâre.

A mai fost obligat Primarul Municipiului Alba să înainteze propunerea pentru acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 215,90 m.p. teren în favoarea reclamantei. S-a dispus completarea art. 3 al dispoziției nr. RR/2006 în sensul descrierii construcției demolate astfel: casă de locuit compusă din 5 încăperi, 2 holuri, anexe gospodărești construită din cărămidă pe fundație de piatră acoperită cu țigle, și au fost menținute celelalte dispoziții. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Prin dispoziția nr. RR/2006 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia s-a restituit în natură petentei G.V. teren în suprafață totală de 179 m.p. ce a făcut parte inițial din CF nr. X Alba Iulia, s-a dispus subrogarea petentei Consiliului Local în contractele de concesiune pe care aceasta le-a încheiat cu diferite persoane fizice și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 825 m.p.

teren și pentru construcțiile demolate. Din conținutul acestei dispoziții rezultă că reclamanta a formulat notificarea în termenul legal și a dovedit calitatea de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001. Singura discuție care se poartă este asupra întinderii suprafeței de teren ce poate fi retrocedată în natură. Terenul în litigiu a fost înscris în CF nr. X Alba Iulia nr. top A și B în suprafață de 1.004 m.p. Pe acest teren a existat construită o casă de locuit și anexe gospodărești. Întregul imobil a fost expropriat în anul 1970, iar construcția a fost demolată. Pe o parte din teren s-a construit un bloc de locuințe, căi de acces și utilități. O parte din teren a fost parcelat și concesionat unor terțe persoane pentru construcția de garaje.

Contractele de concesiune astfel cum au fost identificate și precizate expres în art. 1 din dispoziția nr. RR/2006 a Primarului Municipiului Alba Iulia au fost cedate în favoarea petentei. Pentru a stabili suprafața de teren liberă de construcții s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică, raport completat ulterior ca urmare a obiecțiunilor formulate de petentă. Potrivit acestei lucrări rezultă că terenul înscris sub nr. top A și B au fost comasate în nr. top C, care ulterior s-a parcelat în mai multe parcele. Expertul a apreciat ca liberă de orice fel de construcții o suprafață de 434,98 m.p., respectiv parte din Blocul S 2C, terenul concesionat pentru garaje, o parte dintr-un atelier auto.

Prin completarea la raportul de expertiză tehnică s-a arătat că pe terenul cu nr. top C în suprafață de 20,92 m.p. a fost încheiat un contract de concesiune de Consiliul local cu o terță persoană, dar pe acest teren nu s-a ridicat construcția pentru care s-a efectuat concesionarea. De asemenea, terenul din fața garajelor nu a fost cuprins în suprafața de teren retrocedabilă întrucât acesta reprezintă calea de acces la aceste garaje. În situația în care nu se ține cont de aceste aspecte suprafața retrocedabilă în natură este de 609,10 m.p. Situația de fapt a terenului revendicat se prezintă astfel: Terenul a fost expropriat în anul 1970, pe acest teren s-a construit parțial un bloc de locuințe, un atelier de prestări servicii, iar o parte a fost concesionat unor persoane fizice pentru construirea de garaje.

Din schițele efectuate de expert și depuse la dosarul de fond rezultă că pe terenul expropriat nu s-au amenajat spații verzi și nici nu s-a ridicat o construcție de utilitate publică - parcare amenajată. Terenul a fost folosit pentru construcția blocului de locuințe, căi de acces și alei betonate pentru acesta, parțial construcția unui atelier, diferența de suprafață neconstruită este nebetonată, fără a fi cuprinsă în programul de sistematizare a orașului cu o destinație certă de utilitate publică: spații verzi, piață, parcare, etc. Dimpotrivă parte din acest teren a fost concesionat unor persoane fizice care au devenit proprietari asupra garajelor construite.

În atare situație se apreciază că reclamanta nu poate fi prejudiciată prin nerestituirea în natură a terenului care nu servește în concret unei utilități publice și cu atât mai mult nici bugetul statului nu poate fi împovărat cu plata unor despăgubiri pentru teren ce urmează a fi utilizat de un număr limitat de persoane fizice devenite proprietare asupra garajelor. Aspectele legate de accesul la garajele construite pe terenul concesionat pot fi rezolvate între proprietarii garajelor și proprietarul terenului retrocedat, în acest sens neexistând nici un impediment în ce privește retrocedarea în natură. Pentru acest considerent, Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este fondată în sensul restituirii în natură a suprafeței de 609,10 m.p., așa cum a fost identificată prin completarea la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert A.G., alături de suprafața de 179 m.p.

teren deja restituit și care face obiectul contractului de concesiune cedată reclamantei. În ce privește suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură fiind ocupată de construcții și utilități publice, Tribunalul a apreciat că măsura dispusă de Primarul Municipiului Alba Iulia de a înainta propuneri pentru despăgubiri este temeinică și legală. În cauză nu s-a făcut dovada existenței terenurilor intravilane libere de orice sarcini la dispoziția Primarului Municipiului pentru a putea fi acordate în compensație pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură. În ce privește suprafața pentru care reclamanta va primi despăgubiri Tribunalul a reținut următoarele: Pentru acest considerent, Tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este fondată în sensul restituirii în natură a suprafeței de 609,10 m.p., așa cum a fost identificată prin completarea la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert A.G., alături de suprafața de 179 m.p.

teren deja restituit și care face obiectul contractului de concesiune cedată reclamantei. În ce privește suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură fiind ocupată de construcții și utilități publice, Tribunalul a apreciat că măsura dispusă de Primarul Municipiului Alba Iulia de a înainta propuneri pentru despăgubiri este temeinică și legală. În cauză nu s-a făcut dovada existenței terenurilor intravilane libere de orice sarcini la dispoziția Primarului Municipiului pentru a putea fi acordate în compensație pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură. În ce privește suprafața pentru care reclamanta va primi despăgubiri Tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta a indicat inițial o suprafață a terenului expropriat de 1004 m.p.

În CF X suprafața pentru cele două topografice este de 279 stânjeni pătrați, echivalent a 1.004 m.p. Inițial imobilul a fost înscris în CF Z Alba Iulia nr. top C, D în suprafață de 324 m.p. și 1.003 m.p., iar parcela cu nr. top A și B grădină are suprafață de 324 m.p. și a rămas intabulată pe vechiul proprietar. Corelând înscrierile din cartea funciară Z și din cartea funciară X Alba Iulia rezultă că terenul revendicat de reclamantă a avut inițial suprafața de 1.004 m.p. Reclamanta nu justifică o suprafață de teren în plus față de aceasta. Din acest teren reclamantei i s-a restituit în natură 179 m.p., iar prin hotărârea pronunțată Tribunalul a apreciat că-i mai poate fi restituită în natură suprafața de 609,10 m.p., rezultând în total suprafața de 788,10 m.p., rămânând de restituit prin despăgubiri suprafața de 215,90 m.p.

teren. Pe terenul în litigiu a fost edificată o casă de locuit descrisă în cartea funciară astfel: casă cu 4 camere, 2 bucătării și o pivniță de 324 m.p. Reclamanta a indicat inițial o suprafață a terenului expropriat de 1.004 m.p. În CF X suprafața pentru cele două topografice este de 279 stânjeni pătrați, echivalent a 1.004 m.p. Inițial imobilul a fost înscris în CF Z Alba Iulia nr. top C, D în suprafață de 324 m.p. și 1003 m.p., iar parcela cu nr. top E și F grădină are suprafață de 324 m.p. și a rămas intabulată pe vechiul proprietar. Corelând înscrierile din cartea funciară Z și din cartea funciară X Alba Iulia rezultă că terenul revendicat de reclamantă a avut inițial suprafața de 1.004 m.p.

Reclamanta nu justifică o suprafață de teren în plus față de aceasta. Din acest teren reclamantei i s-a restituit în natură 179 m.p., iar prin hotărârea pronunțată Tribunalul a apreciat că-i mai poate fi restituită în natură suprafața de 609,10 m.p., rezultând în total suprafața de 788,10 m.p., rămânând de restituit prin despăgubiri suprafața de 215,90 m.p. teren. Pe terenul în litigiu a fost edificată o casă de locuit descrisă în cartea funciară astfel: casă cu 4 camere, 2 bucătării și o pivniță de 324 m.p. Din depoziția martorului audiat, a rezultat că această construcție era dispusă în formă de L cu trei camere la stradă și două camere spre curte, anexe gospodărești, holuri, edificată pe fundație de piatră, zidărie din cărămidă și acoperiș din țiglă.

Această descriere coincide cu înscrierile din cartea funciară în sensul că martorul a enumerat încăperile locuinței fără a putea stabili și destinația acestora. Construcția fiind demolată, prin dispoziția atacată s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sub acest aspect dispunând instanța a fi completată dispoziția în sensul descrierii imobilului demolat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul iar prin decizia civilă nr. 277/A/2007 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia prin Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 623 din 16 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr. 778/107/2006, apelanții Primăria Municipiului Alba Iulia și Primarul Municipiului Alba Iulia fiind obligați să plătească intimatei G.V.

suma de 700 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut următoarele: Potrivit disp. art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, în situația în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a porțiunii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent. În speță, instanța de fond a aplicat corect aceste dispoziții legale.

Din completarea la raportul de expertiză tehnică rezultă că terenul dispus a se restitui în natură este teren liber în sensul dispozițiilor citate mai sus. Susținerile apelantului în sensul că suprafața de teren este construită, afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică nu a fost primită față de concluziile raportului de expertiză topografică. Aceasta rezultă fără echivoc și din planul de amplasament al imobilului. Împrejurarea că terenul este betonat nu echivalează cu o lucrare de construire cum netemeinic a susținut apelantul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia prin primar iar prin decizia civilă nr. 6890 din 12 noiembrie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia prin primar, decizia nr. 277/A/2007 a Curții de Apel Alba Iulia fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

În motivarea instanței supreme se arată că instanțele de fond nu au clarificat suficient starea de fapt, respectiv dacă raportat la actele dosarului terenul poate fi considerat liber în sensul legii. În plus, instanțele trebuiau să verifice dată fiind amplasarea acestuia dacă nu este afectat servituților din punct de vedere al rețelelor subterane, dacă terenul aparține domeniului public de interes local. În consecință, instanța supremă a dispus suplimentarea probatoriului pentru a se stabili față de amplasamentul terenului dacă împrejurarea că nu este afectat în întregime de construcția blocului de locuințe îl situează în categoria terenurilor libere, dacă există amenajări subterane, de natură să greveze terenul servituților legale și se va lămuri inadvertența în legătură cu întinderea suprafeței de teren, precum și incidența art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub indicativul 778.1/107/2006. Astfel prin decizia civilă nr. 134 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondat apelul Primăriei Municipiului Alba Iulia reținându-se următoarele considerente: Imobilul din litigiu a fost înscris în CF X Alba Iulia în suprafață de carte funciară de 100,4 m.p. În urma măsurătorilor a rezultat o suprafață reală de 1.301,53 m.p. În ceea ce privește diferența dintre suprafața scriptică și cea reală, este de notorietate faptul că în sistem de carte funciară mențiunile din cartea funciară garantează numai proprietatea nu și întinderea dreptului de proprietate.

Astfel, datorită inexistenței la data notărilor în cartea funciară a unor instrumente de măsurare de precizie, precum și faptului că s-a trecut uneori strict matematic de la unitățile de măsurare reprezentate de stânjeni și iugări în metrii pătrați fără o verificare în teren a suprafeței deținute în proprietate, s-a ajuns la situația, întâlnită în majoritatea cazurilor, deci nu cu titlu de excepție, ca suprafața înscrisă în cartea funciară să nu coincidă cu suprafața efectiv deținută de proprietarii tabulari.

Evident că astfel de situații se regăsesc numai în cazul înscrierilor făcute înainte de apariția tehnicii moderne de calcul al suprafețelor, deci la notările anterioare anilor 1989. În speță, expertul a identificat o suprafață reală mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, instanța fondului acordând măsuri în echivalent raportat la suprafața de carte funciară a terenului, însă această dispoziție nu a fost atacată de către reclamantă, singura în măsură să se considere vătămată de acest aspect, în cauză declarând apel doar pârâta. În consecință, chiar dacă această instanță ar aprecia că reclamanta este îndreptățită, raportat la suprafața reală a terenului, la măsuri reparatorii prin echivalent pentru o suprafață de teren mai mare decât cea stabilită de instanța de fond, Curtea nu poate face acest lucru, întrucât s-ar agrava situația apelantei în propria sa cale de atac, ceea ce nu este posibil [art. 296 C. proc.

civ.]. Cu privire la incidența în cauză a art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991 expertul menționează că potrivit acestor dispoziții aleile și zonele verzi trebuie să obțină autorizație de construcție, deci intră în categoria terenurilor construite. Terenul pe care expertul îl consideră liber și deci posibil de restituit în natură este în suprafață de 609,10 m.p. și este zonă betonată. La stabilirea acestei suprafețe expertul nu a luat în considerare zonele verzi și aleile betonate din jurul blocului S2C și zona pe care s-au concesionat și construit garajele (terenul de sub aceste garaje a fost restituit reclamantei de către pârâtă prin dispoziția atacată). În cadrul completării II la raportul de expertiză, expertul a luat în considerare, având în vedere comunicările făcute de societățile furnizoare de utilități publice, amenajările subterane care ar putea afecta terenul solicitat a fi restituit în natură.

În urma confruntării schițelor trimise de aceste societăți cu harta de carte funciară expertul concluzionează că „în urma amplasării tuturor rețelelor conform anexei nr. 3 se poate observa că pe suprafața propusă nu trece decât în partea de nord vest o conductă de canalizare cu diametrul de B150 și se mai află o gură de scurgere apă pluvială. În rest, toate conductele și cablurile electrice trec în afara acestei zone”. Față de aceste concluzii instanța trebuie să stabilească dacă în cauză sunt sau nu aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestor dispoziții, dacă terenul este afectat de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, restituindu-se în natură numai terenul rămas liber.

Sub acest aspect, în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se fac anumite precizări cu privire la ce trebuie să se înțeleagă prin teren liber, precum și prin amenajări de utilitate publică. Astfel, la art. 10.3 din Norme se precizează că în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Legiuitorul a definit sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” în sensul că sunt avute în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Nu se poate contesta că pe terenul solicitat a fi restituit în natură se află o conductă de apă și canalizare, această conductă intrând în categoria amenajărilor de utilitate publică, însă față de împrejurarea că această conductă este situată doar pe o latură a terenului, la distanță foarte mică de limita suprafeței de teren, instanța apreciază că prin restituirea întregului teren a cărui suprafață expertul a stabilit-o la 609,10 m.p.

nu se încalcă aceste dispoziții, nefiind afectată servitutea legală reglementată de legiuitor și nici dispozițiile legale mai sus menționate, în sensul că nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Faptul că terenul identificat de către expert este betonat nu poate duce la concluzia că nu poate fi restituit în natură, deoarece aceste plăci din beton nu pot fi asimilate cu căile de acces sau existența unor amenajări subterane. Față de cele menționate, se constată că instanța fondului în mod corect a stabilit că terenul în suprafață de 609,10 m.p. poate fi restituit în natură, astfel că soluția pronunțată este temeinică și legală. A mai reținut instanța de apel că o remarcă se impune totuși cu privire la întinderea suprafeței de teren, și anume faptul că în suprafața de 609,10 m.p.

identificată de către expert și pentru care instanța a dispus restituirea în natură este cuprinsă și suprafața terenului concesionat cu nr. top. G în suprafață de 20,92 m.p., teren care prin dispoziția atacată emisă de pârâtă a fost restituit în natură. Această mențiunea se impunea pentru a nu se ajunge ca această suprafață de 20,92 m.p. să fie restituită de două ori în natură. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel recurenta susține că în mod greșit s-a dispus restituirea suprafeței de 609 m.p., în condițiile în care din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că terenul nu este liber, ci este afectat de amenajări de utilitate publică fiind nesocotite dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în condițiunile în care din expertiza efectuată, în cauză rezultă că terenul este străbătut de o conductă de canalizare și cămin de vizitare colectare a apei pluviale. Se mai susține că terenul expropriat a fost utilizat în întregime scopului stabilit prin expropriere. Recurenta mai susține și încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991, în condițiile în care deși se constată că imobilul din litigiu intră în categoria terenurilor construite, totuși se dispune restituirea lui.

În drept au fost invocate dispozițiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata prin notele de ședință depuse s-a opus admiterii recursului. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Instanța de apel în rejudecare, ca efect al casării cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 6890 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dat eficiență dispozițiile art. 315 C. proc. civ., conformându-se recomandărilor obligatorii date prin decizia de casare sus menționată. Astfel în rejudecare s-a suplimentat probatoriul, prin administrarea probei cu expertiză efectuată de ing.

A.G. Expertul a avut în vedere și schițele trimise de societățile furnizoare de utilități publice, și toate informațiile furnizate de acestea, și în urma confruntării lor cu harta de carte funciară a concluzionat că terenul de 609,10 m.p. poate fi restituit. De altfel este de reținut că instanța de apel analizează toate aspectele legate de situația faptică și juridică a terenului raportat la concluziile expertizei tehnice, la noțiunea de amenajări de utilitate publică și la dispozițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 50/1991. Din perspectiva celor expuse, susținerile recurentului sunt nefondate și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr. 134/A din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.