ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7547/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7547/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată la Tribunalul Alba sub Dosar nr. 1108/107/2009 s-a solicitat de

către reclamanta B.E. anularea Dispoziției nr. 468/2006 emisă de Primarul Mun.

Alba Iulia și restituirea în natură a suprafeței excedente celor 100 mp

atribuită conform art. 35 din Legea nr. 18/1991 numiților Ț.C. și G. și care

este ocupată abuziv de către aceștia, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 220/2010 Tribunalul

Alba a admis contestația, a anulat parțial dispoziția atacată, numai în ceea ce

privește terenul înscris în CF a. Alba Iulia, parcela cu nr. top. b, CF c. Alba

Iulia, parcelele d, nr. top. e, nr. top. f, nr. top. g, nr. top. h și nr. top.

i în sensul că a dispus restituirea în natură a acestui teren și, totodată, a

dispus O.C.P.I. Alba Iulia întabularea dreptului de proprietate al reclamantei

asupra acestuia. S-au menținut neschimbate dispozițiile actului atacat

referitoare la acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție înscris în

CF nr. j. Alba Iulia, nr. top. k. Intimatul a fost obligat la 872,61 RON

cheltuieli de judecată în favoarea contestatoarei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel intimatul Primarul Mun. Alba Iulia solicitând

modificarea acesteia și respingerea acțiunii.

În expunerea

motivelor de apel s-a susținut că în mod greșit instanța fondului a respins

excepția tardivității având în vedere că din Sentința civilă nr. 4021/2006

pronunțată în Dosar nr. 3901/2006 al Judecătoriei Alba Iulia rezultă fără

echivoc că intimata reclamantă a luat cunoștință de conținutul Dispoziției nr.

468/2006 întrucât a avut calitatea de parte în acel proces iar Sentința nr.

4021/2006 a Judecătoriei Alba Iulia a fost comunicată și reclamantei.

Sub un al doilea

motiv de apel s-a arătat că în mod greșit s-a respins și excepția de lucru

judecat deoarece s-a făcut dovada că titlurile executorii (Sentința civilă nr.

193/2003 a Tribunalului Alba și Decizia civilă nr. 382/A/2003 a Curții de Apel

Alba Iulia) au fost puse în aplicare în sensul restituirii în natură a

suprafeței de 1083 mp.

Ultimul motiv de apel

a vizat greșita restituire în natură a imobilelor înscrise în CF a. Alba Iulia

deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

imobilul revendicat fiind edificate construcții și amenajări de utilitate

publică (strada, trotuar, spații verzi) destinate accesului spre locuințe și

folosirii normale a acestora.

În drept s-a invocat

dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. și art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001.

În apel au formulat

cereri de intervenție în interesul altei persoane intervenienții Ț.C. și Ț.G.

solicitând admiterea apelului Primarului Mun. Alba Iulia, desființarea

sentinței și respingerea acțiunii. În motivarea cererii s-a arătat că în mod

greșit prima instanță a reținut că imobilul cu nr. top. b. din CF nr. a. Alba

Iulia, ocupat de construcții proprietatea intervenienților a fost edificat fără

autorizație legală după 01 ianuarie 1990, precum și imobilul nr. d. În privința

celorlalte parcele se susține că acestea au suprafețe mici și o parte din

acestea deservesc utilității imobilului.

În cauză au formulat

cerere de intervenție accesorie și intervenientele H.O.D. și P.M. care au

arătat că sunt moștenitoare ale lui P.O., că au solicitat anularea

certificatului de moștenitor al reclamantei care nu are calitate de persoană

îndreptățită.

S-a solicitat în baza

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, suspendarea cauzei, până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii în anularea certificatului de moștenitor.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata B.E. a solicitat respingerea apelului arătând că

Dispoziția nr. 468/2006 nu i-a fost comunicată și că restituirea în natură a

terenului este perfect legală.

Prin Decizia civilă

nr. 163/A din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a

admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva

Sentinței civile nr. 220/2010 pronunțată de Tribunalul Alba; a schimbat

sentința atacată în sensul că s-a respins contestația formulată de

contestatoarea B.E. împotriva Dispoziției nr. 468/2006 emisă de Primarul

Municipiului Alba Iulia; s-a înlăturat dispoziția de obligare a Primarului

Municipiului Alba Iulia la plata cheltuielilor de judecată la fond; s-au

respins cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții Ț.C. și

Ț.G. și de intervenientele H.O.D. și P.M.

În motivarea deciziei

s-a reținut că din cuprinsul Încheierii din 20 iunie 2006 pronunțată de

Judecătoria Alba Iulia în Dosar nr. 3901/2006, rezultă că Dispoziția nr.

468/2006 a Primarului Mun. Alba Iulia a fost depusă la dosarul cauzei la acel

termen de judecată la care a fost prezent mandatarul contestatoarei B.E.

Împrejurarea că numita B.E. nu a fost prezentă personal la termenul de judecată

menționat nu este de natură să ducă la concluzia că nu putea lua cunoștință de

faptul emiterii dispoziției atâta timp cât era parte într-un proces guvernat de

principiul publicității iar la termen a fost prezent mandatarul acesteia care

în temeiul mandatului acordat de parte era împuternicit să ia cunoștință de

actele depuse și să comunice părții pe care o reprezenta cele luate la

cunoștință.

Împrejurarea că

dispoziția a fost depusă în Dosar nr. 3901/2006 de către Primarul mun. Alba

Iulia este lipsită de relevanță, important fiind faptul că de la data depuneri

la dosar, fiecare parte, legal citată sau prin reprezentant, avea posibilitatea

să ia cunoștință de conținutul acesteia. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin

Sentința civilă nr. 4021/2006 din Dosar nr. 3901/2006 al Judecătoriei Alba

Iulia se reține emiterea de către Primarul Mun. Alba Iulia a Dispoziției nr.

468/2006 iar sentința a fost comunicată creditoarei B.E. la 13 iulie 2006,

procedura de comunicare fiind legal îndeplinită.

În raport de cele

reținute, Curtea a apreciat că excepția tardivității formulării contestației de

față este întemeiată iar prima instanță a procedat în mod greșit la respingerea

acesteia, primul motiv de apel fiind astfel fondat.

Excepția autorității

de lucru judecat însă nu poate fi reținută ca fondată întrucât litigiul la care

face referire apelantul are ca obiect suprafețe diferite de cea a cărei

restituire se solicită în dosarul de față.

Chiar dacă s-ar trece

peste tardivitatea contestației formulate, soluția care s-ar impune ar fi de

respingere a acesteia întrucât suprafața reținută în dispozitivul sentinței

apelate nu poate fi restituită în natură.

Expertiza efectuată și planurile de situație

anexate acesteia în fața instanței de fond relevă faptul că parcela cu nr. top.

nou i. se află sub parte din construcția Hotelului

"

C.

"

, că nr. top. h. are

destinația de stradă, că trei dintre parcele cu dimensiuni reduse (63 mp, 23

mp, 44 mp) au destinația de spațiu verde iar parcelele cu nr. top. f. și g. se

află parțial sub construcția sau sub căile de acces la construcția aparținând

numiților Ț.C. și G.

În mod evident

parcela de sub construcția Hotelului C. pentru a cărei edificare s-a expropriat

imobilului reclamantei cât și strada care deservește inclusiv această

construcție nu pot fi considerate suprafețe libere în sensul Legii nr. 10/2001

și nici expertul nu concluzionează în acest sens, acesta propunând spre

restituire doar cele trei parcele cu destinația de spațiu verde. Nici celelalte

parcele a căror restituire în natură s-a dispus de către prima instanță nu pot

fi restituite în natură fiind afectate servituților legale și unor amenajări de

utilitate publică așa cum prevede art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (zone

verzi și căi de acces ale unui imobil proprietate privată).

Curtea a constatat că

în mod greșit prima instanță a apreciat că toate aceste parcele pot face

obiectul restituirii în natură, soluția ce se impunea în raport de starea de

fapt rezultată din raportul de expertiză topografică fiind aceea de respingere

a solicitării de restituire în natură și de menținere a dispoziției atacate

care stabilește măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele

menționate.

În ceea ce privesc

cele două cereri de intervenție formulate în fața instanței de apel, Curtea a

reținut că atât intervenienții Ț. cât și intervenientele H.O. și P.M., deși

formulează cereri de intervenție accesorii, invocă, primii, un drept propriu de

proprietate asupra suprafeței în discuție iar celelalte două au un drept

propriu la succesiunea proprietarului deposedat. Astfel, aceștia au interese

potrivnice părții în favoarea căreia s-au făcut cererile de intervenție. Pentru

acest motiv, dar ținând cont și de faptul că, potrivit art. 50 alin. (2) C.

proc. civ, cererea de intervenție în interes propriu nu poate fi formulată

decât în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, Curtea a

respins cele două cereri de intervenție.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta B.E. invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a invocat o greșită interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 10 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că

în mod greșit a reținut instanța că în cauză, dispoziția contestată i-a fost

comunicată în mod legal, deoarece aceasta nu i-a fost comunicată în forma

prevăzută de lege și pe cale de consecință a fost formulată în termenul legal.

O altă critică a

vizat analiza pe fond a cauzei privind greșita interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 10 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

A arătat recurenta că

în cauză se impunea restituirea în natură a suprafețelor întrucât sunt

suprafețe libere în sensul legii: pe o suprafață se află o construcție

edificată după anul 1990 fără a se face dovada existenței autorizației de

construire; alte suprafețe nu reprezintă spațiu verde, nefiind cuprinse într-un

plan urbanistic zonal; suprafața de 258 m.p., care deservește ca și capăt de

stradă, poate fi restituită întrucât nu se aduce atingere sau vătămare

interesului public, existând posibilitatea pentru locuitorii acestei străzi de

a ajunge la imobilele lor pe capătul opus al străzii și care are ieșire la

drumul public.

Analizând legalitatea

deciziei recurate în raport de criticile formulate, văzând actele și lucrările

dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va

fi respins pentru următoarele considerente:

În mod legal a

reținut instanța că în cauză dispoziția contestată a fost comunicată în mod

legal iar în raport de data comunicării prezenta contestație a fost formulată

tardiv.

Dispozițiile art. 85

- 104 C. proc. civ. reglementează instituția citării și comunicării actelor de

procedură, dispoziții aplicabile și în materia Legii nr. 10/2001, privind

comunicarea deciziei/dispoziției emise de unitatea învestită cu soluționarea

netimbrării.

Dispozițiile privind

comunicarea actelor de procedură, a dispozițiilor emise în cadrul Legea nr.

10/2001 sunt de natură să asigure respectarea principiului dreptului la

apărare.

Comunicarea

deciziilor/dispozițiilor emise în procedura Legii nr. 10/2001 se face în

principal prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin

orice alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii

acestuia.

Comunicarea poate

avea loc și în cadrul judecății, când partea prezentă în instanță, în persoană

sau prin mandatar nu poate refuza comunicarea actelor de procedură și a

înscrisurilor, putând doar cere termen pentru a lua la cunoștință de acte.

Scopul comunicării

deciziei/dispoziției, este acela de a asigura dreptul la apărare, prin luarea

la cunoștință de conținutul acesteia și de a da posibilitate părții de a o

ataca în justiție.

Din analiza Dosarului

nr. 3901/2006 al Judecătoriei Alba Iulia, rezultă că la termenul de judecată,

Primarul municipiului a depus întâmpinare, însoțită de înscrisuri doveditoare,

între acestea figurând și Dispoziția nr. 468 din 12 mai 2006.

Potrivit Încheierii

de ședință din 20 iunie 2006, mandatarul creditoarei, avocat, a depus la dosar

copie după aceeași decizie și copie după plicul cu care s-a realizat expedierea

la data de 29 mai 2006.

Prin Sentința civilă

nr. 4021/2006 s-a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului

Primarul municipiului Alba Iulia la plata de amenzi civile pe fiecare zi de

întârziere începând cu 18 aprilie 2006 și până la 29 mai 2006 (când reclamanta

a primit Dispoziția nr. 486/2006) iar acțiunea a fost respinsă.

În raport de aceste

elemente în mod fondat s-a reținut că în cauză s-a făcut dovada comunicării

legale a dispoziției, atât prin scrisoare recomandată, cât și în cursul

judecății prin mandatarul ales.

Cât privește critica

dezvoltată cu privire la fondul cauzei, în sensul aplicării greșite a

dispozițiilor art. 10 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 aceasta este

nefondată.

Raportat la

destinația suprafețelor de teren - stradă, spațiu verde, căi de acces, amenajări

de utilitate publică, teren sub construcții - în mod fondat s-a apreciat că

acestea nu pot fi restituite în natură.

Destinația și

afectațiunea acestor suprafețe de teren de mici dimensiuni și amplasamente

diferite în ansamblul urbanistic zonal a fost constatată personal de expert și

face imposibilă restituirea în natură în raport de dispozițiile art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

Intervenienții Ț. au

făcut dovada existenței autorizației pentru construcția edificată.

Faptul că aceștia

ocupă o suprafață în plus de teren, de cca 100 m.p., decât cea înscrisă în

actul de atribuire, nu poate duce la concluzia că această suprafață ar

constitui teren liber în sensul aceleiași dispoziții invocate mai sus, întrucât

are destinația de aleea de acces.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a

se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva Deciziei nr. 163/A din

28 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2011.