ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5475/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Înalta Curte de Casație și Justiție la data 15 noiembrie 2010 de contestatoarea

M.M.a formulat prezenta contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2437 din 22

aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate

intelectuală.

În motivarea contestației s-a susținut că deși

s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța de judecată nu le-a acordat. Pe

de altă parte, în motivarea contestației s-a susținut că, instanța a săvârșit și

o altă eroare materială, constând în atribuirea unei alte suprafețe de teren, cauzată

de insuficienta analiză a expertizei și a schiței întocmite de expert.

Analizând prezenta contestația

în anulare, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă

nr. 2437 din 22 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile

declarate de reclamanta M.M.și pârâții primarul orașului Z. și Primăria Z. împotriva

deciziei civile nr. 82/A din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel,

Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 82/A din 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat

de reclamantă și a schimbat în parte sentința atacată îh sensul că a obligat pârâtul

primarul orașului Z. să emită o nouă dispoziție prin care să propună C.C.S.D. acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul se stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilului preluat în mod abuziv, îh suprafață de 158,5

m.p., înscris în C.F. P. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și

a fost obligată intimata să plătească reclamantei suma de 1.524 RON cheltuieli de

judecată în apel.

Primul motiv de recurs

împotriva deciziei civile nr. 82/2009 formulat de recurenta-reclamantă a vizat întinderea

dreptului de proprietate în limita căruia este îndreptățită să beneficieze de măsurile

reparatorii al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 10/2001.

Pornind de la premisa

că scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a dispune restituirea imobilelor preluate

abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar nu de a crea

o îmbogățire fără just temei și că restituirea acestor imobile presupune stabilirea

prealabilă a existenței dreptului de proprietate asupra bunurilor în patrimoniul

notificatorilor sau al autorilor lor, Înalta Curtea a apreciat ca nefondate criticile

formulate de reclamantă sub aspectul dovedirii întinderii dreptului de proprietate

în cauză.

Al doilea motiv de recurs

vizează greșita interpretare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurenta considerând

că este îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în prima fază

procesuală.

Nici această critică nu

a fost primită, deoarece, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, pe parcursul

desfășurării litigiului în primă instanță, reclamanta nu a formulat o astfel de

cerere. Acordarea cheltuielilor de judecată în aceste condiții ar fi însemnat o

încălcare a principiului disponibilității și a prevederilor art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., ceea ce ar fi atras nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Nici recursul promovat

de pârâții primarul orașului Z. și Primăria orașului Z. nu a fost primit, deoarece

în cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001, prin art. 21 alin. (4), primăriei i-a

fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire.

Potrivit acestor dispoziții

legale, anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, primăria

era entitatea obligată la restituire, având, în calitate de unitate deținătoare

notificată, calitate procesuală pasivă în contestația formulată împotriva dispoziției

emise.

Prin urmare, nefiind persoana

juridică deținătoare, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, C.N.A.D.N.R SA nu

poate fi obligată la emiterea unei dispoziții în soluționarea notificării formulate

de reclamantă în temeiul acestei legi.

Nici motivul de recurs

ce vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 274 C. proc. civ. nu a fost considerat

ca fiind fondat, deoarece prevederile art. 274 C. proc. civ. au ca temei culpa procesuală

a părții care cade în pretenții, iar Înalta Curte a apreciat că, prin decizia recurată,

fiind admis apelul declarat de reclamantă, a existat o culpă procesuală în sarcina

intimaților, instanța de apel făcând o corectă aplicare și interpretare a prevederilor

art. 274 C. proc. civ.

Pe fondul contestației

în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 318 teza

I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație

în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale esențiale,

determinante pentru soluția pronunțată.

Textul de lege vizează

greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții

eronate. În această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea

unor date esențiale ale dosarului cauzei.

Din conținutul deciziei

contestate nu rezultă existența unor greșeli materiale care să ducă la anularea

acesteia.

Susținerile contestatoarei

M.M., vizează, pe de o parte neacordarea cheltuielilor de judecată, iar pe de altă

parte, neanalizarea de către instanța de recurs a raportului de expertiză întocmit

în cauză, contestându-se, în esență, întinderea suprafeței de teren cu privire la

care ar exista, în opinia contestatoarei, unele inadvertențe.

Aceste critici privesc

exclusiv fondul cauzei în legătură cu aprecierea unor probe administrate și cu soluția

pronunțată pe fond, critici ce nu pot fi primite, întrucât contestația în anulare

nu implică reexaminarea sau reaprecierea fondului.

Față de cele ce preced,

se constată că, nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., astfel că

se impune respingerea contestației în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatoarea M.M.împotriva deciziei nr. 2437

din 22 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2011.